Connect with us

SUA

De la Washington, șeful diplomației franceze invită UE și SUA să lucreze împreună “într-o lume brutală”: China – partener necesar și rival sistemic; Rusia – “vecinul incomod” aflat într-o “derivă autoritară”

Published

on

© France Diplomatie/ Flickr

China este atât un “partener’ necesar al lumii occidentale, cât şi un “rival” în ceea ce priveşte modelul de sistem, în timp ce Rusia reprezintă “vecinul incomod” aflat într-o “derivă autoritară”, dar cu care trebuie să dialoghezi a apreciat ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian, într-o declaraţie făcută miercuri la Washington, unde întreprinde o vizită de lucru, potrivit AFP.

China “s-a schimbat”, a afirmat şeful diplomaţiei franceze, citând discursul cu un “conţinut agresiv” rostit de preşedintele chinez Xi Jinping cu ocazia recentului centenar al Partidului comunist chinez.

“Aceasta este o istorie nouă”, a spus Jean-Yves Le Drian în cadrul unei conferinţe organizate de Carnegie Endowment for International Peace evocând “obiectivele de dominaţie” ale Beijingului, informează Agerpres.

Le Drian se află la prima sa vizită în capitala SUA după instalarea administrației Biden, una care coincide și cu vizita ministrului de externe german, Heiko Maas, dar mai ales cu primirea de către Joe Biden, la Casa Albă, a cancelarului german Angela Merkel. Totodată, vizita urmează unei întâlniri recente, la Pentagon, între secretarul american al apărării Lloyd Austin și ministrul francez al apărării Florence Parly.

Este o evoluţie pe care, se pare, am întârziat să o înţelegem, consideră ministrul francez, subliniind totodată că un “parteneriat” cu China este “necesar” pentru a fi “la înălţimea marilor provocări de astăzi”.

Totuşi, trebuie să existe o “cerinţă de transparenţă”, de “reciprocitate” şi “fermitate cu privire la marile provocări”, deoarece Beijingul este un “concurent strategic şi economic” şi un “rival sistemic”, a afirmat Le Drian.

“Avem o privire lucidă, lipsită de naivitate cu privire la provocările reprezentate de China şi la modul său de a-şi afirma puterea”, a declarat ministrul de externe francez.

Întrebat despre atitudinea necesară faţă de Moscova, Le Drian a afirmat că a “refuza să vorbeşti cu Rusia înseamnă să o laşi să meargă spre Est”, menţionând “apropierea militară de China” în ultimele luni.

Constatând o “derivă autoritară” a Rusiei, şeful diplomaţiei franceze a insistat asupra importanţei dialogului cu ea, la câteva săptămâni după summitul dintre preşedinţii american şi rus Joe Biden, respectiv Vladimir Putin.

De altfel, Le Drian a purtat convorbiri la Washington cu consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan și cu omologul său american Antony Blinken, pe acesta din urmă întâmpinându-l la Paris în urmă cu câteva săptămâni, în același timp în care cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron propuneau organizarea unui summit între Uniunea Europeană și Rusia, citând ca exemplu summitul de la Geneva dintre Biden și Putin.

“Când ai un vecin, mai ales unul incomod, este mai bine să vorbeşti cu el”, a remarcat şeful diplomaţiei franceze.

“Rusia va rămâne tot acolo”, a mai afirmat Le Drian, “ea este insuportabilă, are un caracter urât, dar ea este acolo”.

Referitor la afirmaţiile preşedintelui Emmanuel Macron, care declarase în 2019 că NATO este “în moarte cerebrală”, Le Drian a explicat ca a existat în ultimii patru ani, adică în mandatul lui Donald Trump, “o formă de îndoială împărtăşită” cu privire la “soliditatea legăturilor, la fermitatea angajamentelor”.

Dar sosirea lui Joe Biden la putere a schimbat situaţia, iar ‘summit-ul (din iunie) de la Bruxelles poate fi considerat drept o relansare a Alianţei’, a afirmat el.

Invitând Uniunea Europeană şi SUA să lucreze împreună, Le Drian a afirmat că niciuna dintre cele două puteri nu îşi poate permite “să acţioneze de una singură în lumea brutală de astăzi”. 

Amintim că summit-urile G7, NATO și UE-SUA de luna trecută s-au concretizat cu declarații finale în care acțiunile agresive ale Rusiei sunt criticate printr-un limbaj diplomatic puternic, tratate ca o amenințare, în timp ce ascensiunea Chinei este abordată din perspectiva “multiplelor fațete” ale cooperării, concurenței și rivalității sistemice, reflectându-se o abordare similară în cele trei declarații.

La Washington, Jean-Yves Le Drian a participat alături de omologul său american la o ceremonie de inaugurare a Statuii Libertății din fața sediului ambasadei franceze în SUA, în semn de omagiu cu ocazia Zilei Naționale a Franței.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

SUA

Joe Biden a salutat noile legături americane în materie de securitate: SUA nu au un aliat mai apropiat sau mai de încredere decât Australia

Published

on

© President Biden/Twitter

Președintele american Joe Biden și premierul australian Scott Morrison au salutat noile lor legături în materie de securitate, după anunțul de săptămâna trecută conform căruia Washingtonul va furniza Canberrei tehnologie avansată pentru submarinele cu propulsie nucleară în cadrul unui acord trilateral cu Marea Britanie (AUKUS).

„Statele Unite nu au un aliat mai apropiat sau mai de încredere decât Australia”, a declarat marți Biden înaintea unei întâlniri bilaterale cu Morrison în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York.

Președintele american, care anterior a declarat la Națiunile Unite că Washingtonul se concentrează pe construirea de alianțe și pe diplomație după ce a pus capăt războiului eșuat de 20 de ani din Afganistan, a declarat că situația geopolitică necesită o monitorizare atentă.

„Statele Unite și Australia lucrează cot la cot”, a spus el. „Democrația și stabilirea regulilor de conduită pentru secolul 21 – mă refer la ceea ce am spus: ne aflăm într-un punct de inflexiune. Lucrurile se schimbă”.

Cu toate acestea, Biden nu a făcut nicio referire directă la noul și controversatul pact de securitate, în cadrul căruia SUA au acceptat să împărtășească tehnologia de propulsie nucleară pentru submarine, într-o acțiune menită să îngrădească China, dar care a stârnit furia Franței și indignarea Uniunii Europene. 

La rândul său, Morrison a subliniat faptul că țara sa are „mai mult de 100 de ani de parteneriat (cu SUA, n.r.), în care am fost împreună în cele mai dificile perioade și în cele mai prospere perioade”. Totuși, premierul australian a declarat că aceasta nu este o relație exclusivă și că valorile americano-australiene sunt împărtășite cu „atât de multe alte state”.

De altfel, nici Morrison nu a menționat furia continuă a Franței în legătură cu pierderea unui contract de vânzare a submarinelor convenționale Australiei în urma deciziei guvernului Morrison de a lucra cu Statele Unite la construirea unei flote de submarine cu propulsie nucleară.

Ulterior întâlnirii dintre Biden și Morrison, șeful de la Casa Albă a transmis pe Twitter că „a fost o plăcere să mă întâlnesc astăzi la New York cu prim-ministrul australian” și a reiterat intenția SUA și a Australiei de a coopera pentru securitatea și stabilitatea regiunii Indo-Pacific. „Națiunile noastre au fost unite timp de peste 70 de ani – și ne-am angajat să lucrăm împreună pentru a asigura o regiune Indo-Pacific liberă și deschisă și pentru a aborda provocările comune cu care ne confruntăm”, a adăugat președintele american.

Cei doi lideri se vor întâlni din nou vineri la Casa Albă, la prima sesiune în persoană a liderilor din grupul Quad – Australia, India, Japonia și Statele Unite – care este, de asemenea, dedicat păstrării stabilității în regiunea Indo-Pacific.

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat pe 15 septembrie un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine nucleare americane către Canberra. Astfel, Australia a decis să anuleze contractul de achiziţionare a unor submarine franceze cu propulsie convenţională în favoarea navelor americane cu propulsie nucleară, fapt ce a stârnit indignare și furie la Paris. În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 56 miliarde de euro pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent “contractul secolului” din cauza valorii şi importanţei sale strategice.

Miniştrii de externe din UE au examinat luni seară consecinţele acestui pact, anunțat în aceeași zi în care Uniunea și-a prezentat Strategia indo-pacifică, în cursul unei reuniuni la New York în marja Adunării Generale a ONU. În urma acesteia, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a indicat că miniștrii de externe din UE au exprimat o solidaritate clară cu Franța, reiterând că „acest anunț contravine apelului pentru o mai mare cooperare cu Uniunea Europeană în Indo-Pacific”.

Prezenți și ei la New York, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European au denunțat această situație. Ursula von der Leyen a considerat luni drept „inacceptabil” modul în care a fost tratată Franţa, iar Charles Michel a acuzat SUA de „lipsă de loialitate” și a cerut clarificări cu privire la intențiile din spatele alianței de securitate AUKUS.

Reacția furioasă a Franței a culminat cu rechemarea la Paris a ambasadorilor săi de la Washington și Canberra și anularea unei reuniuni a miniștrilor apărării francez și britanic, prevăzută a avea loc la Londra, iar Emmanuel Macron este așteptat să discute cu Joe Biden în zilele următoare

Între timp, Ministerul francez al Apărării a anunțat că au început discuţii între compania franceză Naval Group şi autorităţile australiene privind posibile despăgubiri financiare după ruperea acestui mega-contract.

 

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Prima întrevedere la Casa Albă dintre Joe Biden și Boris Johnson: SUA și Regatul Unit sunt aliați de nădejde și cei mai apropiați parteneri

Published

on

© No.10/ Flickr

Președintele american Joe Biden a diminuat șansele unui acord comercial post-Brexit cu Regatul Unit, indicând doar că ”discuțiile continuă”, informează Politico Europe și BBC.

Premierul britanic, Boris Johnson, a avut marți o primă întâlnire la Casa Albă cu Joe Biden de când acesta din urmă a devenit președintele SUA, dar și cu vicepreședintele Kamala Harris, prilejuită de desfășurarea Adunării Generale a ONU în cadrul căreia cei doi au susținut discursuri centrate pe problema schimbărilor climatice și acțiunile pe care puterile lumii trebuie să le aibă în vedere pentru a opri această amenințare.

De altfel, acest subiect s-a numărat printre cele discutate, alături de ”situația din Afganistan, promovarea securității sanitare globale, sprijinirea democrației și a drepturilor omului, dezvoltarea unui viitor mai favorabil incluziunii pentru toate țările, evoluțiile din zona indo-pacific și rolul esențial al aliaților și partenerilor europeni, inclusiv NATO și UE”, informează un comunicat al Casei Albe.

”Regatul Unit și SUA sunt aliați de nădejde și cei mai apropiați parteneri. Vom fi alături pentru a ne proteja cetățenii și pentru a ne apăra valorile în întreaga lume”, a transmis Boris Johnson într-un mesaj publicat pe Twitter.

”Liderii au salutat cooperare strânsă dintre țările noastre în timpul retragerii NATO din Afganistan. Prim-ministrul a transmis condoleanțe pentru militarii americani uciși în timpul operațiunii. Prim-ministrul și președintele Biden au convenit asupra faptului că cel mia bun mod de a-i onora pe toți cei care și-au pierdut viața pentru a face din Afganistan un loc mai bun va fi utilizarea tuturor instrumentelor diplomatice și umanitare de care dispunem pentru a preveni o criză umanitară și pentru a prezerva progresele obținute”, este precizat într-un comunicat al Downing Street.

Boris Johnson și Joe Biden au discutat, de asemenea, despre parteneriatul strategic încheiat de Statele Unite, Regatul Unit și Australia pentru a contracara China, care a stârnit numeroase nemulțumiri din partea europenilor, cu precădere Franța, care a acuzat că acest acord reprezintă ”o lovitură în spate”, mesaj dublat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Întâlnirea a oferit, de asemenea, și oportunitatea de a face schimb de cadouri. Președintele Biden i-a făcut cadou lui Johnson o fotografie înrămată a primei lor întâlniri, de la Cornwall, în timpul summitului G7 din iunie, dar și un ceas de mână de brand de la Casa Albă.

De cealaltă parte, premierul britanic i-a oferit lui Biden cartea astronautului britanic Tim Peake, cu autograf, care cuprinde următorul mesaj: ”să reprezinte o formă de a ne aduce aminte că luptăm împreună pentru a ne salva țările de schimbările climatice”.

Cadoul prim-ministrului britanic vine cu doar câteva săptămâni înainte de desfășurarea Summitului privind schimbările climatice (COP26), un moment crucial pentru combaterea acetora.

Continue Reading

ROMÂNIA

Klaus Iohannis, moment de reculegere la memorialul victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a depus marţi flori şi a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, la memorialul construit în locul Turnurilor Gemene, informează Administrația Prezidențială.

Şeful statului a depus trandafiri albi în dreptul numelor celor cinci cetăţeni americani de origine română care au murit în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 – Eugen Gabriel Lazăr, Corina şi Alexandru Liviu Stan (soţ şi soţie), Joshua Poptean, Ana Fosteris, subliniază Agerpres.

În 2011, la zece ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, pe locul fostelor Turnuri Gemene, americanii au deschis publicului un memorial. Pe locul fundaţiilor fostelor turnuri au fost amenajate fântâni uriaşe din piatră neagră în care apa curge continuu în pământ. Pe parapetul metalic ce înconjoară monumentul sunt gravate numele celor peste 2.600 de victime ale atentatelor.

Statele Unite au comemorat la 11 septembrie două decenii de la atentatele teroriste care au zguduit cea mai puternică țară a lumii și au cutremurat ordinea internațională de sorginte occidentală, context în care președintele Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare omologului său american Joe Biden.

Atentatatele teroriste de acum 20 de ani au vizat trei clădiri simbol ale SUA, turnurile gemene World Trade Center din New York şi Pentagonul din Washington. Al patrulea s-a prăbuşit fără a-şi atinge ţinta, Casa Albă, numai datorită curajului echipajului şi călătorilor.

Președintele Klaus Iohannis a început marți participarea sa la lucrările Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, acolo unde conduce delegația României și unde a susținut un discurs de la tribuna ONU.

Președintele Klaus Iohannis conduce, în perioada 21-23 septembrie 2021, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care are loc la New York, Statele Unite ale Americii. Alături de şeful statului este prezent și ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu.

Prezent pentru a cincea oară la lucrările celui mai mare for politic la nivel global, șeful statului va susține un discurs în plenul Adunării Generale și va lua parte, la invitația președintelui american Joe Biden, la Summitul Global pe tema coordonării răspunsului internațional în contextul noului coronavirus.

Șeful statului a mai participat la lucrările Adunării Generale ONU în alte patru rânduri, până în prezent, în 2015, 2017, 2018 și 2019.

Puteți citi, pe larg, despre participările lui Klaus Iohannis la ONU aici (2015)aici (2017)aici (2018) și aici (2019).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
PPE34 mins ago

Manfred Weber, liderul Grupului PPE: Uniunea Europeană este fondată pe valori creștine. Acestea rămân principiile noastre călăuzitoare

MEDIU42 mins ago

Florin Cîțu, întâlnire cu activistul de mediu și unul dintre jurnaliștii agresați în pădurea din Suceava: SUMAL-ul trebuie îmbunătățit

U.E.53 mins ago

Franța dezminte că ar fi dispusă să-și cedeze în favoarea UE locul permanent în Consiliul de Securitate al ONU

ONU2 hours ago

ONU acordă ajutor de urgență în valoare de 45 de milioane de dolari pentru sistemul sanitar din Afganistan, aflat în pragul colapsului

SUA3 hours ago

Joe Biden a salutat noile legături americane în materie de securitate: SUA nu au un aliat mai apropiat sau mai de încredere decât Australia

Corina Crețu3 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu: Programul de cooperare transfrontalieră al UE poate contribui la reconstruirea încrederii în proiectul european

ROMÂNIA3 hours ago

România va avea, din 2022, Agenţia de Calitate şi Marketing a Produselor Agroalimentare: ”Un model european care funcţionează peste tot”

Eugen Tomac3 hours ago

Eugen Tomac critică lipsa de viziune a politicienilor și decidenților statului: Au abandonat aderarea la zona euro, intrarea în Schengen și atragerea de fonduri UE

U.E.3 hours ago

Eurostat: România, țara din UE cu cele mai puține mașini la mia de locuitori, dar și cu cea mai dinamică piață

S&D4 hours ago

Delegația Română PSD: Solicităm dezbatere în Parlamentul European, în cadrul sesiunii plenare din octombrie, cu privire la creșterea dramatică a prețurilor     

ONU7 hours ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL20 hours ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI4 days ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA4 days ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România după Congresul PNL pentru aprobarea PNRR

Dragoș Pîslaru7 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Procesul tehnic de aprobare a PNRR-ului României este finalizat. 2 mld. de euro prefinanțare ar putea intra deja în țară în noiembrie

S&D1 week ago

Social-democrații din Parlamentul European se așteaptă ca Ursula von der Leyen să fie „îndrăzneață” pentru înfăptuirea Europei sociale, digitale și ecologice

Team2Share

Trending