Connect with us

INTERNAȚIONAL

Donald Trump l-a numit consilier pentru securitate națională pe Robert O’Brien, actual negociator al Departamentului de Stat pentru eliberarea de ostatici

Published

on

© Wikimedia

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că îl va numi pe negociatorul său pentru eliberarea de ostatici, Robert O’Brien, în postul strategic de consilier pentru securitate naţională de la Casa Albă, după demiterea lui John Bolton.

Sunt bucuros să anunţ că îl voi numi pe Robert O’Brien, care în cadrul Departamentului de Stat a obţinut numeroase succes în calitate de trimis special al preşedintelui pentru eliberarea de ostatici, în postul de consilier pentru securitate naţională“, a scris Trump pe contul său de Twitter.

“Am lucrat mult şi din plin cu Robert. Va face o treabă bună!”, a adăugat preşedintele american despre O’Brien care are o lungă experienţă în cercurile de politică externă republicane.

Președintele american Donald Trump l-a demis săptămâna trecută pe John Bolton din funcția de consilier pentru securitate națională.

John Bolton a fost numit în funcția de consilier pentru securitate națională în martie 2018, după ce preşedintele Donald Trump l-a demis din această funcție pe generalul Herbert McMaster.

Bolton a fost treilea consilier în domeniul securităţii naţionale în administrația lui Donald Trump.

Relația lui Donald Trump cu John Bolton părea una solidă, date fiind poziţiile ferme ale celor doi în ceea ce priveşte oprirea programului nuclear al Phenianului și retragerea SUA din acordul nuclear iranian semnat în 2015.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

Parteneriatul Strategic UE-Japonia: Liderii europeni și premierul nipon Shinzo Abe s-au angajat la o coordonare strânsă privind răspunsul la pandemia de coronavirus

Published

on

© European Union, 2020

Liderii Uniunii Europene și Japoniei s-au angajat la o coordonare strânsă privind răspunsul la pandemia de coronavirus și și-au reiterat angajamentul de a-și îmbunătăți parteneriatul strategic, cu prilejul unei reuniuni virtuale, la 26 mai, potrivit unui comunicat de presă comun emis de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel și premierul Japoniei, Shinzō Abe.

În discuțiile lor, liderii au abordat răspunsul la pandemia de coronavirus, subliniind importanța solidarității globale, a cooperării și a multilateralismului eficient. Liderii au discutat despre necesitatea extragerii lecțiilor din situația actuală pentru a preveni viitoarele pandemii și pașii care trebuie făcuți în acest sens.

Bazându-se pe inițiativa de succes „Global Coronavirus Response”, lansată la 4 mai, liderii și-au reafirmat angajamentul pentru colaborare globală și finanțare susținută pentru dezvoltarea și producerea de medicamente antivirale, diagnostice, tratamente și vaccinuri pentru a le pune la dispoziția tuturor la un preț accesibil.

Ilustrând angajamentul UE și al Japoniei de a accelera cooperarea în domeniul cercetării și sănătății, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel și ministrul de stat al Japoniei pentru politica științifică și tehnologică, Naokazu Takemoto, au semnat în marja conferinței video, o scrisoare de intenție privind consolidarea cooperării științifice, tehnologice și pentru inovare. Aceasta include colaborarea dintre Programul de cercetare și dezvoltare japonez Moonshot și Programul Horizon Europe al UE.

Mai departe, președinții von der Leyen și Michel și premierul Abe au subliniat hotărârea lor de a asigura o redresare economică robustă și de a reconstrui economii mai durabile, inclusive și rezistente, în conformitate cu Agenda 2030, Obiectivele de dezvoltare durabilă și Acordul de la Paris. În acest sens, liderii au subliniat necesitatea de a ajuta țările în curs de dezvoltare cu răspunsul lor la coronavirus, de exemplu prin pachetul de sprijin „Team Europe” de peste 20 de miliarde de euro.

