Connect with us

INTERNAȚIONAL

Directorul CIA, Mike Pompeo, s-a întâlnit la Washington cu directorul Serviciului rus de Informații Externe (SVD), Serghei Narîșkin, vizat de sancțiuni americane

Published

on

Directorul CIA, Mike Pompeo s-a întâlnit la Washington cu Serghei Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), în contextul în care există îngrijorări, exprimate chiar de șeful Agenției Centrale de Informații, privind ingerința Moscovei în alegerile pentru Congres, care se vor desfășura anul acesta, potrivit ABC News.

Conform reprezentanților diplomatici ai celor două state, ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, respectiv ambasadorul american la Moscova, Jon Huntsman, înatâlnirea la nivel înalt a avut loc în marja îngrijorărilor comune privind terorismul la nivel global.

În pofida acestui fapt, întrevederea a ridicat semne de întrebare din partea democraților, care s-au întrebat cum un șef de spionaj sancționat a intrat pe teritoriul SUA, pe fondul îngrijorărilor privind modul în care președintele Donald Trump a gestionat sancțiunile împotriva Rusiei ca urmare a ingerinței sale în alegerile prezidențiale, desfășurate în luna noiembrie a anului 2016.

Antonov a afirmat că Serghei Narîșkin, directorul Serviciului de Informații Externe (SVR) s-a întâlnit cu Mike Pompeo pentru a discuta despre ” lupta comună împotriva terorismului”.

”Politica este politică, iar munca este muncă. Există sloganuri politice, iar apoi există munca reală”, a precizat Antonov în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune Rossiya-1.

Omologul său american, Huntsman, a confirmat că Pompeo a avut o întrevedere cu cei mai înalți oficiali de informații, dar nu a făcut o trimitere specifică la Narîșkin.

“În ultima săptămână, Pompeo a avut, probabil, cele mai importante întâlniri la nivel înalt privind combaterea terorismului pe care le-am avut după o lungă perioadă”, a declarat Huntsman marți pentru postul de radio Echo din Moscova.

Îngrijorarea democraților se pare că se bazează pe sancțiunile impuse lui Serghei Narîșkin ca urmare a rolului Rusiei în Ucraina, pe vremea când acesta este președintele Dumei de Stat, dar și ca urmare a ingerinței Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA. 

Întâlnirea între cei doi survine după ce însuși directorul CIA Mike Pompeo a avertizat că există riscul unei ingerințe ruse în alegerile americane care vor avea loc anul acesta.

Membrii democrați ai Senatului și-au exprimat marți îngrijorarea cu privire la lipsa de fermitate a Administrației Trump privind Rusia, după ce Departamentul de Stat al SUA a anunțat luni că nu sunt necesare noi sancțiuni.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialist în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Președintele Vladimir Putin le transmite americanilor că este pregătit pentru o nouă criză precum cea a rachetelor din Cuba: Calculele ”nu ar fi în favoarea lor. Asta e sigur”

Published

on

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat că țara sa este pregătită din punct de vedere militar pentru o nouă criză de tipul celei a rachetelor din Cuba, dacă Statele Unite sunt atât de nesocotite încât să o dorească. El afirmă că Moscova are un avantaj în privința unei prime lovituri nucleare, anunță Reuters, care citează declarații făcute miercuri seara presei ruse, informează Agerpres.

Vladimir Putin a afirmat că rachetele hipersonice de care dispune țara sa pot fi instalate pe nave și submarine trimise în apropierea apelor teritoriale ale SUA.

”Putem să le plasăm, dată fiind viteza şi raza lor de acţiune, în ape neutre. Mai mult, ele nu sunt staţionare, se deplasează, iar ei vor fi nevoiţi să le găsească”, a spus preşedintele, conform transcrierii de la Kremlin. ”Calculaţi. Mach 9 şi peste 1000 de kilometri”” a menţionat el viteza şi raza de acţiune a rachetelor.

Putin a susţinut că nu doreşte o cursă a înarmărilor împotriva SUA, dar nu va avea de ales dacă americanii instalează noi rachete în Europa; unele dintre acestea ar putea lovi Moscova în 10-12 minute. Contramăsurile navale ruse ar permite lovirea Statelor Unite înainte ca rachetele americane să lovească Moscova. Calculele ”nu ar fi în favoarea lor, cel puţin aşa stau lucrurile acum. Asta e sigur”, a insistat preşedintele rus.

Totuşi, a adăugat el, tensiunile între Moscova şi Washington nu sunt comparabile cu cele din timpul crizei rachetelor din Cuba. ”Oricum, nu asta dorim. (…) Dacă cineva vrea asta, atunci e binevenit. Am explicat azi ce ar însemna asta. Să socotească ei”, a spus Vladimir Putin, referindu-se la durata zborului rachetelor.

Criza rachetelor din Cuba din 1962, la care s-a referit liderul de la Kremlin, a izbucnit când Moscova a reacţionat la desfăşurarea unor rachete americane în Turcia, trimiţând rachete balistice în Cuba, ceea ce a dus la o confruntare care ar fi putut declanşa un război nuclear.

După mai mult de o jumătate de secol, tensiunile sunt din nou în creştere între Rusia şi SUA. Ruşii se tem că americanii ar putea instala în Europa rachete nucleare cu rază medie de acţiune, odată ce tratatul INF (privind forţele nucleare intermediare) îşi încetează valabilitatea.

De altfel, președintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri în cadrul unui discurs susținut în fața camerelor reunite ale Parlamentului rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, că Rusia ia în calcul desfășurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie”, în eventualitatea în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa

Continue Reading

NATO

NATO califică drept ”inacceptabile” amenințările lui Putin la adresa statelor europene cu centre de decizii ale Alianței: Cerem Rusiei să se concentreze pe revenirea la respectarea Tratatului INF

Published

on

Alianța Nord-Atlantică a calificat miercuri drept ”inacceptabile” ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin, care a spus că ia în calcul desfăşurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie” ale NATO, relatează DPA, citat de Agerpres.

”Ameninţările Rusiei de a lua ca ţintă aliaţi (n.r. din cadrul NATO) sunt inacceptabile”, a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt adjunct al NATO, Piers Cazalet.

”NATO nu are nicio intenţie de a desfăşura noi arme nucleare terestre în Europa”, a completat acesta.

”Cerem Rusiei să se concentreze pe revenirea la respectarea Tratatului privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF)”, a spus Piers Cazalet.

Afirmaţiile făcute de Rusia că sistemele NATO de rachete din Europa de Est încalcă tratatul ”sunt o încercare flagrantă de a distrage atenţia de la nerespectarea” de către Moscova a INF, a adăugat el.

”Apărarea antirachetă a Alianţei este pur defensivă”, a mai declarat Piers Cazalet.

”Sistemele Aegis Ashore din România şi Polonia respectă pe deplin Tratatul INF”, a spus purtătorul de cuvânt adjunct al NATO.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia ia în calcul desfăşurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie”, în cazul în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa.

Rusia nu intenţionează să desfăşoare prima astfel de rachete în Europa. Dacă însă acestea sunt desfăşurate şi livrate pe continentul european, aceasta va deteriora grav situaţia şi va genera grave ameninţări pentru Rusia”, a declarat preşedintele rus într-un discurs rostit în faţa camerelor reunite ale Parlamentului rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei.

”Voi spune clar şi deschis: Rusia va fi constrânsă să desfăşoare armamente care ar putea fi utilizate nu doar împotriva teritoriilor de unde ar putea apărea o ameninţare directă, ci şi împotriva teritoriilor în care sunt situate centrele de decizie pentru folosirea rachetelor”, a ameninţat şeful statului rus.

”Rusia va reacţiona imediat de îndată ce ameninţarea împotriva sa va deveni reală şi-şi va orienta armamentul nu doar asupra ţărilor unde SUA îşi vor instala rachetele, ci şi asupra asupra Statelor Unite”, a avertizat Vladimir Putin în discursul rostit în faţa Adunării Federale.

Continue Reading

NEWS

Vladimir Putin trimite avertismente Statelor Unite și aliaților: Rusia va desfăşura rachete capabile să lovească nu doar Statele Unite, ci și țările unde se află centrele de decizie

Published

on

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri că Rusia ia în calcul desfășurarea de rachete capabile să lovească ”teritoriile unde se află centrele de decizie”, în eventualitatea în care SUA vor instala noile sisteme de armament în Europa, informează AFP, citat de Agerpres.

”Rusia nu intenţionează să desfăşoare prima astfel de rachete în Europa. Dacă însă acestea sunt desfăşurate şi livrate pe continentul european, aceasta va deteriora grav situaţia şi va genera grave ameninţări pentru Rusia”, a declarat preşedintele rus într-un discurs rostit în faţa camerelor reunite ale Parlamentului rus, Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei.

”Voi spune clar şi deschis: Rusia va fi constrânsă să desfăşoare armamente care ar putea fi utilizate nu doar împotriva teritoriilor de unde ar putea apărea o ameninţare directă, ci şi împotriva teritoriilor în care sunt situate centrele de decizie pentru folosirea rachetelor”, a ameninţat şeful statului rus.

Rusia va reacţiona imediat de îndată ce ameninţarea împotriva sa va deveni reală şi-şi va orienta armamentul nu doar asupra ţărilor unde SUA îşi vor instala rachetele, ci şi asupra asupra Statelor Unite”, a avertizat Vladimir Putin în discursul rostit în faţa Adunării Federale.

Avertismentul liderului de la Kremlin vine în contextul în care Statele Unite au anunțat la finalul lunii ianuarie că își suspendă participarea la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care interzice rachetele sol-sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km, acuzând Rusia de încălcarea prevederilor acestui document semnat în 1987. Moscova a răspuns într-un mod similar şi, dacă între timp părţile nu se vor răzgândi, tratatul va deveni caduc în luna august.

Pe 13 februarie, ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, cel care în 1987 cosemna, alături de președintele Statelor Unite ale Americii de la acea vreme, Ronald Reagan, Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), lansa un apel Statelor Unite să reia ”un dialog serios” cu Rusia în problema armelor nucleare și avertiza împotriva ”tendințelor distructive periculoase” din politica mondială.

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending