Din vârful legendarei stânci de la Pointe du Hoc pe care au escaladat-o în urmă cu 80 de ani, în Ziua Z, rangerii armatei americane, președintele Joe Biden a comparat vineri amenințările reprezentate de Germania nazistă cu cele cu care se confruntă lumea de astăzi din cauza dictatorilor și a autoritarismului și i-a îndemnat pe americani să reziste izolaționismului.
El i-a chemat pe americani să apere democrația, făcând apel la idealurile soldaților care au escaladat stâncile de la Pointe du Hoc în urmă cu 80 de ani pentru a avertiza împotriva unei alunecări spre autoritarism.
Discursul lui Biden în Normandia, al doilea după cel susținut joi la comemorările la opt decenii de la debarcarea aliată, a avut ca scop consolidarea sprijinului pentru Ucraina, care este blocată într-un război cu Rusia și cu președintele acesteia, Vladimir Putin, liderul american precizând că rangerii care au luptat în acea zi și-ar dori ca americanii să apere libertatea, relatează Reuters, The Guardian și CNN.
Vorbind dintr-un buncăr de beton în care trupele americane au încercat să demonteze artileria germană, Biden a spus că acei oameni – dintre care niciunul nu mai este în viață astăzi – ar dori ca concetățenii lor din zilele noastre să își facă partea lor pentru a proteja democrația împotriva autocraților.
“Mă aflu astăzi aici ca primul președinte care a venit la Pointe du Hoc când niciunul dintre cei 225 de bărbați curajoși care au escaladat această stâncă în Ziua Z nu mai este în viață”, a subliniat președintele, într-un discurs de 15 minute.
“Se îndoiește cineva că ei ar dori ca America să se opună agresiunii lui Putin aici, în Europa, astăzi? Ei au luat cu asalt plajele alături de aliații lor. Crede cineva că acești grăniceri vor ca America să meargă singură astăzi? Ei au luptat pentru a învinge o ideologie odioasă anii 30 și 40. Se îndoiește cineva că nu ar mișca cerul și pământul pentru a învinge ideologiile odioase de astăzi? Acești rangeri au pus misiunea și țara mai presus de ei înșiși. Crede cineva că ar cere mai puțin de la fiecare american de astăzi? Acești rangeri își aminteau cu respect de cei care și-au dat viața în luptă. Și-ar putea ei, sau oricine altcineva, să-și imagineze vreodată că America nu ar face același lucru?”, a întrebat el, de o manieră retorică și plină de inflexiune.
La 6 iunie 1944, trupele de elită Ranger au escaladat stâncile de 30 de metri de pe plaja Omaha, sub un foc de armă violent, și au capturat piesele de artilerie germane care ar fi putut să tragă asupra trupelor americane care debarcau la Omaha și pe plaja Utah din apropiere.
Prin discursul la Pointe du Hoc, Biden a reluat exemplul predecesorului republican Ronald Reagan, care a marcat aniversarea Zilei Z în acest loc în urmă cu 40 de ani. Reagan a spus atunci că democrația “merită să mori pentru ea” și a subliniat dorința americană de pace în ceea ce s-au dovedit a fi anii de sfârșit ai Războiului Rece.
Acum, Joe Biden a declarat că rangerii care au luat cu asalt Pointe du Hoc ar vrea ca americanii să creadă în importanța democrației.
Deși nu l-a menționat pe rivalul său republican Donald Trump, Biden a întrebuințat prilejul onorării eroilor europeni pentru a cere americanilor să asculte “ecoul vocilor lor”, care “nu ne cer să escaladăm aceste stânci”, ci “ne cer rămânem fideli la ceea ce reprezintă America”.
Referindu-se la protejarea libertății, apărarea democrației și la opunerea față de agresiune, Biden a conchis: “Pur și simplu refuz să cred că măreția Americii este un lucru de domeniul trecutului“.
Scopul discursului lui Biden a fost de a trasa o “linie continuă” de la cel de-al Doilea Război Mondial, făcând legătura între Războiul Rece, înființarea alianței militare NATO și actualul război al Rusiei cu Ucraina, a declarat consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan.
Discursul de la Pointe du Hoc despre importanța apărării libertății și democrației al lui Joe Biden a avut loc în intervalul în care cetățenii europeni sunt așteptați la urne pentru a alege viitorul Parlament European.
Joe Biden efectuează o vizită de stat în Franța, la invitația președintelui francez Emmanuel Macron. Liderul de la Casa Albă a participat joi la evenimentele din Normandia de comemorare a 80 de ani de la Ziua Z, care a schimbat soarta celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.
După aceste discursuri, Biden se va afla sâmbătă la Paris pentru discuțiile politice cu omologul francez în cadrul vizitei de stat.
Dublul discurs din Franța, de la cimitirul Colleville-sur-Mer și de la Pointe du Hoc, întregesc suita de cuvântări ale liderului american în ultimii ani în Europa, după trei astfel de discursuri pe care le-a avut în martie 2022, la Varșovia, la o lună de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2023, tot la Varșovia, la împlinirea unui an de la debutul agresiunii ruse, și în iulie 2023, la Vilnius, la finalul summitului NATO.




