Connect with us

EDITORIALE

Doctrina Macron, New Deal transatlantic și echilibristica Angelei Merkel. Cum se pregătește Europa de era Joe Biden la Casa Albă

Published

on

© Munich Security Conference

Europa comunică intens în aceste zile. Victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale americane și perspectiva înlăturării din Biroul Oval a lui Donald Trump, întărită prin animozitățile fără perdea între liderul în exercițiu al SUA și aliații europeni, au stârnit un apetit puternic pentru inovație strategică în rândul liderilor Uniunii Europene, fie cei instituționali, fie cei ai guvernelor și statelor membre.

Privită asemenea stilului caracteristic al Europei, și anume diferit de la capitală la capitală, era Joe Biden la Casa Albă produce efecte înainte de a fi instalată. Schimburile de amabilități, scrisori și convorbiri telefonice între principalii lideri europeni, de la președintele Franței la cancelarul Germaniei, și președintele ales al SUA, arată o Europă dornică să ofere impuls, ritm și o nouă agilitate relației transatlantice, însă de pe partituri ușor diferite, oferind imaginea unei fisuri a cuplului franco-german în optica de relaționare cu aliatul transatlantic de peste Ocean. 

Interviul acordat de președintele francez Emmanuel Macron pentru Le Grand Continent și intitulat sugestiv “Doctrina Macron” pentru a exprima mai impunător ambițiile liderului de la Elysee expuse în celebrul său discurs de la Sorbona din septembrie 2017 a avut rolul de a calibra poziția acestuia în câmpul relațiilor transatlantice și în egală măsură de a o reconfirma.

Calibrarea evocată ține de faptul că atât Emmanuel Macron, cât și Donald Trump și-au preluat mandatele prezidențiale aproape concomitent, cu un decalaj de câteva luni, reuniunea liderilor NATO din mai 2017 fiind, în acest sens, prima înfățișare între Trump și Europa, dar și între cei doi președinți. În acest răstimp, Macron a fost singurul lider vest-european din UE care a avut o relație cordială cu Donald Trump, ambii făcând schimb de vizite de stat, cu Trump participând la parada națională de Ziua Franței și cu Macron adresându-se Congresului SUA. Mai mult, după un summit G7 tensionat în Canada, în anul 2018, pe fondul tensiunilor crescânde între SUA și ceilalți parteneri democratici, summitul G7 din 2019, găzduit de președintele francez, era pre-configurat în incertitudine pe fondul acelorași tensiuni. În schimb, imaginea de final, cu Emmanuel Macron predându-i ștafeta președinției G7 lui Donald Trump, a pus capăt unui summit în care liderul de la Casa Albă nu a incitat spiritele și coliziunea politică cu aliații din G7. Plasată deasupra acestei relaționări “de la egal la egal”, între doi președinți, a stat și proiecția liderului american că Uniunea Europeană este un dușman și că Germania este țapul ispășitor pentru relațiile comerciale dezavantajoase cu Europa și pentru nerespectarea burden sharing-ului de 2% în cadrul NATO, motive pentru care Germania a fost vizată de multe decizii ale administrației americane (sancțiuni pentru Nord Stream 2, retragere parțială de trupe). În acest sens, calibrarea lui Macron are legătură cu prospecțiunile viitoare. Președintele francez, care mai are un an și jumătate până la încheierea acestui mandat, își dorește să fie principalul interlocutor din Uniunea Europeană în relația cu Washington-ul, iar acest statut îi poate fi amenințat având în vedere relațiile apropiate între Washington și Berlin în era Obama, când Joe Biden era vicepreședinte, inclusiv sub aspectul relațiilor personale cu Angela Merkel, ultimul lider european cu care Barack Obama s-a întâlnit înainte de finalul mandatului său, predându-i simbolic ștafeta leadership-ului transatlantic.

Reconfirmarea poziției lui Macron transcende alura politică personală și vizează direct Europa. Prin dezambiguizarea conceptului de suveranitate europeană și transpunerea sa mai curând înspre calea “autonomiei strategice a UE” și cu țintă directă în obținerea independenței strategice, președintele francez amplifică dezbaterea pe care europenii o poartă înainte de a se angaja cu noua administrație americană. Fără echivoc, administrația Biden se așteaptă ca Uniunea Europeană și aliații europeni să ridice ștacheta asumărilor în termeni de contribuții militare, financiare, resurse și soluții în spiritul alianței transatlantice, însă aceasta nu va împinge Europa spre o decuplare de SUA, idee care a activat astfel de profeți în această eră vremelnică Donald Trump. Fără îndoială, Emmanuel Macron este unul dintre cei lideri care cred în Europa și în unitatea ei și a cărui ambiție poate servi drept forță motrice pentru o Europă mai autonomă și mai puternică, însă tocmai această insistență riscă să-l decalibreze pe președintele francez.

Peste acest interviu s-a așezat și formula îndrăzneață cu care au operat miniștrii de externe francez și german, Jean-Yves Le Drian și Heiko Maas, într-un editorial trilingv la Paris, Berlin și Washington și în care numele de cod “New Deal” pe arena transatlantic ține ca argument pentru multiplii de “re”: resetare, refacere, reparare, relansare. 

Cu un ton mult mai moderat și mai echilibrat, cei doi șefi ai diplomațiilor franceză și germană nu au eludat ideea autonomiei strategice europene, dar au pus accentul pe căile de colaborare în raport cu “rivalul sistemic” numit China, cu Iranul și cu alte regiuni complicate ale lumii, cu schimbările climatice sau cu reformarea Organizației Mondiale a Sănătății. Apelul este, într-un fel, o completare a îndemnului formulat de șeful diplomației europene, Josep Borrell, de repornire a “motorului” transatlantic sau pledoariei Ursulei von der Leyen ca alianța transatlantică să devină coloana vertebrală a unei noi alianțe globale.

În timp ce Jean-Yves Le Drian, fost ministru al apărării în timpul președinției lui Francois Hollande, este un apropiat al lui Emmanuel Macron, social-democratul german Heiko Maas s-a remarcat prin poziții critice la adresa lui Donald Trump, în timpul căruia SUA au renunțat la poziția de “jandarm al lumii”, dar și prin întreținerea unei dezbateri strategice în Germania cu privire la umbrela de securitate nucleară furnizată de SUA și care își găsește susținători în rândul Uniunii Creștin-Democrate a cancelarului Angela Merkel și a ministrului apărării Annegret Kramp-Karrenbauer.

Aici intervine echilibristica Germaniei, țara care asigură președinția Consiliului Uniunii Europene. Claritatea și predictibilitatea strategică din gândirea politică a Angelei Merkel precedă momentul alegerii lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA. În zorii preluării președinției Consiliului UE, cancelarul Merkel a respins o autonomie strategică a UE în detrimentul NATO, îndemnându-i pe liderii din UE să opereze cu o imagine globală care arată clar motive convingătoare că europenii trebuie să rămână implicați în cadrul comunității de apărare transatlantice. Este un mesaj pe care Angela Merkel și creștin-democrații germani îl susțin cu asiduitate

Această buclă de aserțiuni cu veleități strategice din partea liderilor vest-europeni se închide de unde a început: Doctrina Macron. 

În expunerile sale din interviul pentru Le Grand Continent, președintele francez a găsit răgazul necesar să își exprime dezacordul față de poziția ministrului apărării german Annegret Kramp-Karrenbauer, care în ajunul alegerilor prezidențiale americane a făcut un apel pentru susținerea relațiilor transatlantice, vorbind despre “nevoia strategică copleșitoare” pentru o puternică cooperare transatlantică și susținând că Europa rămâne dependentă de protecția militară americană.

Ceea ce Macron a utilizat ca element pentru a-și ranforsa chemarea pentru independența europeană “pentru noi înșine”, a primit replică din partea ministrului apărării german. Pe scurt, ideea autonomiei strategice a UE merge prea departe dacă încurajează iluzia că putem garanta securitatea Europei fără NATO și SUA.

Aceste fricțiuni denotă nevoia unei clarificări în interiorul Uniunii Europene cu privire la o asumare comună a definiției privind o autonomie strategică, altminteri va funcționa ca retorică și va eșua în faza implementării, lasând Europa între un apetit pentru putere și un apendice al puterilor.

În Noua Europă, estul Uniunii Europene și al NATO, perspectiva unei administrații Joe Biden este asumată distinct în funcție de capitală. Însă, dacă dăm la o parte retorica abrazivă a premierului Ungariei privind statul de drept sau jocul politic nediplomatic al premierului Sloveniei care nu a aflat că Donald Trump a pierdut alegerile, observăm cum destinul geopolitic, abundat de provocări, oferă și oportunități pentru România.

Indiferent de culoarea partizană a administrației de la Casa Albă, Parteneriatul Strategic cu România a progresat: lansat sub președintele democrat Bill Clinton, consolidat prin aderarea României la NATO în timpul președintelui republican Georghe W. Bush, asumat ca declarație comună prezidențială și dublat printr-un acord de amplasare a scutului antirachetă NATO pe teritoriul României în perioada președintelui democrat Barack Obama și întărit printr-o cooperare încrucișată politică, militară și economică sub președintele republican Donald Trump. Coincidența politică va determina ca aniversarea celor zece ani de la semnarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic să se petreacă sub administrația Joe Biden, care în 2011 era vicepreședintele SUA. 

Acestea sunt elemente cunoscute și des repetate, însă ele sunt reperele prin care România este abilitată să contribuie fundamental la relansarea relațiilor transatlantice.

Un lucru nu s-a schimbat de la instalarea administrației Trump și va rămâne cu noi și sub administrația Biden: până și cele mai sigure ape strategice au devenit dificil de navigat, în timp ce oceanul geopolitic este sub cod de furtună.

Aceste realități reclamă gândire strategică, anticipare și acțiune politică pro-activă, iar ele sunt necesare pentru ca alianța transatlantică să redevină coloana vertebrală a ordinii internaționale.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Op-ed | Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Inteligența artificială, prezent și viitor. Cum ar trebui să se transforme statul pentru a face față noilor provocări

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

de Dragoș Tudorache, europarlamentar USR PLUS & Renew Europe, președintele Comisiei speciale pentru inteligența artificială în era digitală

Articolul de opinie a fost publicat inițial în limba engleză pe platforma ourworld.co.

Odată cu venirea Ursulei von der Leyen și a „Comisiei geopolitice“ axate pe dublele priorități strategice – transformarea digitală și pactul verde – bula bruxeleză a început să dezbată continuu pe tema inteligenței artificiale și a impactului acesteia asupra omenirii.

Orice tehnologie nouă, de la motorul cu aburi încoace și cu mult înainte, a modelat societatea. În secolele XVIII și XIX, revoluția industrială a transformat fundamental modul în care am făcut lucrurile, fără prea multe preocupări legate de consecințele sistemice. Anul 2021 ne-a gpsit mult mai bine pregătiți. Avem datoria de a ghida mai bine evoluția societății în loc să construim viitorul acesteia din inerție sau dependenți fiind de alegerile din trecut. Avem o oportunitate uriașă de a pune baze solide pentru dezvoltarea inteligenței artificiale (IA) și de a o folosi pentru a construi societatea de mâine într-un mod conștiincios. Pentru asta, trebuie să facem alegerile corecte acum și să deschidem căi pentru a lua decizii corecte și în viitor.

Ceea ce simt că lipsește din dezbaterile de la Bruxelles, și din alte părți ale lumii, este o viziune de avangardă pentru inteligența artificială – o viziune care ne proiecteză cu câteva decenii în viitor și ne dă o direcție clară. Fără a nega importanța conversațiilor despre inteligența artificială care sunt pe ordinea de zi, trebuie să începem să ne punem întrebări despre ziua de mâine. „De ce“ și „cum“ ar trebui să fie întrebări din prezent la care să găsim răspunsuri pentru viitor. Trebuie să începem să ne pregătim să facem față cu succes transformărilor sistemice pe care IA le va aduce în societățile noastre, inclusiv în modul în care funcționează statul și instituțiile sale. Aceasta este o conversație globală; Uniunea Europeană poate oferi leadership global în planificarea transformării statului odată cu revoluția AI și, astfel, poate deveni cu adevărat o superputere geopolitică, așa cum are în plan.

Premisa mea este simplă: statul modern, așa cum a fost modelat după Pacea de la Westfalia, riscă să devină cea mai neajutorată și, probabil, următoarea victimă a inteligenței artificiale. Cu o birocrație și o administrație lente, învechite, adesea ineficiente, statul nu are decât un singur avantaj față de toate celelalte structuri care stau la baza organizării activității umane: dimensiunea și monopolul său asupra furnizării de securitate și servicii sociale, precum și crearea și implementarea de reguli pentru funcționarea societății și a economiei. Dar monopolul său asupra puterii, care i-a permis să reziste șocurilor masive de-a lungul istoriei (de la războaie până la creșterea pe scară largă a tehnologiilor disruptive), poate face ca lucrurile să se înrăutățească considerabil atunci când vorbim de AI – nu numai în UE, ci și oriunde în lume.

Inteligența artificială, dincolo de oportunitățile pe care le va oferi omenirii, aduce cu sine și mijloacele pentru dispariția sau pervertirea statului. Iar structurile suprastatale, cum este de exemplu UE, sunt doar puțin mai protejate de amenințările directe cu care se confruntă statele. Însă pericolul este de aceeași natură.

O amenințare din partea mecanismelor de piață

Prima amenințare la adresa existenței statului vine din partea forțelor pieței – o provocare a viabilității sale economice. Pe măsură ce datele încep să se deplaseze în mod (aproape) liber în mâinile companiilor private și pe măsură ce algoritmii de IA se dezvoltă și se îmbunătățesc în fiecare sector imaginabil al economiei, concurența în livrarea – deja ineficientă din partea statului – a serviciilor de bază este în creștere. Când serviciile de sănătate privată, îmbunătățite de IA, vor deveni mai ieftine și mai eficiente decât asistența medicală acordată de stat, cum își va justifica statul cheltuielile pentru sănătate? Când educația privată bazată pe IA – personalizată, de ultima generație, bazată pe date, pregătită pentru era digitală – va deveni normă, cum va concura statul? Când, în cele din urmă, securitatea privată asistată de AI îi va face pe cetățeni să se simță în siguranță și protejați, cum își va justifica statul existența? Când toate serviciile pe care le oferă statul vor fi furnizate mai bine de un sector privat alimentat de AI, ce îi va oferi statului autoritatea de a elabora și aplica legile și regulile de funcționare a societății? Și când companiile private vor începe să reinventeze regulile și să ofere sisteme alternative de „guvernare“ a comportamentului care devin mai importante pentru cetățeni decât regulile statului, cum își va menține statul monopolul privind arbitrarea în societate și asigurarea justiției?

Înainte de apariția inteligenței artificiale și a economiei datelor, cetățenii au încredințat statului competențe exclusive, pentru că statul era singura instituție suficient de mare pentru a furniza anumite servicii. Statul a fost singura instituție suficient de mare pentru a colecta taxe, a fost singura instituție suficient de mare pentru a administra monopoluri naturale și singura instituție suficient de mare pentru a menține o armată care să poată combate armatele altor state.

Apar însă datele: noul combustibil, poate chiar viitoare monedă a economiei digitale. Și pe aceste date, în special din cauza vulnerabilității statului la pervertire atunci când colectează date sau dezvoltă IA, sectorul privat are un cvasi-monopol. Rolurile s-au inversat: companiile private sunt acum din ce în ce mai eficiente în furnizarea a ceea ce statului i s-a încredințat în mod istoric să furnizeze. Și, cu toate că nu există încă o companie care să concureze cu un stat modern (și chiar dacă statul încă deține un monopol încredințat de către cetățeni pentru a elabora și aplica norme), avântul în această direcție este deja o realitate. În măsura în care din ce în ce mai mult activitatea umană a devenit dependentă de date și alimentată de acestea, cum poate statul să se adapteze astfel încât să poată concura și supraviețui?

Pericolul pervertirii interne

A doua amenințare pe care IA o aduce existenței statului vine din direcția opusă: oferă instrumentele prin care statul poate să dobândească o putere incredibilă aupra cetățenilor săi. Cu cât statul colectează, stochează și procesează date din ce în ce mai sofisticate și detaliate despre cetățenii săi cu ajutorul algoritmilor de IA tot mai sofisticați, cu atât cadrul instituțional care asigură funcționarea democratică – și nu doar democratică – a statului devine tot mai instabil. Progrese importante într-un domeniu de competență a statului – cum ar fi de exemplu capacitatea de a prezice eventualul comportament infracțional al fiecărui cetățean sau, invers, de a identifica și recompensa comportamentul cetățenilor care respectă legea – schimbă echilibrul de putere instituțional și modifică parametrii competiției de putere între instituțiile statului. Alocarea resurselor între instituții se mută treptat către instituții care sunt mai eficiente în asigurarea bunăstării cetățenilor și se transformă, în timp, într-o mașinărie gigantică de control al populației, ce „optimizează“ în mod continuu și intrusiv viața cetățenilor săi. Acesta este doar un scenariu care nici măcar nu are nevoie de un stat totalitar pentru a deveni realitate. Nici statul – sau liderii săi – nu trebuie să aleagă în mod conștient „să controleze“ oamenii. Odată ce statul e în măsură să profileze fiecare „client” al său – din punct de vedere coportamental, psihologic, politic și într-o mulțime de alte moduri – nu va mai fi cale de întoarcere. Tehnologia o permite, pentru prima dată în istoria omenirii. Și statul este, de altfel, istoric, gardianul implicit al datelor cu caracter personal ale cetățenilor săi. Deci, tentația e mare.

Până în 2030, UE trebuie să definească un nou set de reguli, potrivit erei digitale, după care statul trebuie să joace în tratarea datelor cetățenilor și în implementarea IA. Bruxelles-ul e, pe bună dreptate, îngrijorat cu privire la aplicarea tehnlogiei de recunoaștere facială, a sistemelor predictive în aplicarea legii, a sistemelor de notare (ranking) socială și a altor tehnologii periculoase care ar putea fi utilizate în mod abuziv de către autoritățile publice, mai ales atunci când sunt combinate cu prejudecăți și cu o doză de discriminare. Însă drumul către Big Brother nu e neapărat o linie dreaptă. Trebuie să ne gândim bine și să anticipăm eventualele rezultate negative care pot apărea din utilizarea datelor cu caracter personal ale cetățenilor și punerea în mâinile autorităților de stat a unor algoritmi de IA puternici, chiar și pentru cele mai benigne utilizări. Pentru aceasta, statul însuși trebuie transformat, astfel încât să fie rezistent la orice formă de coruptibilitate chiar și atunci când este dotat cu instrumente tehnologice periculoase. Trebuie să reinventăm sistemul de control și echilibru și să rescriem contractul social pentru era digitală astfel încât statul să supraviețuiască și să continue să își îndeplinească scopul.

Fake news și dezinformare

A treia provocare la adresa statului adusă de inteligența artificială vine din afară – atacul direct asupra adevărului, prin dezinformare și știri false amplificate de IA. Odată ce adevărul devine relativ și ușor de schimbat, ordinea socială se clatină și ea și statul este amenințat. Deși propagnada, dezinformarea, manipularea în masă și știrile false sunt vechi de când lumea, IA poate fi folosită pentru a amplifica aceste amenințări dincolo de ce am văzut până acum.

Aceasta este o provocare existențială, în primul rând, pentru sistemele democratice, pentru că democrația este alimentată de adevăr: cetățenii trebuie să știe adevărul pentru a vota, pentru a lua decizii, iar votul este elementul fundamental al sistemelor democratice. Statul democratic este în pericol de destrămare atunci când părti terțe (indiferent dacă vorbim despre alte state sau actori nestatali, internaționali sau autohtoni) pot influența rezultatul alegerilor prin instrumente puternice alimentate de IA. Nu suntem încă acolo, dar progresul nu este liniar: odată ce astfel de instrumente de manipulare în masă devin suficient de puternice încât să ajungă dincolo de orice control, eșecul statului democratic va fi brusc, nu treptat.

Ordineal socială este relevantă pentru stabilitatea tuturor societăților, nu doar a democrațiilor. Știrile false și dezinformarea alimentate de IA pot pune, de asemenea, în genunchi și state nedemocratice, inclusiv acele state care contruiesc și folosesc astfel de instrumente pentru a-și promova agenda internațională. Și, în viitor, statele autoritare ar putea fi chiar mai vulnerabile în fața acestei amenințări decât democrațiile. Pe măsură ce societățile democratice dezvoltă anticorpi pentru a face față unor astfel de atacuri directe asupra funcționării lor democratice, statele autoritare sunt mai predispuse să dezvolte instrumente de manipulare în masă interne pentru a-și controla cetățenii și pentru a le proiecta acestora o versiune preferată a realității. Dar atunci când dezinformarea bazată pe IA va fi accesibilă și actorilor mai mici, inclusiv disidenților interni, menținerea unei versiuni fabricate a adevărului și retușarea continuă a acestei versiuni vor deveni din ce în ce mai dificile.

Stabilitatea statului, democratic sau nu, depinde de adevăr sau, cel puțin, de stabilitatea „adevărului“ local. Progresul societății, inclusiv transformarea digitală, trebuie să fie alimentat de adevăr, deoarece progresul științific poate avea loc doar atunci când datele empirice rămân neschimbate. Iar ordinea internațională bazată pe reguli este alimentată de adevăr, deoarece regulile și deciziile în forurile internaționale se bazează pe fapte și pe adevăr. Instrumentele bazate pe IA care pot manipula populațiile pe scară largă și pot schimba adevărul pentru a influența rezultate la scară largă sunt o amenințare pentru toate statele și o amenințare pentru viitorul stabilității globale.

Transformarea statului pentru a face față provocărilor AI

Răspunsul la toate cele trei provocări – concurența din ce în ce mai acerbă ce vine din partea companiilor private în furnizarea de servicii fundamentale, vulnerabilitatea statului în fața pervertirii din interior în cazul utilizării eronate a tehnologiei și atacul asupra ordinii sociale prin instrumente de manipulare în masă bazate pe IA – stă în reinventarea statului în cea mai sigură și de încredere platformă digitala pentru cetățenii săi. Dar cum?

În primul rând, statul trebuie să fie primul actor din societate care oferă cetățenilor un mecanism sigur, de încredere și inalienabil pentru asigurarea proprietății asupra datelor personale, inclusiv în interacțiunea cu statul însuși. „Identitatea electronică europeană sigură“ a Comisiei, prefigurată de Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii, este un pas în direcția corectă, dar are nevoie de mai multă amploare și ambiție. Privind către 2030, UE trebuie să ofere statelor sale și, prin urmare, cetățenilor săi, o soluție nu doar pentru proprietatea și utilizarea datelor personale, ci și pentru „monetizarea“ acestora. Dacă oamenilor li se oferă un mecanism prin care să poată obține beneficii cuantificabile și garantate de către stat din datele lor (poate în aceeași măsură în care statul garantează moneda ca purtător de valoare economică), forțele pieței vor susține statul în concurența inegală cu sectorul privat. Companii de tipul Google și Amazon vor trebui să se adapteze expectativei tot mai mari de valorificare economică a datelor personale, iar statul va primi un nou rol în protejarea drepturilor cetățenilor sai.

În al doilea rând, statul trebuie să devină cel care definește standardele în modul în care sunt utilizate datele cu caracter personal. Pentru asta, statul trebuie să devină el însuși o platformă digitală agnostică, care nu stochează date și prin care cetățenii își folosesc, în deplină cunoștință de cauză și în complet control, datele pentru a accesa servicii sau pentru a obține beneficii economice. Statul trebuie să devină gardianul altruist și de încredere al datelor cetățenilor săi, la fel ca o bancă sau ca un seif. Regulile trebuie rescrise și funcționarea instituțiilor statului trebuie reechilibrată pentru a garanta cetățenilor inviolabilitatea datelor lor. Și, la fel cum statul plătește angajați pentru timpul și abilitățile lor prin angajări directe și licitații publice, tot așa ar trebui să dea tonul viitorului digital oferind cetățenilor valoare economică directă în acele situații în care dorește să folosească, temporar și pentru scopuri limitate și clar definite, datele personale ale cetățenilor.

În al treilea rând, statul trebuie să se dechidă pentru ca toată lumea să beneficieze – cetățeni și industrie – stabilind astfel atât standarde de transparență, cât și de informare. Prin deschiderea unui volum din ce în ce mai mare de date pe care le generează, statul poate accelera transformarea industrială bazată pe date, alimentând inovația și progresul. Permițând industriei să beneficieze de date publice și să creeze date împreună cu autoritățile publice, încurajând și facilitând partajarea și utilizarea comună a datelor industriale și bazându-se pe monopolul natural pe anumite tipuri de date pentru a stabili stardarde, statul poate alimenta dezvoltarea și poate deveni o platformă de încredere și pentru actorii economici, nu doar pentru cetățeni. Și oferind datele sale și acționând ca un actor neutru într-un ecosistem alimentat de date și informații, statul poate garanta, de asemenea, o versiune consecventă și empirică a „adevărului“ care este mult mai greu de subminat, sporind propria imunitate la dezinformare și atacuri de manipulare din exterior.

Având în vedere economiile la scară largă și cerințele de interoperabilitate pentru astfel de schimbări transformatoare în ADN-ul statului, Uniunea Europeană are un rol crucial de jucat la acest capitol. „Statul“ tradițional va deveni din ce în ce mai nesemnificativ într-o economie digitală în care datele circulă la o viteză incredibilă pe tot globul. Niciun stat nu poate gestiona de unul singur o astfel de transformare. Conform principiului subsidiarități, statele membre vor fi în cele din urmă responsabile pentru mai multe schimbări genetice pe care era digitală le cere pentru a le asigura supraviețuirea. Și Uniunea Europeana este în poziția perfectă de a oferi manualul de transformare. Până în 2030, trebuie să avem acest manual gata – și, odată cu acesta, un nou set de reguli pentru rolul Uniunii în transformarea digitală.

Continue Reading

EDITORIALE

Experiența “Donald Trump” – demonstrația că Alianța Transatlantică are supraviețuirea în codul său genetic

Published

on

© Cătălin Crudu Photography

Reacțiile, comentariile și interacțiunile din mediul virtual românesc pe tema celor întâmplate la Capitoliul SUA sunt încă o dovadă a polarizării, a abordărilor pasiv-agresive și a unor obsesii de justificare și validare a opiniilor. Această tentație înlocuiește, din păcate, moderația, gândirea critică și echidistanța.

Relațiile dintre oameni, comunități și state transcend vremelnicia unor lideri sau a altora. Cu unii există construcție de lungă durată, cu alții oportunitate, iar în alte cazuri care înainte erau izolate există damage control și atenuarea perspectivelor de înrăutățire a acestora.

Îmi amintesc cum în 2016 priveam amuțit la Brexit și la alegerea lui Donald Trump. Pe parcursul anilor, am relatat de la trei reuniuni la nivel înalt ale NATO cu Donald Trump pe scenă. Și le spun reuniuni pentru că în acea perioadă a fost ocolită intenționat denumirea de “summit” de către oficialii NATO pentru a diminua din greutatea mediatică. La reuniunea din 2017, când aliații inaugurau noul sediu NATO, toți liderii priveau siderați la discursul de tip ultimatum pe care Trump îl susținea, cerând europenilor să investească 2% din PIB pentru apărare. De asemena, îmi amintesc cum o bilaterală Donald Trump – Klaus Iohannis a fost anulată pentru că reuniunea NATO de la Bruxelles din 2018 a devenit una de criză transatlantică cu dispute între SUA și vest-europeni în frunte cu Germania. În viitor, odată cu retragerea unor lideri precum Angela Merkel, se va vorbi mult despre acea reuniune pe marginea prăpastiei. Apoi, pătată de afirmațiile lui Emmanuel Macron privind “moartea cerebrală a NATO”, reuniunea aniversară de la Londra din 2019 nu a fost aruncată în aer de Donald Trump pentru că diplomații euro-atlantici au lucrat din greu să arate tendința de creștere a bugetelor apărării. Cu o altă administrație, cine știe, poate summitul de 70 de ani ar fi avut chiar la Washington, acolo unde totul a început. Dar riscul sciziunilor era prea mare.

În anii aceștia, administrația Trump (greutatea nu cade pe persoană) a avut însă dreptate cu câteva chestiuni precum creșterea bugetelor militare ale europenilor care era deja o temă importantă încă din anii Obama și criticarea Germaniei din această privință, cuplată însă cu relațiile energetice cu Rusia, provocarea nr. 1 la adresa securității euro-atlantice. Apoi, detașarea SUA de o abordare multilaterală înspre una de confruntare cu China, în principal, are o explicație de natură hegemonică în planul relațiilor internaționale: aceea de a prezerva pre-eminența SUA în fața unei puteri în ascensiune care reprezintă o provocare pentru modul de viață occidental. În schimb, cu o execuție tactico-strategică defectuoasă în actuala stare globală: aceea de sabotare a alianțelor Americii în lume. Mai rămâne un aspect: relațiile SUA cu partenerii strategici din Europa de Est, inclusiv România, au primit imbolduri. În termenii intereselor strategice ale României trebuie spus că ne-am îndeplinit obiectivele cu o administrație dificilă și imprevizibilă, în timp ce temeliile legăturii transatlantice au fost sub asediu. Au fost anii în care și cele mai sigure ape strategice s-au dovedit dificil de navigat.

Aseară, temelia nord-americană a fost sub asediu, să sperăm că pentru ultima dată. Experiența “Donald Trump” este o demonstrație: aceea că Alianța Transatlantică are supraviețuirea în codul său genetic și poate rezista și celor mai grele provocări pentru a se reinventa și revigora. Primele astfel de borne vor fi summiturile NATO și UE-SUA cu administrația Joe Biden.

Continue Reading

EDITORIALE

Câteva tendințe euro-atlantice de urmărit în 2021: Anul rezilienței, vindecării și reînnoirii pentru Uniunea Europeană, NATO și relația transatlantică

Published

on

© Cătălin Crudu Photography

Punctele culminante și deznodământul lui 2020 par să ne îndrepte la prudență în a opera cu previziuni strategice, anticipări de momente astrale și dimensiuni prospective pentru anul 2021. A opera cu astfel de instrumente analitice generează provocare fără margini dacă privim fie și numai pentru o clipă peste pragul dintre decenii pe care l-am trecut în noaptea dintre 31 decembrie 2020 și 1 ianuarie 2021. Primele ceasuri ale lui 2021 ne desprind de o decadă în ale cărui ultime clipe (vezi retrospectiva aici). am cauterizat și cele mai adânci răni produse unității transatlantice și europene, și deci ordinii internaționale – Brexit-ul și încheierea scurtei epoci prezidențiale numite Donald Trump -, însă producerea lor sunt doar o parte din tabloul anului ce a trimis deceniul al doilea al secolului al-XXI-lea la plimbare.

Două evenimente notabile de la care am relatat în debutul anului trecut – Conferința de Securitate de la München din 14-16 februarie și Consiliul European extraordinar din 20 februarie – erau influențate de două teme majore. Prima era “dezoccidentalizarea” ordinii internaționale și a Occidentului în sine, dominând teama unei rupturi epocale transatlantice și iminența unei unei curse pentru supremație între superputeri. Cea de-a doua viza negocierile privind bugetul multianual al UE. La niciunul dintre acestea, pandemia de COVID-19 nu avea activat nici măcar semnalul de “avertizare timpurie”, deși primele cazuri confirmate cu noul coronavirus apăruseră în Franța. Eșecul din acele zile din cadrul negocierilor privind bugetul UE genera frustrare, însă amânarea era privită ca un joc politic de transfer al acestor tratative sub auspiciile președinției germane ce debuta la 1 iulie. Aparent, un calcul cinic de putere. În realitatea profundă, un eșec care s-a dovedit util când pandemia ne-a oprit pe loc viețile și economiile și a fost necesară regândirea bugetului multianual și prelungirea acestui printr-un fond de redresare fără precedent în termeni de solidaritate europeană și care în luna februarie ar fi fost de neînchipuit. Însă, epuizarea care a caracterizat anul ce tocmai s-a încheiat, în mare parte determinată de o pandemie fără precedent în ultimul veac, a avut un singur antonim pe care ne-am putut baza noi – cetățeni, societăți, instituții, state și organizații -, și anume reziliența. Pe aceasta s-au construit marile europene răspunsuri la criză, solidaritatea și coeziunea europeană la care și România a participat activ sau arta compromisului “in extremis” între statele membre și instituțiile UE orchestrată magistral de președinția germană a Consiliului UE, ultima cu Angela Merkel la cârmă.

Tocmai de aceea, evenimentele finalului de an, suficiente cât pentru o retrospectivă – alegerea lui Joe Biden ca președinte al SUA, angajamentul cuprinzător și solidar european la criza pandemică sau acordul post-Brexit – , ne conferă o fereastră de oportunitate pentru a construi ceea ce este necesar supraviețuirii și pre-eminenței Occidentului politic în noua cursă globală pentru supremație: reziliența.

Așadar, sub dimensiune prospectivă, cred că o serie de tendințe majore vor domina agenda europeană și transatlantică, deci și a politicii externe a României, în primul an al noului deceniu, iar toate vor sta sub semnul rezilienței noastre occidentale ca metodă de vindecare și reînnoire.

Pandemia – Ar fi nesăbuit să o ignorăm, mai ales că de această dată ne putem aștepta la o abordare mai concertată transatlantică, iar subiectele de interes major pot viza reformarea Organizației Mondiale a Sănătății, finanțarea cercetării pentru vaccinuri, un tratat internațional privind pandemiile propus de Uniunea Europeană, restructurarea procesului global de producție și refacerea lanțurilor de aprovizionare cu valoare strategică pentru a reduce dependența de actori terți care nu împărtășesc același sistem valoric și pentru a consolida piața unică.

© NATO

Concomitența viziunilor privind viitorul NATO și UE – Două teme separate vor trezi dezbateri puternice legate de viitorul Occidentului: lansarea Conferinței privind Viitorul Europei și recomandările secretarului general al NATO privind un nou Concept Strategic al Alianței. Concomitența lor ar putea reprezenta o oportunitate majoră pentru a armoniza și clarifica dileme conceptuale precum “suveranitatea sau autonomia strategică europeană”, dar și pentru a întări cooperarea dintre cele două organizații.

În mod distinct, cele două teme vor trebui să răspundă și unor provocări separate.

Conferința privind Viitorul Europei, amânată din cauza pandemiei, va reaprinde dezbateri referitoare la regula unanimității în procedura de vot, Europa cu mai multe viteze. Și, în cele din urmă, va fi amendarea sau nu a tratatelor existente scopul final al acesteia?

De cealaltă parte, un nou concept strategic al NATO ar putea conferi Alianței mai multă agilitate în cooperarea politică, mai multă portanță globală în raport cu China și o predominanță a puterii militare cu caracter de descurajare în interacțiune cu Federația Rusă, în timp ce sunt abordate noile teme de securitate care stau sub semnul rezilienței, cum ar fi dubla utilizare civil-militară a infrastructurii, telecomunicații, securitate energetică, lanțuri de aprovizionare, dimensiunile războiului informațional, infrastructuri critice sau apărare cibernetică. Poate nu întâmplător, într-un simț anticipativ caracteristic unei Alianțe atât de agile, NATO a început să pună bazele unor indicatori de reziliență în fața provocărilor amenințărilor.

© Photo Collage

Un nou deal transatlantic și epoca Joe Biden – Adesea se spune că prima vizita externă pe care o efectuează un președinte al Statelor Unite definește prioritățile globale ale Americii. Va fi de bun augur ca prima parte a anului 2021 să fie intervalul cronologic a două summit-uri: o reuniune la nivel înalt a celor 30 de lideri euro-atlantici și o întrunire UE27 – SUA, ambele cu Joe Biden în postura de președinte al SUA. Cele două summituri – NATO și UE și SUA -, anticipate a avea loc la Bruxelles, vor fi ocazia reînnoirii pentru relația transatlantică, care va ieși de sub semnul tensionatei epoci Trump. 

Din acestea, cred că derivă câteva oportunități: adoptarea unor Declarații Comune semnificative prin conținut, inclusiv prin instituirea unor noi foi de parcurs privind cooperarea transatlantică sau lansarea unor noi tratative pentru un acord de liber schimb al blocului transatlantic, O potențială foaie de parcurs de transatlantică ar putea cuprinde o poziționare comună vis-a-vis de rivalitatea sistemică reprezentată de China, de agresivitatea Rusiei sau de problema strategică devenită Turcia, o coordonare a ambelor maluri ale Atlanticului de Nord în lupta împotriva schimbărilor climatice după re-cuplarea SUA la Acordul climatic de la Paris, dar și o clarificare a relației între autonomia (deși prefer termenul de “reziliență” așa cum este el promovat de România) strategică europeană și importanța crucială a umbrelei de securitate euro-atlantică oferită Europei prin intermediul NATO. Teme secundare, dar cu un impact potențial

Dimensiuni cheie ale refacerii legăturii transatlantice vor fi relațiile dintre SUA și Regatul Unit, care ar putea încheia un acord de liber schimb, dar și felul în care noua administrație de la Washington va interacționa cu capitalele din UE, cunoscut fiind faptul că administrația Trump a retrogradat Berlinul. Din această privință, capitale precum Varșovia sau București și centre decizionale est-europene au fost privilegiate. Însă, Joe Biden nu este doar un pro-atlantist convins, ci și un fin cunoscător politic și strategic al Europei Centrale și de Est, vizitele sale la București ca vicepreședinte al SUA stând mărturie ale angajamentului viitoarei administrații față de “noua Europă”. Este de așteptat, în această privință, ca Statele Unite să continue o dublă abordare: coordonare transatlantică at large și construcție de cooperări politice în formate restrânse (Inițiativa celor Trei Mări) și în câmp bilateral.

De asemenea, merită inserate și oportunitățile care decurg din cooperarea în cadrul G7 și G20, care în 2021 vor fi prezidate de Regatul Unit (G7) și Italia (G20), dar și consolidarea colaborării cu democrațiile asiatice.

Nu în ultimul rând, o altă temă majoră cu impact asupra securității transatlantice va fi determinată de negocierile dintre Statele Unite și Rusia privind un nou acord nuclear de echilibru strategic, având în vedere că Tratatul New Start este scadent în februarie 2021.

© Bundesregierung

Relația franco-germană, Emmanuel Macron și viitorul post-Merkel  – Anul 2020 a demonstrat, din nou și dacă mai era necesar, cât de vitală este cooperarea europeană dintre Paris și Berlin, originile fondului de redresare post-COVID-19 fiind atribuite planului de relansare prezentat în comun de președintele francez Emmanuel Macron și de cancelarul german Angela Merkel, a cărei țară a asigurat președinția Consiliului UE în a doua jumătate a anului.

Prin urmare, relația franco-germană va continua să joace un rol important, inclusiv cu un plus de dinamism. 2021 va reprezenta anul ieșirii de pe scena puterii pentru Angela Merkel, în timp ce Emmanuel Macron va avea parte de un an dificil în pregătirea sezonului electoral prezidențial din 2022.

Astfel, deznodământul alegerilor parlamentare germane din toamna lui 2021 și modul în care Macron își va înfăptui ambițiile politice în pregătirea președinției franceze a Consiliului UE din ianuarie – iunie 2022 și a alegerilor prezidențiale din primăvara lui 2022 vor influența anul politic european 2021, inclusiv Conferința privind viitorul Europei.

© Administrația Prezidențială

Noi borne pentru politica externă a României, îndeosebi Parteneriatul Strategic cu SUA – Toate cele mai de sus vor reverbera, într-un fel sau altul, și în acțiunea diplomatică și de politică externă a Bucureștiului în 2021. În schimb, cred că vor exista și câteva teme particulare importante. Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite va aniversa zece ani de la semnarea Declarației Comune la nivel prezidențial, iar marcarea acestui moment – de ce nu printr-o vizită prezidențială americană la București? – va fi una importantă după un 2020 consistent pe plan bilateral politic, economic, militar. Plaja de oportunități este consistentă: întărirea prezenței militare a SUA în România prin investițiile pe care Washington-ul le va face la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, demararea construcției noilor reactoare de la Cernavodă și, deci, o implicare economică substanțială a SUA în țara noastră.

Într-un spirit similar, alte două momente, precum lansarea Parteneriatului Strategic cu Japonia și înnoirea post-Brexit a Parteneriatului Strategic cu Marea Britanie, vor genera oportunități. În egală măsură, o oportunitate rară în comparație cu ultimul deceniu va fi readucerea Republicii Moldova pe orbita europeană prin apropierea Chișinăului de România și de Uniunea Europeană.

Sub semnul aceleiași reziliențe, Bucureștiul va putea juca încă o dată cartea de a face jocuri mari prin jocuri mici. Succese în momente dificile precum “prima țară gazdă a rezervei strategice a Uniunii Europene” sau “primul aliat NATO care întrebuințează Capabilitatea Aeriană de Transport Strategic a Alianței” sunt gesturi care permit României să își croiască o pondere însemnată în interiorul Occidentului. Aceleași efecte le pot produce și succese precum găzduirea viitorului Centru UE pentru securitate cibernetică sau inițiative precum înființarea Centrului Euro-Atlantic pentru reziliență. 

Prioritatea fundamentală, indiferent de subiectele nominale, va rămâne edificarea influenței României în Uniunea Europeană și în cadrul NATO.

Pentru toate acestea, cuvântul cheie și linia acțiunilor comune pentru 2021 și dincolo de anul acesta ar trebui să fie reziliența, cu scopul de a asigura supraviețuirea pre-eminenței lumii occidentale în arhitectura globală.

 

Continue Reading

Facebook

Dragoș Pîslaru11 hours ago

Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate raportul lui Dragoș Pîslaru privind Instrumentul pentru Asistență Tehnică, element esențial în accesarea fondurilor din mecanismul de 672,5 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană dorește ca 70% din populația adultă a statelor membre să fie vaccinată împotriva COVID-19 până în vară: Vaccinarea este esențială pentru a ieși din această criză

ROMÂNIA15 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Banca Mondială clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume în contextul pandemiei de COVID-19

Eugen Tomac15 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

Corina Crețu15 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu consideră că România trebuie să-și consolideze strategia națională de vaccinare: Găsirea vaccinului anti-COVID-19 nu a fost decât primul pas. Crucial este acum procesul de vaccinare

PARLAMENTUL EUROPEAN16 hours ago

Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Parlamentului European: Membrii forului legislativ al UE au sprijinit prin ajutor financiar lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept

ROMÂNIA16 hours ago

Premierul Florin Cîțu, asigurat de însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA că relația Statele Unite – România va rămâne puternică în timpul administrației Biden

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI18 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Investițiile în infrastructura feroviară trebuie să fie o prioritate pentru România și pentru Europa, transportul pe calea ferată fiind o soluție verde eficientă

ȘTIRI POZITIVE18 hours ago

Publicație britanică: Timișoara și Cluj-Napoca, în top 20 cele mai sănătoase orașe de locuit din lume, devansând München sau Copenhaga

ROMÂNIA19 hours ago

România, pe locul 18 la nivel global și pe locul 6 la nivelul UE în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19 (Bloomberg)

Eugen Tomac15 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.1 week ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă3 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA3 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

ROMÂNIA4 weeks ago

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns la Institutul Cantacuzino din Capitală. România va avea 10 milioane de doze de vaccin, 140.000 fiind distribuite săptămânal

ROMÂNIA4 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis: Campania de vaccinare anti-COVID-19 începe în România și în toată UE pe 27 decembrie. Vaccinul este sigur și eficient, autorizat la cele mai înalte standarde europene

ROMÂNIA4 weeks ago

Mesajul președintelui Klaus Iohannis pentru noul Guvern: S-a închis ciclul în care ne-am angajat și am promis. Acum, la treabă!

ROMÂNIA4 weeks ago

Guvernul Cîțu a fost învestit de Parlament. Membrii noului Cabinet vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

Advertisement
Advertisement

Trending