Connect with us

INTERNAȚIONAL

Donald Trump: Orice sondaje negative la adresa mea sunt știri false

Published

on

Președintele Donald Trump a reacționat după ce un sondaj recent arată că acesta are cea mai scăzută rată de susținere după inaugurarea în funcție, din istoria președinților SUA, acuzând că sunt ”știri false”.

”Orice sondaje negative sunt știri false, la fel ca sondajele CNN, ABC, NBC din timpul alegerilor. Scuze, dar oamenii doresc securitate la granițe și verificări mai riguroase”, a transmis președintele SUA pe Twitter.

Într-o altă postare, președintele a reluat acuzațiile împotriva trusturilor de presă ”ce răspândesc știri false” și ”minciuni”.

Aflat în funcție de doar câteva săptămâni, președintele în funcție Donald Trump are un nivel scăzut de apreciere în rândul cetățenilor, cel mai scăzut de până acum în rândul președinților americani, relevă un sondaj CNN International dat publicității vineri, potrivit The Independent.

Mai mult de jumătate dintre respondenți (53%) dezaprobă modul în care noul președinte se descurcă în funcție, se arată într-un sondaj CNN/ORC International.

Doar 44% dintre respondenți sunt de acord cu deciziile luate de Donald Trump, acesta devenind astfel singurul președinte ce are un rating negativ de susținere în rândul populației, la doar două săptămâni de la preluarea mandatului.

Cu toate acestea, cetățenii americani nu sunt surprinși de modul în care Trump și-a început președinția, 78% dintre aceștia susținând că se comportă așa cum se așteptau încă din timpul campaniei electorale.

George W. Bush, care la fel ca Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale fără a câștiga și votul popular, a avut un rating mai pozitiv în luna februarie a primului său mandat, la acea vreme 57% dintre cetățeni susținându-l, informează sursa citată.

De asemenea, ratingul de susținere pentru Ronald Reagan în primul său mandat (începând cu 1981) a fost unul scăzut, de 51% (cu 7 puncte procentuale peste ratingul președintelui Trump), dar ratingul de dezaprobare a acțiunilor sale a fost semnificativ mai mic, de doar 13%.

Ratingurile de susținere ale președinților au tendința să scadă de-a lungul istoriei, deși sunt și excepții – președintele Franklin D Roosevelt a înregistat o creștere a susținerii populației în perioada mandatului său.

Barack Obama s-a bucurat de cea mai mare susținere din istoria SUA la momentul preluării funcției de președinte, înregistrând un rating pozitiv de 76% în luna februarie.

.

INTERNAȚIONAL

UE și SUA pledează pentru un ”front transatlantic puternic și unit” în fața inițiativei Rusiei de a reconstrui sfere de influență în Europa

Published

on

Coordonarea strânsă dintre Uniunea Europeană și Statele Unite cu privire la evoluțiile recente legate de Rusia și Ucraina continuă la cel mai înalt nivel.

După discuțiile informale ale miniștrilor afacerilor externe și ai apărării din statele membre ale UE, care au avut loc în această săptămână la Brest, Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell, a discutat sâmbătă cu secretarul de stat al SUA, Antony J. Blinken.

Citiți și: Ucraina | Secretarul de stat american, convorbire cu șeful diplomației UE: O nouă agresiune rusă va fi întâmpinată cu ”consecințe rapide, severe și coordonate”

Cei doi oficiai au discutat despre consolidarea militară a Rusiei în jurul Ucrainei și s-au informat reciproc cu privire la cele mai recente angajamente diplomatice legate de încercările Rusiei de a redefini acordurile de securitate în Europa.

Înaltul Reprezentant Borrell și secretarul de stat Blinken au respins inițiativa rusă de a reconstrui sfere de influență în Europa și și-au subliniat hotărârea de a continua consultările intense pe această temă și pe alte chestiuni între SUA și UE – prezentând un front transatlantic puternic, clar și unit, se arată în comunicatul oficial, remis CaleaEuropeana.ro.

Înaltul Reprezentant Borrell și secretarul Blinken au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și au subliniat necesitatea ca Rusia să detensioneze situația și să pună în aplicare pe deplin acordurile de la Minsk.

Aceștia au trecut în revistă pregătirile în curs de desfășurare a măsurilor de descurajare și a unei reacții internaționale puternice cu consecințe masive pentru Rusia în cazul unei noi agresiuni împotriva Ucrainei.

De asemenea, au reiterat faptul că UE și SUA rămân deschise dialogului cu Rusia, dar niciodată în detrimentul libertății, suveranității, independenței membrilor comunității transatlantice și a partenerilor lor sau în detrimentul respectării valorilor fundamentale și a obligațiilor internaționale relevante.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina | Secretarul de stat american, convorbire cu șeful diplomației UE: O nouă agresiune rusă va fi întâmpinată cu ”consecințe rapide, severe și coordonate”

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Secretarul de stat american Antony Blinken a avut ieri, 15 ianuarie, o convorbire telefonică cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, cu privire la situația din Ucraina.

Cei doi oficiali au discutat despre strânsa lor coordonare, alături de aliații NATO și partenerii europeni, pentru a răspunde la consolidarea militară continuă și profund îngrijorătoare a Rusiei în Ucraina și în apropierea acesteia.

Secretarul Blinken a reafirmat că o nouă agresiune rusă împotriva Ucrainei va fi întâmpinată cu „consecințe rapide, severe și coordonate”, potrivit declarațiilor oficiale transmise de purtătorul de cuvânt Ned Price. 

Reamintim că Statele Unite nu au informații clare potrivit cărora Rusia a decis să invadeze Ucraina, dar sunt pregătite indiferent de calea pe care o va urma, a declarat joi consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan.

„Comunitatea serviciilor de informații nu a făcut o evaluare conform căreia rușii au decis în mod categoric să întreprindă o acțiune militară în Ucraina”, a declarat Sullivan reporterilor după o săptămână de discuții între Statele Unite, aliații săi occidentali și Rusia. „Așa că, așa cum stau lucrurile în acest moment, Rusia are oportunitatea de a veni la masa negocierilor.”

„Suntem pregătiți în ambele variante…Suntem pregătiți să facem progrese la masa negocierilor… și suntem pregătiți să luăm măsurile necesare și adecvate pentru a ne apăra aliații, pentru a ne sprijini partenerii și pentru a răspunde cu fermitate la orice agresiune evidentă care ar putea avea loc”, a adăugat consilierul pentru securitate națională al SUA.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

UE și Marea Britanie își intensifică negocierile pentru rezolvarea chestiunilor comerciale post-Brexit

Published

on

© Maroš Šefčovič/ Twitter

Regatul Unit și Uniunea Europeană au anunțat vineri că își vor intensifica negocierile pentru rezolvarea chestiunilor comerciale post-Brexit, informează Reuters, citat de Agerpres.

După ce l-a primit la reşedinţa sa rurală pe vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic pentru discuţii despre care a spus că au fost bune, Liz Truss a declarat că îşi doreşte să se obţină progrese în rezolvarea problemelor privind implementarea regulilor care guvernează comerţul între Marea Britanie, provincia sa Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE.

”Îmi doresc o soluţie negociată. Avem un acord de convenit. Am avut discuţii constructive timp de o zi”, a declarat presei şefa diplomaţiei britanice.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, reprezentanți ai celor două părți urmează să se întâlnească săptămâna viitoare, iar pe 24 ianuarie Maros Sofcovic și Liz Truss vor avea o întrevedere. ”Împărtășim dorința de a avea o relație pozitivă între UE și Regatul Unit, susținută de credința noastră comună în libertate și democrație”, mai informează sursa.

La 20 decembrie, ministrul britanic de externe, Liz Truss, fost secretar pentru comerț, cu șanse de a fi viitor prim-ministru, a preluat dificila sarcină a negocierilor referitoare la relația post-Brexit cu Uniunea Europeană, după ce David Frost și-a anunțat demisia printr-o serie de atacuri la adresa lui Johnson.

Discuțiile între Londra și Bruxelles au loc pe fondul nemulțumirilor Regatului Unit față de protocolul privind Irlanda de Nord, motiv de lungi dispute care s-au intensificat la începutul acestui an în urma amenințărilor lui Truss de a activa Articolul 16 din protocol, suspendând părți din acordul post-Brexit.

Documentul menţine provincia britanică în uniunea vamală şi piaţa unică europeană, pentru a împiedica reintroducerea unei frontiere fizice pe insula Irlanda, care ar risca să fragilizeze acordul de pace din 1998.

