Connect with us

POLITICĂ

Declaraţie de cooperare între parlamentele naţionale ale României, Finlandei și Croației, trio-ul ce preia preşedinţia Consiliului UE în 2019

Published

on

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, au semnat, luni, la Tallinn, Declaraţia de cooperare între parlamentele naţionale ale trio-ului care preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene începând cu anul viitor. Celelalte două state semnatare ale documentului au fost reprezentate de Paula Risikko, preşedinta Parlamentului finlandez, şi Gordan Jandrokovic, preşedintele Parlamentului croat.

Declaraţia de cooperare între parlamentele celor trei ţări – România, Finlanda şi Croaţia – a fost semnată în marja participării demnitarilor la Conferinţa Preşedinţilor de Parlamente din Uniunea Europeană, care are loc la Tallinn, Estonia, luni şi marţi. România este prima ţară a trio-ului care urmează la Preşedinţia Consiliului UE, mandatul său fiind pe perioada ianuarie – iunie 2019, urmată apoi de Finlanda şi Croaţia.

Foto: Liviu Dragnea (Facebook)

Foto: Liviu Dragnea (Facebook)

Principiile care vor sta la baza cooperării trilaterale

Este un pas important, pe care l-am făcut astăzi, la Tallinn. De fapt, este primul document asumat în ceea ce priveşte colaborarea şi stabilirea obiectivelor Preşedinţiei Consiliului UE. România deschide trio-ul Preşedinţiei, în ianuarie 2019, şi faptul că am agreat acest instrument de lucru, declaraţia, arată că suntem deschişi pentru promovarea unei agende comune la nivel european”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit unui comunicat transmis de cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Documentul stabileşte principiile care vor sta la baza cooperării trilaterale, reprezentând angajamentul ferm al părţilor de a folosi resursele parlamentare pentru promovarea obiectivelor Preşedinţiei Consiliului UE, asigurarea unei comunicări eficiente între legislative şi consultarea regulată în privinţa poziţiilor asumate pe teme europene. De altfel, încă de la începutul textului Declaraţiei, cele trei state recunosc contextul deosebit în care vor deţine Preşedinţia, menţionând provocarea reprezentată de viitoarele alegeri europene şi impactul pe care îl vor avea asupra arhitecturii instituţionale a Uniunii Europene după Brexit, pregătirea următorului exerciţiu financiar multianual, dar şi necesitatea unei mai mari implicări a cetăţenilor şi nivelelor naţionale în procesele decizionale ale UE.

Președinția Consiliului Uniunii Europene se asigură prin rotație între statele membre, la fiecare 6 luni, iar țările care dețin Președinția lucrează îndeaproape în grupuri de trei, denumite trio-uri, stabilind obiectivele pe termen lung și o agendă comună pentru o perioadă de 18 luni.

 

.

POLITICĂ

Ramona Mănescu participă la deschiderea Conferinței Generale AIEA. Ministrul de Externe va avea o întrevedere cu directorul general interimar al organizației, Cornel Feruță

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, participă luni, la Viena, la deschiderea Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, Ramona Mănescu va avea întrevederi cu directorul general interimar al AIEA, ambasadorul Cornel Feruţă, precum şi cu reprezentanţi de nivel ai statelor participante.

Delegaţia României va reconfirma sprijinul pentru continuarea şi consolidarea rolului AIEA la nivel global şi va evidenţia programul nuclear naţional, care se ridică la cele mai înalte standarde internaţionale în materie de securitate şi siguranţă nucleară.

Conferinţa Generală (CG AIEA) este cel mai înalt for decizional al AIEA, care reuneşte reprezentanţii tuturor statelor membre din Agenţie.

CG se întruneşte anual, începând din 1957, în cursul lunii septembrie, pentru a analiza şi aproba programul şi bugetul organizaţiei.

Totodată, în cadrul CG se iau decizii referitoare la probleme de interes pentru statele membre şi pentru comunitatea internaţională. 

Citiți și
Diplomatul român Cornel Feruţă a intrat în cursa pentru a deveni noul director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică
Un nou moment de prestigiu internațional pentru România: Diplomatul Cornel Feruță a fost numit director general interimar al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

S-au încheiat înscrierile pe votstrainatate.ro: Doar 80.000 de români din diaspora s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență sau la o secție de votare la prezidențiale

Published

on

© AEP

Doar 79.947 de români din străinătate s-au înscris la alegerile prezidențiale din această toamnă, până duminică la orele 23:59:59, când s-a încheiat perioada de înregistrare, arată datele de pe platforma votstrainatate.ro. 41.003 s-au înscris pentru votul prin corespondență, iar 38.944 de români s-au înscris ca alegători la secțiile din străinătate.

La alegerile europarlamentare din mai, la secțiile din străinătate au votat 375.000 de persoane.

Termenul inițial fusese stabilit pentru 11 septembrie, dar Guvernul a prelungit înscrierile până pe 15 septembrie.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 24 noiembrie. Românii din străinătate vor vota pentru preşedintele României pe 8, 9 şi 10 noiembrie şi, în eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, pe 22, 23 şi 24 noiembrie. 

Persoanele care au votat prin corespondență și ale căror voturi nu au ajuns la timp, vor fi notificate în timp util, astfel încât să poată merge la cea mai apropiată secție de votare pentru a își exercita dreptul, a declarat joi Constantin Buică, președintele Autorității Electorale Permanente.

Continue Reading

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

Votstrăinătate.ro: Românii din diaspora mai au timp să se înregistreze până la miezul nopții pentru a vota la prezidențiale. Peste 77.000 de români s-au înscris deja

Published

on

© Autoritatea Electorală Permanentă

Românii din afara granițelor mai au timp până astăzi, 15 septembrie, orele 23:59:59, pentru înregistrarea cetăţenilor români cu drept de vot din străinătate ca alegători prin corespondenţă, respectiv ca alegători la o secţie de votare organizată în străinătate, pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie.

Termenul inițial – 11 septembrie -, a fost prelungit prin ordonanță de urgență de către Guvern până duminică, 15 septembrie. Conform platformei www.votstrainatate.ro, până duminică la prânz s-au înregistrat 77.027 de cetățeni pentru a vota în străinătate la alegerile prezidențiale:  37.481 la o secție de votare și 39.546 prin corespondență.

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular online.

Românii din străinătate vor vota pentru preşedintele României pe 8, 9 şi 10 noiembrie şi, în eventualitatea unui al doilea tur de scrutin, pe 22, 23 şi 24 noiembrie. 

Citiți și AEP: Românii din străinătate se pot înregistra online pentru a vota la alegerile prezidențiale

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending