Departamentul Justiției din Statele Unite: Cei care răspândesc în mod intenționat noul coronavirus ar putea fi acuzați de terorism

Cei care vor să răspândească intenționat noul coronavirus ar putea fi judecați după legile federale pentru terorism, a transmis al doilea om din Departamentul de Justiție al Statelor Unite, potrivit Politico și CNN

În cadrul unei note interne către liderii Departamentului Justiției, șefilor agențiilor federale de aplicare a legii și procurorilor, Procurorul General Adjunct Jeffrey Rosen a transmis că investigatorii și procurorii ar putea da peste cazuri de ”expunerea și infectarea altora, cu intenție”.

”Ca urmare a faptului că noul coronavirus pare să fie în conformitate cu definiția statutară de agent biologic… astfel de acte ar putea avea legătură cu legile legate de terorism. Amenințările sau încercările de a folosi COVID-19 ca armă împotriva americanilor nu vor fi tolerate.”, a precizat Rosen.

Rosen nu a spus dacă au fost raportate astfel de amenințări sau expuneri intenționate sau dacă avertismentul său era pur și simplu precaut.

Departamentul de Justiție (echivalentul Ministerului de Justiție) a instituit o celulă de criză pentru a se ocupa de stocurile și prețurile legate de proviziile esențiale pentru lupta împotriva noului coronavirus.

De altfel, doi bărbați au fost deja acuzați de ”terorism” în Statele Unite, în SUA, în urma unor incidente separate în care aceştia au tuşit în mod deliberat către alte persoane cărora le-au spus că sunt infectaţi cu coronavirus, relatează miercuri agenţia EFE, citat de Agerpres.

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus a ajuns miercuri la 1.031 în Statele Unite, fiind de asemenea înregistrate 68.572 de cazuri confirmate.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare