Connect with us

SUA

Donald Trump, către potențialii săi alegători la cel mai mare miting anti-avort din SUA: Vor să mă înlăture pentru că eu lupt pentru voi, iar noi luptăm pentru cei care nu au voce şi noi vom câştiga

Published

on

© Donald Trump/ Facebook

Donald Trump a devenit primul președinte american care a participat la cel mai mare miting anual anti-avort din America, „Marșul pentru viață”, adresându-se miilor de susținători ai măsurilor anti-avort, relatează Agerpres.

„Suntem aici dintr-un motiv foarte simplu: să apărăm dreptul fiecărui copil născut și nenăscut de a-și îndeplini potențialul dat de Dumnezeu”, le-a spus președintele american mulțimilor adunate în apropierea clădirii Capitoliului. „Fiecare copil este un dar preţios şi sacru de la Dumnezeu”, a adăugat Trump.

Demonstrația anuală a avut loc pentru prima dată în 1974 – la un an după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat avortul în cazul Roe v Wade.

Până acum, niciun președinte nu a participat la marșul care se desfășoară la doar pași de la Casa Albă, deși președinții republicani anteriori, inclusiv George W. Bush și Ronald Reagan, s-au adresat protestatarilor de la distanță.

Potrivit BBC, apariția lui Donald Trump la cea de-a 47- a ediție a „Marșului pentru viață” martie i-a încântat pe cei ieșiți în stradă, care au scandat „încă patru ani” și „te iubim”.

Alegătorii care susțin limitarea avortului constituie o circumscripție-cheie pentru Donald Trump, care le solicită din nou sprijinul la urne în alegerile din 2020.

De altfel, participarea șefului de la Casa Albă la marșul de protest a avut loc în același timp în care în Senat se desfășura procesul pentru destituirea sa.

în timp ce Senatul a început dezbaterile de fond în procesul pentru destituirea sa.

„Ei vor să mă înlăture pentru că eu lupt pentru voi, iar noi luptăm pentru cei care nu au voce şi noi vom câştiga, pentru că noi ştim cum să câştigăm”, a mai declarat Trump în faţa mulţimii adunate, potrivit Agerpres. 

De la asumarea fotoliului prezidențial, administrația americană a lucrat constant pentru reglementarea sau restricționarea avortului. Participarea la marș a avut loc la întoarcerea lui Donald Trump de la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția.

În timpul mandatului său, Trump a numit judecători anti-avort și s-a opus avorturilor în cazul unor sarcini mai avansate, iar administrația sa a făcut eforturi pentru a separa fondurile federale de serviciile medicale în cazul întreruperilor de sarcină. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Premierul Ludovic Orban salută investițiile SUA în Inițiativa celor Trei Mări: ”Și Uniunea Europeană ar putea participa cu investiții”

Published

on

Corespondență de la München

Statele participante la Inițiativa celor Trei Mări trebuie să realizeze un mecanism care să faciliteze utilizarea resurselor și contribuțiilor direcționate către această inițiativă, a afirmat, duminică, premierul Ludovic Orban, în cadrul Conferinței de Securitate de la München.

Vorbind în cadrul panelului ”Eurovision Contest: A Europe That Protects”, Orban a răspuns la o întrebare cu privire la importanța anunțului făcut de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, care a spus sâmbătă, la München, că Statele Unite vor investi un miliard de dolari în proiecte energetice ale Inițiativei celor Trei Mări.

”Inițiativa celor Trei Mări este o inițiativă importantă pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură și energie pe flancul estic. Este o inițiativă în interiorul Europei. Am salutat anunțul secretarului de stat, dar statele care sunt parte a inițiativei trebuie să participe și să realizăm un mecanism pentru a utiliza resursele și contribuțiile diferitelor state. Și Uniunea Europeană ar putea participa cu investiții”, a spus Orban.

În completare, vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a punctat că Inițiativa celor Trei Mări are o arhitectură europeană.

Salutând anunțul SUA, Schinas a ținut să reamintească că ”Uniunea Europeană, prin politica de coeziune și infrastructură, investește 15 miliarde, nu un miliard”.

Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est, reunite sub platforma Inițiativei celor Trei Mări pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a anunţat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, secretarul de stat american Mike Pompeo.

În semn de susţinere a suveranităţii, prosperităţii şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (…), SUA intenţionează să acorde finanţări de până la un miliard de dolari ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări”, care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană, a declarat el.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

De la München, România salută decizia SUA de finanțare cu un miliard de dolari a proiectelor energetice ale Inițiativei celor Trei Mări

Published

on

Corespondență de la München

Prim-ministrul Ludovic Orban a salutat sâmbătă, la München, anunțul făcut de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, referitor la decizia administrației americane de finanțare, cu 1 miliard de dolari, a unor proiecte energetice promovate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări.

Șeful Guvernului a salutat acest anunț în cursul unei întrevederi cu generalul James Jones, președinte onorific al reputatului think-tank american Atlantic Council și, totodată, președinte al Jones Group International.

Aflat la Conferința de Securitate de la München, unde va participa duminică la o dezbatere privind viitorul Uniunii Europene, Ludovic Orban a avut vineri și sâmbătă mai multe întrevederi cu caracter economic.

Prima reuniune comună a Forumurilor Româno-German și Germano-Român

La 14 februarie, prim-ministrul României a participat la o întrevedere cu reprezentanții reuniți ai Forumurilor Româno-German și Germano-Român – prima reuniune comună a celor două formate de cooperare. 

La reuniunea cu caracter informal au participat președintele Forumului Româno-German, prof. dr. Andrei Pleșu, și președintele Forumului Germano-Român, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul federal german, Gunther Krichbaum, Bernd Fabritius, comisar guvernamental german pentru minoritāti nationale, alături de alți membri marcanți ai executivului și legislativului, mediului de afaceri și societății civile din cele două țări. 

Prim-ministrul Ludovic Orban a evidențiat caracterul special, de natură strategică, al cooperării bilaterale, aflată în evoluție ascendentă, și a apreciat activitatea celor două Forumuri, care a contribuit de o manieră substanțială la consolidarea relației dintre cele două state.

Totodată, a evidențiat rolul de punte al minorității germane din România și al comunității românești din Germania, catalizatori importanți în dinamica relației dintre cele două țări. 

Premierul Ludovic Orban a invitat Google să își stabilească prezența în România

La aceeași dată, șeful executivului român s-a întâlnit cu Kent Walker, vice-președinte pentru afaceri globale al companiei Google, prilej cu care a prezentat interlocutorului avantajele mediului investițional și de afaceri din România, precum și măsurile în acest sens adoptate de guvernul pe care îl conduce. Premietul a adresat vice-președintelui Google invitația de a lua în considerare stabilirea unei prezențe a companiei în țara noastră.

La 15 februarie, premierul Ludovic Orban s-a întâlnit cu reprezentanți ai conducerii Comitetului economiei germane pentru relațiile cu Estul (Ostausschuss der deutschen Wirtschaft), asociație a firmelor germane care reprezintă interesele acestora în țări din Europa Centrală, de Sud-Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală. 

Premierul român a exprimat interes pentru consolidarea și extinderea cooperării economice bilaterale, Germania fiind primul partener comercial al României, cu care se derulează peste o cincime din volumul comerțului exterior, și al treilea investitor în economia românească. 

Prim-ministrul Ludovic Orban a adresat aprecieri față de prezența a peste 23.000 de companii germane în România, care au creat peste 300.000 de locuri de muncă, și a prezentat avantajele României ca destinație a investițiilor germane, precum și măsurile de îmbunătățire a cadrului legislativ și financiar, în scopul atragerii de investiții germane de calitate, pe termen lung. A fost convenită, de asemenea, realizarea, în perioada următoare, a unor evenimente de promovare economică în cele două țări.

Premierul Ludovic Orban reprezintă România la lucrările celei de-a 56-a ediții a Conferinței de Securitate de la München, care debutează vineri în capitala Bavariei, continuând astfel tradiția ultimilor ani când țara noastră a fost reprezentată de președintele Klaus Iohannis, în anii 2016 și 2019, dar și la nivelul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Apărării Naționale în perioada 2018-2019.

Din delegaţia care îl însoţeşte la München pe Ludovic Orban fac parte ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Ion Oprişor, alături de ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu.

La München, Orban a susținut o alocuțiune joi seară la Conferința pentru Europa, în marja Conferinței de Securitate.

Vineri, premierul Orban a avut întrevederi cu prim-miniștrii Kuweitului și Georgiei, iar sâmbătă premierul român a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său din Țările de Jos, Mark Rutte, ocazie i-a evidențiat obiectivul legitim al României de finalizare a procesului de aderare la spațiul Schengen, pentru care România este deplin pregătită.

Duminică, Ludovic Orban va vorbi în cadrul panelului ”Eurovision Contest: A Europe That Protects” alături de președintele Slovaciei Zuzana Čaputová, de premierul Croației Andrej Plenković, de vicepreședintele Comisiei Europene pentru valori și transparență, Věra Jourová, de vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, de președintele Partidului Verzilor din Germania, Annalena Baerbock, și de prim-ministrul landului german North Rhine-Westphalia, Armin Laschet.

Continue Reading

CHINA

Secretarul american al Apărării: Occidentul trebuie ”să creadă pe cuvânt” ambițiile de securitate ale Chinei, care intenționează să devină puterea militară dominantă în Asia până în 2049

Published

on

© Munich Security Conference

Occidentul trebuie ”să creadă pe cuvânt” ambițiile de securitate ale Chinei, care intenționează să devină puterea militară globală și preeminentă ce va domina Asia până la orizontul anului 2049, a avertizat sâmbătă secretarul american al apărării, Mark Esper, vorbind pe scena Conferinței de Securitate de la München, după o serie de discursuri susține în aceeași notă privind Beijingul de către secretarul general al NATO și de colegul său, Mike Pompeo, șeful diplomației de la Wahshington.

Un critic frecvent al Chinei, Esper s-a prevalat de discursul său de la München pentru a arăta că China este în fruntea listei de potențiali adversari ai Pentagonului, urmată de Rusia, ”state periculoase” precum Coreea de Nord și Iran, și de amințările teroriste.

”Partidul Comunist Chinez se îndreaptă și mai repede și mai departe în direcția greșită – mai multă represiune internă, mai multe practici economice prădătoare, mai mult control și, mai ales pentru mine, o postură militară mai agresivă”, a spus el.

Mark Esper a definit China ca o amenințare în creștere pentru ordinea mondială – spunând că cea mai populată națiune din lume fură ”know-how-ul” occidental, intimidează vecinii mai mici și caută un ”avantaj cu orice mijloace și cu orice preț”.

”Deși adesea ne îndoim de transparența și corectitudinea Beijingului, când vine vorba de obiectivele lor de securitate, ar trebui să credem pe cuvânt guvernul chinez. Ei au spus că, până în 2035, China intenționează să își finalizeze modernizarea militară și, până în 2049, încearcă să domine Asia ca putere militară globală preeminentă”, a adăugat șeful Pentagonului.

Anterior, șeful diplomației american Mike Pompeo le-a solicitat aliaților europeni se nu se lase ”păcăliți” de Moscova și de Beijing, insistând asupra ascensiunii Chinei.

Înaintea celor doi, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a recunoscut în discursul său că NATO are de-a face cu ”competiția” provocărilor Rusiei care vrea să revină la ”o lume a sferelor de influență”, dar și cu o schimbare ”balanței globale de putere” în urma ascensiunii Chinei. De altfel, și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a avertizat săptămâna trecută, într-un interviu pentru presa americană, că Europa și America de Nord se află în raza de acțiune a sistemelor de rachete ale Chinei.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending