INTERNAȚIONAL
Directorul FBI: Campaniile de spionaj ale Partidului Comunist Chinez, cea mai mare amenințare pe termen lung pentru securitatea SUA
Published
3 years agoon

China are ”preferinţe” pentru viitoarele alegeri din SUA, a apreciat marţi Christopher Wray, directorul Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI) din Statele Unite, menţionând că “la fiecare zece ore” este deschisă o nouă anchetă de contraspionaj care implică Beijingul”, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Campania de influenţă dăunătoare a Chinei vizează politicile şi poziţiile noastre 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an (…) Oamenii din Statele Unite sunt victimele a ceea ce reprezintă furtul chinez pe o scară atât de masivă încât reprezintă unul dintre cele mai mari transferuri de avere din istoria umană“, a declarat Christopher Wray într-un discurs rostit la Institutul Hudson din Washington și care face parte dintr-o serie de alocuțiuni pe care oameni importanți ai administrației americane – inclusiv secretarul de stat Mike Pompeo, consilierul pentru securitate națională Robert O’Brien și procurorul general William Barr – le-au susținut recent cu privire la influența malignă a Chinei.
În opinia lui, nu există ”nicio ameninţare specifică” privind scrutinul din 3 noiembrie, în care preşedintele republican Donald Trump va candida pentru un al doilea mandat împotriva democratului Joe Biden. Dar aceste presiuni ”permanente” au ”evident implicaţii pentru alegeri”, a apreciat el. Şi chinezii ”fără îndoială au preferinţe”, a adăugat directorul FBI fără a da detalii.
În cadrul discursului său, el a descris pe termen lung eforturile crescânde ale Beijingului de a avea acces la secretele tehnologice americane. “Timp de zece ani, am asistat la o creştere de 1.300% a dosarelor de spionaj economic care implică China”, a spus el, referindu-se la “unul dintre cele mai mari transferuri de informaţii din istoria umanităţii”.
Pe lângă dosarele de acest tip se adaugă peste 1.000 de alte anchete legate de furtul de date cu caracter personal, intruziuni în cercetări universitare sau presiuni asupra disidenţilor refugiaţi în Statele Unite, a a menţionat, de asemenea, oficialul american.
“Am ajuns în punctul în care FBI deschide o nouă anchetă de contraspionaj legată de China la fiecare zece ore”, a menţionat directorul FBI. “Chiar acum, China lucrează pentru a compromite (…) cercetarea americană privind COVID -19″, a precizat Christopher Wray. În opinia sa, aceste campanii coordonate de Partidul Comunist Chinez reprezintă ”cea mai mare ameninţare pe termen lung’‘ pentru securitatea Statelor Unite ale Americii.
Guvernul lui Donald Trump a adoptat în ultimele luni un ton foarte critic faţă de China, pe care preşedintele american o acuză că a ascuns amploarea răspândirii noului coronavirus atunci când acesta apărut în centrul ţării, la sfârşitul anului 2019.
Relația Statelor Unite cu China este determinată de o “competiție strategică pe termen lung” între sistemele politice și economice ale celor două puteri, arată un raport realizat de administrația Trump în luna mai și transmis Congresului ca parte a acțiunilor guvernamentale ale SUA în concordanță cu Strategia de Securitate Națională adoptată în anul 2017 și care definește deopotrivă Beijingul și Moscova drept “competitori strategici”.
Retorica dintre Wahington și Beijing este amplificată de un conflict declarativ în care SUA acuză China pentru modul cum a gestionat pandemia de COVID-19, în timp ce China respinge aceste acuzații și se manifestă iritată de faptul că Statele Unite și alte state ale comunității internaționale fac referire la originea chineză a SARS-CoV, virusul apărut în luna decembrie a anului trecut în orașul Wuhan din China și care este responsabil pentru boala COVID-19 și pentru peste cinci milioane de cazuri de infectare apărute la nivel global.
Din punct de vedere economic, SUA critică faptul că Republica Populară Chineză continuă să se identifice la nivelul Organizației Mondiale a Comerțului drept “o țară în curs de dezvoltare”, deși Beijingul recunoaște că China este “o economie matură”.
Din perspectivă de securitate, Statele Unite solicită Chinei să se alăture negocierilor americano-ruse privind edificarea unui acord strategic de limitare a armelor nucleare, în timp ce Beijingul continuă să se refuze să se ralieze acestor eforturi.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Luminița Odobescu și James O’Brien au discutat despre dezvoltarea Parteneriatului Strategic, cu accent pe creșterea prezenței economice a SUA în România
SUA, alături de România, Ucraina, R. Moldova și UE, pentru a consolida exporturile de cereale ucrainene și securitatea alimentară globală
Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane
Blinken și Cameron, front unit pentru susținerea Ucrainei: Economiile aliaților – SUA, Marea Britanie și UE – depășesc Rusia cu 30 la 1. Această putere economică trebuie să conteze
Charles Michel și Ursula von der Leyen, poziție la unison de la Beijing: Relația UE cu China trebuie să funcționeze într-o lume cu fricțiuni geopolitice
Înainte de a prelua președinția G7, Italia anunță China că părăsește Inițiativa Noului Drum al Mătăsii după ce devenise prima și singura țară occidentală care se alăturase proiectului
REPUBLICA MOLDOVA
Consiliul UE subliniază “valoarea adăugată” a Misiunii UE în R. Moldova pentru “politica de securitate și apărare comună” în actualul mediu geostrategic
Published
1 hour agoon
December 11, 2023
Consiliul Uniunii Europene a aprobat luni concluziile privind politica de securitate și apărare comună (PSAC) civilă, subliniind valoarea adăugată a misiunilor civile ale PSAC în mediul geostrategic actual, confirmată de înființarea a trei noi misiuni în Armenia, Moldova și Golful Guineea în 2023, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Consiliul salută primii pași făcuți în vederea sporirii eficacității PSAC civile, în conformitate cu Pactul PSAC civilă 2023, precum și instituirea unui proces de dezvoltare a capacităților civile (CCDP) în 2024. Se prevede organizarea unei prime conferințe anuale a capacităților civile în cadrul CCDP în primul semestru al anului 2024.
Concluziile evidențiază activitatea esențială desfășurată de EUAM Ucraina în sprijinul reformei sectorului de securitate ucrainean, al gestionării integrate a frontierelor, precum și eforturile depuse în domeniul investigării și urmăririi penale a crimelor internaționale și al restabilirii statului de drept în teritoriile eliberate și adiacente, ca urmare a adaptării mandatului misiunii ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei. De asemenea, Consiliul reiterează importanța activității desfășurate de Misiunea de parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova și de Misiunea UE în Armenia.
Consiliul salută lansarea Inițiativei UE în materie de securitate și apărare în sprijinul țărilor din Africa de Vest din Golful Guineea, cu scopul de a consolida capacitățile serviciilor și forțelor de securitate și de apărare pentru a răspunde la presiunea teroristă.
În plus, concluziile subliniază apelul Consiliului de a depune eforturi continue pentru a asigura coerența PSAC civilă cu alte instrumente ale UE, precum și necesitatea de a îmbunătăți modularitatea și scalabilitatea misiunilor PSAC civile.
Consiliul îl invită pe Înaltul Reprezentant să organizeze o discuție anuală privind PSAC civilă în cadrul Consiliului Afaceri Externe.
La 21 martie 2022, Consiliul a aprobat “O busolă strategică pentru securitate și apărare – Pentru o Uniune Europeană care își protejează cetățenii, valorile și interesele și contribuie la pacea și securitatea internațională”.
În urma Busolei Strategice, noul Compact civil PSAC, a fost aprobat în mai 2023. Acest nou cadru de politică pentru PSAC civilă se bazează pe primul Compact adoptat în noiembrie 2018 și sporește eficacitatea și capacitățile misiunilor PSAC civile prin angajamente concrete, rezultate și termene semnate de statele membre și instituțiile UE.
REPUBLICA MOLDOVA
Maia Sandu, distinsă cu Premiul “Mihnea Constantinescu” decernat de Institutul Aspen România ca apreciere pentru păstrarea “traiectoriei pro-europene a R. Moldova”
Published
2 hours agoon
December 11, 2023
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit Premiul “Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori” acordat de Institutul Aspen România, în cadrul celei de a 13-a ediţii a Galei Premiilor Aspen pentru Leadership.
Evenimentul, desfăşurat vinerea trecută şi care a marcat 17 ani de activitate a Institutului, a adus recunoaştere persoanelor şi organizaţiilor care şi-au lăsat amprenta asupra societăţii româneşti şi globale în anul 2023, care au fost exemple de conduită etică şi profesională, în domenii precum serviciul public, tehnologia, cercetarea şi inovarea, arta sau patrimoniul cultural.
“Prin premiul acordat, Institutul Aspen România îşi exprimă aprecierea faţă de eforturile neîntrerupte ale doamnei preşedintă de a păstra Republica Moldova pe traiectoria sa pro-europeană, demonstrând nu doar un înalt profesionalism, ci şi calităţile unui model de leadership autentic”, a precizat Institutul Aspen România într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
În cadrul evenimentului, trofeul a fost primit în numele Maiei Sandu de către ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.
Premiul “Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori” se acordă în fiecare an de către Institutul Aspen România unui lider din sectorul public sau unei organizaţii internaţionale care s-a remarcat în domeniul său de activitate, sprijinind şi promovând constant valorile unui model de leadership de excelenţă.
La ediţiile precedente ale Galei Aspen, premiul a fost acordat unor personalităţi precum: Roberta Metsola (preşedintele Parlamentului European), Jens Stoltenberg (secretarul general al NATO), Pierre Moscovici (fost membru al Comisiei Europene), Michel Barnier (fost negociator-şef al Comisiei Europene pentru relaţia cu Regatul Unit al Marii Britanii) etc.
Alte premii acordate în cadrul Galei au fost:
* Premiul “Serviciu Public cu Demnitate” – generalului Daniel Petrescu, şef al Statului Major al Apărării în perioada 1 decembrie 2019 – 30 noiembrie 2023, pentru eforturile excepţionale în a-şi îndeplini misiunea, devenind un model pentru comunitate datorită standardelor sale morale şi profesionale impecabile
* Premiul “Inovaţie şi Tehnologie” – Răzvan Bologa, preşedinte al CyberKnowledge Club şi CEO Nextlab.tech
* Premiul “Artă şi Societate” i-a revenit Muzeului de Artă Recentă (MARe)
* Premiul “Patrimoniu Cultural şi Societate” – proiectului “Ambulanţa pentru Monumente”, iniţiat de Asociaţia Monumentum
* Premiul Aspen pentru “Iniţiativă Socială”, votat de comunitatea absolvenţilor programelor de leadership ale Institutului Aspen România, a fost acordat proiectului “Romania Debates”, iniţiat de Vlad Ciobanu, absolvent al Programului Aspen pentru Tineri Lideri.
Grantul din partea comunităţii de absolvenţi ai programelor de leadership ale Institutului Aspen România a fost acordat proiectului “Ai Jedi School”, iniţiat de Despina Donca, Claudia Gherman, David Timiş şi Ciprian Zamfirescu, participanţi în cadrul ediţiei 2023 a Programului Aspen pentru Tineri Lideri.
INTERNAȚIONAL
Volodimir Zelenski afirmă că a avut un schimb de replici ”foarte direct” cu Viktor Orban, înaintea unui summit care are pe agendă aprobarea începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina
Published
3 hours agoon
December 11, 2023By
Teodora Ion
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că a avut duminică un schimb verbal ”foarte direct” cu premierul Ungariei, Viktor Orban, prilejuit de ceremonia de învestire a președintelui argentinian Javier Milei, desfășurată la Buenos Aires, dialogul dintre cei doi având loc înaintea unui summit important pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, informează EFE și Reuters, citate de Agerpres.
”A fost cât se poate de sincer – şi, evident, a fost vorba despre problemele noastre europene”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn postat pe canalul Telegram luni dimineaţă.
Today, I felt that @JMilei truly wants strength for his country and honesty in international relations.
I thanked him for supporting Ukraine and invited Argentina to work together with us to restore peace. We also discussed our bilateral cooperation, which can strengthen… pic.twitter.com/zlDayFSEBs
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 11, 2023
Liderul de la Budapesta i-a scris președintelui Consiliului European, Charles Michel, pentru a-l îndemna să elimine de pe agenda discuțiilor prilejuite de summitul șefilor de stat sau de guvern tema referitoare la deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și cea care face trimitere la sprjinul financiar de 50 de miliarde de euro destinat Kievului, pentru ambele fiind nevoie de unanimitate, doar că Viktor Orban pare pregătit să năruie intenția UE de a face noi pași pentru extindere și de a continua sprjinul pentru Ucraina, fapt ce a atras revolta Germaniei, exprimată prin vocea ministrului de externe Annalena Baerbock.
Din dorința de a ridica opoziția lui Orban, președintele francez l-a primit pe acesta la Paris pentru discuții, iar țările membre UE au au aprobat PNRR-ul Ungariei și plata primei tranșe, așteptându-se ca executivul european să decidă deblocarea condiționată a fondurilor de coeziune pentru Budapesta.
Anterior acestui moment, președintele Consiliului European Charles Michel a efectuat o vizită la Budapesta în încercarea de a reduce tensiunile cu liderul ungar și de a salva summitul din decembrie.
Șefii de stat sau de guvern se reunesc în perioada 14-15 decembrie la Bruxelles pentru a discuta, printre altele, despre politica de extindere a UE, în speță deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, dar și pentru a aborda chestiunile legate de sprijinul pe termen lung pentru Ucraina prin pachetul de 50 de miliarde de euro, care cuprinde granturi și împrumuturi în condiții avantajoase ce ar urma să fie acordate, dacă trece de votul liderilor europeni, începând cu anul 2024, timp de trei ani.
Concrete & Design Solutions

Ministrul german de externe subliniază importanța continuării sprijinirii Ucrainei pentru a-și putea ”elibera poporul din iad”: Este în interesul nostru de securitate

Consiliul UE subliniază “valoarea adăugată” a Misiunii UE în R. Moldova pentru “politica de securitate și apărare comună” în actualul mediu geostrategic

Maia Sandu, distinsă cu Premiul “Mihnea Constantinescu” decernat de Institutul Aspen România ca apreciere pentru păstrarea “traiectoriei pro-europene a R. Moldova”

Patru lideri europeni solicită o dezbatere la summitul Consiliului European pentru a stabili o poziție clară asupra situației din Gaza, considerând urgentă sprijinirea unui proces politic pentru soluția a două state

“Air Schengen” pentru România și Bulgaria? Austria a anunțat oficial condițiile pentru ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu frontierele aeriene

New Strategy Center organizează, la Sinaia, conferința internațională “The Reconstruction of Ukraine and the Strategic Role of Romania”

Premierul Estoniei atrage atenția asupra campaniei de dezinformare a Rusiei care urmărește ”să ne facă să credem că sprijinul pentru Ucraina este o cauză fără speranţă”: Putem demonstra contrariul

Volodimir Zelenski afirmă că a avut un schimb de replici ”foarte direct” cu Viktor Orban, înaintea unui summit care are pe agendă aprobarea începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina

Eurodeputatul Mircea Hava: Viitorul UE este unul în care granițele interne sunt nimic mai mult decât linii pe o hartă

Luminița Odobescu va discuta cu omologii din UE despre sprijinul pe termen lung pentru Ucraina și despre situația din Israel și Gaza, cu accent pe posibile măsuri pentru a evita escaladarea conflictului

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească
Trending
- CONSILIUL UE1 week ago
“Situația actuală” a demersurilor de aderare a României și Bulgariei la Schengen se află pe agenda Consiliului JAI. O decizie nu va fi supusă la vot
- ENERGIE1 week ago
Klaus Iohannis, întâlnire cu John Kerry în Dubai: România se alătură Angajamentului Global privind metanul, susținut de SUA și UE, și dorește să fabrice tehnologii verzi
- ENERGIE1 week ago
Klaus Iohannis, discurs la COP28: Până cel târziu în 2050, mixul energetic naţional al României va fi format în proporţie de 86% din energie regenerabilă
- COMUNICATE DE PRESĂ6 days ago
eMAG aniversează 22 de ani. Oricine intră pe site sau în aplicație în perioada 5-7 decembrie și ”învârte” roata aniversară poate câștiga garantat, în fiecare zi, timp de trei zile
- ROMÂNIA1 week ago
Marcel Ciolacu, întâlnire cu românii din SUA: Nu insist să reveniți în România. În schimb, putem dezvolta lucruri împreună, precum includerea României în Visa Waiver