Connect with us

EDITORIALE

”Declarația Comună de la Casa Albă”: Cum se încadrează documentul semnat de Trump și Iohannis în competiția geopolitică dintre SUA, China, Rusia și Europa

Published

on

© White House/ Facebook

Declarația Comună adoptată de președinții României și Statelor Unite cu prilejul vizitei liderului român la Casa Albă nu este un gest politic întâmplător sau un document de simple intenții căruia îi lipsește concretețea. În forma sa suplă, documentul reieșit în urma întâlnirii din Biroul Oval este prima astfel de manifestare la nivel prezidențial între cei doi aliați și parteneri strategici din ultimii opt ani. El nu poate fi ridicat la nivelul și impactul Declarației privind Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI adoptată în 2011, însă valoarea și greutatea politico-strategică a ”Declarației Trump – Iohannis” este una cu totul alta. Ea cuprinde mize și interese bilaterale adaptate la realitatea geostrategică definită de percepția tot mai accelerată a unei ordini internaționale aflată în descompunere și înlocuită de o competiție strategică în care SUA și China sunt actorii dominanți, iar Rusia și Europa sunt plasate undeva între primul plan și eșalonul secund al arenei internaționale.

Declarația Comună de la Casa Albă nu face rabat de la principiile democratice fundamentale pe care este fondată relația strategică dintre București și Washington – stat de drept, economie de piață, bună guvernare. În egală măsură, ea nu face rabat nici de la coordonatele de bază ale edificiului Parteneriatului Strategic bilateral – excelența cooperării în materie de securitate și apărare militare, Din această perspectivă, reconfirmarea, reiterarea și reîmprospătarea acestor marcaje esențiale ale Parteneriatului româno-american nu putea să intervină într-o cronologie mai potrivită, inserată de asemenea în declarație: 30 de ani de ”când românii curajoși au înlăturat o dictatură brutală și au îndreptat țara pe calea democrației, a statului de drept și a economiei de piață” și aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO.

Elementele cu caracter de noutate din această declarație sunt următoarele: (1) ”Căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G” și (2) ”România și Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate națională. Subliniem opoziția noastră față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic față de Rusia (…) Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”.

Ele reprezintă o nominalizare concretă a Moscovei și a Beijing-ul ca actori destabilizatori pentru relația transatlantică. Ele reprezintă și o poziționare din partea României mai clară decât în orice alt document internațional semnat de statul român în ultimii ani, întrucât este cuprins într-un act bilateral semnat sub umbrela unui Parteneriat Strategic pe care statul român îl definește drept parte fundamentală a triadei conceptuale strategice a politicii externe românești.

La fel de important, elementele menționate își au originea într-o repivotare a poziției administrației americane față de Europa, o prioritizare a Europei Centrale și de Est în detrimentul Occidentului.

Administrația lui Donald Trump, președintele american care i-a primit la Casa Albă pe președintele României și pe președintele Poloniei de tot atâtea ori cât a primit-o și pe Angela Merkel și de mai multe ori decât pe orice alt lider din Europa, a vorbit în multiple dăți despre pregătirea pentru o nouă competiție geopolitică cu Rusia și cu China, inclusiv în fief-ul aliaților central și est-europeni, este sarcina principală a politicii externe americane și a avertizat împotriva arsenalului Moscovei și Beijing-ului, de la agresivitate militară și tactici de manipulare, corupție și propagandă în cazul Rusiei la o ”diplomație a datoriei și a investițiilor” în cazul Chinei, exemple recente fiind inaugurarea în Serbia a primei autostrăzi construită de chinezi în Europa sau licitația companiei rusești Rosatom pentru a construi centrala nucleară de la Belene, Bulgaria.

La începutul anului, secretarul de Stat american Mike Pompeo efectua primul său turneu diplomatic în regiunea Europei Centrale și de Est, cuprinzând prima vizită a unui șef al diplomației americane la Budapesta după opt ani, o vizită la Bratislava și un program intens în Polonia, acolo unde a inaugurat alături de omologul său ”Procesul Varșovia”, o inițiativă bilaterală de tip conferință la nivel înalt pentru promovarea păcii și securității în… Orientul Mijlociu, o regiune în care, în mod tradițional, Statele Unite conlucrau îndeaproape cu puterile occidentale, nucleul franco-german și aliatul britanic, aflat în curs de părăsire a blocului european. Tot Varșovia este singura capitală din Europa de Est vizitată de președintele american Donald Trump, în iulie 2017, iar la 1 septembrie 2019 va merge pentru a doua oară în capitala Poloniei, tot atâtea vizite efectuând liderul SUA până acum și la Londra și Paris, nu și în Germania.

Vizita la Budapesta, ”capitala din regiune prietenă Rusiei”, a adăugat un nou gest oficial la ceea Statele Unite au conștientizat tot mai mult în ultimii doi ani, iar administrația Trump și-a asumat ca reparație pe linie de politică externă: prezența americană mai anemică din regiune, refăcută parțial post-Crimeea, a permis Moscovei ”să adâncească disensiunile” între Europa și SUA și i-au făcut pe mulți aliați europeni să fie ”permeabili” intereselor Rusiei și Chinei în regiune. Vizita lui Pompeo în regiune a favorizat ridicarea nivelului de contact politic între administrația americană și partenerii est-europeni, Trump primindu-i la Casa Albă pe premierii Ungariei, Cehiei sau Slovaciei și, din nou, pe președintele Poloniei.

Inclusiv materialul publicat de Washington Post în ajunul întâlnirii dintre președinții Statelor Unite și România – Lista oaspeților lui Trump la Casa Albă favorizează Bucureștiul și Varșovia în detrimentul Parisului și Berlinului – este înscris în aceeași logică și reprezintă o recapitulare a unei dinamici tot mai mult observată în Europa Centrală și de Est, anume plasarea președinților României și Poloniei în top-ul liderilor europeni, chiar și ai lumii, care au efectuat printre cele mai multe vizite la Casa Albă în mandatul lui Donald Trump.

Vizita lui Klaus Iohannis a adâncit contrastul sesizat și de jurnaliștii de la Washington Post, anume că Donald Trump nu s-a întâlnit anul acesta cu Angela Merkel sau Emmanuel Macron sub auspiciile unei vizite bilaterale. Ea a reprezentat pentru Donald Trump și ultima întrevedere cu un lider internațional înainte de summitul G7 din Franța, grup care a funcționat aproape cinci decenii ca o expresie a ordinii internaționale de inspirație occidentală, dar care în ultimii trei ani a fost prins în siajul disputelor între administrația americană și partenerii europeni.

Două dintre cele mai recente astfel de dispute – creșterea dependenței energetice a Europei față de Rusia prin intermediul Nord Stream 2 și riscurile potențiale ale unei cooperări sino-europene în dezvoltarea infrastructurii 5G – reprezintă forma rafinată a atacurilor de campanie electorală cu care Donald Trump a stârnit îngrijorări în Europa sub forma afirmațiilor că ”europenii trebuie să-și plătească contribuția corectă”.

Potențialul parteneriat al Germaniei cu gigantul chinez Huawei pentru implementarea tehnologiei 5G, descris ca un risc de securitate în privința comunicării militare aliate și de fostul comandant al trupelor NATO, a fost la originea unor avertismente făcute la Berlin de șeful diplomației americane, Mike Pompeo transmițându-i Angelei Merkel și omologului său că există riscul ca SUA să și schimbe comportamentul față de aliatul german.

Anterior, însă, tot relațiile dintre Statele Unite și Germania au fost cele afectate și în ce privește arhitectura de securitate energetică în Europa, periclitată de parteneriatul ruso-german în construcția gazoductului Nord Stream 2, o nouă conductă care va lega Rusia de Europa prin Germania și care va ridica nivelul de import de gaz din Rusia la peste 40%. Astfel, reproșurile lui Donald Trump la adresa Germaniei, în particular, și a occidentalilor, în general, vizează următoarea stare de fapt: Statele Unite contribuie financiar și logistic la securitatea euro-atlantică pusă în pericol de noua încordare a forței militare a Rusiei, țară aflată sub incidența sancțiunilor europene, dar cu care marile puteri europene continuă să încheie înțelegeri cu implicații strategice. Numai simpla rememorare a dezacordurilor dintre Trump și Merkel de la summitul NATO, care au avut la origine acest aspect, dovedește cât de adânci sunt temerile unei rupturi transatlantice pe axa Washington – Occident.

În acest sens, Declarația Comună prezidențială dintre liderii român și american nu este nici întâmplătoare și nici o simplă înșiruire a unei imagini de ansamblu. Un detaliu mai puțin observat din timpul întâlnirii de la Casa Albă este că din delegația gazdă a făcut parte și ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, un emisar diplomatic care a înțeles pe deplin rolul României, în calitate de președinție a Consiliului, în adoptarea directivei europene a gazelor naturale, negocieri în urma cărora, alături de Polonia și împotriva Germaniei, a fost găsită o formulă de compromis care întărește normele europene în materie. Deși directiva nu blochează proiectul Nord Stream 2, ea se asigură că țările terțe precum Rusia nu pot ocoli legislația UE.

Și din acest motiv, în comunicatul dat publicității de Casa Albă pentru a celebra Parteneriatul Strategic cu România, este cuprinsă formula ”România s-a opus Nord Stream 2 și altor proiecte de conducte care cresc dependența Europei față de Rusia”. Aceeași rațiune stă și la baza includerii Inițiativei celor Trei Mări în același comunicat, platformă a cărei componentă energetică a fost accentuată în cadrul Summitului I3M de la București, unde a participat și secretarul american al Energiei.

Dinamica de mai sus reprezintă peisajul general complicat în care au fost nuanțate și asumate cele două elemente cu caracter de noutate din Declarația Comună de la Casa Albă. Pe linie bilaterală, ele și-au găsit și două răspunsuri. În domeniul energiei este punerea, în premieră, a semnului egal între securitate energetică și securitate națională, urmată de următoarea frază cheie: ”Resursele de gaze naturale din România au potențialul de a crește prosperitatea statelor noastre, precum și de a întări securitatea energetică a Europei. România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări”.

Poziționarea față de dezvoltarea tehnologiei 5G, consemnată și printr-un memorandum de înțelegere semnat la Washington, poate fi un model pe baza căruia infrastructura noii rețele de internet și conectivitate poate fi construită în Europa Centrală și de Est.

Relația României cu Statele Unite a atins, fără doar și poate, o nouă bornă. Triada conceptuală strategică a politicii externe românești rămâne indubitabil formată din parteneriatul cu SUA și apartenența la Uniunea Europeană și la NATO, Relațiile Statelor Unite cu aliații din regiune sunt privite cu mai mult potențial dinspre Washington decât cele cu mari aliați occidentali. Relațiile europenilor cu SUA, Rusia sau China sunt mai degrabă o sursă de tensiune în interiorul UE, decât generatoare de o abordare parcimonioasă. În fond, până și cele mai sigure ape strategice se dovedesc dificil de navigat.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Bruxelles, Elmau și Madrid. Reduta UE – G7 – NATO și summit-urile repornirii puterilor democratice în epoca “întoarcerii geopoliticii”

Published

on

© European Union, 2022

Corespondență din Bruxelles & Madrid

Geopolitica s-a întors. Sunt cuvintele cu care șefa diplomației britanice, Liz Truss, a lansat, pe fondul războiului Rusiei în Ucraina, îndemnul ca lumea liberă să își remodeleze abordarea și acțiunea globale pentru a descuraja agresorii care amenință să răstoarne ordinea internațională bazată pe reguli. Întoarcerea geopoliticii și răzbunarea puterilor revizioniste a fost diagnosticul comunității de relații internaționale și după anexarea ilegală a Crimeei în 2014. Însăși teoria seculară a “heartland-ului” geopolitic promovată de Halford Mackinder pornea de la premisa că oricine va controla Europa de Est va controla și lumea. Opt ani mai târziu de la momentul Crimeea, Europa, Occidentul și Alianța Transatlantică au suferit momente de cumpănă. Acestora le-au inventat un panaceu: reziliența ori rezistența și adaptarea la șocuri. 

Unda de șoc declanșată în zorii zilei de 24 februarie 2022, când Federația Rusă a atacat deliberat Ucraina, a pus capăt păcii pe continentul european, a elucidat eșecul politicii conciliante europene față de Moscova, a reechilibrat și mai mult pivotarea americană spre Pacific și a sfârșit de-a binelea epoca celor 30 de ani în care preeminența ordinii occidentale a favorizat unificarea economică europeană, extinderea politică a Uniunii Europene și lărgirea și transformarea alianței politico-militare NATO. Cele trei mari realizări strategice ale prăbușirii URSS și demantelării regimurilor comuniste au atins și ele un apogeu. Dar un nou început al acestor realizări, bazat și pe continuitate, este imperativ. 

Arena politică internațională s-a schimbat în ultimele 365 de zile. Dacă summit-urile UE, G7 și NATO de anul trecut au marcat “întoarcerea Americii” și l-au propulsat pe Joe Biden către un summit unu-la-unu cu Vladimir Putin, aceleași summit-uri de anul acesta sunt despre “întoarcerea geopoliticii”, cu Rusia în rolul de putere revizionistă și beligerantă.

Pe rând, la Bruxelles, Elmau și Madrid, liderii Uniunii Europene, ai G7 și ai NATO vor avea dificila misiune de a dovedi nu doar reconfirmarea unității, ci și capacitatea de a fi arhitecții ordinii ce se va instala ca rezultat al păcii negociate post-război. Dar pentru a fi în această poziție sunt necesare mai multe tipuri de decizii cu caracter transformator, unele specifice stării de război de uzură și de durată de la porțile UE și NATO și altele care să doteze pe termen lung democrațiile lumii cu capacitatea de a garanta pacea și securitatea post-conflict.

Un summit geopolitic al Uniunii Europene

Avalanșa creșterii prețurilor la gaze și energie și securitatea lanțurilor de aprovizionare alimentară și cu energie pe fondul presiunilor de a adopta noi sancțiuni care să pună presiune suplimentară pe Rusia sunt teme complicate și cu un impact social major. Într-o UE cu decalaje de dezvoltare care reflectă intensitatea impactului crizelor, cu o teamă pronunțată privind riscurile din proximitate și ceva mai diluată pentru pericolele aflate la distanță pe toate axele sale geografice, liderii europeni vor fi iarăși în fața unor reflecții care reclamă decizii vizionare: viitorul european al Balcanilor de Vest, ridicarea Ucrainei și Republicii Moldova la statut de țări candidate, comunitatea politică europeană și reforma politică a Uniunii Europene.

Balcanii de Vest, o întârziere către eșec. Inevitabil, momentul în care Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE în timp ce rachetele și bombele rusești cădeau pe solul țării sale, a demonstrat că extinderea Uniunii Europene nu este un proiect de succes care a murit, ci care a fost trecut pe linie moartă. Efectul de domino politic și simbolic care a împins și Republica Moldova și Georgia în decizii similare a reaprins discuția privind perspectiva europeană a Balcanilor de Vest. Trei state din regiune – Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord – sunt state membre NATO, dar se află în situații complicate în ce privește aderarea lor la Uniunea Europeană. Muntenegru este stat candidat de mai bine de un deceniu și se află în faza de negociere a jumătate din cele 33 de capitole negociere, cu puține dintre ele bifate, și o altă jumătate pentru care nu au fost demarate tratative. Albania și Macedonia de Nord așteaptă de trei ani să primească statutul țări candidate la Uniunea Europeană, în timp ce Ucraina și Republica Moldova îl vor obține în trei luni. Riscul contrastelor este unul major: sucombarea summitului UE – Balcanii de Vest premergător Consiliului European și deciziile istorice ale acceptării candidaturii Kievului și Chișinăului la UE.

Ucraina și Republica Moldova sau cum ne ridicăm la înălțimea momentelor. Summitul Consiliului European de la Bruxelles va detemina pecetluirea celei de-a doua consecințe strategice majore a invaziei militare ruse în Ucraina vecină. Prima – cererile de aderare ale Finlandei și Suediei la NATO – va fi urmată de decizia acordării statutului de țări candidate la Uniunea Europeană pentru Ucraina și pentru Republica Moldova. O decizie politică istorică cu un efect răsunător pentru vecinătatea estică. Bravura ucrainenilor de a-și apăra țara și libertatea de a-și alege singuri viitorul va fi ascultată la Bruxelles. Dublul plebiscit prin care cetățenii Republicii Moldova și-au ales o președintă pro-europeană și o majoritate parlamentară pro-europeană nu va rămâne nici el fără rezultat. Va fi, într-o măsură considerabilă, unul dintre cele mai mari succese politice ale României după aderarea sa la UE, acela de a pava calea regăsirii cu țara-soră ruptă de URSS din componența României Mari. Oferirea statutul de țară candidată pentru Ucraina și Republica Moldova va impulsiona conversația politică europeană pe tema extinderii, dar prezintă și un risc: “balcanizarea” Georgiei, prin menținerea acestei țări în zona importantă a perspectivei europene, dar incertă din cauza modelului aplicat până acum pentru țări din Balcanii de Vest și întârzierii perspectivelor politice de aderare

Comunitatea (geo)Politică Europeană. Ca orice idee rostită din glasul lui Emmanuel Macron, propunerea îndeamnă la prudență. O comunitate politică europeană care să reunească țările europene aspirante la a deveni membre ale Uniunii Europene cu cele care deja compun construcția continentală este o ingeniozitate geopolitică. Să le oferi celor juni șansa de a sta la masa seniorilor, dar fără a avea aceleași beneficii și fără a putea decide meniul, oferă statut și recunoaștere și alimentează cu entuziasm motorul reformelor. Dar o face pentru un timp limitat și condiționat de acordarea nivelului următor. Dacă această comunitate politică europeană este o ante-cameră care să delimiteze condiții și reforme pentru aderarea la UE, atunci ea va impulsiona candidații și aspiranții. Dacă ea va fi un înlocuitor nedeterminat al aderării, atunci scopul ei este din fașă greșit. Dacă această comunitate politică va crea clase de state, de ranguri, ritmuri și intensități diferite chiar în interiorul Uniunii Europene, atunci nu va face decât să arunce în decor noul început de care politica de extindere a Uniunii Europene are nevoie.

Reforma (din interiorul) tratatelor. 13 state membre, între care și România, se opun “încercărilor necugetate” de a deschide discuții privind revizuirea tratatelor, deși ele nu exclud nicio opțiune. Este un număr suficient de state pentru a bloca acest proces dintr-un motiv foarte simplu: deținerea tuturor pârghiilor pentru a-și proteja propriile interese, inclusiv prin dreptul de veto. Pentru a fi un actor geopolitic care să conteze – nu în șlapi, ci în bocanci -, Uniunea Europeană are nevoie să fie înzestrată cu capacitatea de a lua decizii de politică externă cu majoritate calificată (55% din țările UE, deci 15 din 27, care însumează 65% din populația UE). Alte reforme importante vizează, de asemenea, 

După șapte ani, liderii G7 se întrunesc în Bavaria

La precedenta președinție germană a grupului celor mai industrializate democrații, țările G7 s-au reunit tot la Schloss Elmau. Acela era al doilea summit al grupului după excluderea Rusiei, fapt petrecut în 2014 drept consecință a anexării ilegale a Crimeei. Cu Angela Merkel ieșită din scenă și cu ștafeta predată lui Olaf Scholz, niciunul dintre liderii de atunci nu mai este în funcție, chiar dacă și în acele momente Joe Biden era vicepreședintele lui Barack Obama. Există o unanimitate de neclintit asupra faptului că prioritatea centrală a G7 a devenit concurența strategică dintre democrații și autocrații și cine va câștiga bătălia geopolitică a secolului al XXI-lea. De aceea, Rusia, cu războiul său în Ucraina, și China, cu refuzul de a condamna acțiunile Moscovei și cu intimidările sale în Asia-Pacific și către Taiwan, vor fi temele centrale al summitului.

Mizele reuniunii vor fi dense, de la decizii privind sprijin continuu pentru Ucraina, inclusiv reconstrucția post-conflict a țării, la la potențiale noi sancțiuni împotriva Rusiei. De la măsuri de combatere a creșterii prețurilor la gaze, energie și petrol la identificarea de soluții alternative la gazul rusesc pentru aprovizionarea Europei. Finanțarea reconstrucției Ucrainei va fi mulată pe cel puțin două coordonate, un fond de solidaritate/ un plan Marshall și discuția despre confiscarea activelor rusești înghețate de către Occident. O dimensiune aparte va fi reprezentată de lansarea unei Alianței globală pentru securitate alimentară pentru a contracara efectele războiului din Ucraina asupra piețelor de mărfuri.

NATO 4.0: Către o alianță transformatoare și cu anticiparea strategică în codul său genetic

Summitul NATO de la Madrid va fi unul al deciziilor transformatoare. La 25 ani de la precedentul summit din capitala iberică, unde Alianța număra doar 16 state membre, Alianța Nord-Atlantică își va adopta următorul Concept Strategic, document care va avea o greutate net superioară declarației comune a summitului. Un sfert de secol mai târziu, Madridul va fi gazda unor noi decizii istorice euro-atlantice. Summitul din 1997, coincident cu anul semnării Actului Fondator NATO-Rusia, a deschis calea extinderii Alianței Nord-Atlantice către est, cu decizia acceptării Cehiei, Poloniei și Ungariei în Alianță începând cu anul 1999. Summitul din 2022 va fi dominat, alături de Conceptul Strategic, de recalificarea fundamentală a relațiilor cu Rusia, de afirmarea unui NATO global în timp ce China va fi recunoscută ca provocare sistemică și extinderea istorică a Alianței, care prin eventualul compromis pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO ar lărgi Alianța la 32 de membri.

Conceptul Strategic – un NATO 4.0. Documentul programatic pe care liderii nord-atlantici îl vor adopta reprezintă al doilea cel mai important act al Alianței după Tratatul de la Washington. El definește viziunea de securitate, amenințările, domeniile de interes și capacitatea NATO de a se adapta, păstrând sarcina primordială și originară a Alianței – apărarea colectivă. Istoric vorbind, gândirea strategică a NATO s-a încadrat în trei perioade diferite: epoca Războiului Rece, existența Alianței post-Război Rece și securitatea lumii post 11 septembrie 2001. Va fi al patrulea Concept Strategic al NATO de la căderea Cortinei de Fier, după cel de la Roma din 1991, de la Washington din 1999 și cel de la Lisabona din 2010. Epoca pentru care Conceptul Strategic din 2022 va fi adoptat este una în care arhitectura de securitate din Europa postbelică și post-Război Rece a fost prejudiciată radical. Practic, un Concept Strategic pentru o eră a competiției strategice.

Conceptul Strategic – amenințarea Rusiei și apărarea înaintată. Fiecare din precedentele trei documente a definit realitatea vremurilor respective, fie că vorbim despre securitate prin consultare cu vecinii, de recunoașterea identității securității și apărării europene sau de parteneriatul cu Rusia, în cel mai recent Concept. NATO a constatat deja că, de facto, Actul Fondator semnat cu Rusia în 1997 nu mai există, el fiind încălcat de Rusia. Astfel că invadarea militară a Ucrainei de către Rusia a creat ceea ce NATO numește o nouă realitate de securitate în Europa. De aceea, definirea Rusiei ca principală și imediată amenințare la adresa securității euro-atlantice, localizată inclusiv de la Marea Baltică la Marea Neagră, este un fapt care necesită recunoaștere strategică. 

Conceptul Strategic – apărarea înaintată pe flancul estic. Încadrarea Rusiei la rubrica amenințărilor reprezintă o degradare fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece, având în vedere că în precedentul Concept Strategic (Lisabona, 2010) Federația Rusă este tratată ca un partener. Conceptuală desigur, această definire este esențială pentru a rezuma noua realitate de securitate din Europa în baza căreia NATO discută resetarea posturii sale de descurajare și apărare, mai ales pe flancul estic. Este acea “apărare înaintată” pe care am văzut-o înscrisă în declarația summitului B9 ce ar semnifica omogenizarea conceptuală flancului estic. Din 2016 și până la zorii zilei de 24 februarie 2022, zona flancul estic al NATO a fost decupată militar printr-o prezență înaintată consolidată în Polonia și țările baltice și printr-o prezență înaintată adaptată în România și în Bulgaria. O relativă echilibrare practică s-a produs la două zile de la debutul conflictului ruso-ucrainean, când NATO a activat planurile de apărare și a dislocat pentru prima dată în istorie Forța sa de Reacție Rapidă chiar în România, dar și la 30 de zile de începutul războiului, când liderii țărilor NATO au decis să înființeze încă patru grupuri de luptă în Bulgaria, Slovacia, România și Ungaria, declanșând astfel procesul de resetare și echilibrare a apărării NATO în regiune după înființarea, în 2017, a primelor patru grupuri de luptă în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Însă, consolidarea pe termen lung se referă la mai mult, iar aici merită urmărit conceptul de “prezență permanentă prin rotație“. În baza acestei formule, amprenta militară aliată în România și în celelalte țări ar putea crește substanțial și va avea un caracter pe termen lung.

Conceptul Strategic – China și drumul către un NATO global. Summitul de la Madrid va marca o serie de premiere. După ce a fost menționată pentru prima dată într-o declarație a unui summit NATO (Londra 2019), China nu a mai fost exclusă din aceste texte aliate. Dar în următorul Concept Strategic China își va face loc pentru prima dată, urmând a fi definită ca provocare sistemică. La Summitul NATO vor participa în premieră liderii Australiei, Coreei de Sud, Japoniei și Noii Zeelende, cei patru organizând inclusiv un summit centrat pe China în marja reuniunii. Va fi pecetluită astfel direcția către un NATO care își construiește alianțe globale. O organizație a Atlanticului de Nord aliată cu democrațiile din Pacific. Geopolitica nu doar că s-a întors, dar creează contextul unor noi realități de securitate. Iar pentru că geopolitica secolului al XXI-lea este interconectată de competiția pentru supremație, care fi în mare măsură tehnologică, la același capitol ar putea fi încadrate și deciziile de NATO de a crea inițiative de inovare – fondul și acceleratorul DIANA – cu scopul de a menține avantajul tehnologic global al Alianței. 

Continue Reading

EDITORIALE

Dincolo de “Cei trei mușchetari și d’Artagnan”: La Marea Nordului și la Marea Neagră, România își negociază mizele pentru summit-urile NATO și UE

Published

on

© Dragoș Asaftei/ Administrația Prezidențială

Dincolo de “Cei trei mușchetari și d’Artagnan”, România este în fața unor momente cheie de fructificat – politico-diplomatic și strategic. Declarația finală a reuniunii liderilor B9 de la Palatul Cotroceni, un fel de mini-summit NATO la nivelul flancului estic, conține o frază asupra căreia merită să reflectăm – “Agresiunea neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei a utilizat Marea Neagră ca platformă de lansare”. Ani la rândul, chiar și după anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă, România a fost parțial văduvită de măsurile luate la nivel aliat. Deși deciziile de securitate nord-atlantice au adus de fiecare dată un plus de siguranță și stabilitate, România era mereu cu un pas în spatele țărilor din zona de nord a flancului estic – Polonia și republicile baltice – a căror omogenitate în obiective strategice și viziune despre amenințarea Rusiei a fost mai articulată decât disonanțele dintre București și celelalte capitale regionale.

Războiul ruso-ucrainean a resetat însă filosofia descurajării și apărării NATO pe flancul estic. Utilizarea Mării Negre ca platformă de lansare a primului război convențional declanșat în Europa postbelică de un stat suveran împotriva altui stat suveran și impunerea unei adevărate blocade economice pentru a perturba lanțurile de aprovizionare alimentară demonstrează că pledoaria României, de multe ori poate frustrantă, a fost precisă, corect evaluată, însă nu a putut depăși până la acest conflict anumite vicisitudini de parcurs.

Dincolo de “Cei trei mușchetari și d’Artagnan” (expresia atribuită de un parlamentar ucrainean posibilei vizite a liderilor Franței, Germaniei, Italiei și României la Kiev), România se îndreaptă spre summitul Consiliului European de la Bruxelles și spre summitul NATO de la Madrid cu câteva obiective pe care le putem lua în considerare din discursurile decidenților sau din comunicatele oficiale. Iar o parte dintre acestea vor fi negociate marți și miercuri, la Haga și la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Adică la Marea Nordului și la Marea Neagră, acolo unde președintele României va purta o rundă de discuții cu liderii Olandei, Belgiei, Portugaliei, Danemarcei, Poloniei și Letoniei, pentru ca miercuri să fie amfitrionul lui Emmanuel Macron pe flancul estic al NATO, în ultimele zile ale președinției franceze a Consiliului UE.

Perspectivă clară de aderare la UE pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia, unde centrul de greutate pentru interesele României cade pe viitorul european al țării soră de peste Prut. Formularea este semi-ambiguă, dar probabil că ținta maximală vizează acordarea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, mai ales că majoritatea liderilor europeni care au poposit la București în ultima perioadă și-au prelungit itinerariul politic și la Chișinău, iar Emmanuel Macron nu va face o excepție. De interes major în acest context este și trio-ul croit recent între Germania, Franța și România ca fondatori ai platformei de sprijin pentru Republica Moldova, a cărei a doua rundă de reuniuni va avea loc în iulie la București.

România a învățat să spună și “nu”, iar acest lucru contează pentru negocierea intereselor. Nu este niciun secret că Bucureștiul a adoptat o atitudine rezervată în privința revizuirii tratatelor Uniunii Europene, în timp ce nu s-a poziționat clar asupra ideii președintelui francez Emmanuel Macron de a iniția o comunitate politică europeană care să cuprinde țările aspirante la Uniunea Europeană sau democrații consolidate prietene ale construcției continentale. Aceste lucruri lasă fie o marjă de negociere, fie reprezintă o poziție tranșantă pe care partenerii europeni vor trebui să o accepte. Parteneriatul Strategic dintre România și Franța a devenit al doilea cel mai important după cel cu Statele Unite ale Americii. Prin decizia Franței de a conduce un grup de luptă al NATO pe teritoriul României și de a amplasa un sistem de apărare antiaeriană de ultimă generație, Parisul își manifestă pentru prima dată în mod concis atenția militară și de securitate pentru fosta Europă comunistă, deja tradițional anglo-saxonă și atlantistă. O astfel de implicare militară franceză în România sub steag NATO semnifică și faptul că Parisul și Bucureștiul devin capetele unei punți de reașezare a rolului militar al Franței în cadrul Alianței, pe care nu demult a considerat-o ca fiind în “moarte cerebrală”.  Dar dincolo de dimensiunea euro-atlantică, pentru Franța, cea mai puternică armată din UE, rămâne fundamentală dimensiunea europeană, inclusiv a apărării, dar mai ales a noilor idei de reformă. Cu al doilea mandat pe rol și cu un cancelar german care își găsește cu dificultate cadența, Emmanuel Macron este în permanentă căutare de aliați care să-i secondeze ideile înnoirii proiectului european. România a fost mai mereu, în istoria sa de un deceniu și jumătate de apartenență la UE, o voce pro-europeană și favorabilă integrării mai sporite. Lucrurile nu s-au schimbat, abordarea României rămâne una moderat-constructivă, chiar dacă uneori este comunicată mai puțin. Dar dacă la mijloc este o marjă de negociere, aceea poate implica mai multe dosare, inclusiv eterna aderare la Schengen sau statutul de țară candidată la UE pentru Republica Moldova. Însă este dificil de anticipat sau crezut că această marjă de negociere va presupune un accept al României pentru modificarea tratatelor UE în detrimentul propriilor interese strategice, cum ar fi ariile de politici unde se votează cu unanimitate, și nu cu majoritate calificată.

Definirea Rusiei ca principală amenințare la adresa securității euro-atlantice în următorul Concept Strategic și consolidarea pe termen lung a prezenței militare a NATO pe întreg flancul estic ca parte a deciziilor summitului NATO de la Madrid. Încadrarea Rusiei la rubrica amenințărilor reprezintă o degradare fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece, având în vedere că în precedentul Concept Strategic (Lisabona, 2010) Federația Rusă este tratată ca un partener. Conceptuală desigur, această definire este esențială pentru a rezuma noua realitate de securitate din Europa în baza căreia NATO discută resetarea posturii sale de descurajare și apărare, mai ales pe flancul estic. Este acea “apărare înaintată” pe care am văzut-o înscrisă în declarația summitului B9 ce ar semnifica omogenizarea conceptuală flancului estic. Din 2016 și până la zorii zilei de 24 februarie 2022, zona flancul estic al NATO a fost decupată militar printr-o prezență înaintată consolidată în Polonia și țările baltice și printr-o prezență înaintată adaptată în România și în Bulgaria. O relativă echilibrare practică s-a produs la două zile de la debutul conflictului ruso-ucrainean, când NATO a activat planurile de apărare și a dislocat pentru prima dată în istorie Forța sa de Reacție Rapidă chiar în România, dar și la 30 de zile de începutul războiului, când liderii țărilor NATO au decis să înființeze încă patru grupuri de luptă în Bulgaria, Slovacia, România și Ungaria, declanșând astfel procesul de resetare și echilibrare a apărării NATO în regiune după înființarea, în 2017, a primelor patru grupuri de luptă în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Însă, consolidarea pe termen lung se referă la mai mult, iar aici merită urmărit conceptul de “prezență permanentă prin rotație“. În baza acestei formule, amprenta militară aliată în România și în celelalte țări ar putea crește substanțial și va avea un caracter pe termen lung.

Rămâne de văzut dacă aceste obiective vor fi îndeplinite, însă mizele sunt epocale. Iar într-un timp în care atenția pozitivă cade înspre reduta pe care o afișează Statele Unite, Regatul Unit, Polonia și țările baltice în sprijinirea Ucrainei, Ungaria își păstrează deriva controlată față de UE, Franța și Germania sunt criticate pentru că își asumă comunicarea cu Putin și oferă prea puțină susținere Ucrainei, România lasă impresia unui actor moderat, echilibrat și calculat care manifestă susținere pentru Ucraina, care este o voce-lider pe flancul estic al NATO (a se vedea formatul B9), care investește intens în relațiile sale strategice cu SUA și Polonia, dar timid cu Marea Britanie, și care are acordă un interes major și relațiilor strategice cu marile puteri din UE. Aceste trăsături nu compensează comunicarea latentă, dar au rostul de a facilita îndeplinirea obiectivelor strategice.

Continue Reading

EDITORIALE

Editorial | David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA în România: Toți ochii ațintiți asupra Ucrainei. Promisiunea noastră că Rusia va fi trasă la răspundere

Published

on

© U.S. Embassy Bucharest/ Facebook

Editorial semnat de David Muniz, Chargé d’ Affaires al SUA

Războiul neprovocat și nedrept pe care l-a început președintele Rusiei, Vladimir Putin, în Ucraina a dezlănțuit violență teribilă și a cauzat enorm de multe decese și distrugeri. Lumea a văzut ororile acestui război în imaginile din orașele ucrainene cum sunt Bucea, Irpin și Hostomel, dar și din orașele încă ocupate sau asediate de forțele rusești, ca Mariupol. Această violență a îmbrăcat forma atacurilor care au rănit și au ucis civili și au distrus infrastructura civilă, inclusiv spitale, școli, un teatru în care se adăposteau copii și o gară aglomerată și a generat o traumă colectivă, națională, a ucrainenilor, care nu se va putea uita vreodată. Au fost semnalate, din surse credibile, și acte de o violență brutală, interpersonală: oameni executați, cadavre care prezentau semne de tortură și violență sexuală împotriva femeilor și copiilor.

Aceste evenimente îngrozitoare din Ucraina nu par să fie incidente izolate sau cazuri individuale de soldați insubordonați care ignoră ordinele sau „acționează la întâmplare, pe cont propriu”. Evenimentele acestea implică ceea ce pare a fi o campanie intenționată, deconcertantă și un șablon foarte tulburător de tortură, viol, crimă și alte atrocități. Cei răspunzători pentru astfel de atrocități – inclusiv cei care le-au ordonat – trebuie să fie trași la răspundere.

Atacuri precum cel cu rachete din 28 aprilie, asupra Kievului, demonstrează o desconsiderare flagrantă a vieții civililor. Conform datelor din 19 mai, Organizația Națiunilor Unite a confirmat oficial că  8.089 de civili ucraineni au fost răniți sau uciși, și a subliniat că numărul real este foarte posibil să fie mult mai mare. Aceste cifre nu includ Mariupol, un oraș în care oficialii spun că au fost uciși mai mult de 10.000 de civili. Printre victimele din Mariupol a fost și o supraviețuitoare a Holocaustului,  în vârstă de 91 de ani, care a murit într-un adăpost subteran, în timpul asediului efectuat de Kremlin. A supraviețuit naziștilor, dar și-a pierdut viața din cauza agresiunii Rusiei.

Președintele Biden și Secretarul Blinken au condamnat evidentele crime de război pe care soldații ruși le-au comis în Ucraina. Statele Unite și aliații și partenerii noștri monitorizează și adună dovezi despre atrocitățile comise în Ucraina, pentru a putea transmite informațiile instituțiilor care lucrează pentru a trage la răspundere vinovații. Statele Unite sprijină o serie de investigații internaționale ale atrocităților comise în Ucraina. Printre acestea, se numără cele conduse de Curtea Penală Internațională, Organizația Națiunilor Unite și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Sprijinim și societatea civilă și ONG-urile care adună dovezi despre abuzurile care țin de nerespectarea drepturilor omului.

În data de 17 mai, Departamentul de Stat al SUA a lansat un nou „Observator al Conflictului” (Conflict Obervatory) pentru a aduna, analiza și publica pe scară largă dovezi ale crimelor de război și altor atrocități săvârșite de Rusia în Ucraina. Programul este menit să sprijine potențialele condamnări în instanțele naționale din Ucraina, instanțele din țări terțe, instanțele din SUA, și în alte tribunale relevante. La solicitarea Procurorului General al Ucrainei, sprijinim și o echipă de procurori și experți în crime de război internaționali, care oferă consultanță și sprijin autorităților din Ucraina pentru a strânge, păstra și analiza dovezi ale atrocităților, în vederea condamnării. Am contribuit la eforturile de  evaluare în teren (fact finding), prin Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și prin Mecanismul „Moscova” al OSCE. În data de 13 aprilie, misiunea de experți în evaluarea în teren a OSCE a dat publicității un raport meticulos și convingător despre modul în care Rusia a încălcat drepturile omului și dreptul internațional umanitar și a comis abuzuri legate de nerespectarea drepturilor omului. Raportul menționa dovezi ale faptului că civilii au fost luați în vizor ca ținte directe, ale atacurilor asupra instituțiilor medicale, ale violurilor, execuțiilor, jafurilor și ale deportării forțate a civililor în Rusia. Avocatul Poporului pentru drepturile omului din Ucraina a semnalat faptul că forțele armate ruse au reținut și au violat în repetate rânduri numeroase fete și femei, iar unele au rămas însărcinate, ulterior; s-a spus că intenția ar fi fost ca victimelor să le fie frică de sex, pe viitor, și să nu mai nască niciodată următoarea generație de copii ucraineni.

Există un consens puternic la nivel internațional că modul în care se comportă statul rus este intolerabil, iar cei care se fac răspunzători nu trebuie să rămână nepedepsiți, pentru că au dezlănțuit o asemenea violență și pentru că au încălcat flagrant principiile care stau la baza păcii și securității internaționale. Împreună cu aliații și partenerii noștri, vom continua să lucrăm pentru a trage la răspundere pe cei vinovați de comiterea de crime de război și alte atrocități în Ucraina, folosindu-ne de toate instrumentele pe care le avem la dispoziție, inclusiv de urmărire penală, după caz. Este esențial ca cei din comunitatea internațională să continue să își coordoneze eforturile de adunare de dovezi despre aceste abuzuri, de analizare a probelor și de asigurare că sunt păstrate și catalogate. Mesajul nostru simplu către conducerea militară și politică a Rusiei, precum și către cei cu diferite funcții și grade militare, care comit crime de război sau alte atrocități este: lumea întreagă vă vede și veți fi trași la răspundere. Vom continua să furnizăm Ucrainei armele și echipamentele de care are nevoie pentru a se apăra și vom continua să oferim asistență umanitară pentru cei afectați de războiul brutal, lipsit de sens al Kremlinului.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA28 mins ago

Nicolae Ciucă: Decizia SUA de a finanța cu 14 milioane de dolari studiile pentru reactoare modulare în România confirmă soliditatea Parteneriatului Strategic

ROMÂNIA3 hours ago

Klaus Iohannis salută anunțul lui Joe Biden de la summitul G7: SUA vor aloca 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a dezvoltării unui reactor nuclear modular în România

G73 hours ago

Liderii G7 au lansat Parteneriatul pentru infrastructură globală. Construirea unui reactor nuclear modular în România, printre proiectele emblematice ce vor fi finanțate

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Președinta Comisiei Europene anunță că „impactul global negativ al războiului Rusiei în Ucraina” este în centrul discuțiilor de la summitul G7

G75 hours ago

Boris Johnson îl avertizează pe Emmanuel Macron asupra negocierii unei soluții „acum” cu Rusia: Nu va face decât să provoace o instabilitate de durată

G75 hours ago

Summit G7: Franța se pronunță în favoarea stabilirii unui „preț maxim al petrolului” la nivelul „țărilor producătoare”

G77 hours ago

Ucraina cere țărilor G7 mai multe arme și sancțiuni împotriva Moscovei după un atac asupra Kievului

CONSILIUL EUROPEAN8 hours ago

Președintele Consiliului European: UE și țările G7 împărtășesc aceleași obiective – „oprirea mașinăriei de război a Rusiei și protejarea economiilor noastre”

G78 hours ago

Summit G7: Joe Biden îi mulțumește lui Olaf Scholz pentru „leadership-ul” de care a dat dovadă în criza legată de Ucraina

G79 hours ago

Marea Britanie, SUA, Canada și Japonia vor interzice importurile de aur rusesc: Trebuie să tăiem finanțarea regimului Putin

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN3 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Cristian Bușoi3 days ago

Dosarul Stocării Gazelor: Acordul negociat de eurodeputatul Cristian Bușoi asigură că depozitele de gaze din UE vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Din plenul PE, Andrej Plenković transmite sprijinul „de neclintit” al Croației pentru ca Ucraina să devină țară candidată la UE

INTERNAȚIONAL5 days ago

Într-un discurs adresat Uniunii Africane, Volodimir Zelenski acuză Rusia că ține Africa ”ostatică”: Pentru a elimina riscul de foamete, ”războiul de colonizare” împotriva Ucrainei trebuie să înceteze

INTERNAȚIONAL6 days ago

Declarația Summitului celor Trei Mări de la Riga: Klaus Iohannis și ceilalți lideri regionali au acordat Ucrainei statutul de “țară parteneră participantă” la Inițiativă

Eugen Tomac1 week ago

Ședință comună a Parlamentelor României și R. Moldova. Eugen Tomac: Suntem două state cu aceeași istorie, vorbim aceeași limbă. Trebuie să ne gândim la viitorul comun

Team2Share

Trending