MAE găzduieşte lansarea unei expoziţii care poate fi vizionată în formă virtuală
Ministerul Afacerilor Externe lansează expoziţia „De la primele scrieri până la multimedia. O scurtă istorie a evoluţiei comunicării … şi mai mult”, în cadrul unui eveniment care se va desfăşura mâine, 19 februarie 2010, la sediul MAE, sala Gafencu, începând cu ora 11.30.
Elementul novator la nivel european al expoziţiei este faptul că va putea fi vizionată în formă virtuală, cu ajutorul telefonului mobil şi al noilor programe informatice. Expoziţia reuneşte exponate de la principalele muzee de istorie din Transilvania şi Banat şi, ulterior, va fi itinerantă în oraşele Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara, Deva şi Sighişoara.
Cu un „corpus” de obiecte reprezentative care acoperă o perioadă de 12.000 de ani a istoriei umane, expoziţia a fost creată de Institutul Multimedia Româno – Elveţian, Deva, împreună cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva, şi se desfăşoară sub egida Ministerului Afacerilor Externe şi sub Înaltul Patronaj al E.S. Livio Hürzeler, ambasadorul Elveţiei în România.
La eveniment vor fi prezenţi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, ambasadorul Elveţiei în România, Livio Hürzeler, curatorul Laurent Chrzanovski, precum şi reprezentanţi ai mediului diplomatic, academic şi cultural din România.
Presa este invitată să participe la eveniment pe toată durata desfăşurării.
Informaţii suplimentare
Când prima generaţie care s-a născut şi a crescut cu multimedia a ajuns la vârsta adultă, creatorii expoziţiei s-au gândit că ar fi util să se îndrepte asupra conceptului comunicării, dintr-o triplă perspectivă: Trecut – Prezent – Viitor.
Astfel, o echipă pasionată a „Prezentului”, reunind specialişti ai „Trecutului” – istorici şi arheologi – şi specialişti ai „Viitorului” – ingineri şi informaticieni, vă invită la o incursiune în timp, pornind de la cele mai îndepărtate manifestări ale fiinţei umane, într-o călătorie de milenii … de la primele scrieri, la multimedia !
Institutul Multimedia Româno – Elveţian este un centru de competenţe în domeniul formărilor profesionale IT, limbi străine, cursuri business şi al serviciilor web – multimedia. Cu un concept nou din învăţământul superior profesional elveţian, instituţia aduce în România modelul de formare în meserii noi, generate de dezvoltarea tehnologiei informaţiei.
Diplomatii continua eforturile de a promova o mai buna si mai corecta imagine a tarii. De aceasta data, MAE a imbinat istoria si arta, intr-o fericita incercare de a le apropia de viitorul comunicarii. Totul, bineinteles, in format multimedia. Ministerul Afacerilor Externe lansează expoziţia „De la primele scrieri până la multimedia. O scurtă istorie a evoluţiei comunicării … şi mai mult”, în cadrul unui eveniment care se va desfăşura vineri, 19 februarie 2010, la sediul MAE, sala Gafencu, începând cu ora 11.30.
Potrivit unui comunicat al MAE, elementul novator la nivel european al expoziţiei este faptul că va putea fi vizionată în formă virtuală, cu ajutorul telefonului mobil şi al noilor programe informatice. Expoziţia reuneşte exponate de la principalele muzee de istorie din Transilvania şi Banat şi, ulterior, va fi itinerantă în oraşele Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara, Deva şi Sighişoara.