Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Donald Tusk, înaintea summitului privind Brexit: Protejarea cetățenilor trebuie să fie prioritatea numărul unu a Uniunii Europene și a Marii Britanii

Published

on

Uniunea Europeană a celor 27 “trebuie să rămână unită” pe tot parcursul negocierilor cu Marea Britanie asupra Brexit, a afirmat președintele Consiliului European, Donald Tusk, înaintea participării sale la summitul special pentru stabilirea principiilor de negociere ale UE în tratative cu Londra.

“Trebuie să rămânem uniți ca UE a celor 27. Doar astfel vom fi capabili să încheiem negocierile, ceea ce înseamnă că unitatea noastră este și în interesul Regatului Unit”, a declarat el, care a enumerat trei aspecte principale: o relație viitoare puternică cu Marea Britanie, garanții solide privind respectarea drepturilor și intereselor tuturor cetățenilor și familiilor lor și unitatea UE-27.

”Cu toții vrem o viitoare relație puternică și apropiată cu Marea Britanie. Dar înainte de a discuta viitorul, trebuie să ne rezolvăm trecutului”, a spus Tusk.

”Avem nevoie, de asemenea, de garanții solide pentru toți cetățenii și familiile lor care vor fi afectați de Brexit. Aceasta trebuie să fie prioritatea numărul unu pentru Uniunea Europeană și Marea Britanie”, a mai spus Tusk.

Citiți și Prioritățile României la summitul UE care decide mandatul de negociere cu Marea Britanie

Citiți și Consiliul European privind Brexit se întrunește azi: Drepturile și interesele românilor din Marea Britanie, principala prioritate a lui Klaus Iohannis

Cele trei aspecte menționate de Donald Tusk se regăsesc și în rândul priorităților pe care președintele României, Klaus Iohannis, le va expune la Consiliul European special privind Brexit.

Citiți și Premieră în Uniunea Europeană: Klaus Iohannis și ceilalți lideri europeni se reunesc la Bruxelles pentru a stabili mandatul de negociere privind ieșirea Marii Britanii din UE

Liderii UE-27 se reunesc sâmbătă la Bruxelles pentru o sesiune specială a Consiliului European, dedicată activării de către Marea Britanie a articolului 50 privind retragerea din Uniunea Europeană. La 29 martie 2017, Regatul Unit a notificat în mod oficial Consiliului European intenția sa de a părăsi UE. Notificarea în temeiul articolului 50 este o consecință a rezultatelor referendumului care a avut loc în Regatul Unit la 23 iunie 2016.

Întâlnirea şefilor de stat şi de Guvern are drept scop adoptarea mandatului general de negociere după care UE îşi va desfăşura tratativele cu Marea Britanie pentru Brexit.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ALEGERI EUROPENE 2024

La ultimul summit UE înaintea alegerilor europene, liderii Belgiei și Cehiei cer noi sancțiuni pentru a contracara influența Rusiei în procesele electorale europene

Published

on

© European Union 2024

Prim-miniștrii Belgiei și Cehiei, Alexander de Croo și Petr Fiala, au pledat joi, în cadrul reuniunii Consiliului European, pentru adoptarea de noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe ţări au descoperit interferenţe timpurii din partea Moscovei, guvernele de la Bruxelles și de la Praga demascând astfel de operațiuni.

Într-o scrisoare deschisă adresată conducerii UE și semnată de premierul belgian Alexander de Croo și de președintele ceh Peter Fiala, cele două țări solicită președinților Comisiei Europene, Consiliului European și Parlamentului European să stimuleze noi sancțiuni la adresa Moscovei.

Potrivit scrisorii, cei doi lideri afirmă că au fost deja descoperite cazuri de dezinformare și interferență pro-rusească în mai multe state membre. În special, serviciile de securitate belgiene au descoperit o rețea în interiorul Belgiei care implica transferuri de numerar care au avut loc în parte în Republica Cehă.

Rețeaua urmărea să creeze o cooperare între politicienii pro-ruși din Parlamentul European, să ajute la alegerea mai multor candidați pro-ruși și să numească “persoane active în cadrul acestei rețele ca angajați ai eurodeputaților nou aleși”.

“Interferența rusă în procesele electorale din Europa are loc chiar în acest moment. Ei intenționează să ne perturbe democrațiile”, a subliniat Alexander De Croo, premierul Belgiei, țara care deține președinția semestrială a Consiliului UE și care a organizat summitul extraordinar de la Bruxelles.

De altfel, concluziile adoptate de liderii UE debutează cu fraza “în contextul viitoarelor alegeri europene, Consiliul European subliniază hotărârea Uniunii și a statelor sale membre de a monitoriza îndeaproape și de a limita orice riscuri care rezultă din dezinformare, inclusiv prin intermediul inteligenței artificiale, precum și din acțiunile străine de manipulare a informațiilor și ingerințele străine în procesele electorale.

“Consiliul European invită instituțiile UE și autoritățile naționale să coopereze cu privire la aceste chestiuni”, au stabilit liderii.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

O relație reciproc avantajoasă cu Turcia este în interesul strategic al UE, au stabilit liderii. Klaus Iohannis: Toată lumea trebuie să înțeleagă că relația cu Turcia este importantă

Published

on

© European Union 2024

Liderii Uniunii Europene, reuniți pentru un summit extraordinar la Bruxelles, au adoptat miercuri seara o declaraţie prin care se afirmă dorinţa unei relaţii reciproc avantajoase cu Turcia şi un interes strategic pentru un mediu stabil în estul Mediteranei.

Consiliul European a desfășurat o dezbatere strategică privind relațiile UE-Turcia, luând act de comunicarea comună a Înaltului Reprezentant și a Comisiei Europene referitoare la situația actuală privind relațiile politice, economice și comerciale dintre UE și Turcia.

“Existența unui mediu stabil și sigur în estul Mării Mediterane și dezvoltarea unei relații bazate pe cooperare și reciproc avantajoase cu Turcia reprezintă un interes strategic al Uniunii Europene”, se arată în concluziile adoptate.

Astfel, Consiliul European a încredințat ambasadorilor statelor membre ale UE sarcina ca, “respectând competențele instituțiilor relevante, să înregistreze progrese la nivelul recomandărilor privind comunicarea comună, în concordanță cu concluziile anterioare ale Consiliului European și într-un mod progresiv, proporțional și reversibil, sub rezerva unor orientări suplimentare din partea Consiliului European”.

“Implicarea constructivă a Turciei va juca un rol crucial pentru înregistrarea de progrese în diferitele domenii de cooperare”, au mai stabilit liderii.

Vorbind în cadrul unor declarații de presă înainte de reuniunea Consiliului European, și președintele Klaus Iohannis a precizat că Turcia este un factor relevant în zonă și un actor foarte important.

“Cred că ușor-ușor trebuie să înțeleagă toată lumea – relația cu Turcia este importantă pentru Uniunea Europeană și trebuie să găsim căi de a construi o relație solidă și funcțională, o relație care, sigur, începe să rezolve și problemele unora, și problemele altora. Eu cred că este bine că avem astăzi Turcia pe agendă. Am discutat și informal acum, la întâlnirea pe care am avut-o cu unii lideri, și constatarea mea este că se dorește construirea unei relații mai bune cu Turcia”, a spus președintele.

 

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Orientul Mijlociu: Liderii UE au decis să impună sancțiuni Iranului după primul atac direct cu rachete al Teheranului împotriva Israelului

Published

on

© European Union 2024

Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete după atacul asupra Israelului, liderii europeni condamnând cu ” fermitate și fără echivoc” acest atac lansat de regimul de la Teheran împotriva Israelului.

“Am decis să impunem sancţiuni împotriva Iranului, am vrut să transmitem un mesaj clar” după atacul asupra Israelului, a declarat președintele Consiliului European Charles Michel după prima zi a unui summit extraordinar la Bruxelles, ultimul înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

În concluziile adoptate, Consiliul European condamnă cu fermitate și fără echivoc atacul Iranului asupra Israelului și își reafirmă solidaritatea deplină cu poporul israelian și angajamentul față de securitatea Israelului și față de stabilitatea regiunii.

În acest sens, Consiliul European “solicită Iranului și interpușilor săi să înceteze toate atacurile și solicită ferm tuturor părților să dea dovadă de cea mai mare reținere și să se abțină de la orice acțiune care ar putea spori tensiunile în regiune”.

Astfel, cei 27 de șefi de state sau de guverne au stabilit că “Uniunea Europeană va lua măsuri restrictive suplimentare împotriva Iranului, în special în ceea ce privește vehiculele aeriene fără pilot (UAV) și rachetele“.

“Ideea este de a viza companiile care au un rol în producţia de drone şi rachete”, a precizat președintele Consiliului European.

 

Vorbind în cadrul unor declarații de presă înainte de reuniunea Consiliului European, și președintele Klaus Iohannis a precizat că va reitera și la nivelul Consiliului European condamnarea atacului recent al Iranului asupra Israelului. “România este pe deplin solidară cu Israelul și voi reafirma angajamentul nostru față de securitatea și suveranitatea sa”, a spus el.

Iranul a lansat drone şi rachete către teritoriul israelian în noaptea de sâmbătă spre duminică ca răspuns la o lovitură din 1 aprilie asupra anexei consulare a ambasadei Iranului din Damasc, atribuită Israelului.

Aproape toate rachetele şi dronele au fost distruse de către sistemele israeliene, cu sprijinul SUA, înainte de a lovi teritoriul israelian.

Acesta a fost primul atac direct al Iranului împotriva Israelului după înființarea acestui stat, în 1948.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ALEGERI EUROPENE 20242 hours ago

La ultimul summit UE înaintea alegerilor europene, liderii Belgiei și Cehiei cer noi sancțiuni pentru a contracara influența Rusiei în procesele electorale europene

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

O relație reciproc avantajoasă cu Turcia este în interesul strategic al UE, au stabilit liderii. Klaus Iohannis: Toată lumea trebuie să înțeleagă că relația cu Turcia este importantă

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Orientul Mijlociu: Liderii UE au decis să impună sancțiuni Iranului după primul atac direct cu rachete al Teheranului împotriva Israelului

U.E.2 hours ago

Consiliul European: Scholz, Macron, Iohannis, Rutte și ceilalți lideri au decis că este necesar ca statele UE să furnizeze “urgent apărare antiaeriană Ucrainei”

SCHENGEN14 hours ago

Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră

CONSILIUL EUROPEAN14 hours ago

Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării

ROMÂNIA15 hours ago

Am discutat în Qatar despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură, anunță Marcel Ciolacu. Va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Ursula von der Leyen face apel la “trezirea Europei în materie de securitate și apărare” în fața regimurilor autoritare: Ameninţarea războiului nu este iminentă, dar nu este imposibilă

ROMÂNIA DIGITALĂ15 hours ago

ICI București a lansat NFT Museum în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil

ROMÂNIA16 hours ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA17 hours ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA19 hours ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ2 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO1 week ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

Trending