Connect with us

U.E.

Din Etiopia, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen transmite că Africa ”contează pentru Uniunea Europeană”: Pentru noi, sunteţi mai mult decât un vecin

Published

on

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că o cooperare mai strânsă cu Africa reprezintă unul dintre principalele obiective ale politicii externe ale Uniunii Europene. Probleme maijore precum securitatea și migrația necesită abordări comune din partea liderilor de pe ambele continente, anunță Deutsche Welle.

În prima sa vizită în afata Uniunii Europene după prelunarea mandatului de președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a ajuns sâmbătă dimineață în capitala etiopiană Addis Ababa pentru a transmite ”un puternic mesaj politic” privind anjamentul ferm al Uniunii Europene față de Africa.

”Pentru prima mea vizită, am ales continentul care găzduiește economiile cu cea mai rapidă creștere din lume, un continent cu o ambiție și aspirații imense, dar și cu nevoi imense”, a declarat von der Leyen într-un discurs susținut alături de președintele Uniunii Africane, Moussa Faki.

”Sper că prezenţa mea la Uniunea Africană (UA) va putea trimite un puternic mesaj politic pentru că continentul african şi Uniunea Africană contează pentru Uniunea Europeană şi Comisia Europeană”, a completat von der Leyen, potrivit AFP, citat de Agerpres.

”Pentru noi, pentru Uniunea Europeană, sunteţi mai mult decât un vecin”, a adăugat fostul ministru german al apărării, în finalul întâlnirii de la sediul UA.

”Doar unitatea va face continentele noastre puternice într-o lume în schimbare. Uniunea Africană este un partener pe care mă bazez”, a mai spus von der Leyen.

Von der Leyen a mai spus că  nu va prezenta ”un plan măreț pentru Africa”, dar se află în Etiopia, sediul Uniunii Africane, ”pentru a asculta” tendințele și evoluțiile care modelează continentul, dar și politicile și prioritățile economice.

”Cinstit vorbind, eu nu am toate răspunsurile la aceste provocări, dar sunt convinsă că împreună putem găsi răspunsurile”, a adăugat președintele Comisiei Euroopene, în timp ce Faki invita la o mobilizare internaţională crescută pentru a contra ameninţările la adresa securităţii, în special terorismul.

Uniunea Europeană a sprijinit constant operațiunile de pace și de securitate inițiate de Uniunea Africană.

Mecanismul de sprijinire a păcii pentru Africa, stabilit în 2004, a permis alocarea a 2.7 miliarde de euro pentru operaţiunile de pace şi de securitate pe continent, destinate pentru 14 intervenţii sub mandat african în 18 ţări.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Marian-Jean Marinescu

Marian-Jean Marinescu a votat în Parlamentul European pentru inițiativa de angajare a tinerilor: ”Suntem datori să venim în sprijinul celor mai vulnerabili”

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) salută rezoluția Parlamentului European prin care solicită creșterea fondurilor alocate Inițiativei pentru angajarea tinerilor – Youth Employment Initiative, rezoluție pe care a și votat-o în cadrul sesiunii plenare.

”Șomajul în rândul tinerilor este una dintre marile probleme ale Uniunii Europene și ale României. Pentru a veni în sprijinul lor, suntem datori să venim în sprijinul celor mai vulnerabili cetățeni și din păcate, mulți tineri sunt vulnerabili în fața acestui recul economic”,  a menționat într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Rezoluția a fost votată cu 55 de voturi pentru, 128 împotrivă și 10 abțineri, solicitând măsuri radicale pentru a atenua șomajul în rândul tinerilor, potrivit comunicatului oficial. 

”Prin aprobarea acestei propuneri a Comisiei Europene în plenul Parlamentului European, bugetul programului dedicat reducerii șomajului în rândul tinerilor a fost suplimentat cu peste 28 milioane euro, astfel încât bugetul final pentru anul 2020 ajunge la 145 milioane euro”, mai explică Marian-Jean Marinescu.

Potrivit deputatului european, ”pandemia coronavirus a generat atât o criză de sănătate, cât și una economică, care afectează puternic piața muncii.”

Fondurile sunt alocate pentru a le oferi tinerilor posibilitatea de a-și continua educația prin stagii de ucenicie, training sau alte forme de profesionalizare, precum și pentru găsirea unui loc de muncă.

Prin intermediul NextGenerationEU și al viitorului buget al UE, Comisia a propus deja oportunități semnificative de finanțare din partea UE pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Cel puțin 22 de miliarde euro ar trebui să fie cheltuite pentru sprijinirea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor.

Citiți și: Comisia Europeană lansează noi măsuri pentru sprijinirea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor: Cel puțin 22 de miliarde de euro ar trebui cheltuite pentru viitoarea generație

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Europarlamentarii militează pentru o ”Uniune Europeană a sănătății” și solicită crearea rapidă a unui mecanism european de răspuns în domeniul sănătății

Published

on

© European Union 2019- Source : EP

Europarlamentarii, reuniți în sesiune plenară, au votat o rezoluție prin care și-au stabilit principiile viitoarei strategii a Uniunii Europene în domeniul sănătății publice după COVID-19, dorind să creeze o ”Uniune Europeană a sănătății”. 

Rezoluția fost adoptată vineri cu 526 voturi pentru, 105 împotrivă și 50 abțineri, potrivit comunicatului Legislativului.

Eurodeputații subliniază necesitatea de a desprinde învățămintele corespunzătoare în urma crizei provocate de COVID-19 și de a se angaja într-o cooperare mult mai solidă în domeniul sănătății pentru a crea o ”Uniune Europeană a Sănătății”.

Aceasta ar trebui să includă standarde minime comune pentru asistența medicală de calitate, pe baza testelor de rezistență a sistemelor de sănătate ale statelor membre pentru a identifica punctele slabe și a verifica dacă sunt pregătite pentru o posibilă resurgență a COVID-19.

Rezoluția solicită crearea rapidă a unui mecanism european de răspuns în domeniul sănătății, pentru a răspunde tuturor tipurilor de crize sanitare, pentru a consolida coordonarea operațională la nivelul UE și pentru a monitoriza constituirea și utilizarea rezervei strategice de medicamente și echipamente medicale.

Viitoarea strategie farmaceutică a UE trebuie să conțină măsuri pentru ca medicamentele esențiale să fie disponibile imediat în Europa. Trebuie instituite lanțuri de aprovizionare diversificate, pentru a garanta accesul la prețuri accesibile în orice moment.

Eurodeputații au salutat noul program UE de 9.4 miliarde EUR dedicat domeniului sănătății (EU4Health), considerând necesitatea investițiilor și angajamentelor pe termen lung.

De asemenea, sceștia solicită instituirea unui fond UE dedicat consolidării infrastructurii spitalicești și a serviciilor de sănătate. În plus, trebuie consolidate agențiile europene de sănătate, ECDC și EMA, precum și cercetarea comună în domeniul sănătății.

Având în vedere continuarea crizei provocate de COVID-19, eurodeputații și-au reiterat, de asemenea, solicitarea de a se asigura un acces rapid, echitabil, egal și la prețuri accesibile, pentru toate persoanele din întreaga lume, la viitoarele vaccinuri și tratamente pentru COVID-19, când acestea vor fi disponibile.

Achizițiile publice comune ale UE trebuie să fie utilizate în mod mai sistematic pentru a evita concurența dintre statele membre atunci când este în joc sănătatea publică.

Responsabilitatea principală pentru sănătatea publică și, în special, pentru sistemele de sănătate revine statelor membre. Cu toate acestea, UE joacă un rol important în îmbunătățirea sănătății publice, prevenirea și gestionarea bolilor, atenuarea surselor de pericol pentru sănătate și armonizarea strategiilor în materie de sănătate între statele membre.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Bulgaria și Croația au aderat la anti-camera zonei euro. Comisia Europeană salută intrarea celor două țări în mecanismul ratelor de schimb, pre-condiție pentru aderarea la euro

Published

on

© European Central Bank/ Flickr

Comisia Europeană a salutat vineri seară decizia celor 19 țări membre ale zonei euro și a Băncii Centrale Europene de a include leva bulgară și kuna croată în mecanismul ratelor de schimb (ERM-II), considerat anti-camera zonei euro și care este o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro.  De asemenea, executivul european a salutat decizia Consiliului guvernatorilor BCE privind cooperarea strânsă cu ambele țări, marcând intrarea lor în Uniunea bancară, informează un comunicat al CE.

Decizia reprezintă o etapă importantă în eforturile Bulgariei și Croației de a adera la zona euro. Ambele state membre trebuie să participe acum la mecanism fără tensiuni severe și, în special, fără a-și devaloriza rata centrală a monedei față de euro din proprie inițiativă, timp de cel puțin doi ani înainte să se poată califica pentru a adopta moneda euro. Comisia Europeană va continua să încurajeze și să sprijine eforturile autorităților bulgare și croate pentru a finaliza procesul de aderare la zona euro.

“Euro este un simbol tangibil al unității, prosperității și solidarității europene. Această decizie recunoaște reformele economice importante întreprinse deja de Bulgaria și Croația, confirmând totodată atractivitatea monedei unice a Europei. Vom continua să fim alături de ambele țări, întrucât vor face următorii și ultimii pași spre aderarea la zona euro”, a afirmat Ursula von der Leyen, citată în comunicat.

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Recent, Banca Centrală Europeană anunțase că Bulgaria și Croaţia ar putea să se alăture în acest an la ERM-II.

Având în vedere că ţările candidate trebuie să rămână în sistemul ERM-2 timp de doi ani, pentru a dovedi că monedele lor sunt stabile, “prima fereastră de oportunitate disponibilă pentru Croaţia şi Bulgaria să adere la zona euro ar fi 2023, dacă toate evaluările preliminare vor fi încheiate cu succes”, a spus BCE recent.

Bulgaria a aderat la UE în 2007, alături de România, iar Croația în 2013, fiind cea din urmă țară care s-a alăturat Uniunii Europene.

Bulgaria şi Croaţia sunt singurele ţări membre ale Uniunii Europene care sunt interesate în mod activ să adopte moneda euro.

Pe de altă parte, România nu mai îndeplinește în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, se arată în raportul de convergenţă pe 2020 al Comisiei Europene.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending