Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Doi britanici si un german candideaza pentru presedintia Parlamentului European

Published

on

Parlamentul European, reunit la Strasbourg pentru prima dată în acest an, îşi alege astăzi preşedintele şi pe cei 14 vicepreşedinţi pentru următorii doi ani şi jumătate, informeaza Jurnalul.ro.

Cei trei candidaţi înscrişi în cursă pentru a-i urma polonezului Jerzy Buzek (membru al grupului Partidul Popular European, PPE) la preşedinţia Parlamentului European sunt germanul Martin Schulz (liderul grupului Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor, S&D), britanica Diana Wallis (membră a grupului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi vicepreşedinte al Parlamentului European) şi britanicul Nirj Deva (grupul Conservatorii şi Reformiştii Europeni).

Este ales preşedinte candidatul care obţine majoritatea absolută a voturilor exprimate prin vot secret. Dacă, după trei tururi de scrutin, nu se obţine o majoritate absolută, preşedintele este ales cu majoritate simplă, într-un al patrulea tur de scrutin.

Mai multe informatii gasiti aici.
Sursa articol: Jurnalul.ro
Sursa foto:  ro.wikipedia.org

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Ambasada Danemarcei în România, ”prognoză” inedită legată de alegerile europene: Va fi o duminică fierbinte. Și după? Posibil să fie mai răcoare

Published

on

©Embassy of Denmark in Romania

Ambasada Danemarcei la București a scris, vineri, pe pagian de Facebook, un mesaj prin care spune că ”va fi o duminică fierbinte”, făcând trimitere la alegerile europarlamentare care vor avea loc în acea zi, precizând că după scrutin este ”posibil să fie mai răcoare”, aluzie la ziua de luni, când vor fi făcute publice rezultatele finale.

Ambasada Danemarcei se numără printre cele 12 semnatare ale scrisorii din 3 aprilie în care acestea au transmis un mesaj public prin care îşi exprimă îngrijorarea pentru integritatea sistemului judiciar românesc şi au chemat Guvernul să se abţină de la modificări care ar slăbi statul de drept şi capacitatea României de a lupta împotriva criminalităţii sau corupţiei.

Alegerile europene în România vor avea loc pe 26 mai, urmând ca luni să fie anunțate rezultatele finale.

Considerate cruciale pentru viitorul Uniunii Europene, alegerile europarlamentare au început la 23 mai, și se vor desfășura până duminică, 26 mai. 427 de milioane de cetățeni europeni cu drept de vot sunt așteptați de joi până duminică la urne în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene pentru alegerile pe care, în urmă cu doi ani, președintele Comisiei Europene le-a intitulat ”intâlnirea europenilor cu democrația” și care vor reprezenta primul pas al unui proces ce va conduce la schimbarea garniturii de lideri din ierarhia principalelor instituţii ale UE până la finalul lui 2019.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Viktor Orban, declarații contradictorii înaintea alegerilor europene. Liderul de la Budapesta îl califică pe Manfred Weber drept un ”lider slab”, dar vrea ”ca PPE să câștige alegerile europene”

Published

on

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

Premierul maghiar Viktor Orbán l-a calificat pe candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, drept un “lider slab”, cu două zile înainte de alegerile europene și la câteva săptămâni după ce și-a retras sprijinul pentru candidatul german la funcția de președinte al executivului de la Bruxelles.

Dacă vrei să fii lider, trebuie să te lupți pentru credințele tale“, a spus Orbán într-un interviu pentru Bild publicat vineri și citat de Politico Europe.

“Din câte văd, Manfred Weber este un om decent, dar nu dorește să lupte pentru propriile sale valori”, a completat premierul Ungariei, cel care va participa alături de ceilalți lideri europeni, marțea viitoare, la Consiliul European informal dedicat unor prime tratative pentru desemnarea liderilor instituțiilor Uniunii Europene.

Prim-ministru maghiar – care face parte din PPE la fel ca Weber – a declarat că „singura diferenţă între Weber şi rivalul său de stânga Frans Timmermans este aspectul fizic”, adăugând că Weber, în opinia sa, „nu mai este un politician conservator”.

Reacțiile lui Orbán în această direcție s-au întețit după ce Manfred Weber s-a numărat printre susținătorii suspendării partidului Fidesz din forurile PPE, pe fondul derapajelor formațiunii premierului Ungariei de la valorile europene. De atunci, s-a speculat intens asupra unei apropieri între Viktor Orbán și Matteo Salvini, vicepremierul populist al Italiei, cel care ar urma să formeze al patrulea cel mai puternic grup din Parlamentul European după alegeri.

Citiți și 
Matteo Salvini i-a propus lui Viktor Orban o alianță a populiștilor cu PPE, principala familie politică european: ”Din 27 mai va fi o altă situaţie pentru Europa şi pentru popoarele Europei”
Premierul Ungariei Viktor Orban își retrage sprijinul politic pentru candidatul popularilor europeni la funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfed Weber: Căutăm un candidat potrivit

”Vreau ca PPE să câştige alegerile pentru Parlamentul European, dar după aceea va exista o dezbatere despre direcţia pe care o va lua”, a mai declarat Orbán, citat și de Agerpres.

În ce priveşte rămânerea partidului său Fidesz în PPE sau intrarea într-o nouă alianţă, acest lucru va depinde doar de PPE, a spus Orban, atrăgând atenţia că ”ne aşteaptă o dezbatere dureroasă”. El a avertizat PPE împotriva unirii forţelor cu stânga, care plănuieşte un ‘socialism european’, al cărui preţ va fi plătit de germani şi de central-europeni.

Orban a afirmat că, în Italia, vicepremierul Matteo Salvini, liderul Ligii, ”face o treabă bună”, iar, după alegeri, toate opţiunile pentru o alianţă cu acesta ar trebui să fie deschise.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Premierul polonez Mateusz Morawiecki: Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare, este pregătit să discute cu extrema dreaptă din Italia și Spania despre o alianță în PE

Published

on

Partidul aflat la guvernare în Polonia, Lege și Justiție (PiS), este pregătit să discute despre o alianță în Parlamentul European cu partidul italian de extremă dreapta Liga, condus de vicepremierul Matteo Salvini, și formațiunea politică spaniolă Vox, partid care a câștigat teren în Spania, a declarat vineri premierul polonez Mateusz Morawiescki, potrivit Reuters, citat de Mediafax, informează Digi24.

”Suntem flexibili, însă scoatem din calcul orice alianță care ar conține Frontul Național din Franța ca membru”, a declarat Morawiecki, referindu-se la partidul lui Marine Le Pen. ”Suntem pregătiți să discutăm cu partidul lui Salvini, cu partidul Vox din Spania, dar și cu altele”, a adăugat acesta.

Amintim că la 3 mai, vicepremierul italian și unul dintre cei mai proeminenți lideri populiști, Matteo Salvini, și premierul ungar, Viktor Orban, s-au întâlnit la Budapesta, Salvini făcând în acest context apel la crearea unei alianțe între grupul partidelor naționaliste pe care Salvini îl conduce și Partidul Popular European (PPE), din care formațiunea lui Orban încă face parte, deși este suspendat din forurile partidului.

Anunțul privind bazele unei noi formațiuni în Parlamentul European a fost făcut încă din luna aprilie, când liderul partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Joerg Meuthen, a anunţat la Milano, că va forma un nou grup în Parlamentul European împreună cu Liga, condusă de vicepremierul italian Matteo Salvini, şi cu alte formaţiuni de extremă dreapta, precum Partidul Finlandezii şi Partidul Danez al Poporului.

Noul grup parlamentar se va numi Alianţa Europeană a Popoarelor şi Naţiunilor (EAPN) – a precizat Joerg Meuthen, într-o conferinţă de presă alături de Matteo Salvini.

Noua mișcare a lui Salvini urmărește să aducă împreună eurosceptici din trei grupuri din Parlamentul European: Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), Europa Libertății și Democrației Directe (EFDD) și Grupul Națiunilor și Libertăților (ENF).

La scrut timp, și formațiunea naționalistă austriacă Partidul Libertății (FPOe), al cărui lider a fost implicat într-un scandal care a dus la demisia sa din funcția de vicecancelar, o decizie multiplicată la nivel de miniștri ai FPOe, a informat la 10 aprilie că aderă la alianța partidelor eurosceptice.

Eurodeputaţii din FPOe se vor alătura, cu plăcere, desigur, alianţei reformiste prezentate de Matteo Salvini la Milano”, a anunţat pe Twitter Harald Vilimsky, care este cap de listă al FPOe la alegerile pentru Parlamentul European, el postând şi un document prin care este oficializată ”intenţia” partidului său de a se alătura ”proiectului patriotic comun”.

Potrivit ultimelor estimări, partidul de extremă dreapta FPOe scade în sondaje în Austria, ca urmare a recentului scandat care a zguduit scena politică, în vreme ce în Franța, Adunarea Națională condusă de Marine Le Pen devansează lista partidului lui Emmanuel Macron, în timp ce în Germania conservatorii conduc.

În ceea ce privește Italia, dintre cele două partide care formează coaliția de guvernare populistă, Liga lui Matteo Salvini, cu discursul său anti-imigrație și anti-UE, este cotată pe primul loc, cu 31,2%, în fața Mișcării 5 Stele a lui Luigi di Maio (22,6%), potrivit celui mai recent sondaj din 10 mai. Urmează Partidul Democrat (PD, centru stânga) cu 20,9%, partidul Forza Italia al lui Silvio Berlusconi (9,7%) și partidul de extremă dreapta Fratelli d’Italia (5%).

Considerate cruciale pentru viitorul Uniunii Europene, alegerile europarlamentare au început la 23 mai, și se vor desfășura până duminică, 26 mai. 427 de milioane de cetățeni europeni cu drept de vot sunt așteptați de joi până duminică la urne în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene pentru alegerile pe care, în urmă cu doi ani, președintele Comisiei Europene le-a intitulat ”intâlnirea europenilor cu democrația” și care vor reprezenta primul pas al unui proces ce va conduce la schimbarea garniturii de lideri din ierarhia principalelor instituţii ale UE până la finalul lui 2019.

Continue Reading

Referendumul național din 26 mai

#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Dragi români,Cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai, să spunem răspicat DA pentru România europeană, DA pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri, în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați DA la referendum și nu îi lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează!#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Publicată de Klaus Iohannis pe Joi, 16 mai 2019

”Alege-ți viitorul” – dedataastavotez.eu

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending