Donald Trump reia atacurile la adresa UE, criticând politica migratorie ”scăpată de sub control” care ”duce la haos, disfuncționalități și dezordine”: ”Ar trebui să facă ceva înainte să fie prea târziu”

Președintele american Donald Trump a reluat atacurile la adresa Europei, cu câteva zile înainte de a se întâlni cu reprezentanții acesteia în cadrul summitului G7, ce va fi găzduit de provincia canadiană Alberta, și pe fondul dialogului constant menit să stingă disputele comerciale,  după ce liderul american amânat tarifele vamale.

”După cum poate vedea acum întreaga lume, imigrația scăpată de sub control duce la haos, disfuncționalități și dezordine. Și știți ce? Acesta este cazul și în Europa. Asta se întâmplă în multe țări din Europa”, a declarat Trump într-un discurs susținut la o bază militară, făcând trimitere la ciocnirile din Los Angeles, dintre forțele de ordine și manifestanții care își exprimă opoziția față de politica președintelui american de expulzare forțată a migranților, informează AFP, citat de Agerpres. 

”Nu le place când spun asta, dar o spun sus și tare. Ar trebui să facă ceva înainte să fie prea târziu”, a adăugat Donald Trump, vorbind în fața unor militari îmbrăcați în uniformă și cu berete roșii.

Într-o gest menit să inducă frică și ură, acesta i-a acuzat pe protestatari că sunt ”răzvrătiți care poartă steaguri străine cu scopul de a continua invazia străină a țării noastre”, informează Deutsche Welle.

În ultimele zile, președintele Donald Trump a trimis mii de soldați ai Gărzii Naționale și 700 de pușcași marini activi pentru a înăbuși protestele din zona Los Angeles cu privire la măsurile de aplicare a legii imigrației, în ciuda obiecțiilor guvernatorului democrat Gavin Newsom și ale liderilor locali, care nu au solicitat asistență din partea executivului federal, arată AP. 

Marți, trupele Gărzii Naționale au stat de pază în jurul ofițerilor în timp ce aceștia efectuau arestări, o extindere a atribuțiilor trupelor față de rolul lor anterior de a proteja proprietatea federală.

Acțiunile sunt în conformitate cu ceea ce Trump a promis în timpul campaniei de anul trecut, când, în calitate de candidat, a promis cel mai amplu efort de deportare în masă pe care l-a văzut SUA și a afirmat că ar fi dispus să folosească puterea militară pentru a realiza acest lucru.

Dincolo de dosarele de politică internă, Donald Trum pare de gestionat și teme urgente ce intră sub incidența politicii externe, iar primul astfel de subiect pare că va fi discutat în acest weekend, când în Canada, Alberta, va avea loc summitul G7.

În preambulul acestei întâlniri și pe fondul continuării atacurilor fără precedent ale Rusiei asupra Ucrainei, ce au reliefat că Moscova sfidează orice încercare a puterilor occidentale de a aduce pacea în țara invadată,  Uniunea Europeană a propus un nou pachet de sancțiuni contra Kremlinului ce urmărește, printre altele, și o scădere a plafonului de preț pentru petrol, de la 60 de dolari, cât este în prezent, la 45 de dolari.

Citiți și: Înaintea summitului G7, UE propune un nou pachet de sancțiuni contra Rusiei ce include, printre altele, scăderea plafonului de preț pentru petrol, interzicerea operațiunilor care vizează Nord Stream 1 și 2

În pachetul de măsuri ce prevedere o extindere a sancțiunilor asupra flotei fantomă a Rusiei, asupra băncilor din această țară, precum și interdicții de export și de tranzacții cu companii ce ar putea avea legătură cu Nord Stream 1 și Nord Stream 2, Uniunea Europeană motivează că o diminuare a plafonului de preț pentru petrol ar însemna o adaptare la realitățile dinamice de pe piață, barilul de petrol comercializându-se în ultimul timp sub pragul actual de 60 de dolari, intrat în vigoare în decembrie 2022.

Cu ocazia întâlnirii miniștrilor Finanțelor din G7, partea americană și-a arătat reticența față de reducerea plafonului de preț, argumentând că scăderea prețurilor petrolului afectează deja Rusia.

Până în prezent, Donald Trump a refuzat să aplice noi sancțiuni împotriva Rusiei, chiar dacă retorica sa față de Vladimir Putin s-a înăsprit din cauza ritmului lent al negocierilor și a avalanșei continue de atacuri împotriva orașelor ucrainene.

Dincolo de acțiunile de sprijin pentru Ucraina, Statele Unite se află în plin proces de negociere cu Uniunea Europeană pentru a reduce fricțiunile comerciale generate de taxele impuse de Trump.

La finalul lunii mai, președintele american Donald Trump a anunțat că amână aplicarea unor tarife de 50% asupra tuturor importurilor din Uniunea Europeană, în încercarea de a încheia un acord.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare