INTERNAȚIONAL
Doi jihadişti, apropiaţi unuia dintre autorii masacrului de la Bataclan, condamnaţi la Paris
Published
9 years agoon


Procesul acestor două adevărate “fantome”, în vârstă de 26 şi, respectiv, 28 de ani, s-a desfăşurat fără inculpaţi şi fără avocaţi – care nu mai au veşti de la aceştia de doi ani şi jumătate şi care nu au dorit să fie prezenţi.
În acest proces ar fi urmat să fie judecat şi Samy Amimour – mort în timpul atacurilor de la 13 noiembrie -, însă tribunalul a decis, în cazul său, o stingere a acţiunii publice.
Acest trio s-a format în adolescenţă, la Drancy, în apropiere de Paris, de unde sunt originari cei teri bărbaţi. Samy Amimour şi Samir Bouabout au fost colegi de clasă la liceu.
Deveniţi tineri adulţi, ei se radicalizează – în mare parte pe Internet – şi încep să-şi facă planuri de plecare la frontiera pakistanezo-afgană sau în Yemen, ori în Mali – unul dintre ei -, potrivit elementelor din dosar prezentate în şedinţă.
.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Klaus Iohannis, mesaj istoric la semnarea Tratatului franco-german de la Aachen: România va rămâne în continuare aproape de Franța și Germania pentru consolidarea proiectului european
Klaus Iohannis, la semnarea Tratatului franco-german: ”Spiritul de la Aachen ne va însoți pe drumul către Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019”
Președinția română a Consiliului UE a finalizat procesul de a adoptare a primului dosar în domeniul afacerilor economice și financiare
Rusia a instalat rachete nucleare în zona de litoral a Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina
Donald Trump și-a reafirmat angajamentul de “100%” față de NATO la prezentarea Strategiei SUA pentru apărare antirachetă
Primele dosare legislative europene încheiate sub președinție română: Consiliul UE și Parlamentul European au semnat șase acte legislative care urmează să intre în vigoare
INTERNAȚIONAL
Președintele Turciei a sosit la Roma pentru a discuta cu Giorgia Meloni despre consolidarea cooperării între cele două țări
Published
5 hours agoon
April 29, 2025By
Andreea Radu
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a sosit marți la Roma pentru convorbiri cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni destinate să impulsioneze comerțul și cooperarea între cele două țări mediteraneene, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Meloni și Erdogan vor aborda de asemenea războiul în Ucraina și situația din Orientul Mijlociu înaintea unui summit în cursul căruia miniștri italieni și turci vor semna o serie de acorduri, în special în domeniile energiei și apărării, potrivit unei surse guvernamentale italiene.
„Obiectivul este de a consolida cooperarea și parteneriatul strategic între cele două națiuni și de a încuraja relațiile economice și comerciale care s-au dezvoltat considerabil în ultimii ani”, a indicat sursa citată.
Această reuniune intervine în timp ce invazia rusă în Ucraina a determinat Uniunea Europeană să caute legături mai strânse în materie de securitate cu Turcia, aliată în cadrul NATO și candidată de mult timp la aderarea la UE.
Războiul în Ucraina a propulsat industria de apărare spre noi culmi, iar compania italiană de apărare Leonardo a ajuns la un acord cu producătorul turc de drone Baykar pentru dezvoltarea în comun a dronelor.
Pe agenda discuțiilor se află și lupta împotriva imigrației ilegale, un subiect fierbinte pentru guvernul premierului Meloni, care conduce partidul post-fascist Fratelli d’Italia (FDI).
Ankara a jucat în ultimii ani un rol de prim-plan în lupta împotriva sosirilor ilegale în Europa, primind în schimb miliarde de euro din partea Bruxellesului.
NATO
Rachete Patriot: SUA și NATO sunt mai sigure grație angajamentului României față de apărarea aeriană, afirmă ambasadoarea Statelor Unite
Published
5 hours agoon
April 29, 2025
Angajamentul României față de apărarea aeriană integrată consolidează protecția teritoriului românesc și a NATO, făcând America și aliații noștri mai siguri, a declarat marți ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, după ce Statele Unite au aprobat vânzarea către România a unui sistem de rachete Patriot în variantă modernizată pentru a înlocui sistemul de apărare aeriană donat Ucrainei de către România și va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile, asigurate de un grup țări aliate.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 PATRIOT. Sistemul MIM-104 PATRIOT include un set radar AN/MPQ-65 și două stații de lansare M903, a transmis și Ambasada SUA într-un comunicat.
Această unitate de tragere va înlocui sistemul pe care România l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. PATRIOT poate detecta și doborî o gamă largă de amenințări cu rachete balistice și aeropurtate, iar această achiziție va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre.
“Angajamentul României față de apărarea aeriană integrată consolidează protecția teritoriului românesc și a alianței NATO, făcând America și aliații noștri mai siguri. Statele Unite apreciază sprijinul continuu pe care România l-a acordat Ucrainei, incluzând donarea unui sistem Patriot pentru a sprijini apărarea Ucrainei”, a declarat, în context, ambasadoarea Kathleen Kavalec.
Având un cost estimat de 262 de milioane de dolari, sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor granturi de la un grup de donatori NATO.
INTERNAȚIONAL
Bolojan îl felicită pe Mark Carney pentru câștigarea alegerilor în Canada: România dorește un parteneriat puternic în economie, energie și securitate
Published
6 hours agoon
April 29, 2025
Președintele interimar Ilie Bolojan l-a felicitat pe premierul canadian Mark Carney pentru câştigarea alegerilor parlamentare.
“Felicitări premierului Canadei, Mark Carney, pentru câştigarea alegerilor! România aşteaptă cu nerăbdare să continue dezvoltarea dinamică a relaţiilor noastre bilaterale şi să lucrăm împreună pentru un parteneriat puternic în domeniile economiei, energiei, securităţii şi relaţiilor interumane”, a scris Ilie Bolojan, marți pe rețeaua X.
Congratulations to PM @MarkJCarney on winning the elections! Romania looks forward to continuing the development of our dynamic bilateral relations 🇷🇴-🇨🇦 and working together towards a strong partnership in the areas of economy, energy, security, and people-to-people ties.
— Ilie Bolojan (@Bolojan) April 29, 2025
Proiecțiile rezultatelor scrutinului furnizate de filialele CNN CTV și CBC arată liberalii vor câștiga suficiente locuri pentru a forma un al patrulea guvern consecutiv.
Dar, în timp ce voturile sunt încă numărate, CBC News a declarat că este prea devreme pentru a spune dacă va fi un guvern minoritar sau majoritar – un partid are nevoie de 172 de locuri pentru a forma o majoritate.
Liderul opoziției conservatoare, Pierre Poilievre, și-a recunoscut înfrângerea marți seara, afirmând că Carney a câștigat suficiente locuri pentru a forma un “guvern minoritar foarte subțire”.
Fostul bancher central al Băncii Canadei și Băncii Angliei, în vârstă de 60 de ani, a condus un val de sentimente anti-Trump de când a obținut conducerea partidului său într-o victorie zdrobitoare ca urmare a demisiei fostului prim-ministru Justin Trudeau.
El a mobilizat publicul împotriva amenințărilor președintelui american de a anexa țara ca “al 51-lea stat” și a făcut din apărarea Canadei o parte centrală a platformei sale.
În discursul său de victorie, Carney a transmis națiunii că a ales să intre în politică pentru că a crezut că Canada are nevoie de mari schimbări ghidate de valori canadiene puternice: smerenie, ambiție și unitate.
El a promis să colaboreze cu toți canadienii pentru progresul țării și protejarea Canadei și a lansat un atac împotriva președintelui american.
“America ne vrea pământul, resursele, apa. Acestea nu sunt amenințări deșarte. Trump încearcă să ne distrugă pentru ca America să ne poată deține. Asta nu se va întâmpla niciodată”, a spus Mark Carney, care a numit SUA un vecin “uneori ostil”.
“Cumpărăm canadian, ne sprijinim prietenii și vecinii aflați în vizorul președintelui Trump. Vom câștiga acest război comercial și vom construi cea mai puternică economie din G7”, a conchis el.
Canada deține în acest an și președinția G7.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Colaborarea strânsă dintre ICI București și Danubius Exim a contribuit la transformarea cadrului fiscal din România într-unul adaptat realităților digitale, în beneficiul cetățenilor și instituțiilor, subliniază Adrian-Victor Vevera

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Inteligența artificială nu este doar despre viitor, este prezentul. Fără competențe digitale și educație în AI, riscăm să rămânem în urmă

Ilie Bolojan, la Forumul de Afaceri al celor Trei Mări: Reconfigurarea forțelor politice și economice impune consolidarea relațiilor cu state interesate de stabilitatea și dezvoltarea regiunii noastre

Președintele Turciei a sosit la Roma pentru a discuta cu Giorgia Meloni despre consolidarea cooperării între cele două țări

Giorgia Meloni califică armistițiul de trei zile propus de Putin drept ”insuficient”: Ucraina a arătat că dorește pacea. Acum Rusia este cea care trebuie să demonstreze același lucru

Rachete Patriot: SUA și NATO sunt mai sigure grație angajamentului României față de apărarea aeriană, afirmă ambasadoarea Statelor Unite

Integrarea conceptului de ”gender medicine” în politicile publice de sănătate, o necesitate pentru femeile din România, subliniază senatoarea Nicoleta Pauluic

Bolojan îl felicită pe Mark Carney pentru câștigarea alegerilor în Canada: România dorește un parteneriat puternic în economie, energie și securitate

Ministrul german al Apărării susține că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru apărarea Ucrainei

Ministrul Apărării, întâlnire la Bruxelles cu Roberta Metsola și Kaja Kallas: Regiunea Mării Negre are importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică și relevanță economică majoră pentru UE

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară
Trending
- POLITICĂ1 week ago
Nicușor Dan și-a prezentat programul “România onestă” cu care speră ajungă președinte, promițând că va aduce specialiști pentru “a da o direcție adecvată statului român”
- ROMÂNIA1 week ago
Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, al doilea Suveran Pontif din istorie care a vizitat România. Acestea vor avea loc sâmbătă la Basilica Sfântul Petru
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Președinta Comisiei Europene avertizează X, Meta, Apple și TikTok să respecte regulile în Europa: Suntem pregătiți să punem în aplicare toate normele digitale de care dispunem
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Rusia victorioasă, maximalistă, ofensivă în fața Ucrainei condiționată de America lui Trump. Cât vor asuma europenii din apărarea propriului continent
- ROMÂNIA5 days ago
Astăzi în istorie: 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la UE. Câteva rezultate ale unei integrări istorice