Connect with us

U.E.

Ministrul olandez de externe a demisionat după ce a admis că a mințit în legătură cu o întâlnire cu președintele Vladimir Putin

Published

on

Halbe Zijlstra, ministrul olandez al externelor, a demisionat marți după ce a admis în spaiul public faptul că a mințit cu privire la afirmații președintelui Putin în cadrul unei presupuse întrevederi din 2006 cu acesta în care ar fi fost evocate planurile Rusiei de a se extinde teritorial, notează Politico Europe.

Luni, ministrul olandez de Externe a admis că nu a fost la reşedinţa lui Vladimir Putin, nu s-a întâlnit cu liderul rus, explicând că afirmaţiile atribuite acestuia îi fuseseră transmise de altcineva. 

Zijlstra a declarat că declarațiile sale anterioare nu au fost “o mișcare inteligentă”, spunând parlamentului olandez marți că aceasta a fost “cea mai mare greșeală” a carierei sale.

“Nu trebuia să fac asta și îmi pare foarte rău”, a spus el.

“Este vorba de credibilitatea ministrului de interne și externe. Și numai dacă sunt credibile, pot reprezenta interesele Țărilor de Jos. Pentru a nu afecta în continuare poziția [ministrului de externe], nu văd altă opțiune decât să-mi prezint demisia “.

Ministrul olandez de Externe a recunoscut luni că minţise în legătură cu întrevederea pe care a avut-o în anul 2006 cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Halbe Zijlstra afirmase în 2016 că întrevederea avusese loc în una din reşedinţele lui Vladimir Putin, precizând că liderul de la Moscova evocase planuri privind “Marea Rusie”. Potrivit lui Zijlstra, Vladimir Putin ar fi declarat că din acest proiect ar urma să facă parte “Rusia, Belarusul, Ucraina şi ţările baltice”, “ar fi frumos şi Kazahstanul”.

U.E.

Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită

Published

on

© European Union 2024

Un potențial acord între Uniunea Europeană și Mercosur este ”foarte dăunător” pentru ambele părți, a declarat miercuri președintele francez Emmanuel Macron în timpul unei vizite în Brazilia, informează Deutsche Welle.

În timpul unei intervenții în cadrul unui forum de afaceri desfășurat în Sao Paolo, Macron a subliniat că  propunerea de acord UE-Mercosur este perimată, învechită și trebuie revizuită pentru a lua în calcul combaterea schimbărilor climatice.

Propunerea ”acordului comercial cu Mercosur, așa cum este negociată acum, este un acord foarte prostă. Pentru voi și pentru noi”, a spus Macron. ”A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Trebuie să o reformăm”, a continuat liderul francez.

Comentariile acestuia vin să reamintească opoziția sa față de încheierea unei astfel de înțelegeri cu piețele din America de Sud, în antiteză cu cea exprimată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu ocazia unui turneu în America de Sud, efectuat la mijlocul anului trecut

De altfel, Macron se opune oricărui acord care nu stipulează că producătorii sud-americani trebuie să respecte aceleași standarde de mediu și de sănătate ca cei din Europa.

”Puteți încerca să reaprindeți acea flacără, dar nu este același lucru. Trebuie să o refacem așa cum este lumea acum. Este important să ținem cont de diversitate și de climă, iar acestea nu sunt luate în considerare”, a spus Macron.

”(Vrem) un acord comercial responsabil, care să aibă în vedere dezvoltarea, clima și biodiversitatea. Un acord pentru o nouă generație, cu clauze care să permită reciprocitatea”, a adăugat președintele francez.

Este lesne de înțeles mesajul său dacă luăm în calcul protestele fermierilor. Franța și-a motivat reținerea de a semna o înțelegere cu Mercosur spunând că fermierii săi au obiecții față de perspectiva de a permite importuri de produse agricole, în special carne de vită, care nu respectă standardele stricte ale Uniunii Europene.

La sfârșitul lunii ianuarie, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, semnala că aceste nemulțumiri ale fermierilor care au cuprins întreaga Europă ar putea constitui un ”obstacol” în calea încheiere unui acord între UE și Mercosur, bloc economic ce cuprinde Brazilia, Argentina (suspendată din 2016), Paraguay și Uruguay, informează AFP, citat de Agerpres.

După 20 de ani de negocieri, ”mingea este acum în terenul Europei. Noi suntem cei care trebuie să spunem dacă dorim sau nu” acest acord, a subliniat Borrell la acel moment.

Negocierile UE-Mercosur au început în 2000 și au cunoscut de-a lungul anilor diferite faze.

În mai 2016, UE și Mercosur au relansat procesul de negociere, au făcut schimb de noi oferte de acces pe piață și au intensificat ritmul negocierilor prin organizarea de runde de negocieri și reuniuni la intervale regulate.

La 28 iunie 2019, Uniunea Europeană și Mercosur au ajuns la un acord politic pentru un acord comercial ambițios, echilibrat și cuprinzător, care acoperă aspecte precum:tarifele; reguli de origine; bariere tehnice în calea comerțului; măsuri sanitare șifitosanitare; servicii; achiziții publice; proprietate intelectuală; dezvoltarea durabilă; întreprinderi mici și mijlocii.

UE este primul partener comercial și de investiții al Mercosur și al doilea partener comercial în ceea ce privește comerțul cu bunuri, după China, reprezentând 16,2% din comerțul total al blocului în 2021. Mercosur este al 11-lea partener comercial în materie de bunuri pentru UE.

În 2021, exporturile UE către cele patru țări Mercosur au totalizat 45 de miliarde de euro, în timp ce exporturile Mercosur către UE au fost de 43 de miliarde de euro. Cele mai mari exporturi ale Mercosur către UE în 2021 au fost produsele minerale (22,3% din totalul exporturilor), produsele vegetale, inclusiv soia și cafea (20,7%), precum și produsele alimentare, băuturile și tutunul (19,1%).

Exporturile UE către Mercosur includ mașini și aparate (27,8% din totalul exporturilor), produse chimice și farmaceutice (26,3%), echipamente de transport (10,5%). UE a exportat servicii în valoare de 17,2 miliarde de euro către Mercosur, în timp ce Mercosur a exportat servicii în valoare de 7,7 miliarde de euro către UE în 2020.

UE este cel mai mare investitor străin din regiune, cu un stoc acumulat de investiții care a crescut de la 130 de miliarde de euro în 2000 la 330 de miliarde de euro în 2020.

 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Siegfried Mureșan, vice-liderul grupului PPE: Susținem ca profiturile din activele înghețate ale rușilor să fie utilizate pentru ca ucrainenii să scoată agresorul din țară

Published

on

© Siegfried Mureșan/ Facebook

Grupul PPE din Parlamentul European susține utilizarea veniturilor generate de activele înghețate ale Federației Ruse pentru a sprijini Ucraina și pentru a recupera pagube generate de invazia ilegală a armatei ruse în Ucraina, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

Decizia de a îngheța acele active ale Băncii Naționale a Rusiei este corectă“, a precizat Mureșan, explicând totuși că din punct de vedere legal este complicată utilizarea acelor active.

Însă, a punctat eurodeputatul liberal, utilizarea profiturilor obținute de pe urma înghețării acelor active a dobânzilor este “din punct de vedere legal mai simplă”.

“De aceea, susținem utilizarea acestor venituri generate de activele înghețate ale rușilor și utilizarea acestor venituri pentru a recupera pagube generate de invazia ilegală, ilegitimă a rușilor în Ucraina“, a spus el.

Mureșan a indicat că, în momentul de față, Ucraina are nevoie mai mult decât orice altceva de arme pentru a ține agresorul departe.

Este justificat ca acele profituri să fie folosite într-o pondere semnificativă echiparea, înzestrarea armatei ucrainene, astfel încât să poată scoate agresorul din țară. Cu cât armata ucraineană este mai bine înzestrată, mai bine echipată și poate face față acestei agresiuni, cu atât și populația civilă este mai bine protejată și astfel reușim să reducem numărul de vieți pierdute în Ucraina”, a conchis Siegfried Mureșan.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au agreat săptămâna trecută o decizie de moment prin care invită Consiliul Uniunii Europene să ducă mai departe discuțiile privind utilizarea profiturilor din activele înghețate ale Rusiei pentru a cumpăra arme pentru Ucraina, în ceea ce reprezintă un compromis de etapă având în vedere opoziția mai multor state, dar și temerile exprimate de instituții bancare privind potențiale acționări în instanță din partea Rusiei.

Consiliul European a analizat progresele înregistrate cu privire la următorii pași concreți în sensul direcționării veniturilor extraordinare provenite din activele blocate ale Rusiei în beneficiul Ucrainei, inclusiv posibilitatea de a finanța sprijinul militar. Acesta invită Consiliul să ducă mai departe lucrările referitoare la propunerile recente ale Înaltului Reprezentant și ale Comisiei“, se arată în concluziile adoptate.

Șeful diplomaţiei Uniunii Europene Josep Borrell a propus ca Uniunea Europeană să utilizeze 90% din veniturile obţinute din activele ruseşti îngheţate în Europa pentru a cumpăra arme pentru Ucraina, iar restul de 10% să fie utilizat pentru a spori capacitatea de industriei ucrainene de apărare.

El a estimat la 3 miliarde de euro anual profiturile care se pot obţine din acest active.

Propunerea lui Borrell i-a plasat pe liderii europeni în mai multe tabere, cu Ungaria și Austria opunându-se parțial acestor confiscări, și cu state precum Belgia, republicile baltice sau România fiind de acord.

Continue Reading

CHINA

Mark Rutte a discutat cu Xi Jinping despre ”preocupările” UE potrivit cărora Beijingul ”pune obstacole nedrepte companiilor europene care doresc să facă afaceri” pe piața chineză

Published

on

© Mark Rutte/ X

Premierul olandez Mark Rutte a declarat miercuri că a discutat în timpul întâlnirii sale cu președintele chinez Xi Jinping despre un incident de spionaj cibernetic pentru care Olanda a învinovățit Beijingul, informează Reuters.

Agenția de informații MIVD a susținut luna trecută că spioni cibernetici sprijiniți de statul chinez au obținut acces la o rețea militară anul trecut, calificând gestul ca fiind parte a unei tendințe de spionaj politic practicat de Beijing asupra Olandei și a aliaților săi, mărturie în acest sens stând recentele acuzații venite din partea SUA, Marii Britanii și Noii Zeelande

”Desigur, discutăm toate subiectele dificile”, inclusiv atacurile cibernetice, a declarat Rutte reporterilor după discuțiile de la Beijing.

”Desigur, acest lucru a fost atribuit foarte deschis Chinei de către Țările de Jos. A fost un atac asupra Ministerului Olandez al Apărării pe care agenția noastră de informații l-a identificat și, de asemenea, atribuit Chinei. Deci, da, desigur, am discutat despre asta”, a continuat Rutte.

De altfel, într-un scurt mesaj de reflecție asupra vizitei sale în China, premierul olandez a recunoscut că ”din calitatea sa de putere geopolitică, China joacă un rol crucial în lume când vine vorba de stabilitatea economică, securitatea internațională și tranziția la o economie verde. În plus, China este un partener comercial important. Din toate aceste motive, Țările de Jos trebuie să colaboreze și să se angajeze în dialog cu China.

”Există, de asemenea, spațiu pentru discuții sincere și de fond pentru a aborda preocupări, cum ar fi poziția Chinei față de Ucraina. Aici, în Europa, dorim ca China să-și folosească influența pentru a-l forța pe Putin să pună capăt războiului său de agresiune fără sens. Am avut, de asemenea, o conversație sinceră despre relațiile noastre economice – despre cooperare, dar și despre preocupările că China pune obstacole nedrepte pentru companiile europene care doresc să facă afaceri aici. Și, bineînțeles, am vorbit despre sectorul semiconductorilor, în care Țările de Jos și China sunt ambele jucători majori. Mi-am exprimat încă o dată îngrijorarea cu privire la situația drepturilor omului. De exemplu, poziția uigurilor și lipsa libertății presei. Pe scurt, am avut o conversație deschisă și sinceră nu numai despre tot ceea ce ne leagă, ci și despre problemele asupra cărora avem opinii foarte diferite”, a spus Rutte pe platforma X, fostă Twitter.

Revenind la acuzațiile de spionaj, este pentru prima dată când Olanda acuză public China pentru spionaj cibernetic, în contextul în care tensiunile legate de securitate au cunoscut un trend ascendent între cele două țări.

Acestea sunt alimentate și de restricțiile impuse de guvernul olandez asupra companiei ASML, un important furnizor de echipamente pentru producătorii de cipuri, care nu mai are autorizație pentru a exporta către China sistemele sale pentru fabricarea de microcipuri, conform AFP, citat de Agerpres.

”Ceea ce vă pot spune legat de sectorul nostru de semiconductori şi de companii ca ASML (companie din Ţările de Jos care este un important furnizor de echipamente pentru producătorii de cipuri) este că atunci când trebuie să luăm măsuri ele nu vizează niciodată o ţară anume”, a spus Rutte.

Recent, Olanda s-a alăturat Statelor Unite şi Japoniei şi a impus limite exportului de echipamente de vârf pentru producerea de cipuri.

Ea a dat astfel curs avertismentelor lansate de Comisia Europeană pe finalul anului trecut, care recomanda țărilor membre să evalueze riscurile în patru domenii tehnologice esențiale pentru securitatea economică a UE, printre aceste domenii aflându-se și semiconductorii.

Conștientă de dependența de China în materie de cipuri, Uniunea Europeană a făcut pași în desprinderea de a doua economie a lumii și a lansat Actul european privind cipurile, lansându-se în cursa globală pentru a fi o putere industrială în sectorul semiconductorilor.

Iar acest lucru îl face în strânsă colaborare cu parteneri care gândesc la fel, precum Statele Unite.

Recent, la Washington, a avut loc cea de-a cincea reuniune a Consiliul pentru comerț și tehnologie UE – SUA în vederea intensificării coordonării în ceea ce privește asigurarea disponibilității materiilor prime esențiale pentru producția de semiconductori.

Cât privește preocupările de care amintea Rutte, potrivit cărora Beijingul pune obstacole companiilor europene pe piața chineză, acestea au contribuit la erodarea încrederii dintre Uniunea Europeană și China, fiind nevoie de muncă pentru a o reclădi.

De altfel, concurența echitabilă a dominat agenda discuțiilor din timpul summitului UE-China, desfășurat la începutul lunii decembrie între președinții Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Consiliului European, Charles Michel,  pe de o parte, și președintele Chinei, Xi Jinping, și premierul chinez Li Qiang, pe de altă parte

Toate aceste aspecte, dar și ancheta deschisă de Uniunea Europeană în ceea ce privește subvențiile acordate de statul chinez producătorilor de mașini electrice, precum și îndemnul Comisiei Europene la adresa țărilor membre de a restricționa sau de a exclude Huawei și ZTE din rețelele 5G, după ce a concluzionat că deciziile adoptate de unele state membre în această direcție au fost justificate, s-ar putea regăsi pe agenda dilaogului dintre președintele Xi Jinping și un alt lider european, Emmanuel Macron, cu ocazia vizitei pe care liderul chinez ar urma să o efectueze la începutul lunii mai. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL27 mins ago

Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar

RUSIA2 hours ago

Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina

U.E.2 hours ago

Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Siegfried Mureșan, vice-liderul grupului PPE: Susținem ca profiturile din activele înghețate ale rușilor să fie utilizate pentru ca ucrainenii să scoată agresorul din țară

CHINA3 hours ago

Mark Rutte a discutat cu Xi Jinping despre ”preocupările” UE potrivit cărora Beijingul ”pune obstacole nedrepte companiilor europene care doresc să facă afaceri” pe piața chineză

NATO3 hours ago

Șeful diplomației SUA vine în Europa: Întâlnire cu Macron la Paris, urmată de reuniunea miniștrilor de externe NATO cu ocazia a 75 de ani de la înființarea Alianței

U.E.4 hours ago

Cehia a demascat o rețea finanțată de Rusia care descuraja țările din UE să continue sprijinul pentru Ucraina și a cărei activitate ajungea până în Parlamentul European

ROMÂNIA21 hours ago

Luminița Odobescu speră că Misiunea economică și comercială a Francofoniei în Europa Centrală și de Est va contribui la promovarea oportunităților de afaceri între companiile românești și cele din țările membre OIF

U.E.22 hours ago

Comisia Europeană elaborează planuri pentru instituirea unei diplome europene în învățământul superior

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI1 day ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE2 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA6 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN7 days ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Celine Gauer, responsabil în cadrul Comisiei Europene pentru implementarea PNRR, cere României să accelereze ritmul reformelor: Mesajul meu este unul al urgenţei. 2024 ”va stabili succesul sau eșecul țării”

Trending