Connect with us

GENERAL

Directorul CIA: Anularea acorului nuclear cu Iranul ”ar fi culmea nebuniei”

Published

on

Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), John Brennan, a lansat un avertisment către președintele ales al SUA, Donald Trump, spunând că anularea acordului nuclear dintre marile puteri și Iran ar avea consecințe “dezastruoase” și ar fi o “culme a nebuniei”, notează BBC.CIA John Brennan

Într-un interviu acordat postului britanic, John Brennan, care va părăsi funcția de director al CIA în ianuarie 2017, a descris riscurile pe care le-ar presupune decizia lui Trump de a retrage SUA din acest acord menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba nucleară.

“În primul rând, faptul că o administrație ar anula un acord convenit de administrația precedentă ar fi nemaivăzut. Mai mult, demersul ar putea duce în Iran la demararea unui program de înarmare, iar asta ar determina și alte state din regiune să își lanseze propriile astfel de programe”, a explicat Brennan, subliniind riscul declanșării unui conflict militar în regiune.

“Cred, așadar, că ar fi culmea nebuniei dacă viitoarea administrație ar anula acordul”, a insistat directorul CIA.

Citiţi şi Miniștrii de Externe din țările UE, mesaj indirect către Donald Trump privind acordul nuclear cu Iran: Este necesar ca toate părțile să își respecte angajamentele

De la câștigarea alegerilor prezidențiale din 8 noiembrie, Donald Trump nu a mai făcut declarații pe acest subiect. El a desemnat însă un succesor pentru John Brennan, în persoana lui Mike Pompeo, un membru al Camerei Reprezentanților.

Republicanul este un critic foarte vocal al acordului nuclear cu Iranul semnat de preşedintele Barack Obama: „Abia aştept să retrag această înţelegere dezastruoasă cu cel mai mare sponsor mondial al terorismului”, a scris acesta pe Twitter  înainte ca propunerea de a deveni director CIA să fie făcută publică.

GENERAL

Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor internaționale evreiești: Este important să continuăm politicile de prevenire și combatere a antisemitismului

Published

on

© Guvernul României

Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanții organizațiilor internaționale evreiești, reuniți la București cu prilejul evenimentelor dedicate Reuniunii Consiliului Rabinic și a Liderilor evrei internaționali, precum și al împlinirii a 145 de ani de la acordarea primelor cetățenii române evreilor din România.

„Dezvoltarea și implementarea de măsuri, politici sau strategii holistice, eficiente și durabile în toate domeniile relevante nu este posibilă în absența unui parteneriat solid cu comunitățile evreiești. Este important, de asemenea, pentru întreaga societate să consolidăm ceea ce am început prin adoptarea celei de-a doua Strategii naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură (2024-2027), precum și prin introducerea materiei Istoria Evreilor. Holocaustul în programa de studiu obligatorie la clasele a XI-a și a XII-a începând din anul școlar 2023-2024”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului român a evidențiat, cu acest prilej, soliditatea relației și continuitatea de peste șapte decenii a bunelor relații dintre România și Israel, cel mai apropiat aliat și partener special și de încredere al țării noastre în Orientul Mijlociu.

Totodată, premierul a amintit foarte buna cooperare cu Federația Comunităților Evreiești din România și cu președintele federației, Silviu Vexler, în direcția eforturilor de prevenire și combatere a antisemitismului.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen evocă un “moment istoric” și “o zi de mare mândrie” prin decizia de aderare graduală a Bulgariei și României la Schengen, cu frontierele aeriene și navale

Published

on

© European Union, 2022/ Source - EC Audiovisual

Comisia Europeană a salutat sâmbătă seară decizia luată în unanimitate de Consiliul Uniunii Europene, de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen, începând cu eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime în martie 2024, executivul european precizând că aderarea celor două țări va stimula călătoriile, comerțul și turismul și va consolida și mai mult piața internă. 

Decizia de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria și Romania. Este o zi de mare mândrie pentru cetățenii români și bulgari. Începând cu luna martie, vor putea să traverseze liber frontierele maritime și aeriene interne, fără a se supune controalelor la frontiere. Este un pas major înainte pentru cele două țări și pentru spațiul Schengen, în ansamblul său. Adresez felicitările mele Bulgariei și României: această mare realizare a fost posibilă grație eforturilor, angajamentului și perseverenței de care ați dat dovadă. Datorită dumneavoastră, spațiul Schengen va deveni și mai puternic, în beneficiul tuturor cetățenilor europeni”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, conform unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, discuțiile privind o altă decizie de a elimina controalele la frontierele terestre vor continua în cursul anului 2024. Comisia Europeană precizează că un spațiu Schengen extins va conferi UE, ca Uniune, mai multă putere, atât pe plan intern, cât și pe scena internațională.

Decizia a fost salutată și de comisarii europeni de resort, în speță Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene pentru modul de viață europeană, și Ylva Johansson, comisarul european pentru piață internă.

“Decizia istorică luată astăzi de Consiliu reprezintă o confirmare importantă a unității UE în scop și în spirit. Aderarea României și a Bulgariei va întări spațiul Schengen, va consolida această „bijuterie a coroanei” atât de reprezentativă pentru stilul de viață european, în beneficiul pieței interne, al economiei noastre și al cetățenilor europeni de pretutindeni. Felicit din toată inima ambele țări pentru eforturile depuse spre a ajunge aici – este realizarea dumneavoastră pe care nu numai că o meritați, dar pe care o și așteptați de multă vreme. Și vom continua să pășim pe acest drum împreună”, a transmis Margaritis Schinas.

 

“Salut din inimă decizia unanimă luată de statele membre de a invita România și Bulgaria să adere la spațiul Schengen. Această decizie istorică a Consiliului vine după 13 ani de blocaj și este rezultatul angajamentului politic și al determinării. Este un pas crucial înainte, care le va permite cetățenilor și întreprinderilor să beneficieze pe deplin de drepturile lor la libera circulație, atât pe mare, cât și pe calea aerului. Am convingerea că anul viitor Consiliul va fi în măsură să decidă cu privire la eliminarea controalelor la frontierele terestre. Voi continua să sprijin activ acest proces de o importanță crucială pentru Europa”, a spus și Ylva Johansson.

 

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, sâmbătă, 30 decembrie 2023, la ora 22.38, în unanimitate, decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria, în conformitate cu care acquis-ul comunitar Schengen se va aplica la frontierele aeriene și navale ale României începând cu luna martie 2024, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat care reprezintă oficializarea deciziei de aderare a României cu granițele aeriene și maritime la zona de liberă circulație, o decizie salutată de președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul și ministrul de interne Cătălin Predoiu, ministrul de externe Luminița Odobescu, dar și de liderii instituțiilor UE – președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în timp ce președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene a precizat că acest acord prin care spațiul Schengen se extinde reprezintă ultimul al mandatului semestrial al Spaniei la cârma UE.

Potrivit executivului de la Bruxelles, Bulgaria și România sunt pregătite să adere la spațiul Schengen, mai  În 2011 Comisia a confirmat pentru prima oară că atât Bulgaria, cât și România, sunt pregătite să devină membre ale spațiului Schengen fără controale la frontierele interne. De atunci, Bulgaria și România au continuat să demonstreze că îndeplinesc condițiile impuse pentru a adera la spațiul Schengen. Acest fapt a fost reconfirmat de către trei misiuni de informare desfășurate la frontierele externe bulgare și române în 2022 și 2023. De asemenea, Comisia a lansat proiecte-pilot cu România și Bulgaria în martie 2023, pentru a da un impuls gestionării frontierelor externe, pentru a consolida cooperarea cu țările din vecinătate și pentru a asigura proceduri rapide de azil și returnare.

La rândul său, spațiul Schengen este pregătit să primească Bulgaria și România. În ultimul deceniu, UE a lucrat la consolidarea arhitecturii care protejează spațiul fără controale la frontierele interne. Au fost introduse o serie de măsuri în domeniul securității și al cooperării polițienești și judiciare pentru a garanta că UE rămâne la fel de puternică în fața amenințărilor la adresa securității. Spațiul Schengen este acum susținut și de un nou model de guvernanță, de un nou mecanism de evaluare și de un ciclu anual de raportare și monitorizare. Eforturile comune depuse în ultimii ani au sporit puterea și reziliența spațiului Schengen.

Această nouă extindere a spațiului Schengen confirmă și consolidează încrederea reciprocă și unitatea dintre statele membre care stau la baza spațiului Schengen și va contribui la dezvoltarea acestui proiect esențial. Ea va aduce mai multă putere Uniunii prin consolidarea protecției frontierelor noastre externe comune și printr-o cooperare polițienească eficace. Gradul de prosperitate va crește datorită eliminării timpului pierdut la frontiere și prin facilitarea contactelor între persoane și întreprinderi, la fel ca și atractivitatea Uniunii, prin extinderea semnificativă a celui mai mare spațiu comun din lume fără controale la frontierele interne.

Etapele următoare

Discuțiile referitoare la stabilirea unei date pentru viitoarea eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele interne terestre vor continua în 2024 și se estimează că o decizie în acest sens va fi luată de către Consiliu într-un interval de timp rezonabil.

Pentru a asista Bulgaria și România în protejarea frontierelor externe ale Uniunii, aceste țări vor continua să primească un sprijin financiar substanțial, precum și asistență Frontex. În același timp, proiectele-pilot dezvoltate de Bulgaria și România la frontierele externe s-au dovedit a fi eficiente și ar trebui să fie transformate într-un format mai structurat.

Context

Spațiul Schengen de liberă circulație al Europei este una dintre cele mai mari realizări ale sale și dreptul cel mai apreciat de către cetățenii UE. Ceea ce a început în 1985 ca un proiect interguvernamental între cinci state membre – Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg – s-a extins treptat odată cu cele șapte valuri de extindere, pentru a deveni ceea ce este astăzi cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume. Beneficiile eliminării frontierelor interne sunt și acum la fel de întemeiate precum erau în 1985.

Spațiul Schengen cuprinde 27 de țări și se întinde pe mai mult de 4 milioane de km2, înglobând o populație de aproape 420 de milioane de persoane. Odată cu aderarea României și a Bulgariei, spațiul Schengen va crește la 4,5 milioane de km2 și o populație de 450 de milioane.

Spațiul Schengen este parte integrantă a cadrului juridic al UE. Potrivit tratatelor, toate statele membre ale UE trebuie să devină, când sunt pregătite, membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen. Este atât un drept, cât și o obligație. Atât Bulgaria, cât și România au dovedit rezultate exemplare în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor. Odată cu aderarea României și a Bulgariei, spațiul Schengen devine și mai puternic. Misiunile voluntare de informare desfășurate în 2022 în Bulgaria și România, precum și ultima misiune derulată în 2023 în Bulgaria au venit să reconfirme gradul de pregătire al celor două țări.

Continue Reading

GENERAL

Adrian Câciu: România are la dispoziție 10 mld. de euro pentru IMM-uri, dintre care 7 mld. de euro sunt deja în joc

Published

on

© Guvernul României

Într-un anunț important pentru mediul de afaceri din România, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a transmis, miercuri, că țara are la dispoziție 10 miliarde de euro pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM-uri). Din acești bani, 7 miliarde de euro sunt deja disponibili și așteaptă să fie utilizați pentru susținerea sectorului privat. Ministrul Câciu a subliniat, de asemenea, importanța finalizării absorbției acestor fonduri până în 2027, iar pentru a atinge acest obiectiv, el invită la colaborare cu mediul de afaceri, informează Agerpres.

„România are la dispoziţie în acest moment pentru Întreprindere Mici şi Mijlocii 10 miliarde de euro. Din acestea, 7 miliarde de euro sunt deja pe masă, în joc, dacă vreţi să spun aşa, în sensul că apelurile sunt lansate. 7 miliarde de euro, 70% din suma disponibilă României, de fapt disponibilă mediului de afaceri. (…) Ceea ce noi ne dorim este ca până la jumătatea anului 2024, toţi banii disponibili sau alocaţi României pentru IMM-uri să fie la dispoziţia dumneavoastră, să fie angajamentele încheiate, contractele încheiate, evaluările finalizate”, a subliniat Câciu, la „Topul Naţional al Firmelor Private din România”.

El a subliniat că vrea să finalizeze absorbția în cadrul financiar 2021-2027 până în 2027, și că acest obiectiv poate fi atins doar prin colaborarea cu sectorul privat.

„Dar aici voi veni cu o solicitare. Nu vreau ca ministrul Fondurilor Europene din 2029 să vorbească despre cum închide absorbţia aferentă cadrului financiar 2021-2027 şi n-o să poată să facă singur, decât împreună cu dumneavoastră. Aş vrea ca această absorbţie să se încheie în 2027. Şi putem să o facem, dacă stăm la masa dialogului şi găsim acele soluţii de simplificare, de digitalizare, de a aduce banii acolo unde sunt multiplicatori, acolo unde realizează plus valoare, valoare adăugată, de a o duce către dezvoltare reală şi nu către neapărat o ajustare conjuncturală pentru nevoi sociale. Uşa mea este deschisă non-stop. Biroul meu întotdeauna este deschis, iar eu sunt un om deschis dialogului”, a mai spus oficialul MIPE.

Ministrul le-a comunicat antreprenorilor că nicio persoană din domeniul fondurilor europene care ocupă o poziție în sectorul public nu va mai oferi servicii de consultanță în sectorul privat, menționând un caz specific care a avut loc în cadrul instituției pe care o conduce.

„Trebuie să spun şi lucrul acesta, pentru că vreau să închid o situaţie care s-a întâmplat şi astăzi la ministerul pe care îl coordonez. Nimeni din zona aceasta a fondurilor europene, atâta timp cât este funcţia publică, nu va mai face consultanţă în mediul privat şi va trebui să aleagă dacă va continua funcţia publică şi îşi face serviciul public pentru care este plătit sau vine la dumneavoastră şi dumneavoastră o să beneficiaţi de expertiza unor cetăţeni bine calificaţi. (…) Rezilienţa economiei româneşti nu vine din statistici, vine din munca dumneavoastră, iar afacerile sunt pentru oameni curajoşi”, a mai spus Adrian Câciu.

Nu în ultimul rând, acesta a remarcat că în acest an s-a discutat intens în mediul public despre deficit, însă nu s-a atras atenția asupra faptului că acest deficit este rezultatul cheltuielilor în investiții.

„Da, anul acesta deficitul se construieşte pe investiţii. N-am văzut comentatorii spunând despre deficit că se construieşte pe investiţii. Orice carte de economie ne spune că dezvoltarea se face până la urmă pe deficit, pe credit. Companiile se împrumută pentru a se dezvolta, pentru a realiza investiţii noi. Da, nu este bine ca deficitul să se facă pe consum. S-a schimbat acest mecanism”, a adăugat ministrul Fondurilor şi Proiectelor Europene.

Miercuri, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a găzduit cea de-a 31-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România. În cadrul acestui eveniment, premiile pentru antreprenori au fost acordate în diverse categorii, pe baza datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, ținând cont de criterii precum profitul brut, cifra de afaceri, productivitate și performanța globală în afaceri.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă: Indiferent de rezultatul alegerilor americane, parteneriatul România-SUA va continua să se dezvolte și răspundă provocărilor comune

SUA3 hours ago

LIVE UPDATE | Alegeri SUA 2024 | Donald Trump vs. Kamala Harris: Americanii își aleg președintele într-o cursă considerată existențială pentru viitorul țării

ROMÂNIA4 hours ago

Miniștrii economiei și cercetării au pus bazele primului program care va crea drona românească la sediul INCAS, un institut lider regional în domeniul ştiinţelor aerospaţiale

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE7 hours ago

Luca Niculescu: Dacă lucrurile evoluează în ritmul actual, România ar trebui să fie membră a OCDE în 2026. Nu avem nicio întârziere, până acum suntem în grafic

ROMÂNIA8 hours ago

ARPIM: Pentru o Românie productivă și competitivă în UE și OCDE, autoritățile și industria farmaceutică inovatoare trebuie să implementeze modele de stimulare a investițiilor

ROMÂNIA9 hours ago

Ministrul Bogdan Ivan: Spitalele inteligente vor deveni realitate în România de anul viitor, cu 207 unități digitalizate și interconectate

PARLAMENTUL EUROPEAN9 hours ago

Comisarul desemnat al României, Roxana Mînzatu, despre portofoliul pe care îl primește: Răspunde de aproape 20% din bugetul multianual al UE

ROMÂNIA9 hours ago

Digitalizarea sistemului medical nu înseamnă doar investiţii, ci şi pregătirea personalului medical, subliniază ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

ROMÂNIA10 hours ago

Luminița Odobescu a discutat cu omologul francez despre domeniul apărării și a reiterat aprecierea României pentru contribuția Franței la consolidarea securității Flancului Estic

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Ekaterina Zaharieva, comisarul desemnat al Bulgariei pentru portofoliul Start-upuri, Cercetare și Inovare, promite un nou impuls pentru competitivitatea UE 

ROMÂNIA13 hours ago

INTERVIU Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte al CNAS, anunță pentru 2025 noi mecanisme financiare care să extindă lista medicamentelor inovative

ROMÂNIA13 hours ago

Fondurile din PNRR și Politica de Coeziune reprezintă ”ancore solide” pentru ”a construi o Românie și o Europă în care accesul la sănătate este egal pentru toți cetățenii”, subliniază Ramona Chiriac

ROMÂNIA1 day ago

Senatoarea Nicoleta Pauliuc: Una dintre problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar românesc este adoptarea foarte greoaie a unor tratamente aprobate și folosite la nivelul UE

ROMÂNIA1 day ago

Marcel Ciolacu, la Salonul Euronaval din Paris: Prioritatea este dezvoltarea industriei de apărare din România. Modernizarea Armatei înseamnă noi locuri de muncă pentru români

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Vicepreședintele PE Victor Negrescu punctează pilonii strategiei în domeniul industriei farmaceutice: Dezvoltarea inovației, securitatea medicală a Europei și protecția proprietății intelectuale

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul Economiei evidențiază avantajul competitiv pe care îl poate avea România în industria dispozitivelor medicale: Să avem mai multă proprietate intelectuală înregistrată în țara noastră

ROMÂNIA2 days ago

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România: Sistemul de sănătate românesc se confruntă cu provocări semnificative. Punerea în aplicare la timp a investițiilor din PNRR este esențială

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE2 days ago

Luca Niculescu: Pentru România, aderarea la OCDE va însemna o ocazie extraordinară de a avea un sistem de sănătate mai modern, axat pe inovare, cercetare, adaptat la provocările lumii moderne

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Alegeri R. Moldova: Maia Sandu le mulțumește cetățenilor, în special tinerilor și moldovenilor din diaspora, pentru participarea record la vot și face apel la numărarea corectă a voturilor

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță o vizită în Valencia în următoarele zile: Vom avea un centru logistic pentru a-i ajuta pe românii din Spania care au suferit în urma inundațiilor

Trending