Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Doi comisari europeni cer emiterea de datorii comune pentru a face față crizei energetice: Ne aflăm la o nouă răscruce. Trebuie să reafirmăm principiile solidarităţii

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisarii europeni Thierry Breton și Paolo Gentiloni subliniază într-un editorial comun că actuala criză energetică necesită solidaritate în rândul statelor membre UE, care ar trebui să se traducă inclusiv prin emiterea de datorii comune, urmând exemplul din timpul pandemiei, anunță Bloomberg, citat de Agerpres.

”Criza energetică şi creşterea tensiunilor sociale într-un context de inflaţie record şi preţuri astronomice la gaze şi electricitate ne-au adus la o nouă răscruce. Aceasta este o oportunitate pentru a reafirma, prin acţiuni hotărâte, principiile solidarităţii şi acţiunii comune”, susțin cei doi comisari în editorialul publicat în mai multe ziare europene precum Irish Times, Corriere Della Sera şi Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Pentru a ”depăși faliile create de diferite marje de manevră din bugetele naționale”, cei doi comisari au subliniat nevoie de a ne gândi la ”instrumente comune la nivel european. Doar un răspuns bugetar european ne va permite, prin susţinerea acţiunilor BCE, să răspundem eficient la criza actuală şi să calmăm pieţele financiare volatile”, consideră cei doi oficiali ai Comisiei Europene.

Există însă riscul ca această propunere să întâmpine o opoziție fermă din partea anumitor state membre, repetându-se astfel scenariul din timpul discuțiilor referitoare la Fondul de redresare.

Chiar dacă în pandemie Uniunea Europeană, a lansat un program de urgenţă în valoare de 1.800 miliarde de euro, susţinut de datorii comune, o astfel de măsură a fost una fără precedent.

De asemenea, Thierry Breton, care deţine portofoliul pieţei interne, şi Paolo Gentiloni, responsabil pentru economie, au avut opinii mixte cu privire la planul Germaniei de a demara împrumuturi uriaşe.

Deşi ”răspunde la o nevoie pe care am recunoscut-o şi am evidenţiat-o, aceea de a sprijini economia”, planul Germaniei ridică un semn de întrebare cu privire la ce înseamnă acest program ”pentru ţările care nu dispun de un spaţiu fiscal similar”, susţin comisarii europeni.

Potrivit acestora, ”este mai important ca niciodată să evităm fragmentarea pieţei interne”.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

COMISIA EUROPEANA

UE sprijină tranziția curată prin investiții de peste 358 de milioane de euro în 132 de proiecte noi în întreaga Europă

Published

on

© European Communities, 2009/Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a acordat vineri peste 358 de milioane de euro pentru 132 deproiecte noi în întreaga Europă în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investiții în valoare de 536 de milioane de euro pentru aceste proiecte – restul provenind de la administrațiile naționale, regionale și locale, parteneriatele public-privat, întreprinderi și organizații ale societății civile.

Potrivit comunicatului oficial, proiectele LIFE joacă un rol semnificativ în tranziția UE către o economie curată, circulară și rezilientă, contribuind la protejarea și refacerea biodiversității UE, sprijinind competitivitatea industrială și contribuind la obiectivul pe termen lung al UE de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Această investiție va avea un impact de durată asupra mediului, economiei, industriei și bunăstării tuturor europenilor. Proiectele vor acoperi toate domeniile programului LIFE, mobilizând:

  • 225 de milioane de euo (din care UE va furniza 147 de milioane EUR) pentru natură și biodiversitate, cu 34 de proiecte de refacere a habitatelor naturale, a ecosistemelor costiere și a apei dulci; și îmbunătățirea stării de conservare a păsărilor, insectelor, amfibienilor și mamiferelor. Această investiție va aduce beneficii care susțin economia și bunăstarea noastră.
  • 133 de milioane de euro  (din care UE va furniza 76 de milioane EUR) pentru a contribui la economia circulară și la îmbunătățirea calității vieții, 31 de proiecte sprijinind tranziția către o economie curată, circulară, eficientă din punct de vedere energetic și rezilientă la schimbările climatice.
  • 96 de milioane de euro (din care UE va furniza 58 de milioane de euro) pentru 19 proiecte de consolidare a rezilienței la schimbările climatice și a eforturilor de atenuare a acestora.
  • 82 de milioane de euro (din care UE va furniza 77 de milioane EUR) pentru 48 de proiecte care vizează accelerarea tranziției către o energie curată.

Exemple de proiecte care sprijină sustenabilitatea, competitivitatea și calitatea vieții

34 de proiecte vor sprijini natura și biodiversitatea într-o gamă largă de domenii. Cu un buget de 23,3 milioane EUR, proiectul Heath LIFE din Suedia va reface aproape 2 000 de hectare de lande și va crea habitate de care vor beneficia în special insectele polenizatoare, fluturii și șopârlele. Alte proiecte vor reface și proteja habitatele naturale din întreaga Europă, cum ar fi LIFE for RIVERS din Polonia, axat pe râuri și zone umede (cu un buget de 14,8 milioane EUR) sau LIFE RePeat din Germania, axat pe turbării (cu un buget de 16,6 milioane EUR). Acestea vor contribui, de asemenea, la inversarea declinului speciilor pe cale de dispariție, cum ar fi proiectul belgian LIFE ToadAlly, care vizează îmbunătățirea stării de conservare a amfibienilor (cu un buget de 7,3 milioane EUR).

Dintre cele 31 de proiecte selectate pentru a promova o economie mai circulară și calitatea vieții, proiectul leton LIFE RiverFlow, cu un buget de 8,4 milioane EUR, va conecta și va ameliora peste 550 km de corpuri de apă. În Suedia, proiectul LIFE Woodmer, în valoare de 3,6 milioane EUR, va produce biopolimeri din deșeuri de lemn pentru a reduce substanțele chimice periculoase și materialele plastice din ambalaje și textile. Proiectul InBioSoil, în valoare de 1,9 milioane EUR, din Spania, utilizează ciuperci pentru a curăța solul contaminat cu poluanți organici persistenți.

Ca parte a celor 19 proiecte privind reziliența la schimbările climatice și atenuarea acestora anunțate astăzi, proiectul LIFE COOL ZONE în valoare de 4,3 milioane EUR din Ungaria, proiectul impaQt în valoare de 5,1 milioane EUR din Austria și proiectul I-LIBIM din Spania și Portugalia vor oferi soluții inovatoare la provocarea tot mai mare reprezentată de valurile de căldură. Prin proiectul CROPS LIFE în valoare de 4,3 milioane EUR din Franța, comunitățile rurale vor beneficia de noi tehnici agricole pentru a promova agricultura durabilă și pentru a se adapta la schimbările climatice. Prin refacerea turbăriilor, proiectul german LIFE SUPER EU va capta carbonul și va contribui la obiectivele UE în materie de climă și biodiversitate, cu un buget de 10,9 milioane EUR.

Pentru a asigura o tranziție către o energie curată, cele 48 de noi proiecte anunțate astăzi variază de la cooperative energetice locale conduse de cetățeni la modernizarea clădirilor vechi și instalarea de pompe de căldură la prețuri accesibile. Printre acestea se numără proiectul LIFE SUNACADEMY, în valoare de 1,2 milioane EUR, o nouă academie de formare în domeniul energiei din surse regenerabile din Franța, cu accent pe instalațiile solare rezidențiale și de mari dimensiuni. Proiectul NESOIplus, în valoare de 1,8 milioane EUR, va oferi soluții în materie de energie curată și va consolida capacitățile destinate comunităților insulare îndepărtate din Azore, Canare și Martinica. Și cu un buget de 1,6 milioane de euro, proiectul BAIL-RENOV va acorda o atenție sporită nevoilor proprietarilor pe tot parcursul procesului de renovare energetică a proprietăților de închiriere din Franța.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, mesaj către liderii lumii la COP30: UE, pregătită să își dubleze angajamentele privind neutralitatea climatică 

Published

on

© European Union, 2025

Președinta Comisiei Europene a susținut un discurs la deschiderea Conferința ONU pentru Climă, prilej cu care a reiterat importanța ca ediția Conferinței din acest an să menține obiectivul de 1,5 grade Celsius și să întărească determinarea de a tripla energia din surse regenerabile și de a dubla eficiența energetică până în 2030.

„Ne aflăm aici, la porțile pădurii amazoniene, cu mari așteptări. Acesta trebuie să fie COP-ul care oferă rezultate pentru țările cele mai vulnerabile la impactul devastator al schimbărilor climatice. Uniunea Europeană este pregătită să contribuie. Energia din surse regenerabile generează în prezent aproape jumătate din energia electrică pe care o consumăm”, a transmis Ursula von der Leyen. 

De asemenea, aceasta a reamintit că statele UE au convenit asupra unui obiectiv de reducere cu 90% pentru 2040: „Mesajul meu este simplu: Europa își menține cursul. Și oferim sprijin partenerilor noștri pentru a face același lucru. Pentru că întreaga lume ar trebui să beneficieze de avantajele tranziției către o economie curată.”

„În calitate de Uniune Europeană, vom face tot ce ne stă în putință pentru ca această COP30 să fie un succes. Suntem aici pentru a ne dubla angajamentele, pentru a ne strădui să accelerăm și mai mult punerea în aplicare, pentru a elimina lacunele rămase, pentru a ne consolida parteneriatele și pentru a realiza progrese reale”, a transmis președinta Executivului European. 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană împărtășește îngrijorările Franței cu privire la vânzarea de produse ilegale pe platforma chineză Shein: Nu vom ezita să luăm măsuri dacă va fi nevoie

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană a transmis joi că împărtășește îngrijorările exprimate de Franța cu privire la vânzarea de produse ilegale pe platforma chineză Shein, dând asigurări că tratează „foarte serios” această problemă și nu va ezita să adopte măsuri în caz de nevoie, anunță AFP și Reuters, citat de Agerpres.

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen, urmează să aibă joi după-amiază o discuție cu ministrul francez al Digitalizării, Anne Le Henanff.

„Vânzarea de păpuși cu caracter de pornografie infantilă este un motiv extrem de îngrijorător. Nu vrem să vedem aceste produse (propuse spre vânzare) pentru concetățenii noștri în Europa”, a declarat Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Acesta a confirmat că a primit scrisoarea din partea Franței prin care Parisul solicită adoptarea unor măsuri, completând că o platformă care îngăduie conținut pornografic sau comercializarea de arme încalcă legislația europeană, fapt ce ar putea determina Comisia Europeană să recurgă la următorii pași.

Thomas Regnier a fost întrebat dacă există posibilitatea ca Europa să blocheze platforma chineză. El a invocat prevederile Actului privind serviciile digitale, care stipulează că o asemenea măsură i-ar reveni statului membru unde este stabilită platforma, în acest caz Irlanda, unde Shein și-a deschis sediu în Europa.

Agenția franceză pentru protecția consumatorilor a reclamat platforma online chineză Shein pentru vânzarea de păpuși sexuale cu înfățișare de copii.

„Direcția Generală pentru Concurență, Consumatori și Controlul Fraudelor (DGCCRF) din Franța a constatat că site-ul de comerț electronic Shein vindea păpuși sexuale cu aspect asemănător copiilor. Descrierea și clasificarea acestora pe site nu lasă loc de îndoială cu privire la caracterul de pornografie infantilă al conținutului”, a declarat agenția sâmbătă seara, adăugând că „a sesizat procurorul public”.

Ministrul francez al Economiei Roland Lescure a anunțat că a depus o plângere în această privință și a solicitat autorității franceze de reglementare în domeniul digital Arcom, care este responsabilă de reglementarea platformelor „foarte mari” precum Shein în temeiul Actului european privind serviciile digitale, să examineze această chestiune.

În această situație, Shein a făcut publică decizia de sistare a operațiunilor online în Franța pentru a-și consolida „mecanismele de răspundere”. 

Platforma chineză este acuzată în Franța și în alte țări de vânzarea de produse care nu respectă legislația UE.

În iulie, DGCCRF a amendat compania cu 40 de milioane de euro pentru inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la prețuri.

În luna mai, Comisia Europeană și autoritățile de protecție a consumatorilor au notificat platforma cu privire la presupuse încălcări ale legislației privind protecția consumatorilor, inclusiv reduceri false și afirmații înșelătoare privind sustenabilitatea. 

Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, a declarat ulterior că este hotărât să ia măsuri împotriva vânzării de bunuri care nu respectă reglementările UE pe platformele Temu și Shein.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA51 minutes ago

Cătălin Predoiu a discutat cu omologul grec despre gestionarea migrației și securitatea frontierelor externe ale UE

ENERGIE1 hour ago

Ministrul Energiei, discuții la cel mai înalt nivel al administrației de la Washington despre dezvoltarea capacităților de energie nucleară civilă în România

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Ucraina „intenționează să se asigure că nu va exista petrol rusesc în Europa”, spune Zelenski, după ce Ungaria a obținut o exceptare de la sancțiunile impuse Rusiei

ROMÂNIA4 hours ago

Într-o întâlnire cu omologul elen, ministrul Finanțelor a mulțumit Greciei pentru sprijinul constant acordat României în procesul de aderare la OCDE

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Mark Rutte: Exercițiul nuclear anual a demonstrat soliditatea forței de descurajare a NATO în fața amenințărilor Rusiei

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Liderii din Asia Centrală, primiți la Casa Albă. Trump vrea să întărească parteneriatul cu regiunea și elogiază „potențialul incredibil” al acesteia

INTERNAȚIONAL7 hours ago

“Relațiile SUA – Ungaria ating noi culmi”: Trump îi acordă lui Orban o derogare de la sancțiunile privind petrolul și gazul din Rusia după ce Ungaria s-a angajat la proiecte energetice americane de peste 20 miliarde de dolari

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI8 hours ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE8 hours ago

Președintele Concordia: OCDE va aduce României standarde de guvernanță ce atrag capital ieftin pe termen lung, iar UE ne-a deschis accesul la piața unică

FONDURI EUROPENE9 hours ago

“1 euro european, 1 euro național, 1 euro privat pentru un plan de țară de 210 miliarde de euro”. România propune o nouă viziune asupra investițiilor, lansează tabloul de bord PNRR și organizează o ministerială europeană pe coeziune

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI8 hours ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI24 hours ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH2 days ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA1 week ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA1 week ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA2 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisarul pentru Energie apreciază România pentru leadership-ul regional în soluționarea problemelor comune și anunță un plan pentru consolidarea interconexiunilor energetice și scăderea prețurilor

ROMÂNIA2 weeks ago

România își asumă „rolul de integrator și lider regional” pentru cooperare energetică. Bogdan Ivan apreciază deschiderea Comisiei Europene pentru găsirea unor soluții de reglementare și investiții pentru reducerea prețurilor record la energie

Trending