Connect with us

RUSIA

Donald Trump consideră că propunerea lui Putin de a prelungi cu un an tratatul New Start reprezintă „o idee bună”

Published

on

© MFA Russia/ X

Președintele american Donald Trump a calificat drept „o idee foarte bună” propunerea omologului rus Vladimir Putin de a prelungi voluntar cu un an tratatul de dezarmare nucleară New Start, conform Reuters și AFP, citate de Agerpres.

„Mi se pare o idee bună”, le-a spus duminică Trump reporterilor, întrebat de un jurnalist de la Casa Albă despre oferta lui Putin.

Acesta din urmă a propus în urmă cu două săptămâni prelungirea cu un an a limitelor prevăzute de această înțelegere care a fost prelungită ultima dată în 2021 și care expiră în februarie, anul viitor.

Tratatul New START, semnat în 2010 de președinții Barack Obama și Dmitri Medvedev – ultimul tratat major dintre SUA şi Rusia -, limitează arsenalele celor două ţări la 800 numărul de lansatoare şi bombardiere grele şi la 1.550 numărul focoaselor nucleare, adică o reducere de aproape 30% comparativ cu limita anterioară stabilită în 2002.

Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, a menționat săptămâna trecută că Moscova încă așteptă răspunsul lui Trump la propunerea lansată de Putin de menținere voluntară a limitelor armelor nucleare strategice desfășurate.

Președintele american a vorbit în ianuarie despre dorința sa privind o „denuclearizare” negociată cu Moscova și Beijing. El vrea, de asemenea, construirea unui gigantic scut antirachetă american, „Domul de aur”.

Pe de altă parte, vorbind într-un videoclip difuzat duminică, președintele rus a avertizat că o eventuală decizie a Statelor Unite de a furniza rachete Tomahawk cu rază lungă Ucrainei pentru lovituri în profunzimea teritoriului Rusiei ar distruge relația dintre Moscova și Washington.

În urmă cu o săptămână, vicepreședintele american J.D. Vance anunța că Statele Unite analizează solicitarea Ucrainei de a obține rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune.

Rachetele Tomahawk au o rază de acțiune de 2.500 de kilometri și ar fi un atu puternic în arsenalul Ucrainei în timp ce această țară ripostează împotriva atacurilor cu rachete și drone ale Rusiei.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE: I-au fost prezentate “dovezi palpabile, ample și solide ale violării spațiului aerian al României” de o dronă rusească (FOTO)

Published

on

© MAE

Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat, vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru discuții despre drona care a intrat în spațiul aerian român pe 10 noiembrie, diplomatului rus fiindu-i prezentate dovezi “palpabile, ample și solide ale violării spațiului aerian al României de către un vehicul aerian fără pilot al forțelor militare ruse, în cursul nopții de 10 spre 11 noiembrie”.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, fragmentele recuperate de autoritățile române de la locul prăbușirii vehiculului aerian probează indubitabil apartenența acestuia și implicarea în atacurile masive din noaptea respectivă împotriva infrastructurii civile ucrainene aflată în proximitatea frontierei cu România.

 

Potrivit sursei citate, partea română a exprimat, în cursul convocării ambasadorului Federației Ruse, protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranității României.

De asemenea, reprezentanții MAE au atras atenția asupra repetării acestor situații, care constituie riscuri de o deosebită gravitate pentru siguranța cetățenilor români, precum și pentru securitatea României și a regiunii.

MAE a condamnat încă o dată, în mod ferm, atacurile ilegale și iresponsabile împotriva infrastructurii civile ucrainene din proximitatea frontierei cu România și a reamintit responsabilitatea exclusivă a Federației Ruse pentru războiul de agresiune în curs împotriva Ucrainei. Totodată, a fost menționat că România are dreptul să ia măsurile legale necesare să își protejeze cetățenii și teritoriul inclusiv prin tot spectrul de instrumente politice, inclusiv prin sancțiuni.

“În pofida acțiunii iresponsabile și ilegale a Federației Ruse, în niciun moment cetățenii României din zona survolată nu au fost în pericol direct și iminent. România și aliații au capabilitățile și cadrul de acțiune pentru a gestiona orice situație de risc. România este în permanent contact cu aliații săi și cu ceilalți membri UE pe aceste subiecte”, a mai comunicat MAE.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina și UE pregătesc pachetul de sancțiuni cu numărul 20. Zelenski solicită restricții suplimentare pentru sectorul energetic al Rusiei

Published

on

© European Union 2025

Ucraina, împreună cu partenerii săi din Uniunea Europeană, pregătește propuneri pentru cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care se preconizează că va include restricții suplimentare care vizează sectorul energetic al Rusiei, flota paralelă și companiile care susțin complexul militar-industrial al Moscovei, potrivit unui anunț făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ieri seară. 

„Propunem includerea în cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni al UE a persoanelor juridice și fizice ruse care încă profită de resursele energetice. Vor fi, de asemenea, actualizări cu privire la răpitorii copiilor ucraineni – acest lucru trebuie să fie întâmpinat cu o presiune cu adevărat globală. Și, desigur, trebuie să existe o presiune substanțial crescută asupra tuturor schemelor care permit producția militară rusă”, a subliniat șeful statului.

Printre celelalte propuneri ale Ucrainei se numără: companiile din țările care achiziționează petrol rusesc; infrastructura flotei paralele; complexul militar-industrial rus; entitățile implicate în extracția gazelor în Arctica; oligarhii ruși; și companiile care încearcă să eludeze restricțiile.

„Fiecare rachetă rusă și fiecare dronă rusă conține componente specifice din alte țări, din anumite țări – fără ele, pur și simplu nu ar exista arme rusești. Trebuie intensificată semnificativ activitatea în acest sens, iar această responsabilitate revine în special Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei”, a menționat președintele ucrainean. 

În data de 23 octombrie, statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, prin procedură scrisă, cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, decizia fiind luată în ajunul unui summit al Consiliului European la Bruxelles și după ce Trezoreria Statelor Unite a impus miercuri sancțiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere din Rusia, marcând prima astfel de măsură luată de administrația Trump împotriva Moscovei și o schimbare semnificativă în abordarea sa privind încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina.

Continue Reading

CHINA

Trump a ordonat Armatei SUA reluarea testelor nucleare după o pauză de 33 ani. Anunțul a fost făcut înainte de întâlnirea cu Xi Jinping și a provocat prudență la Kremlin

Published

on

© Ministry of Foreign Affairs People’s Republic of China

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Statele Unite vor relua imediat testelor nucleare, ordonând Armatei SUA să reînceapă aceste teste cu 33 de ani de pauză cu doar câteva ore înainte de întâlnirea sa cu președintele chinez Xi Jinping, în Coreea de Sud, intensificând astfel miza summitului de anvergură de la Busan dintre cei doi lideri.

Trump a scris într-o postare pe rețelele sociale că a instruit Departamentul Apărării să înceapă „imediat” testarea armelor nucleare „pe o bază de egalitate” cu programele de testare nucleară ale altor națiuni, menționând în mod special arsenalele nucleare ale Rusiei și Chinei.

„Statele Unite dețin mai multe arme nucleare decât orice altă țară. Acest lucru a fost realizat, inclusiv printr-o modernizare completă a armelor existente, în timpul primului meu mandat. Rusia este pe locul al doilea, iar China este mult în urmă, dar va ajunge din urmă în cinci ani”, a scris Trump.

„Din cauza programelor de testare ale altor țări, am instruit Departamentul Războiului să înceapă testarea armelor noastre nucleare pe o bază de egalitate. Procesul va începe imediat”, a insistat liderul american.

 

Întrebat despre decizie în timpul salutului oficial cu Xi, Trump a făcut o pauză și a răspuns doar că „vă mulțumesc foarte mult tuturor”, după cum relatează Politico.

Testele ar fi probabil percepute de adversarii externi ca o demonstrație a forței militare americane. Statele Unite nu au mai efectuat un test nuclear din 1992.

Declarația lui Trump a venit la scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri că Rusia a testat cu succes o torpilă nucleară capabilă să distrugă regiuni întregi de coastă.

Anunțul amplifică importanța întâlnirii lui Trump cu Xi în Coreea de Sud, o reuniune deja tensionată, în contextul în care cele două țări se află în pragul unei noi dispute comerciale care ar putea provoca turbulențe majore pe piețele internaționale.

Kremlinul a reacționat joi cu prudență la remarcile președintelui american Donald Trump despre reluarea testelor nucleare de către SUA, afirmând că Rusia nu a efectuat teste nucleare, dar că Moscova va urma exemplul dacă Washingtonul o va face.

Rusia postsovietică nu a testat niciodată o armă nucleară. Uniunea Sovietică a efectuat ultimul test în 1990, iar China în 1996. 

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA8 hours ago

Bolojan face apel la combaterea falsificării istoriei, la 38 de ani de la revolta anticomunistă din Brașov care “a arătat lumii că dictatura nu poate înfrânge dorința de libertate a românilor”

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Miniștrii de externe ai României și Ucrainei au discutat despre “minoritatea națională română din Ucraina și drepturile sale la educație” în limba maternă

U.E.9 hours ago

Bugetul UE pentru 2026 prioritizează coeziunea și mediul. Securitatea și apărarea, la fundul sacului

U.E.11 hours ago

UE majorează cu 25 milioane de euro sprijinul pentru Vecinătatea Estică în 2026, pentru a compensa retragerea finanțării americane pentru societatea civilă din regiune, inclusiv din R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI16 hours ago

Acord la Bruxelles asupra bugetului UE pentru 2026. Victor Negrescu: România își consolidează rolul în arhitectura europeană de securitate cibernetică

U.E.17 hours ago

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

NATO19 hours ago

Germania va cumpăra arme americane de 150 milioane de euro pentru Ucraina, prin inițiativa PURL a NATO

ENERGIE1 day ago

PPC a inaugurat un parc fotovoltaic în Călugăreni care va acoperi nevoile a 48.500 de gospodării și va preveni 116.00 tone de emisii de dioxid de carbon

ROMÂNIA1 day ago

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE: I-au fost prezentate “dovezi palpabile, ample și solide ale violării spațiului aerian al României” de o dronă rusească (FOTO)

U.E.1 day ago

Ungaria va contesta la CJUE planul Bruxelles-ului de eliminare completă a importurilor de energie din Rusia

U.E.17 hours ago

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

ROMÂNIA2 days ago

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

ENGLISH1 week ago

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

ROMÂNIA2 weeks ago

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ROMÂNIA2 weeks ago

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

ROMÂNIA3 weeks ago

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA3 weeks ago

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro

Trending