Articolul 16 reprezintă o frână de urgență stipulată în documentul mai sus amintit care prevede că ”Uniunea sau Regatul Unit poate lua măsuri de salvgardare adecvate în mod unilateral, dacă executarea prezentului protocol duce la dificultăți economice, societale sau de mediu grave care riscă să persiste ori la deturnarea comerțului. Domeniul de aplicare și durata acestor măsuri de salvgardare sunt limitate la ceea ce este strict necesar pentru remedierea situației. Se acordă prioritate măsurilor care afectează cel mai puțin funcționarea prezentului protocol”, este stipulat la alin. 1, art. 16. În document nu este detaliat ce înseamnă ”serioase dificultăți”, lucru care lasă ambelor părți posibilitatea de interpretare.

Cu toate acestea, articolul 16 nu reprezintă o ”baghetă magică” prin care protocolul privind Irlanda de Nord să fie abrogat.

Potrivit anexei VII, prin activarea acestuia Londra lansează ”un proces de consultări în vederea identificării unei soluții agreate de comun acord”.

Aceste discuții se desfășoară în cadrul Comitetului mixt, grupul de supraveghere politică condus de Truss și de omologul său din UE, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

Guvernul ar trebui să notifice cu o lună înainte orice acțiune unilaterală, cum ar fi suspendarea controalelor vamale dintre Irlanda de Nord și Marea Britanie. De asemenea, ar trebui să participe la consultări periodice cu UE la fiecare trei luni, cu scopul de a reveni la normele prevăzute de protocol. Articolul 16 este menit să fie o pauză temporară, nu o ușă de scăpare. 

În cazul în care una dintre părți nu este de acord cu o acțiune unilaterală de salvgardare, aceasta poate riposta cu ”măsuri proporționale de contrabalansare”, conform alin. 2, art. 16.  

De exemplu, UE ar putea aplica tarife vamale asupra importurilor britanice sau ar putea suspenda acordul de liber schimb UE-Regatul Unit.

Uniunea Europeană dorește însă identificarea unei soluții pe calea dialogului, în vederea menținerii stabilității și predictibilității în Irlanda de Nord.  

Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană a prezentat în luna decembrie o serie de propuneri pentru a asigura continuarea aprovizionării Irlandei de Nord dispre Marea Britanie, în încercarea de a dezamorsa tensiunile post-Brexit cu Londra.

Prin propunerile înaintate, Comisia Europeană arată dorința sa de a facilita punerea în aplicare a protocolului privind Irlanda de Nord, în conformitate cu pachetul de soluții pentur această provincie, prezentat la mijlocul lunii octombrie a acestui an. Astfel, UE și-a arătat deschiderea de a-și modifica propria legislație privind medicamentele pentru a se asigura că:

  • Medicamentele generice, precum paracetamolul, pot fi autorizate în baza procedurilor naționale din Regatul Unit, în conformitate cu normele UE privind medicamentele. Persoanele Irlandei de Nord vor avea acces la astfel de medicamente în același timp ca restul celor din Regatul Unit;
  • Cetățenii din Irlanda de Nord vor avea acces la medicamente inovatoare (inclusiv la noile medicamente pentru cancer) în același timp cu restul persoanelor din Regatul Unit. O „soluție tranzitorie” va permite furnizarea în Irlanda de Nord a oricărui medicament nou autorizat în Regatul Unit, până când autorizația relevantă este acordată și în UE. Această „soluție tranzitorie” se adaugă mecanismelor existente privind uzul compasional și în regim de urgență prevăzute de legislația UE;
  • Toate funcțiile de reglementare pot rămâne în Regatul Unit dacă în prezent se află acolo;
  • Pentru medicamentele introduse în Irlanda de Nord din restul Regatului Unit nu este necesară repetarea testării loturilor dacă acest lucru a fost deja făcut în Marea Britanie sau în Uniunea Europeană;
  • Nu sunt necesare autorizații de fabricație sau licențe de import pentru medicamentele furnizate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, sub rezerva anumitor condiții;
  • Autoritatea de reglementare din Regatul Unit poate permite companiilor situate în Marea Britanie să utilizeze un singur ambalaj și prospect atunci când aprovizionează piețele din Marea Britanie și Irlanda de Nord;
  • Malta, Cipru și Irlanda vor beneficia de anumite derogări pentru o perioadă de trei ani. De exemplu, în această perioadă, în aceste trei țări, importatorii de medicamente din Marea Britanie nu vor trebui să dețină autorizații de fabricație și nici nu va fi nevoie ca aceste medicamente să fie testate din nou, dacă au fost deja testate în Marea Britanie. Astfel, operatorii vor avea mai mult timp pentru a se adapta. În contextul Strategiei farmaceutice a UE, se lucrează la o soluție permanentă pe termen lung.

Propunerile implică, în egală măsură, ca Regatul Unit să respecte anumite condiții:

  • Propunerea prevede cerințe privind ambalarea pentru a se asigura faptul că medicamentele autorizate de Regatul Unit nu intră pe piața unică;
  • Regatul Unit își asumă responsabilitatea exclusivă pentru autorizarea medicamentelor pentru Irlanda de Nord. Acest lucru depinde de respectarea în mod substanțial de către Regatul Unit a legislației UE privind calitatea, siguranța și eficacitatea medicamentelor de uz uman atunci când eliberează autorizații de introducere pe piață pentru Irlanda de Nord. Se reduc astfel riscurile pentru piața unică a UE.

Continue Reading

Facebook

U.E.17 mins ago

CE a adoptat cel de-al doilea program de lucru EU4Health. Statele Membre vor avea la dispoziție în 2022 peste 835 de mil. de euro pentru a construi o UE a Sănătății

INTERNAȚIONAL3 hours ago

UE și SUA pledează pentru un ”front transatlantic puternic și unit” în fața inițiativei Rusiei de a reconstrui sfere de influență în Europa

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Ucraina | Secretarul de stat american, convorbire cu șeful diplomației UE: O nouă agresiune rusă va fi întâmpinată cu ”consecințe rapide, severe și coordonate”

PARLAMENTUL EUROPEAN21 hours ago

Manfred Weber, liderul Grupului PPE din PE, își exprimă susținerea pentru candidatura lui Silvio Berlusconi la președinția Italiei

MCV23 hours ago

Ministerul Justiției va ”coopera transparent și sincer” cu Comisia Europeană pentru atingerea obiectivelor din cadrul MCV. Ce plan și-a propus Ministerul

ROMÂNIA1 day ago

Președintele Klaus Iohannis: Izvor al drepturilor și libertăților, cultura contribuie la consolidarea proiectului european

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă: Cultura românească, demnă de a sta fără complexe alături de marile culturi

CONSILIUL UE1 day ago

Ministrul Bogdan Aurescu susține continuarea coordonării cu SUA sau țări din Asia care împărtășesc aceleași valori și obiective cu România

ROMÂNIA2 days ago

Remus Pricopie, rectorul SNSPA: “Dezechilibrul de gen afectează calitatea guvernării”

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj pentru Asociația Română a Băncilor: Avem nevoie de un parteneriat real, care să valorifice potențialul de dezvoltare economică a României

SUA2 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

NATO4 days ago

Klaus Iohannis reafirmă obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România în contextul tensiunilor cu Rusia: Punerea sub semnul întrebării a arhitecturii de securitate europene este inacceptabilă

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este “deosebit de importantă”. Finalizarea MCV, o altă prioritate majoră

FONDURI EUROPENE2 weeks ago

Premierul Nicolae Ciucă va prelua monitorizarea operaționalizării PNRR: La începutul lui 2022 urmează să intre în contul statului încă 1,9 miliarde de euro, prefinanțare din împrumutul acordat României

ROMÂNIA3 weeks ago

Guvernul lucrează la un plan de acțiune din bani europeni care să transforme România într-un lider regional pentru dezvoltare durabilă până în 2030

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu reprezentanții AmCham România: Stimularea investițiilor străine și atragerea de fonduri europene prin PNRR și CFM, soluții pentru prosperitate și bunăstare

ROMÂNIA3 weeks ago

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, mesaj de Crăciun: Să ne gândim la sănătatea noastră și a celor din jur, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalți

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun: La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători

NATO4 weeks ago

Nicolae Ciucă, la NATO: Actuala comasare de trupe rusești este nejustificată. Confirmă nevoia de a întări acţiunile de descurajare a ameninţărilor şi de apărare pe flancul estic şi la Marea Neagră

COMISIA EUROPEANA4 weeks ago

Ursula von der Leyen, după întâlnirea cu Nicolae Ciucă: Europa, recunoscătoare solidarității României. Comisia Europeană, gata să sprijine creșterea ratei de vaccinare în România

Advertisement

Team2Share

Trending