Connect with us

ROMÂNIA

Decizie a Curții de Apel București: România rămâne fără șef al Statului Major al Apărării în timp ce la București se află secretarul general al NATO și cei 28 de miniștri ai Apărării din țările UE

Published

on

Curtea de Apel București a decis suspendarea decretului prin care Klaus Iohannis a prelungit mandatul sefului Statului Major al Apararii (SMAp), generalul Nicolae Ciuca, decizia nefiind definitivă, dar executorie, informează Hotnews, citând hotărârea Curții.

Decizia apare în contextul în care la București se desfășoară reuniunea miniștrilor Apărării din țările UE, iar secretarul general al NATO efectuează o vizită în România în acest sens, dar și pentru o întrevedere pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis.

„Respinge cererea de repunere pe rol ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Prezidenţială ca nefondate. Ia act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1131/2018. Admite cererea în parte. Dispune suspendarea executării Decretului nr. 1131/2018 până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în decizia magistraților Curții de Apel București.

Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp. Tot atunci, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.

Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018.

Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, şi anume articolul 32, alineatul 5, conform căruia “şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an”.

În data de 9 ianuarie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, susţinea că decretul privind prelungirea mandatului lui Nicolae Ciucă “s-a făcut ilegal”, adăugând că “instanţa este cea care va stabili” care este situaţia de drept, scrie Agerpres.

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a calificat drept un demers “inoportun” şi “riscant” contestarea în contencios a decretului privind prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării. Preşedintele a adăugat că “pur şi simplu” propunerea ministrului Apărării a fost nelegală, mai menționează sursa citată.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

MAE: Task force pentru coronavirus constituit la nivelul Ambasadei României la Roma pentru monitorizarea potențialelor cazuri în rândul cetățenilor români

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a dispus constituirea unui task force la nivelul Ambasadei României la Roma pentru monitorizarea potențialelor cazuri de infectare cu coronavirus în rândul cetățenilor români, informează un comunicat.

Această dispoziție a fost dată în contextul apariției unor noi cazuri confirmate de infecție cu virusul Covid-19 (coronavirus) în Republica Italiană, pentru care autoritățile italiene au luat deja o serie de măsuri de natură a preveni răspândirea virusului în regiunile care concentrează marea majoritate a cazurilor (Lombardia și Veneto).

Prim-ministrul Giuseppe Conte a anunțat sâmbătă seara planul de urgență, după ce numărul de cazuri a crescut la 79, iar doi cetățeni italieni au decedat în urma infectării cu coronavirus.

Măsurile includ închiderea localurilor publice, anularea activităților sportive sau recreative, suspendarea cursurilor școlare și emiterea de alerte pentru urgență sanitară care sfătuiesc cetățenii să rămână în case. 

Astfel, MAE informează că ținând cont de comunitatea numeroasă de cetățeni români din regiunile afectate, la nivelul Ambasadei României la Roma a fost constituit un task force care se află în legătură constantă cu Protecția Civilă Italiană și alte autorități italiene cu atribuții în gestionarea situației.

Până la acest moment, misiunea diplomatică și oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei nu au primit notificări din partea autorităților italiene cu privire la existența vreunui cetățean român printre persoanele infectate și nu au primit solicitări de asistență consulară în legătură cu acest subiect din partea cetățenilor români.

MAE recomandă cetățenilor români să respecte cu strictețe recomandările autorităților italiene pe acest subiect. 

MAE reiterează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523369, +390683523371, +390683523374, +390683523352; +390683523344, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018 și Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Roma: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare la Milano: +39 366108 1444 și Trieste: +39 340 8821688.

Continue Reading

ROMÂNIA

Cluj-Napoca: Comisarul european Mariya Gabriel și primarul Emil Boc, în dialog cu cetățenii în luna martie

Published

on

© Emil Boc/Facebook

Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, și Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, vor susține joi, 5 martie 2020, un dialog cu cetățenii în care vor discuta teme de actualitate de pe agenda Uniunii Europene și a României, cu accent pe cercetare, inovare și educație, informează un comunicat al Comisiei Europene.

Dezbaterea cu tema «Orizont Europa: provocări și perspective» va avea loc între orele 12.00 și 13.10, la Centrul de Cultură Urbană Casino, situat în Parcul Central «Simion Bărnuțiu» din Cluj-Napoca.

Înscrierile se pot face până cel târziu în data de 4 martie 2020, ora 12.00, completând acest formular online.

Participarea la eveniment se poate face și online, prin intermediul rețelelor sociale Facebook și Twitter, folosind hash tag-urile #EUdialogues și #FutureOfEurope.

Din motive de securitate, accesul în sală se va face în intervalul 11.00 – 11.45 și va fi permis cu prioritate participanților înregistrați, care au asupra lor un act de identitate. Accesul în sală se va face în limita locurilor disponibile.

Continue Reading

ROMÂNIA

MAE mulțumește Italiei, Germaniei și Japoniei pentru facilitarea demersurilor de repatriere a șase cetățeni români de pe vasul Diamond Princess

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe mulțumește în mod deosebit partenerilor italieni și germani pentru sprijinul acordat, precum și autorităților nipone pentru foarte  buna cooperare în legătură cu demersurile autorităților române pentru revenirea în țară a șase cetățeni români de pe vasul de croazieră Diamond Princess, informează un comunicat al instituției. 

Astfel, în urma unei operațiuni complexe desfășurate în cadrul mecanismului european de protecție civilă la care au participat autoritățile române, italiene si germane, cei șase cetățeni români care s-au aflat pe vasul de croazieră Diamond Princess acostat în portul Yokohama, Japonia și care și-au exprimat dorința de a reveni în țară, au ajuns în această dimineață, 22 februarie, la București.

O aeronavă de tip C-27J Spartan aparținând Forțelor Aeriene Române a efectuat sâmbătă, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta București – Berlin și retur, pentru aducerea în țară a șase cetățeni români repatriați din Japonia. 

Anterior îmbarcării, aceştia au fost testaţi de către echipa medicală mobilă, rezultatele testărilor fiind negative pentru infecţia cu COVID-19 (coronavirus), însă au fost plasați preventiv în carantină pentru 14 zile, la sosirea în România.

MAE mai transmite că Ambasada României la Tokyo rămâne în continuare în legătură atât cu cei doi cetățeni români care sunt spitalizați în Japonia, cât și cu cei nouă cetățeni români, membri ai echipajului, care au decis să rămână pe vasul de croazieră.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending