Connect with us

INTERNAȚIONAL

Donald Trump confirmă interesul pentru achiziționarea Groenlandei: ”O mare tranzacție imobiliară”. Premierul Danemarcei califică ideea drept ”absurdă”

Published

on

Preşedintele american Donald Trump şi-a confirmat duminică interesul pentru achiziţionarea Groenlandei de la Danemarca, eventualitate pe care el a calificat-o drept o “mare tranzacţie imobiliară” și o idee pe care premierul danez Mette Frederiksen a calificat-o drept “absurdă”.

“Este un lucru despre care am vorbit”, a declarat Trump, potrivit Agerpres.

“A apărut acest concept şi am spus că, din punct de vedere strategic, aceasta este fără îndoială interesant şi că noi am fi interesaţi, însă vom discuta puţin” cu Danemarca, a continuat preşedintele american, în condițiile în care Trump va efectua o vizită la Copenhaga la începutul lunii septembrie, după vizita în Polonia.

”Groenlanda nu este de vânzare. Groenlanda nu este daneză. Groenlanda aparține Groenlandei. Sper cu tărie că acest lucru nu este luat în serios”, a declarat, în context, premierul danez Mette Frederiksen pentru ziarul Sermitsiaq, scrie Politico Europe.

”Este o discuție absurdă și [premierul Groenlandei], Kim Kielsen, a lăsat de înțeles clar că Groenlanda nu este de vânzare. Acolo se termină conversația”, a spus ea.

Cotidianul economic The Wall Street Journal a scris joi că preşedintele american, magnat al imobiliarelor înainte de a se lansa în politică, “s-a arătat în repetate rânduri interesat de achiziţionarea” acestui teritoriu care numără 56.000 de locuitori şi a vorbit despre aceasta cu consilierii săi la Casa Albă.

Preşedintele american s-a informat de asemenea asupra resurselor naturale şi importanţei geopolitice a regiunii, potrivit cotidianului.

Groenlanda a fost colonie daneză până în 1953, dată la care a intrat în “Comunitatea Regatului” danez. În 1979, insula a obţinut statutul de “teritoriu autonom”, însă economia sa depinde în continuare foarte mult de ajutoarele acordate de Copenhaga.

Groenlanda găzduiește baza aeriană Thule, baza cea mai nordică a armatei americane, situată la aproximativ 750 de mile deasupra Cercului Arctic și construită în 1951. Radarul și postul de interceptare din zonă au încorporat un sistem de avertizare timpurie pentru rachete balistice, cu o capacitate de detecție care se întinde pe mii de kilometri pătrați pe teritoriul Rusiei.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

MAREA BRITANIE

Joe Biden a devenit al 13-lea președinte al SUA care s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a și a invitat-o la Casa Albă: M-a întrebat de Vladimir Putin și Xi Jinping

Published

on

© The Royal Family/ Facebook

Preşedintele american Joe Biden a declarat că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu care a luat ceaiul duminică după amiaza la Windsor, i-a adus aminte de mama sa, relatează Reuters şi dpa.

“Nu cred că s-ar simţi insultată, dar mi-a adus aminte de mama, privirea şi pur şi simplu generozitatea ei”, a mărturisit Biden presei cu puţin timp înainte de plecarea sa de la Londra, informează Agerpres.

El a adăugat că a avut o discuţie “grozavă” cu suverana, care l-a întrebat de liderul rus, Vladimir Putin, şi de cel chinez, Xi Jinping.

Cuplul prezidenţial american a petrecut la castelul Windsor peste o oră, cu circa 10 minute mai mult decât era prevăzut.

Biden a invitat-o, cu acest prilej, pe regină să viziteze Casa Albă.

Joe Biden s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a și vineri, în cadrul unei recepții pe care monarhul britanic a găzduit-o în timpul summitului G7.

Un număr de 14 preşedinţi s-au succedat la şefia Statele Unite în timpul domniei de 69 de ani a suveranei britanice, de la Harry S. Truman la Joe Biden.

Joe Biden a fost cel de-al 13-lea președinte american care s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh în viață din lume și cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii, începută la 6 februarie 1953, Lyndon B. Johnson fiind singurul preşedinte american pe care regina nu l-a întâlnit. 

Primul șef de stat american pe care aceasta l-a cunoscut personal a fost Harry Truman, pe care l-a întâlnit la Washington în octombrie 1951, pe când avea 25 de ani și era prințesă. 

Continue Reading

NATO

Joe Biden, mesaj pentru țările aliate în ajunul summitului NATO: Apărarea unui aliat atacat prevăzută la articolul V este “o obligație sacră”

Published

on

© G7/ Flickr

Apărarea unui aliat care este atacat, prevăzută de articolul V al tratatului NATO, este o obligaţie “sacră”, a declarat duminică preşedintele american Joe Biden, într-o conferinţă de presă în finalul summitului G7 din Marea Britanie, urmând ca luni să participe, la Bruxelles, la primul său summit NATO în calitate de președinte al SUA.

“Credem că NATO este vital pentru capacitatea noastră de a menține securitatea americană pentru restul secolului. Și există un entuziasm real. (…) Articolul 5 este: “Un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor”. Ei bine, ceea ce americanii fac uneori – nu uitați – amintiți-vă ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001. Am fost atacați. Imediat, NATO ne-a sprijinit. (…)  Noi credem că NATO și articolul 5 sunt o obligație sacră“, a afirmat Biden, în ajunul participării sale la summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles.

Summitul NATO de luni de la Bruxelles, primul cu participarea noului preşedinte american Joe Biden, va prilejui reafirmarea valorii esenţiale a relaţiei transatlantice pentru securitatea euroatlantică.

Calificând reuniunea celor 30 de lideri euro-atlantici drept “un moment crucial pentru Alianța noastră și pentru securitatea noastră colectivă“, secretarul general al NATO a prezentat vineri o serie de domenii cheie de decizie pentru summit, inclusiv consolidarea consultărilor politice pentru ca NATO să rămână unicul forum politic transatlantic, întărirea apărării colective și creșterea rezilienței infrastructurii și a lanțurilor de aprovizionare.

El a anunțat faptul că liderii NATO vor fi de acord cu elaborarea unui nou Concept Strategic care va aborda ascensiunea Chinei și agresivitatea Rusiei, cu implementarea unei politici în materie de apărare cibernetică și cu crearea unui fond pentru inovare în domeniul apărării.

Citiți și Mizele României și ale lui Klaus Iohannis la summitul NATO de la Bruxelles, primul la care va fi prezent președintele SUA Joe Biden

Aliații din NATO vor continua astfel un demers concretizat și în declarația finală a summitului G7 din Marea Britanie, unde cele mai importante democrații ale lumii au condamnat comportamentul destabilizator al Rusiei, cerând Moscovei să își retragă trupele din Crimeea și din estul Ucrainei, și au anunțat că își vor coordona abordările față de concurența sistemică cu China, fiind pentru prima dată când țările G7 se raportează astfel la regimul de la Beijing.

La Bruxelles, Joe Biden va avea o întrevedere bilaterală cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan și va participa la un summit Uniunea Europeană – Statele Unite, pentru a conveni un nou angajament de cooperare și relansare pentru relația transatlantică în privința schimbărilor climatice, comerțului, redresării economice, combaterii pandemiei și provocărilor strategice determinate de Rusia și China.

Vizita lui Biden în Europa se va încheia cu o întâlnire dificilă cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Geneva, în încercarea de a restabili predictibilitatea și stabilitatea relațiilor dintre Washington și Moscova, puternic afectate de tensiunile ultimului deceniu, deși Casa Albă a asigurat că tema discuțiilor cu liderul de la Kremlin va viza apărarea democrației în detrimentul autocrației.

Puteți citi, pe larg, corespondența CaleaEuropeană.ro de la summitul NATO aici.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Joe Biden, la finalul summitului G7: Democraţiile occidentale sunt în competiţie cu guvernele autocrate din lume

Published

on

© G7/ Flickr

Democraţiile occidentale sunt în competiţie cu guvernele autocrate, a reafirmat duminică preşedintele american Joe Biden, la finalul summitul G7 al celor mai puternice democrații ale lumii, care s-a desfășurat în Marea Britanie și care s-a încheiat cu o declarație finală în care liderii prezenți au condamnat comportamentul destabilizator al Rusiei și au anunțat că se vor coordona în fața competiției globale cu China.

“Suntem într-o competiţie, nu cu China în sine, cu autocraţii şi guvernele autocrate din lume, în lumea secolului XXI care se schimbă rapid”, a spus Biden, într-o conferință de presă, după ce în primul său discurs la sosirea în Marea Britanie a invocat din nou un “punct de inflexiune în istoria lumii”, Biden a menționat că acest punct de cotitură este disputa dintre democrații și autocrații.

De altfel, definiția de lucru a politicii externe a noului președinte american este competiția dintre democrație și autocrație reprezintă bătălia secolului al XXI-lea și cine va prevala din aceasta, așa cum Biden a formulat-o în primele 100 de zile ale mandatului său.

El a subliniat că în ce priveşte China nu doreşte conflict şi i-a comunicat acest lucru “personal lui Xi Jinping”.

“Acolo unde putem coopera, vom coopera. Acolo unde nu suntem de acord, o voi spune cu sinceritate și vom răspunde la acțiunile care sunt inconsecvente”, a continuat el.

Joe Biden a ținut să marcheze poziționarea G7 față de China prin intermediul Declarației finale a Summitului, având în vedere că la precedentul summit G7 acțiunile Beijingului nu au fost menționate, iar acum a fost decisă o coordonare la nivelul statelor participante pentru a gestiona concurența sistemică cu China.

Liderul SUA a oferit drept exemplu lansarea unei alternative democratice la inițiativa “Belt and Road”.

Președintele Biden și partenerii din G7 au convenit să lanseze o nouă și îndrăzneață inițiativă globală de infrastructură, Build Back Better World (B3W) – “Să construim din nou o lume mai bună”, un parteneriat de infrastructură bazat pe valori, de înaltă calitate și transparent, condus de marile democrații, pentru a contribui la reducerea nevoilor de infrastructură de peste 40 de trilioane de dolari în țările în curs de dezvoltare, care au fost afectate de pandemia COVID-19.

Aceasta reprezintă o idee menită să concureze economic şi politic cu iniţiativa chineză Belt and Road (BRI), lansată de preşedintele chinez Xi Jinping în anul 2013 ca un plan pentru proiecte de infrastructură şi alte investiţii realizate de China în special în Asia şi Europa. Peste 100 de ţări au semnat cu China acorduri în cadrul iniţiativei Belt and Road, pentru proiecte precum construcţia de căi ferate, porturi, autostrăzi şi alte elemente de infrastructură.

Joe Biden efectuează în perioada 10-16 iunie prima sa călătorie în străinătate de la preluarea mandatului, în Europa, unde participă la patru summituri cruciale pentru politica externă a administrației sale, centrată pe preeminența democrațiilor și a ordinii internaționale bazate pe reguli în fața autocrațiilor și a încercărilor de a răsturna ordinea occidentală. Astfel, după summitul G7 din Marea Britanie (11-13 iunie, Biden participă la summitul NATO (14 iunie) și la un summit UE-SUA la Bruxelles (15 iunie), precum și la un summit cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Geneva, în Elveția (16 iunie).

Continue Reading

Facebook

Team2Share

MAREA BRITANIE7 mins ago

Joe Biden a devenit al 13-lea președinte al SUA care s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a și a invitat-o la Casa Albă: M-a întrebat de Vladimir Putin și Xi Jinping

NATO1 hour ago

Joe Biden, mesaj pentru țările aliate în ajunul summitului NATO: Apărarea unui aliat atacat prevăzută la articolul V este “o obligație sacră”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Joe Biden, la finalul summitului G7: Democraţiile occidentale sunt în competiţie cu guvernele autocrate din lume

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Declarația finală a summitului G7: Liderii marilor democrații și-au aliniat valorile și interese, convenind o abordare dură față de China și cerând Rusiei să renunțe la comportamentul destabilizator

U.E.6 hours ago

Angela Merkel, la finalul ultimului său summit G7: Venirea lui Joe Biden la Casa Albă a adus “un nou elan”

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Joe Biden, către Emmanuel Macron: Uniunea Europeană este incredibil de puternică și are foarte mult de-a face cu capacitatea Europei Occidentale de a fi coloana vertebrală pentru NATO

NATO9 hours ago

Șeful Statului Major al Apărării: Armata României este în măsură să execute operaţii de apărare în situaţia activării Articolului 5 al NATO

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Angela Merkel, primul lider european invitat de Joe Biden la Casa Albă, afirmă că SUA și Germania sunt ”pe drumul cel bun” privind gazoductul Nord Stream 2

POLITICĂ12 hours ago

Președintele Klaus Iohannis împlinește astăzi 62 de ani

Corina Crețu13 hours ago

Corina Crețu pledează pentru accelerarea proiectelor dunărene ale României: Fără Dunăre, România nu va putea atinge ținta de 37% privind tranziția verde

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE3 days ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE1 week ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Strategia noastră fiscal-bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană

U.E.2 weeks ago

Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al UE, evocă un moment istoric prin lansarea EPPO: Avem o responsabilitate enormă. Primul caz înregistrat este din Germania

NATO2 weeks ago

Jens Stoltenberg: Din 2014, NATO și-a intensificat prezența militară pe flancul estic. Am făcut multe, dar continuăm să ne adaptăm

NATO2 weeks ago

NATO restrânge accesul în sediul său diplomaților din Belarus, sancționând astfel Minskul pentru deturnarea unui avion de linie

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană remarcă “spiritul de pionierat al României” și anunță că va colabora cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București

NATO2 weeks ago

Mircea Geoană, la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență din România: Acest centru este oferit parteneriatului strategic indispensabil între NATO și UE

Advertisement
Advertisement

Trending