Connect with us

BUSINESS

DESCENTRALIZAREA ROMÂNIEI: Băsescu: România e stat unitar, nu putem crea insule de autoritate la Consiliile Judeţene

Published

on

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că esenţa nu mai este continuarea procesului de descentralizare, ci finanţarea corectă, arătând că trecerea direcţiilor sanitare, de mediu şi de învăţământ la CJ ar face ca Guvernul să fie lipsit de instrumentele de inspecţie şi control, scrie MEDIAFAX. “La acest moment, esenţa nu mai este continuare procesului de descentralizare, ci esenţa este finanţarea corectă a ceea ce s-a descentralizat deja, pentru că dacă s-ar merge mai departe cu descentralizarea, riscul unui colaps administrativ există, datorită netransferării resursei financiare. Deci, procesul descentralizării în continuare trebuie să meargă numai în măsura în care sursa financiară este asigurată pentru ce s-a descentralizat până acum”, a precizat Băsescu la dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară la care au participat primari.

traian basescuEl a spus că, în opinia sa, pentru primării nivelul de descentralizare este suficient în momentul de faţă şi că practic nu mai sunt activităţi vitale care să ţină de comunităţi şi care să nu fie descentralizate.

“Spitalele sunt la comunităţi, şcolile sunt la administraţia locală, deci educaţia şi sănătatea sunt la comunitate. În rest, aproape că nu mai este important. Transportul îl aveaţi, aprovizionarea cu apă, nu repet ce aveaţi înainte. Ceea ce vrea să continue domnul Dragnea este riscant. Transferul către Consiliile Judeţene a direcţiilor sanitare, a direcţiilor de învăţământ, de mediu, a tuturor structurilor care acum sunt structuri descentralizate ale Guvernului, şi o să vă spun de ce. Cum ne putem imagina un guvern care are responsabilităţile politicilor de sănătate, dacă el a transferat direcţia de sănătate la Consiliul Judeţean? Nu face decât să creeze o cacofonie, la Consiliul Judeţean sunt şi spitalele. Cum va mai ştii Guvernul central care e situaţia în educaţie dacă inspectoratele şcolare sunt date la baronii Consiliilor Judeţene? Cum va mai face Guvernul politici de mediu dacă direcţiile de mediu sunt date preşedinţilor Consiliilor Judeţene în subordine?”, a explicat Traian Băsescu.

El a mai spus că răspunsul la faptul că a fost respinsă Legea descentralizării, concepută de Guvernul Ponta şi Dragnea, pleacă din Constituţie.

“România este stat unitar. Nu putem crea pe teritoriul României tot atâtea insule de autoritate câte consilii judeţene. (…) Statul român are nevoie de structurile de inspecţie şi control prin care să se asigure că politicile pe care le generează de la nivel central se întâmplă”, a arătat Băsescu, adăugând că transferul către Consiliile Judeţene a structurilor de inspecţie şi control ale Guvernului ar fi o “mare greşeală”.

Băsescu a mai spus că, dacă Guvernul ar fi lipsit de instrumentul de inspecţie şi control, s-ar produce o demontare a sistemului de autoritate al Guvernului asupra autorităţilor din teritoriu.

“Statul trebuie să-şi păstreze capacitatea de a inspecta, de a controla, de a lua măsuri de coerciţie atunci când lucrurile nu se regăsesc în standardele legale. (…) Eu cred că acesta este nivelul de descentralizare pe care trebuie să-l menţine, dar structurile de inspecţie şi control trebuie menţinute la stat, la Guvernul central, pentru că altfel nu mai ai instrument cu care să faci politicile statului, ale Guvernului”, a explicat Traian Băsescu.

IT&C

UiPath, primul ”unicorn” românesc, este pe cale să devină cel mai valoros start-up din lume în domeniul inteligenţei artificiale

Published

on

© UiPath

UiPath, „unicornul” fondat de antreprenori români, este pe cale să devină cel mai valoros start-up în domeniul inteligenţei artificiale din întreaga lume.

„Unicornul” IT românesc UiPath se află în discuții cu investitorii pentru o nouă rundă de finanțare care ar putea duce la dublarea valorii sale – între 6 și 7 miliarde de dolari, potrivit Business Insider, relatează Digi24.

Compania ar urma să primească între 300 și 400 de milioane de dolari, ceea ce l-ar face cel mai valoros start-up de inteligență artificială.

La o evaluare de 7 miliarde de dolari, UiPath ar depăși compania chineză SenseTime care este în prezent cel mai valoros start-up de inteligență artificială din lume. SenseTime a fost evaluat ultima dată la 4,5 miliarde de dolari, după o rundă de finanțare din luna iunie a anului trecut.

Cu sediul în Statele Unite şi prezentă în 19 ţări, UiPath se află în plin proces de expansiune. Doar anul trecut, compania a deschis birouri în 11 ţări.

Anul trecut, UiPath a devenit primul „unicorn” înfiinţat de antreprenori români, adică a atins valoarea de un miliard.

Tot în 2018, compania românească UiPath, specializată în Enterprise Robotic Process Automation (RPA) și primul unicorn românesc, a fost inclusă de prestigioasa publicație Financial Times în top-ulEurope’s 100 digital champions”.

În prezent, peste 1500 de companii și agenții guvernamentale din întreaga lume folosesc instrumentele UiPath.

Continue Reading

BUSINESS

Compania Black Sea Oil&Gas anunță că a luat decizia de a investi în producţia de gaze din Marea Neagră

Published

on

Compania Black Sea Oil & Gas (BSOG) a luat decizia de a investi în producţia de gaze din zăcămintele concesionate în Marea Neagră.

„Decizia finală de investiţie a fost luată cu bună-credinţă, pornind de la premisa că BSOG şi partenerii săi de concesiune vor reuşi restabilirea tuturor drepturilor acestora, în sensul eliminării oricăror taxe şi contribuţii suplimentare recent introduse, precum şi a oricăror restricţii privind libera circulaţie a gazelor pe o piaţă deplin liberalizată, conform legislaţiei europene. Acestea sunt necesare atât pentru a face Proiectul MGD o investiţie viabilă, cât şi pentru a încuraja viitoarele proiecte de dezvoltare a gazelor naturale din Marea Neagră”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit Agerpres, anunţul vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute şeful companiei, Marc Beacom, declara, potrivit Reuters, că BSOG a primit autorizarea Ministerului Energiei pentru efectuarea lucrărilor offshore necesare pentru începerea producţiei de gaze naturale din perimetrul XV Midia, dar a avertizat că noile taxe ar putea afecta dezvoltarea acestui proiect.

De asemenea, anunțul vine după ce compania OMV Petrom, cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, a precizat marți că amână investițiile în Marea Neagră din cauza volatilității legislative.

În anul 2008, Black Sea Oil&Gas a descoperit două zăcăminte care ar conţine aproximativ 10 miliarde metri cubi de gaze naturale într-o zonă amplasată la 120 de kilometri în largul Mării Negre. Compania spera să demareze producţia în 2020, devenind astfel prima firmă care va extrage vastele resurse offshore ale României.

Black Sea Oil & Gas SRL, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale.

Continue Reading

BUSINESS

OMV Petrom, cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, amână investițiile în Marea Neagră din cauza volatilității legislative

Published

on

Mediul legislativ actual din România nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în Marea Neagră, în contextul în care, în ultimele luni, s-a observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate, fapt ce sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri, afirmă reprezentanţii OMV Petrom, într-un comunicat.

“Un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor reprezintă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor noastre viitoare, atât onshore, cât şi offshore. Legea privind activităţile offshore a intrat în vigoare la jumătatea lunii noiembrie 2018. La sfârşitul anului 2018, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 114, introducând măsuri care afectează mai multe sectoare. Printre aspectele principale care afectează activitatea noastră se numără stabilirea de preţuri reglementate la gaze naturale şi energie electrică pe o perioadă de trei ani, precum şi majorarea contribuţiei financiare aplicate cifrei de afaceri din activităţile de gaze naturale şi energie electrică. Actualmente, suntem în curs de evaluare a impactului asupra operaţiunilor noastre, deoarece legislaţia secundară încă nu a fost emisă”, se arată în comunicatul citat de Agerpres și Digi24.

Potrivit sursei citate, în privinţa riscului de reglementare, societatea se află în dialog cu autorităţile române pe subiecte relevante pentru industrie.

“În ultimele luni am observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate. Acest lucru sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri”, afirmă compania.

În ceea ce priveşte zăcămintele din Marea Neagră, în opinia reprezentanţilor OMV Petrom, mediul legislativ actual nu oferă “premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde”.

“Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate şi vom continua dialogul cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat”, afirmă reprezentanţii companiei, subliniind că: “instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiţii de creştere, în timp ce căutăm claritate în legătură cu climatul investiţional din România. Planificăm investiţii de circa 3,7 miliarde de lei pentru 2019, în principal în Upstream. Prioritatea noastră rămâne maximizarea valorii portofoliului curent din Upstream şi estimăm că vom limita declinul producţiei medii zilnice la circa 5% faţă de 2018, excluzând optimizarea portofoliului”.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane barili echivalent petrol în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei cu amănuntul de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârşitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV Aktiengesellschaft, Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu peste 27 de miliarde de euro plătiţi sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – septembrie 2018.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending