Connect with us

INTERNAȚIONAL

Directorul general al FMI Kristalina Georgieva avertizează: Economia globală riscă o reîntoarcere la Marea criză economică. Tendințele economice actuale sunt similare cu cele din anii 1920

Published

on

© International Monetary Fund/ Facebook

Directorul general al Fondului Monetar Internațional a atras atenția că economia globală riscă o criză comparabilă cu cea de la finalul anilor 1920, cunosctă ca ”Marea Depresiune”, marcată de inechitate și instabilitatea financiară, informează The Guardian.

În cadrul unui discurs susținut la Institutul de Economie Internațională Peterson, din Washington, Kristalina Georgieva a declarat că recentele cercetări ale FMI, care compară stadiul economiei actuale cu cel al celei din 1920, care a culminat cu căderea piețelor din 1929, arată un trend similar.

În vreme ce decalajele economice dintre state s-au redus în ultimele două decenii, inegalitățile au crescut în interiorul țărilor, a spus Georgieva, dând drept exemplu Regatul Unit.

”În Marea Britanie, spre exemplu, 10% (n.r. din cei aflați la vârful piramidei) controlează acum o bogăție echivalentă cu cea controlată de 50% din populație (n.r. aflată la baza piramidei). Această situație se reflectă și la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), unde veniturile și decalajele economice au atins un nivel record”, a mai spus directorul general FMI.

”În anumite privințe, aceste tendințe îngrijorătoare sunt reminiscente debutului de secol XX, când forțele gemene ale tehnologiei și integrării economice au dus la prima epocă de aur, furtunoșii ani 20 (n.r. Roaring Twenties), iar, în cele din urmă, la dezastru financiar”, a spus Georgieva, făcând referire la Marea criză economică din 1929, al cărei semnalizator și catalizator a fost prăbușirea piețelor financiare americane și britanice.

Aceasta a avertizat că noile subiecte legate de criza climatică și un protecționism comercial accentuat în înseamnă că următorii 10 ani vor fi, cel mai probabil, caracterizați de tensiuni sociale și volatilitate pe piețele financiare.

În contextul tensiunilor dintre SUA și Europa, ”sistemul global comercial are nevoie de o actualizare semnificativă”, a mai declarat șefa Fondului Monetar Internațional.

Georgieva a mai spus că incertitudinile afectează nu doar mediul de afaceri, ci și oamenii, având în vedere creșterea inechităților în interiorul multor țări.

”Inechitățile excesive împiedică dezvoltarea … și pot alimenta populismul și neînțelegerile politice”, a avertizat Georgieva.

În cadrul unui studiu privind noile estimări economice mondiale, prezentat înainte ca acesta să fie dat publicității, săptămâna viitoare, FMI a subliniat modul în care accesul la sectorul financiar din China și India din anii 1990 ”a creat condițiile pentru creșterile economice din anii 2000”.

”Acest lucru a contribuit la scoaterea din sărăcie a unui miliard de oameni”, a precizat Georgieva, semnalând însă excesele care au provocat criza financiară globală din 2008, notând că, pentru mulți, criza nu s-a încheiat, una din patru persoane din Europa fiind în pericol de sărăcie.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Deputații britanici au aprobat controversatul proiect de lege al premierului Boris Johnson care încalcă Acordul de retragere a Regatului Unit din UE

Published

on

©UK Parliament/ Flickr

Parlamentarii britanici au aprobat marți proiectul de lege controversat privind piața internă în Regatul Unit, care modifică parțial Acordul de retragere din UE, într-un moment în care la Bruxelles se desfășoară o nouă rundă de negocieri referitoare la viitorul relațiilor comerciale post-Brexit, anunță Politico Europe.

Documentul a fost adoptat cu 340 de voturi pentru și 256 de voturi împotrivă, doar puțini parlamentari conservatori contestând acest proiect de lege prin abținere de la vot.

Prin proiectul de lege privind piața internă li se oferă miniștrilor prerogativul de a reveni asupra unor secțiuni ale Acordului de retragere, semnat de Regatul Unit și Uniunea Europeană.

Atunci când ministrul britanic pentru Irlanda de Nord a recunoscut că acest proiect de lege încalcă dreptul internațional, mulți parlamentari conservatori și-au exprimat nemulțumirea și au amenințat că îl vor bloca în Camera Comunelor.

Urmărind să liniștească spiritele în rândul propriului partid, premierul Boris Johnson a acceptat compromisul unui amendament care oferă deputaților britanici dreptul de a bloca proiectul de lege în cazul în care Guvernul de la Londra ar dori să pună în aplicare prevederile acestuia.

Anumite secțiuni ale acestui proiect de lege, care urmează acum să ajungă în Camera Lorzilor, unde Partidul Conservator nu deține majoritatea, vor aduce atingere acordului cu Bruxelles-ul privind Irlanda de Nord și ajutorul de stat. În virtutea Protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiuni, însângerată de trei decenii de ”tulburări”.

În cele din urmă, niciun conservator britanic nu a votat împotriva proiectului de lege, 21 dintre ei abținându-se, înclusiv fostul premier Theresa May, care, anterior, criticase documentul.

Cu toate acestea, documentul rămâne o problemă spinoasă între Londra și Bruxelles, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic confirmând luni că UE a solicitat din nou, în cadrul întrevederii cu ministrul Michael Gove, ca secțiunile proiectului de lege care aduc atingere Acordului de retragere să fie îndepărtate până la finalul lunii septembrie.

De altfel, ministrul german al afacerilor europene, Michael Roth, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a transmis Londrei că Uniunea Europeană nu va accepta punerea sub semnul întrebării a Acordului de retragere a Regatului Unit, semnat în urmă cu nouă luni.

Între timp, la Bruxelles este în desfăşurare o rundă de negocieri oficiale între UE şi Regatul Unit, înaintea summitului extraordinar al UE din 1-2 octombrie, unde se așteaptă o evaluare a progreselor şi o eventuală adoptare a unei decizii de accelerare a pregătirilor Uniunii pentru scenariul absenţei unui acord.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ministerul Afacerilor Externe, pregătit să acorde asistență consulară cetățenilor români din zona de conflict Nagorno-Karabah

Published

on

În contextul evoluției situației de securitate dintre Republica Armenia și Republica Azerbaidjan și pe fondul confruntărilor armate în derulare, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să analizeze oportunitatea efectuării deplasărilor care nu sunt esențiale în regiune, să manifeste maximă prudență și să se informeze permanent din surse oficiale cu privire la posibilele modificări ale condițiilor de deplasare în interiorul celor două țări, se arată în comunicatul oficial al MAE.

Totodată, cetățenii români sunt sfătuiți să nu se deplaseze în zonele adiacente regiunii Nagorno-Karabah şi frontierei internaționale dintre Republica Azerbaidjan și Republica Armenia.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români că a emis două avertismente de călătorie pentru Republica Armenia și Republica Azerbaidjan, cu recomandarea de a evita orice călătorie în anumite zone/regiuni. Informații suplimentare pot fi consultate la rubrica Avertismente de călătorie de pe site-ul MAE: Armenia – http://www.mae.ro/travel-alerts/53727 și Azerbaidjan – http://www.mae.ro/travel-alerts/32390.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadelor României la Erevan și Baku, este pregătit să acorde asistență consulară cetățenilor români, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile statelor de reședință.

Ministerul Afacerilor Externe, pregătit să acorde asistență consulară cetățenilor români din zona de conflict Nagorno-Karabah

Continue Reading

RUSIA

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder consideră că suspendarea proiectului Nord Stream 2 nu are nicio legătură cu otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi

Published

on

© gerhard-schroeder.de

Fostul cancelar federal german Gerhard Schroeder,  actual preşedinte al consiliului director al Nord Stream 2, consideră nefundamentate apelurile de a suspenda proiectul de gazoduct ca răspuns la tentativa de asasinat a șefului opoziției ruse, Aleksei Nvalanîi, informează miercuri dpa, preluat de Agerpres.

„Una nu are nicio legătură cu alta”, a spus Schroeder în cel mai recent interviu al său înregistrat, adăugând că sunt în joc investiții de 10 miliarde de euro în această conductă. De asemenea, fostul cacelar german a afirmat că implicarea Moscovei în otrăvirea lui Navalnîi nu a fost demonstrată, iar actuala discuţie despre posibile sancţiuni împotriva Rusiei se bazează pe „speculaţii”, în absenţa unor „dovezi solide”.

Navalnîi, în vârstă de 44 ani, a fost adus la Berlin în comă pentru tratament pe 22 august, la două zile după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern în Rusia. Politicianul rus a fost externat din spitalul Charite săptămâna trecută şi s-a angajat să se întoarcă în Rusia, unde este militant proeminent anti-corupţie şi unul dintre oponenţii cei mai vocali ai preşedintelui Vladimir Putin. De altfel, Aleksei Navalnîi a fost vizitat la spital de cancelarul german Angela Merkel.

Germania, țara care asigură președinția Consiliului UE și care s-a oferit să-l trateze pe Navalnîi, a anunțat la data de 2 septembrie că analizele toxicologice de sânge efectuate în cadrul unui laborator militar german au relevat ”dovezi fără echivoc” că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok.

Kremlinul a negat în mod repetat orice implicare în acest incident și a cerut să vadă dovezile în sprijinul acuzațiilor. 

Cancelarul german Angela Merkel și ministrul de externe din cabinetul său Heiko Maas au dat de înțeles că Germania nu exclude impunerea de sancțiuni asupra gazoductului Nord Stream 2 după otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, în contextul în care au apărut tot mai multe solicitări în acest sens, subliniindu-se că sancțiuni de tipul celor aplicate în ce privește cazul Skripal, anumă expulzări diplomatice, ar putea să nu fie suficiente.

În acest context, alte două figuri importante ale mediului politic și diplomatic german au solicitat reconsiderarea proiectului Nord Stream 2.

Norbert Röttgen, președintele Comisiei pentru afaceri externe din Bundestag, și Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la München, au pledat pentru ideea unei reacţii comune a Uniunii Europene şi a NATO și pentru reconsiderarea gazoductului. Mai mult, Wolfgang Ischinger a afirmat că sunt insuficiente gesturile mai reţinute, cum ar fi expulzarea unor diplomaţi.

Mesajele acestora au fost dublate de fostul secretar general al NATO, Anders Rasmunssen, care a solicitat Germaniei să oprească construcția gazoductului Nord Stream 2.

În aceeași notă, și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a afirmat că otrăvirea opozantului rus ar trebui să reprezintă ”o alarmă finală de trezire” pentru Germania, poziție diferită față de cea a Austriei, care, prin vocea președintelui Alexander Van der Bellen, a afirmat că nu vede o legătură între Nord Stream 2 și cazul Navalnîi.

 

Continue Reading

Facebook

INTERNAȚIONAL21 mins ago

Deputații britanici au aprobat controversatul proiect de lege al premierului Boris Johnson care încalcă Acordul de retragere a Regatului Unit din UE

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Ministerul Afacerilor Externe, pregătit să acorde asistență consulară cetățenilor români din zona de conflict Nagorno-Karabah

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Charles Michel, mesaj către liderii UE înaintea Consiliului European: Trebuie să ne concentrăm pe locul Europei în lume și pe capacitatea noastră de a ne modela propriul destin

Cristian Bușoi2 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, raportorul PE pentru Programul de sănătate al UE: Într-un moment cu presiune uriașă pe toate sistemele medicale, asigurarea asistenței medicale de la distanță este mai importantă ca oricând

S&D2 hours ago

Partidul Socialiștilor Europeni solicită o nouă Garanție europeană pentru copii pentru a monitoriza și combate sărăcia în rândul acestora

U.E.2 hours ago

Ungaria consideră ”inacceptabilă” propunerea UE de a condiționa accesul la fondurile europene de statul de drept

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Klaus Iohannis participă joi și vineri la Consiliului European: Autonomia strategică a UE trebuie construită pe baza unei piețe interne depline și funcționale

RUSIA3 hours ago

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder consideră că suspendarea proiectului Nord Stream 2 nu are nicio legătură cu otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi

Cristian Bușoi3 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisei pentru cercetare din PE, discuție cu Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare: Am reiterat dorința Parlamentului ca 4% din bugetul Orizont Europa să fie alocat EIT

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Prima confruntare Donald Trump – Joe Biden, 90 de minute haotice și de atacuri la persoană: “Nu e nimic deştept la tine, Joe”/ ”Mai taci, omule!”

SUA2 days ago

Alegeri prezidențiale SUA: Ambasadorul Adrian Zuckerman explică procedura de vot prin corespondență pentru cetățenii americani din România

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Uniunea Vamală: Comisia Europeană, nou plan de acțiune care să creeze condiții mai bune de funcționare, inovare și eficiență pentru vămile din UE

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu susține reducerea emisiilor de carbon în toate domeniile, dar cu condiția protejării locurilor de muncă în zonele afectate

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Charles Michel, apel la liderii lumii la 75 de ani de la crearea ONU: Curajul nostru de astăzi va crea oportunități pentru ca generațiile de mâine să-și deschide aripile

ROMÂNIA2 weeks ago

Ludovic Orban, la începerea lucrărilor la conducta submarină Midia – MGD: Susținem investițiile în gaze naturale care pot genera dezvoltare economică și creșterea calității vieții

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: România trebuie să găzduiască viitoarea agenție a UE pentru cercetări biomedicale. Nu mai putem rata o nouă ocazie

Dacian Cioloș2 weeks ago

Dacian Cioloș: Legătura dintre bani și valori și consolidarea resurselor proprii sunt două aspecte esențiale în reconstrucția proiectului european

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Seceta pedologică din România, menționată de Ursula von der Leyen în pledoaria pentru salvarea ”planetei noastre fragile”: Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru: de la incendiile din Oregon până la culturile din România distruse de cea mai puternică secetă de zeci de ani

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană va numi în premieră un coordonator anti-rasism care să lucreze direct cu societatea civilă și instituțiile

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Ursula von der Leyen anunță investiții de până la 20% din valoarea fondului de redresare Next Generation EU pentru a pava „calea europeană spre era digitală”

Advertisement
Advertisement

Trending