Doi ani de la atentatele de la Bruxelles: Unul din trei belgieni încă se teme să circule cu metroul sau cu avionul

Pe 22 martie, orașul Bruxelles, capitala Belgiei și sediu al instituțiilor UE și NATO, comemorează doi de la atacurile teroriste de la aeroportul internațional Zaventem și de la stația de metrou Maelbeek, în urma cărora au murit 35 de persoane, inclusiv cei trei atacatori și peste 300 de oameni au fost răniți.

FOTO: CaleaEuropeana.ro

Un sondaj de opinie realizat de institutul Ipsos arată că unul din trei belgieni încă se teme să folosească transportul public la exact doi ani de la atacurile teroriste de la Bruxelles, relatează cotidianele Le Soir şi Het Laatste Nieuws şi posturile de televiziune RTL şi VTM.

Sondajul indică faptul că un sfert dintre belgieni se tem să călătorească cu tramvaiul, trenul sau autobuzul, informează Agerpres.

În Flandra, 30% din populaţie afirmă că se teme să călătorească cu avionul după atentatele din 22 martie 2016, faţă de 27% dintre valoni şi 25% dintre bruxellezi.

În cazul metroului, temerile sunt şi mai mari după atacul cu bombă de la staţia Maelbeek, care a luat viaţa a 16 oameni. Astfel, 36% dintre flamanzi, 33% dintre bruxellezi şi 30% dintre valoni sunt reticenţi în a folosi metroul.

Urmăriți și FOTO&VIDEO Corespondență CaleaEuropeana.ro de la Bruxelles (22 martie 2016): Capitala Uniunii Europene în ziua atentatelor și după acestea

Urmăriți și VIDEO Corespondență CaleaEuropeana.ro din Bruxelles (22 martie 2016). Capitala Uniunii Europene la cel mai ridicat nivel de alertă teroristă după atentatele care au ucis 32 de persoane

La 22 martie 2016, doi teroriști și-au detonat centurile explozive în terminalul aeroportului Zaventem la ora locală 07.58, ei fiind inițial însoțiți de un al treilea terorist care a fugit și a fost capturat două săptămâni mai târziu. Apoi, la ora locală 09:11, un alt jihadist a lansat un atac sinucigaș în stația de metrou Maelbeek.

Atentatele au fost comise de trei atacatori sinucigaşi – Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, la aeroportul Bruxelles-Zaventem, şi Khalid El Bakraoui, în staţia de metrou Maelbeek. Atacurile au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Articole Populare