Parlamentul European va solicita Comisiei Europene să prezinte un pachet masiv de redresare economică, anume un fond european de relansare ca parte a unui pachet global menit să ofere un impuls pentru investiții în valoare de 2.000 de miliarde de euro, se arată în textul unei rezoluții pe care eurodeputații sunt așteptați să o adopte în cadrul sesiunii plenare ce debutează miercuri la Bruxelles și se va încheia la finalul săptămânii.
Proiectul de rezoluție, consultat de CaleaEuropeană.ro, prevede ca propunerea revizuită a Comisiei privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 să calculeze noul fond de redresare și de transformare, separat de bugetul multianual. Eurodeputații urmează să solicite, conform documentului menționat, ca fondul de redresare și de transformare să fie finanțat în plus față de politicile existente sau viitoare ale Uniunii Europene.
Fondul nu trebuie să afecteze prioritățile Uniunii Europene pe termen lung și obiectivele strategice și nu trebuie să conducă la un Cadru Financiar Multianual diminuat, avertizează europarlamentarii. Potrivit textului, eurodeputații vor invita “Comisia să prezinte un pachet masiv de redresare, în conformitate cu rezoluția Parlamentului European din 17 aprilie 2020”.
Parlamentul European va solicita ca fondul de redresare și de transformare să fie finanțat prin emiterea de obligațiuni de recuperare pe termen lung garantate de bugetul UE, maximizând marja de manevră și făcând obiectul unui plan de rambursare.
“Fondul va fi o componentă principală a unui pachet global care va oferi un impuls pentru investiții, inclusiv prin investiții private, în valoare de 2 mii de miliarde de euro ca mărime și va avea o durată proporțională cu impactul preconizat pe termen lung al crizei actuale“, se mai arată în textul menționat.
De asemenea, Parlamentul European va propune în rezoluția ca pachetul convenit să fie plătit prin împrumuturi și, în principal, prin granturi, plăți directe pentru investiții și capitaluri proprii, iar fondul să fie gestionat direct de către Comisia Europeană.
Rezoluția va fi supusă votului joi și vineri.
La precedenta sesiune plenară, din 16-17 aprilie, eurodeputații au votat o rezoluție prin care au solicitat un pachet masiv de investiții pentru a sprijini economia europeană după criza COVID-19, care să fie finanțat printr-un Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 majorat. În cadrul aceleiași plenare, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că bugetul european va fi “nava-mamă” a relansării economice.
Ulterior, la 23 aprilie, liderii UE i-au dat mandat Comisiei Europene să formuleze urgent o nouă propunere de cadru financiar multianual 2021-2027, care să cuprindă și un fond european de relansare economică post-criză provocată de coronavirus. Șefa executivului european urmează să vină cu un astfel de document în următoarea perioadă, valoarea financiară a acestei propuneri bugetare fiind preconizată a se ridica la 2 trilioane de euro (2.000 de miliarde).
Eurodeputații vor dezbate, miercuri, aceste teme – concluziile Consiliului European și noul Cadru Financiar Multianual – cu Comisia Europeană și cu Consiliul, și vor vota apoi o rezoluție prin care solicită Comisiei să prezinte o propunere de buget de urgență până la 15 iunie pentru a evita perturbările pentru fermieri, companii și organizații care se bazează pe fondurile UE.
“Ajungarea la un acord cu privire la un plan financiar de miliarde de euro are nevoie de timp și este din ce în ce mai probabil să existe o întârziere înainte de începerea execuției bugetului 2021-2027”, argumentează eurodeputații în expunerea lor de motive pentru această rezoluție.
Reamintim că, săptămâna trecută, președintele Parlamentul European David Sassoli a cerut îndrăzneală și ambiție din partea Uniunii Europene în privința viitorului buget multianual, care să includă și un pachet de redresare “semnificativ” și cu “valoare adăugată”.
Șeful legislativului european a solicitat de asemenea, că în calitate de autoritate bugetară Parlamentul European trebuie să fie implicat în elaborarea planului de redresare și a punctat că instituția pe care o conduce “nu are doar un rol decorativ”.
Criza sanitară provocată de coronavirus a declanșat o criză economică în urma căreia economia europeană se așteaptă la contracție istorică de 7,5%, în timp ce statele membre sunt așteptate să ajungă la un numitor comun privind bugetul multianual 2021-2027, care să cuprindă și un fond european de relansare.




