EVENIMENTE
VIDEO Dezbatere ”Evoluţiile recente în cadrul Uniunii Europene”. Consilierul Cancelarului Germaniei: “Sprijinim Comisia Europeană în planul său de investiții pentru creștere economică”
Published
10 years agoon

Institutul European din România (IER) a organizat în data de 17 aprilie 2015 dezbaterea cu tema Evoluţiile recente în cadrul Uniunii Europene (Current Developments within the European Union).
Invitatul special al evenimentului a fost domnul Nikolaus Meyer-Landrut, Consilier pentru Afaceri Europene al Cancelarului Republicii Federale Germania. Panelul a fost completat de consilierii prezidențiali, Lazăr Comănescu (politică externă, fost ambasador în Germania) și Leonard Orban (afaceri europene, fost comisar european). Dezbaterea a fost moderată de doamna Gabriela Drăgan, directorul general al Institutului European din România.
CaleaEuropeana.ro a transmis LIVE evenimentul, începând cu ora 9:30:
Intervenția lui Nikolaus Meyer-Landrut s-a centrat pe trei dimensiuni importante: economice, energetice și probleme legate de politică externă și de securitate.
Economie:
– Trebuie să construim la nivel național și la nivel european mediul oportun pentru investiții private. Există suficiente resurse financiare în mediul privat;
– Politica fiscală nu este o barieră pentru investiții, ci o necesitate;
– Ideea este să creăm condiții optime pentru investiții și să evităm cheltuielile publice;
– Ceea ce le cerem autorităților din Grecia este să respecte un pachet economico-financiar de angajamente asumate;
– Trebuie să avem o economie funcțională și măsuri fiscale sustenabile;
Energie:
– Problematica energiei este complexă deoarece nu trebuie să decidem la nivel european asupura tipurilor de energie pe care statele să le utilizeze și exploateze;
– Spre exemplu, în Germania folosim energie regenerabilă;
– Am decis să înlocuim energia nucleară, dar, repet, acestea sunt decizii naționale;
– Pentru a discuta despre dezvoltarea surselor energetice avem nevoie în primul rând de infrastructură.
Politică externă și securitate:
– Sancțiunile împotriva Rusiei sunt o soluție politică pe care o folosim;
– Dacă nu vom lupta pentru valorile noastre ne vom pierde credibilitatea, atât internă cât și externă;
– Nu pot să determin cum va reacționa Uniunea Europeană într-un anumit caz în care Acordurile de la Minsk nu vor fi respectate, dar experiența de anul trecut ne arată că UE este capabilă de reacție;
– Cu privire la afirmația președintelui Juncker privind o armată europeană, atât pot să spun: Sprijinim pe Jean-Claude Juncker și Comisia Europeană în proiectele lor de investiții și creștere economică;
– În viitorul apropiat problematica trimiterii unor trupe armate într-o zonă de conflict va rămâne un atribut național;
– Nu vrem să creăm false așteptări cu privire la o armată europeană;
– Pentru summit-ul de la Riga privind Politica Europeană de Vecinătate consider necesară evaluarea unor posibilități de implementare pas cu pas a Acordurilor de Asociere. Astfel devenim mai practici;
– Totodată trebuie să reevaluăm vecinătatea noastră estică. Nu putem continua să tratăm Rusia drept un spațiu alb.
– Există un punct în care Europa trebuie să își recunoască limitele. Trebuie să continuăm să ne definim abordările politice. Parteneriatul cu Statele Unite ( de exemplu, în privința Iranului) trebuie continuat.
La final, consilierul Angelei Merkel a adăugat că problematica disputei interguvernamentalism – metoda comunitară poate fi discutată și dezbătută în cadrul unei reconfigurări a Tratatului de Funcționare a UE. “Metoda comunitară poate fi înțeleasă prin două abordări: setul de competențe pe care instituțiile le au și transferarea unor puteri mai mari instituțiilor. Consider că discutarea acestora are importanță în momentul modificării tratatului”, a conchis acesta.
.
You may like
IER: Alegerea profesorului Vasile Pușcaș ca membru al Academiei Europaea, o recunoaștere a excelenței în cercetarea din România
Institutul European din România: Aderarea la UE a oferit firmelor românești acces extins la piața unică, eliminând barierele vamale și facilitând schimburile comerciale și investițiile
ICI București subliniază rolul esențial al tehnologiei și digitalizării în susținerea unei UE mai unite și eficiente
INTERVIU Leonard Orban, fost comisar european: Solicitările fermierilor sunt justificate, dar nu toate sunt realiste. Legislația UE nu se modifică în 48 de ore
Comisia Europeană a cheltuit aproape 3 milioane de euro pentru acoperirea foto-video a activităților instituționale în ultimii patru ani
IER publică Raportul de etapă – Conferința privind viitorul Europei: opinii ale cetățenilor din România
EVENIMENTE
MLNR marchează 145 de ani de la momentul fondator al Masoneriei române moderne. Peste 120 de delegați din 41 de Mari Loji regulare de pe toate continentele, găzduiți la București în perioada 9-10 mai
Published
2 weeks agoon
May 7, 2025By
Diana Zaim
Marea Lojă Națională din România (MLNR) marchează 145 de ani de la momentul fondator al Masoneriei române moderne – „Aprinderea Luminilor”, realizată la 8/20 septembrie 1880, sub conducerea colonelului Constantin Moroiu, primul Mare Maestru și veteran al Războiului de Independență.
Cu această ocazie, în perioada 9–10 mai, Bucureștiul devine gazda unui eveniment aniversar de amploare, la care vor participa peste 120 de delegați din 41 de Mari Loji regulare de pe toate continentele. Evenimentul confirmă prestigiul și recunoașterea internațională a MLNR, care deține în prezent 212 recunoașteri oficiale la nivel mondial, informează un comunicat oficial, remis CaleaEuropeana.ro.
De-a lungul istoriei, frații masoni români au contribuit activ la momente definitorii ale devenirii naționale: Revoluția de la 1848, Unirea din 1859, proclamarea Independenței și semnarea Tratatului de la Trianon. După renașterea Masoneriei în 1993, MLNR s-a reafirmat în spațiul public ca promotoare a valorilor morale, culturale și civice.
Fideli moștenirii lăsate de înaintași, masonii privesc cu luciditate prezentul și construiesc cu încredere viitorul, fără a se lăsa ancorați în trecut.
Marea Lojă Națională din România organizează în mod constant conferințe, gale de excelență și o varietate de activități care susțin valorile academice, realizările în artă și știință, precum și politicile publice în domenii precum Educația, Protecția Mediului și combaterea consumului de droguri.
„Anul 2025 reprezintă un moment de referință pentru Marea Lojă Națională din România: aniversăm 145 de ani de la Aprinderea Luminilor și, în același timp, 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu – simbol al culturii, al reflecției profunde și al identității naționale. Aceste două repere cultural-istorice, profund semnificative pentru patrimoniul românesc și cel masonic, se completează și se potențează reciproc. În acest spirit, 2025 a fost desemnat Anul Culturii în Marea Lojă Națională din România”, a declarat Marele Maestru, Cătălin Tohăneanu.
Evenimentele aniversare vor include vizite oficiale la obiective istorice și culturale, dar și un concert festiv ce va celebra bogăția tradițiilor românești – un omagiu adus spiritului național și unității prin cultură.
EVENIMENTE
Provocările femeilor în sistemul de sănătate românesc: prevenția și accesul la servicii medicale esențiale, dezbătute de experți și parlamentari în cadrul Conferinței „Sănătatea femeii. Gender Medicine”
Published
3 weeks agoon
April 28, 2025By
Diana Zaim
Sănătatea femeii în România reprezintă un tablou complex, alcătuit din politici de sănătate care ar trebui să se concentreze pe prevenție, informare și acces echitabil la servicii de sănătate de bază. Inegalitatea între bărbați și femei există și în cazul accesului la asistență medicală. La nivelul UE, chiar și atunci când bărbații și femeile suferă de aceeași boală, femeile sunt diagnosticate, în medie, cu patru ani mai târziu decât bărbații pentru peste 700 de boli. Când implementarea programelor de screening nu este asumată și finanțată, statisticile confirmă că femeile din România mor din cauza unor forme prevenibile de cancer. Astfel, tinere, mame, surori sau bunici își pierd viața, mult prea devreme, pentru că nu au avut acces la programele de screening, sau nu au fost informate cu privire la campaniile de vaccinare care se derulează la nivel național.
Experți în sănătate, medici de specialitate, asociații de pacienți, deputați și senatori, se reunesc într-un eveniment dedicat sănătății femeii – Conferință și Masterclass „Sănătatea femeii. Gender medicine” – Management performant și soluții de finanțare eficiente, în ediția a5-a, la Palatul Parlamentului, în data de 29 aprilie. Evenimentul se desfășoară sub auspiciile Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, Subcomisiei pentru populație și dezvoltare din Senatul României, Ambasadei Israelului în România și Institutului Național de Sănătate Publică și este organizat de Revista pentru Politici de Sănătate.
În ceea ce privește starea de sănătate în România, raportul de țară arată că în 2022, speranța medie de viață la naștere în România era de 76,6 ani (71,3 ani pentru bărbați și 79,2 ani pentru femei). În acest clasament mai suntem urmați doar de Latvia și Bulgaria. Prin urmare, față de rapoartele publicate în 2023, respectiv 2021, speranța de viață în România a crescut, dar rămâne în continuare una dintre cele mai scăzute din UE, cu mult sub media europeană.
Principalele cauze ale mortalității provocate de cancer, la nivel european, sunt cancerul pulmonar, cancerul colorectal, cancerul mamar (care afectează aproape exclusiv femeile) și cancerul de prostată (care afectează numai bărbații).
La nivel național, cancerul de sân reprezintă forma de cancer care provoacă cele mai multe decese în rândul româncelor. Datele din ancheta europeană de sănătate realizată prin interviu (EHIS) din 2019 arată că doar 9,2 % dintre femeile cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani din România au declarat că au efectuat screeningul pentru depistarea cancerului de sân în ultimii doi ani, în timp ce media UE a fost de 65,9 %.
În mod similar, 25,3 % dintre femeile cu vârste cuprinse între 20 și 69 de ani din România au raportat că au efectuat screeningul pentru depistarea cancerului de col uterin în ultimele 24 de luni – sub media UE de 59,9 %. Mai mult de 90% dintre fetele din Islanda, Portugalia și Norvegia au primit dozele recomandate de vaccin HPV pentru prevenirea cancerului de col uterin în 2021 – mai mult decât dublu față de ratele din Bulgaria, Franța, Luxemburg, Slovenia și Letonia.
EVENIMENTE
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a reunit oficiali de top și experți economici într-un eveniment unic de dezbateri privind perspectivele macroeconomice și climatul investițional din România
Published
2 months agoon
April 5, 2025By
Diana Zaim
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a găzduit în data de 3 aprilie un eveniment la nivel înalt, reunind directori executivi ai companiilor membre, ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor, înalți oficiali ai Guvernului României, instituții financiare naționale și internaționale, agenții de rating de credit și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Această întâlnire unică a oferit o platformă pentru dialogul strategic internațional privind perspectivele macroeconomice și climatul investițional din România.
Evenimentul a beneficiat de o listă impresionantă de vorbitori, printre care Daniel Anghel (Președinte FIC), Ramona Jurubiță (Vicepreședinte FIC), Cătălin RADU (Vicepreședinte FIC), Mara Roman (Șef Adjunct al Reprezentanței CE în România), Luca Niculescu (Secretar de Stat și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la OCDE), Valentin Lazea (Economist Șef Banca Națională a României), Dietmar Hornung (Managing Director at the Sovereign Analytical Group Moody’s Ratings), Erich Arispe (Senior Director, Head of Emerging Europe Sovereigns Fitch Ratings), Radu Cracan (Economist regional asociat BERD, SE-UE), Patrick D’Souza (Șef de unitate Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare, Comisia Europeană), Laurent Moulin (Economist senior Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare, Comisia Europeană), Katja Schmidt (Șef al departamentului Biroul economic – Canada/Romania, OCDE) și Marius Cara (Șeful al Biroului Grupului BEI în România).
Ea a evidențiat că apartenența la această organizație nu este doar un proces birocratic, ci o oportunitate strategică pentru modernizarea economiei și a instituțiilor statului.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Întreprinderile din UE trebuie ”să se europenizeze”. Comisia Europeană prezintă o strategie privind piața unică pentru a reduce barierele existente care frânează comerțul și investițiile în interiorul Uniunii

IER: Alegerea profesorului Vasile Pușcaș ca membru al Academiei Europaea, o recunoaștere a excelenței în cercetarea din România

Comisia Europeană propune măsuri de simplificare pentru a economisi încă 400 de milioane de euro pe an pentru întreprinderile din UE

Inițiativa deputatului Ovidiu Cîmpean privind vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii până la 26 de ani, adoptată: Votul de azi este pentru viață

Trump a evaluat greșit capacitatea sa de a-l influența pe Putin, spune ministrul german al Apărării

Senatori din Comisia pentru relații externe a Senatului SUA îl felicită pe președintele ales Nicușor Dan, evocând “alianța indestructibilă între România și Statele Unite”

Deputatul Alexandru Rogobete, apel la prioritizarea reală a sănătății: Sănătatea nu se negociază. Nu se amână. Nu se ignoră

Zelenski a discutat cu Macron și Starmer despre consolidarea sprijinului pentru Ucraina și acțiunile comune din cadrul „Coaliției celor Dispuși”

Secretarul de stat al SUA se așteaptă ca Rusia să își prezinte termenii privind un armistițiu ”în câteva zile”: Vom ști mai multe despre adevăratele lor intenții

Ambasadorii UE au aprobat instrumentul financiar SAFE, în valoare de 150 miliarde de euro, anunță Antonio Costa: „Un pas important către o Europă mai puternică”

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară
Trending
- POLITICĂ1 week ago
Simion îi răspunde lui Tusk cu o fotografie cu Putin din anul 2010: “În această fotografie este omul lui Putin în Polonia”
- POLITICĂ3 days ago
Alegeri prezidențiale 2025/ Exit-poll: Nicușor Dan – 54,9%, George Simion – 45,1%. România a decis cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 25 de ani
- POLITICĂ3 days ago
Nicușor Dan a fost ales președinte al României. Este primul candidat independent care devine președinte al republicii (rezultate finale)
- U.E.1 week ago
“Fake news-ul” cu cocaina pe masa lui Macron, Merz și Starmer, demontat de Franța: “Când unitatea europeană devine incomodă, un șervețel pentru suflat nasul arată cum precum drogurile”
- POLITICĂ6 days ago
Sondaj IRSOP: Nicuşor Dan conduce pe trend crescător în cursa cu George Simion pentru Cotroceni, cu 52% la 48%. Majoritatea alegătorilor cred că Dan va întări România în NATO și UE, iar Simion va căuta relații bune cu Rusia