Rusia este binevenită dacă dorește să trimită observatori în Statele Unite pentru alegerile de la 8 noiembrie, a dat asigurări vineri Washingtonul, în plină polemică între cele două puteri cu privire la o eventuală influență a Moscovei asupra prezidențialelor americane, notează Agerpres, citând AFP.
„Am spus guvernului rus că sunt bineveniți pentru a observa alegerile noastre„ prezidențiale și legislative, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby.
„Faptul că au ales să nu se alăture misiunii de observatori ai OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) arată clar că acest subiect nu este decât o cascadorie publicitară și de relații publice„, a criticat oficialul american.
Joi, jurnalul rus Izvestia a explicat într-un articol că „alegerile americane vor avea loc fără observatori ruși” deoarece „americanii nu au invitat delegația națională (rusă), recomandând rușilor mai degrabă să se alăture misiunii internaționale a OSCE. Comisia electorală centrală nu a considerat acceptabil acest lucru”, potrivit publicației amintite.
Moscova a mai fost acuzată în Statele Unite că dorește să îl favorizeze pe candidatul republican, Donald Trump, care a făcut declarații elogioase la adresa liderului de la Kremlin și a pledat pentru relații mai bune cu acesta.
Miercuri seară, în cursul ultimei dezbateri prezidențiale, democrata Hillary Clinton l-a acuzat pe Donald Trump că este „marioneta” lui Putin.
–




