CHINA
Dominoul mondial al datoriilor: Economia globală ar putea fi lovită de o furtună
Published
10 years agoon


Potrivit Ziarul Financiar, în septembrie, FMI a avertizat că lumea emergentă se va confrunta cu defaulturi în masă. În ultimele zile, mai multe companii energetice din SUA cu datorii de aproape cinci miliarde dolari au avertizat şi ele că s-ar putea să intre în faliment. Rata de default în acest sector este aproape dublă faţă de cea generală. Iar în China, bula datoriilor stă gata să se spargă şi să dărâme companii mari şi mici. SUA şi China sunt cele mai mari economii din lume.
Diverse companii americane cu activităţi în domeniul energiei au avertizat că sunt în pragul falimentului. Totodată, prăbuşirea preţurilor petrolului le îngreunează accesul la finanţare şi mai nimeni nu se aşteaptă ca preţurile energiei să-şi revină prea curând.
Industria are în faţă un val de falimente în condiţiile în care investitorii care s-au păcălit pariind pe o piaţă în revenire la începutul anului stau acum departe de acest sector, explică și Bloomberg.
Dacă Rezerva Federală americană decide să majoreze dobânzile în SUA (decembrie ar putea fi luna în care va efectua prima majorare), companiilor chineze le va fi mai greu să-şi administreze datoriile, iar numărul de defaulturi va creşte.
Creşterea defaulturilor de pe pieţele emergente concide de obicei cu episoadele de apreciere a dolarului. Companiile care s-au împrumutat în dolari în timp ce veniturile lor erau realizate în moneda locală, în depreciere accelerată, ajung să-şi plătească mai greu creditorii când dolarul se apreciază deoarece costurile sunt mai mari. Monede precum lira turcească şi realul brazilian s-au prăbuşit cu 20-30% anul acesta.
Pentru mai multe detalii accesați aici.
.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like
Iulian Chifu: China, tot mai implicată în războiul din Ucraina și în Orientul Mijlociu/ Globalizarea cu vase comunicante Indo-Pacific – Europa și Orientul Mijlociu
În prezența-premieră a SUA, liderii Coaliției de Voință pentru Ucraina au stabilit crearea unui comandament și a unei forțe militare conduse de Franța și UK. Este vizată inclusiv securitatea Mării Negre
Tête-à-tête între Rubio și Lavrov privind o foaie de parcurs pentru încheierea conflictului din Ucraina
Este nevoie ca UE să activeze proiectele miniere interne în contextul restricțiilor impuse de China asupra exportului de materii prime critice, subliniază Parlamentul European
Ambasadorul Andrei Muraru a pledat pe lângă asistentul special al lui Trump pentru admiterea României în programul Visa Waiver
Rutte: Xi îl va suna probabil pe Putin „pentru a ține NATO ocupată în Europa”, înainte de a ataca Taiwanul
CHINA
Este nevoie ca UE să activeze proiectele miniere interne în contextul restricțiilor impuse de China asupra exportului de materii prime critice, subliniază Parlamentul European
Published
1 day agoon
July 10, 2025By
Teodora Ion
Parlamentul European își exprimă îngrijorarea cu privire la restricțiile impuse de China asupra exportului de materii prime esențiale.
La 4 aprilie 2025, China a impus restricții la exportul a șapte elemente de pământuri rare și magneți utilizați în sectoarele apărării, energiei și automobilelor, ca răspuns la creșterea tarifelor americane asupra produselor chineze.
În conformitate cu noile norme, exportatorii vor avea nevoie de licențe suplimentare pentru a putea exporta din China.
Într-o rezoluție, adoptată cu 523 de voturi pentru, 75 împotrivă și 14 abțineri, Parlamentul European afirmă că acțiunea Chinei este nejustificată și se dorește a fi coercitivă, având în vedere poziția cvasi-monopolistă a țării.
Eurodeputații subliniază necesitatea ca UE să identifice, să operaționalizeze și să consolideze domeniile în care deține avantaje critice față de China în ceea ce privește bunurile și tehnologiile esențiale. Aceștia sunt profund îngrijorați de cererile Chinei ca solicitanții de permise de export să dezvăluie date sensibile.
Comisia și statele membre trebuie să accelereze punerea în aplicare a Legii privind materiile prime critice (CRMA), spun eurodeputații. CRMA urmărește să garanteze că UE are acces sigur, diversificat și durabil la materii prime.
Rezoluția subliniază, de asemenea, necesitatea ca UE să activeze proiectele miniere interne și solicită Comisiei Europene și statelor membre să evalueze nivelul minim al stocurilor strategice de elemente de pământuri rare.
Eurodeputații solicită încheierea de parteneriate bilaterale privind materiile prime cu țări care îndeplinesc standarde ridicate de durabilitate și drepturile omului.
Parlamentul European subliniază importanța exprimării de către UE a acestor preocupări și a implicațiilor lor mai largi pentru lanțurile globale de aprovizionare la viitorul summit UE-China.
În ultimele două decenii, după ce a aderat la OMC, China a ajuns să domine lanțurile globale de aprovizionare cu materii prime esențiale, iar UE nu face excepție când vine vorba de dependența față de Beijing în acest sector, arată un material al Consiliului European pentru Afaceri Externe (ECFR).
China furnizează 100% din aprovizionarea UE cu pământuri rare grele, 45% din germaniu, 71% din galiu, 97% din magneziu, 67% din scandiu, elemente necesare în domeniul tehnologic precum producția de semiconductori, baterii electrice sau avioane, arată Consiliul într-un grafic.
Summitul UE-China este programat pentru 24-25 iulie, primul din ultimii doi ani și va avea loc într-un context comercial tensionat generat de tarifele impuse de președintele american Donald Trump, dar și de practicile anti-concurențiale ale Beijingului de pe piața vehiculelor electrice, ce a determinat Uniunea Europeană să impună taxe în acest sector pentru a proteja piața unică europeană.
CHINA
UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate
Published
4 days agoon
July 8, 2025By
Teodora Ion
Uniunea Europeană nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs susținut în fața eurodeputaților reuniți în sesiune plenară și înainte de summitul dintre cele două economii în care Bruxelles-ul va căuta să promoveze o relație sino-europeană „mai echilibrată și mai stabilă”, bazată pe dimensiunea geografică și complexitatea celor două piețe.
„Putem face multe împreună – dacă și China este pregătită să lucreze împreună într-un spirit de predictibilitate și fiabilitate. La fel ca Europa, China este o putere de mărimea unui continent. Și la fel ca Uniunea noastră, este un gigant complex și fascinant. Relația noastră trebuie să reflecte această complexitate. Ne vom apăra întotdeauna interesele. Ne dorim să ne reducem riscurile pentru economiile noastre. Dar nu dorim să ne decuplăm. Pe măsură ce intrăm în a doua jumătate de secol de cooperare, China se schimbă. Dar aceasta este, de asemenea, o nouă eră pentru Europa – o Europă independentă. Suntem pregătiți să construim o relație mai echilibrată și mai stabilă. Și să scriem un nou capitol în această relație definitorie”, a subliniat von der Leyen în intervenția în care a prezentat trei priorități pe care Uniunea Europeană le va urmări la primul summit cu China organizat în ultimii doi ani, centrate pe două principii: predictibilitate și fiabilitate în virtutea interesului reciproc.
We’re ready to write a new chapter in the defining 🇪🇺🇨🇳relationship.
A more balanced and stable one.
For this, we need to:
→ Rebalance our economic relationship
→ Derisk
→ advance diplomacy on global issues, including climate https://t.co/FjTOEwnLIL— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) July 8, 2025
Prima prioritate face referire la reechilibrarea relației economice dintre Uniunea Europeană și China.
„China înregistrează cel mai mare excedent comercial din istoria omenirii. Excedentul său comercial cu Uniunea noastră a depășit 300 de miliarde de euro anul trecut. Și asta în timp ce pentru companiile europene este din ce în ce mai greu să facă afaceri în China. Produsele noastre sunt discriminate sistematic în cadrul achizițiilor publice, din cauza politicii Beijingului <<cumpărați produse chinezești>>. Bunurile și serviciile care sunt <<fabricate în China>> beneficiază automat de un avantaj de preț de 20% în cadrul licitațiilor publice. Acest lucru este pur și simplu incorect. Sistemul este în mod explicit manipulat”, a arătat președinta Comisiei Europene o serie de statistici care caracterizează relația comercială sino-europeană.
Pe lângă acestea, o altă problemă semnalată o reprezintă practicile la care recurge Beijingul pentru a-și echilibra situația economică internă sugrumată de supraproducție.
„Pentru ca parteneriatul nostru să avanseze, avem nevoie de o reechilibrare reală: mai puține denaturări ale pieței, mai puțină supraproducție exportată din China și acces corect și reciproc pentru întreprinderile europene în China”, a fost mesajul ferm transmis de Ursula von der Leyen.
Cea de-a doua linie de acțiune implică o reducere a riscurilor, o chestiune ce ține de „independența europeană”.
„China a investit devreme în multe dintre tehnologiile viitorului. Dar apoi a început să inunde piețele globale cu produse ieftine, subvenționate, pentru a elimina concurenții. Industrii occidentale întregi s-au închis – de la panouri solare la prelucrarea mineralelor – lăsând China să domine. Am vorbit deja despre dominația Chinei pe piața magneților permanenți din pământuri rare. Și modul în care aceasta poate fi folosită ca pârghie economică. Acesta este motivul pentru care dezvoltăm surse alternative de aprovizionare în strânsă cooperare cu partenerii noștri. Desigur, dialogul cu China este, de asemenea, esențial. Ne angajăm cu Beijingul astfel încât acesta să își relaxeze restricțiile la export. Pentru că, așa cum am spus la început – nu credem că decuplarea strategică este în interesul nostru. Cred că, pentru Europa, ar fi ineficient și ineficace. Dar vom continua să reducem riscurile. Pentru că am învățat lecția. Despre măsura în care dependențele sunt vulnerabilități”, a continuat Ursula von der Leyen.
Într-o referire la aspectele geopolitice, președinta Comisiei Europene a atras atenția că „modul în care în care China continuă să interacționeze cu economia de război a lui Putin va fi un factor determinant pentru relațiile UE-China în viitor”.
„Securitatea este mai interconectată între zona euro-atlantică și cea indo-pacifică decât a fost în ultimele generații. Și aceasta evoluează rapid. Așadar, este în interesul nostru să lucrăm împreună. Dar știm, de asemenea, că sprijinul ferm al Chinei pentru Rusia creează o instabilitate și o insecuritate sporite aici în Europa. Putem spune că China facilitează de facto economia de război a Rusiei. Nu putem accepta acest lucru. Și am spus întotdeauna: Modul în care China continuă să interacționeze cu economia de război a lui Putin va fi un factor determinant pentru relațiile UE-China în viitor. Dacă China pretinde că apără ordinea internațională bazată pe reguli, atunci ar trebui să condamne fără echivoc încălcarea grosolană de către Rusia a suveranității, integrității teritoriale și frontierelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei. Și să acționeze în consecință. Iar dacă China pretinde că apără multilateralismul – atunci trebuie să respecte normele și principiile comerțului internațional, ancorate în OMC”, a reliefat oficialul european.
Ultimul punct face referire la cooperare între cele două părți pentru a combate schimbările climatice.
„În timp ce China este cel mai mare producător de emisii din lume, cu 30% din emisiile globale, energia curată a reprezentat, de asemenea, peste un sfert din creșterea PIB-ului Chinei. China a investit peste 900 de miliarde de dolari numai în tehnologii curate – mai mult decât SUA, Europa, Japonia și India la un loc. Beijingul este, în același timp, un concurent puternic în cursa tehnologiilor curate și un partener vital pentru decarbonizarea globală. Aceasta este complexitatea cu care trebuie să ne confruntăm. Trebuie să schimbăm viteza în competiția noastră, dar și să explorăm toate căile de cooperare. Amândoi suntem convinși că tripla criză planetară a climei, a pierderii biodiversității și a poluării necesită un cadru multilateral puternic. Și ne dorim ca COP30 de la Belem să producă rezultate ambițioase”, a conchis președinta Comisiei Europene.
Summitul UE-China este programat pentru 24-25 iulie, primul din ultimii doi ani și va avea loc într-un context comercial tensionat generat de tarifele impuse de președintele american Donald Trump, dar și de practicile anti-concurențiale ale Beijingului de pe piața vehiculelor electrice, ce a determinat Uniunea Europeană să impună taxe în acest sector pentru a proteja piața unică europeană.
CHINA
SUA și China ridică restricțiile la export pentru produse-cheie. Măsura vine în urma unui acord-cadru încheiat luna trecută la Londra
Published
6 days agoon
July 5, 2025By
Andreea Radu
Beijingul și Washingtonul pun în aplicare acordul încheiat luna trecută la Londra privind ridicarea restricțiilor asupra exporturilor de produse esențiale pentru producția industrială, în contextul în care ambele părți încearcă să detensioneze războiul comercial global, scrie Politico Europe.
„Partea chineză examinează și aprobă cererile de licențe de export pentru produsele controlate eligibile, în conformitate cu legea. Partea americană a luat, de asemenea, măsuri corespunzătoare pentru a anula o serie de măsuri restrictive împotriva Chinei, iar partea chineză a fost informată cu privire la informațiile relevante”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului chinez într-un comunicat.
Aceste „produse controlate eligibile” sunt o referire implicită la pământuri rare — elemente metalice esențiale pentru producția de tehnologie civilă și militară. Beijingul deține un monopol aproape total asupra aprovizionării globale cu aceste minerale critice și a impus restricții la exportul a 11 astfel de minerale începând din decembrie.
Lista produselor pentru care SUA au ridicat restricțiile de export include motoare de avion, software de proiectare a semiconductoarelor și etan, se arată în comunicat. Reuters și CNN au raportat săptămâna aceasta că Washingtonul a dat undă verde pentru reluarea livrărilor acestor produse către China.
Reluarea exporturilor de produse cheie semnalează dorința Beijingului și a Washingtonului de a menține un armistițiu fragil într-un război comercial reciproc care, în aprilie, a dus la aplicarea de tarife de peste 100% de către ambele părți. Administrația Trump a redus aceste tarife la 55% luna trecută, în timp ce China a redus taxele pe importurile din SUA la 10%, în contextul în care cele două părți negociază un acord comercial mai amplu.
Însă disponibilitatea celor două părți de a folosi barierele netarifare ca arme — inclusiv extinderea restricțiilor privind livrările unor substanțe chimice și programe software către China, precum și embargoul impus de Beijing asupra exporturilor de pământuri rare — reprezintă o amenințare constantă pentru industriile din ambele țări.
Reluarea comerțului bilateral cu tehnologii și minerale esențiale este o veste bună pentru industrie și piețe. Însă durabilitatea acestor exporturi rămâne vulnerabilă în fața oricărei intensificări viitoare a tensiunilor dintre SUA și China.
Dominanța Beijingului asupra lanțului de aprovizionare cu pământuri rare reprezintă o preocupare majoră pentru industria americană de apărare, care are nevoie de minerale furnizate de China pentru a produce de la muniție și armament de precizie până la echipamente militare de vedere pe timp de noapte.
Un acord privind limitarea restricțiilor la export este, cel mai probabil, un punct-cheie pe agenda actualelor eforturi de a negocia un acord comercial mai amplu între SUA și China. Însă rămâne incert dacă Beijingul va renunța la avantajul său în ceea ce privește aprovizionarea cu pământuri rare, având în vedere că SUA se află la ani distanță de dezvoltarea unor surse interne fiabile pentru aceste minerale critice.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Șeful Statului Major al armatei franceze: Franța este considerată de Rusia „principalul său inamic în Europa”

Ursula von der Leyen, omagiu victimelor genocidului de la Srebrenica la 30 de ani de la tragedie: ”UE nu va uita niciodată”

BraveTech EU, o nouă inițiativă lansată de Comisia Europeană în parteneriat cu Ucraina, va consolida capacitățile comune de apărare

MedLife deschide calea pentru o medicină cu adevărat personalizată în România, prin achiziționarea celui mai avansat echipament de secvențiere Illumina – NovaSeq X Plus

România se alătură, prin Exim Banca Românească, inițiativei UE de consolidare a comerțului cu Ucraina prin oferirea de garanții la export

Franța și Regatul Unit semnează un acord „istoric” pentru a-și coordona în premieră politica de descurajare nucleară în beneficiul securității europene

Parteneriatul strategic cu SUA este “o garanție a stabilității și prosperității” României, afirmă Bolojan la 28 de ani de la lansarea parteneriatului

Oana Țoiu și Mihai Jurca au discutat cu cu comisarul european pentru apărare despre contribuția industriei românești de apărare la securitatea europeană

Noua ambasadoare a Germaniei în România, Angela Ganninger, are misiunea unei cooperări strânse Berlin – București “pentru o Europă unită și sigură”

Norvegia investește 238 milioane de euro pentru consolidarea securității energetice și tranziției ecologice în Ucraina

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Macron: Forța Expediționară Comună Franco-Britanică va fi extinsă la 50.000 de soldați și ar putea fi nucleul acțiunii de stabilizare în Ucraina post-conflict

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei

Sebastian Burduja i-a transmis comisarului european pentru Energie că închiderea centralelor pe cărbune în 2026 nu este fezabilă în lipsa unor alternative solide: Ar vulnerabiliza sistemul energetic național
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Vicepremierul Dragoș Anastasiu avertizează cu “scenariul Grecia 2010” dacă România nu adoptă rapid un pachet fiscal: “Suntem cu spatele la zid” din perspectiva timpului
- ROMÂNIA1 week ago
“Susținem ideea că granița UE nu se mai oprește la granița României”, afirmă șefa diplomației române la lansarea președinției daneze a Consiliului UE
- JUSTIȚIE3 days ago
Nicușor Dan îl numește pe profesorul Dacian Dragoș, personalitate recunoscută în drept european, în funcția de judecător al Curții Constituționale. A fost expert în echipa României la litigiul Roșia Montană
- EDITORIALE5 days ago
Iulian Chifu: Trecerea Rubiconului. Putin îl împinge pe Trump să sancționeze Rusia și să sprijine decisiv Ucraina
- ENERGIE4 days ago
Ministerul Energiei lansează în toamnă un nou apel de proiecte pentru a susține tranziția verde a sectorului agroalimentar