Liderii au discutat, de asemenea, despre consecințele geopolitice ale pandemiei de coronavirus și au reiterat angajamentul lor de a respecta ordinea internațională bazată pe reguli și de a consolida cooperarea practică. În cele din urmă, cei trei și-au reafirmat angajamentul față de parteneriatul strategic UE-Japonia, care a fost consolidat prin Acordul de parteneriat strategic UE-Japonia și Acordul de parteneriat economic.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Crucea Roșie face apel la încetarea atacurilor cibernetice asupra facilităților medicale în timpul pandemiei de COVID-19: Cerem guvernelor să ia ”măsuri imediate şi decisive” pentru a le opri

Published

on

Crucea Roșie a făcut apel la încetarea atacurilor informatice asupra facilităților medicale și de cercetare medicale în timpul pandemiei de coronavirus, în cadrul unei scrisori publicate marți și semnată de reprezentanți ai lumii politice și de afaceri, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Semnatarii au punctat că astfel de atacuri pun în pericol viețile oamenilor și guvernele trebuie să ia ”măsuri imediate și decisive” pentru a le opri.

”Sperăm că guvernele lumii vor lua atitudine şi vor reafirma angajamentele faţă de regulile internaţionale care interzic astfel de acţiuni”, a notat în scrisoare preşedintele Comitetului internaţional al Crucii Roşii, Peter Maurer.

Între cei 42 de cosemnatari se numără preşedintele Microsoft Corp, Brad Smith, şi fostul secretar de stat al SUA Madeleine Albright. Iniţiativa scrisorii îi aparţine Institutului Cyberpeace, organizaţie neguvernamentală a cărei misiune este de a împiedica folosirea internetului pentru a lansa atacuri.

Apelul vine la o lună după ce Republica Cehă a denunțat un atac informatic asupra sectorului său medical, lucru care a atras o reacție virulentă din partea secretarului de stat american Mike Pompeo, care a calificat atacul drept ”profund iresponsabil și periculos” și a atenționat că vinovații trebuie să se ”aștepte la consecințe”. Nici Republica Cehă, nici SUA nu au indicat deocamdată a cui a fost responsabilitatea atacului.

Pe parcursul ultimelor luni, hackerii au luat în vizor mai multe spitale, lansând atacuri cu viruşi informatici, de obicei cu scopul de a cere bani. Alte grupări de piraterie informatică, mai sofisticate, cum sunt cele asociate cu o serie de guverne, au vizat centre de cercetare medicală, cu scopul de a fura date legate de tratamentele pentru COVID-19.

Continue Reading

NATO

Defender Europe 20 Plus: 6.000 de militari polonezi și americani vor participa exerciții militare comune pentru consolidarea securității flancului estic al NATO

Published

on

© US Mission to NATO

Aproximativ 6.000 de militari polonezi şi americani vor lua parte la exerciţii comune în luna iunie, în nord-vestul Poloniei, relatează agenţia de presă PAP, citată marţi de thenews.pl, potrivit Agerpres.

Exerciţiile, care au fost modificate faţă de planurile iniţiale, se vor desfăşura în perioada 5 – 19 iunie. În cadrul exerciţiilor intitulate ‘Defender Europe 20 Plus’ vor fi desfăşurate 100 de tancuri şi alte peste 230 de vehicule de luptă pe un poligon de antrenament situat în nord-vestul Poloniei.

Primele vehicule militare au pornit spre poligonul de la Drawsko Pomorskie la scurt timp după miezul nopţii de luni spre marţi, potrivit căpitanului Błażej Łukaszewski, ofiţerul de presă al Brigăzii 12 Mecanizate din armata poloneză, cu baza în oraşul Szczecin.

Potrivit Ministerului Apărării polonez, obiectivul exerciţiilor este de a consolida securitatea Poloniei şi a altor ţări din flancul estic al NATO.

Anterior în acest an, în contextul răspândirii pandemiei de COVID-19, SUA a decis să reducă amploarea exerciţiilor ‘Defender-Europe 20’ din Polonia şi alte ţări europene. 

Citiți și COVID-19: Armata americană își reia parțial exercițiile militare în Europa, cu măsuri de precauție pentru a proteja sănătatea forțelor armate și a populațiilor

Cei 4.000 de soldaţi americani care vor lua parte la ele sosiseră deja în Europa pentru a participa la exerciţiul Defender-Europe 20, cea mai mare desfăşurare militară americană în Europa în ultimii 25 de ani, când pandemia de COVID-19 a determinat Pentagonul să îngheţe toate mişcările militare în lume.

În momentul în care desfăşurarea americană a fost întreruptă la începutul lunii martie, peste 90% din echipamentele prevăzute pentru Defender-Europe 20 fuseseră deja încărcate la bordul avioanelor şi navelor pentru a pleca spre Europa.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending