Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Donald Tusk: Ursula von der Leyen este o prietenă a Europei centrale şi de est, dedicată statului de drept

Published

on

© Council of the European Union

Ursula von der Leyen este dedicată susţinerii regulilor UE privind independenţa justiţiei şi libertatea presei, a indicat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, după o discuţie avută joi cu viitoarea preşedintă a Comisiei Europene, dacă ea va fi validată şi de Parlamentul European.

Minunat să mă întâlnesc cu Von der Leyen, o candidată excelentă pentru preşedinţia Comisiei, o prietenă a Europei centrale şi de est, dedicată statului de drept şi cu o viziune pentru a menţine UE unită”, a scris Donald Tusk, pe Twitter.

Reuters notează că Polonia, țara unde Tusk a fost prim-ministru și care este condusă de conservatori a blocat alături de alte state central și est-europene candidatura olandezului Frans Timmermans pentru preşedinţia Comisiei Europene, considerându-l prea sever în chestiunea statului de drept. Prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, Timmermans a avut un rol semnificativ în activarea articolului 7 din tratatul UE împotriva Poloniei şi Ungariei.

Pe de altă parte, mențiunile lui Tusk la Europa Centrală și de Est apar în contextul criticilor că în privința pachetului de numiri ale șefilor instituțiilor UE nu a fost respectat criteriul geografic, niciuna din funcțiile majore europene nefiind acordată Estului. Până în prezent, doar Donald Tusk și compatriotul său Jerzy Buzek au deținut funcții importante de conducere la nivel european. Tusk este președinte al Consiliului European din 2014, iar anterior Buzek a fost președinte al Parlamentului European.

Cu toate acestea, în dimineața zilei de joi, aflat la Strasbourg, Donald Tusk a apărat în plenul Parlamentului European decizia șefilor de stat sau de guvern privind pachetul de nume agreat și propunerea Ursulei von der Leyen pentru șefia Comisiei Europene, arătând că este o premieră în istoria UE să numească două femei în funcții de conducere și solicitând eurodeputaților să voteze numirea acesteia în funcție.

Tusk a calificat decizia liderilor ca fiind una ”democratică”, în condițiile în care pachetul convenit de lideri i-a nemulțumit pe mulți membri ai Parlamentului European, propunerea pentru șefia Comisiei Europene nerespectând procedura Spitzenkandidat sub umbrela căreia au candidat Manfred Weber și Frans Timmermans.

Pe de altă parte, Ursula von der Leyen a promis eurodeputaților că va veni cu o viziune despre Europa în următoarele două săptămâni, un vot privind candidatura sa la șefia Comisiei Europene fiind programat în sesiunea plenară a Parlamentului European din 15-18 iulie.

Ulterior, von der Leyen s-a întâlnit la Bruxelles și cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, acesta din urmă arătându-și sprijinul pentru viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen, pe care a numit-o ”o adevărată europeană cu care sunt pe aceeaşi lungime de undă când este vorba de susţinerea intereselor europene”.

Pentru a deveni preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen va trebui să obţină susținerea a minim 376 de eurodeputați, având nevoie în acest caz de susținerea a cel puțin trei grupuri politice pentru a fi numită președinte al Comisiei Europene. 

În acest sens, primul mesaj pe care Ursula von der Leyen (PPE) l-a transmis liderilor europeni înainte de a fi acceptată de aceștia a fost că în Colegiul său de comisari atât Frans Timmermans (S&D), cât și Margrethe Vestager (ALDE/ Renew Europe) vor avea poziții de vicepreședinți. Împreună, PPE, S&D și Renew Europe pot genera o majoritate de 445 de eurodeputați dintr-un minim de 376.

În cazul în care va fi aleasă de Parlamentul European în fruntea Comisiei Europene, von der Leyen va fi deopotrivă prima femeie ce ocupă această funcție, dar și primul german, după 52 ani, care va conduce executivul european.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Klaus Iohannis, interviu în presa germană: UE trebuie prezentată așa cum este, cel mai bun proiect politic. Sunt dispus să fiu parte din soluție și nu din problemă, lucru care nu se aplică multor politicieni

Published

on

©️ Administrația Prezidențială

Uniunea Europeană este cel mai bun proiect politic al prezentului, iar România va continua să rămână o țară pro-europeană, a declarat președintele Klaus Iohannis într-un interviu pentru cotidianul german Aachener Zeitung, înregistrat în luna februarie și publicat la 19 mai, înaintea preconizatei decernări a Premiului “Carol cel Mare”, ceremonie amânată pe termen nedeterminat din cauza pandemiei de coronavirus.

“Uniunea Europeană are mulți ani în față, în care trebuie să modeleze un viitor pozitiv pentru cetățenii săi, pe baza problemelor sale. UE a demonstrat că are resursele și voința de a face față tuturor crizelor. Sunt dispus să fiu parte din soluție și nu parte din problemă. Acest lucru nu se aplică multor politicieni europeni în aceste zile”, a spus președintele.

Președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să primească, la 21 mai 2020, în orașul german Aachen, Premiul Internațional ”Carol cel Mare” pentru unitatea Europei, conform unei decizii a Societății Premiului Internațional ”Carol cel Mare” al orașului Aachen anunțate la 14 la decembrie 2019. În conferinţa de presă la care a fost anunţată decizia, preşedintele Societății, Jürgen Linden, a afirmat că această distincţie este menită să-l încurajeze pe Iohannis să continue să conducă ţara sa pe calea europeană. Ceremonia pentru acordarea premiului a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

În interviul acordat, Klaus Iohannis a subliniat că românii sunt pro-europeni și a vorbit despre faptul că destinul european al României este rezultatul unei istorii seculare, când mulți lideri politici și intelectuali au studiat în Germania sau Franța, lucruri care au favorizat apropierea substanțială a României de Europa occidentală.

Prin obținerea Premiului Carol Cel Mare, Klaus Iohannis se alătură astfel unui număr însemnat de lideri din Europa de Est care au primit acest premiu, precum Vaclav Havel sau Donald Tusk. Premiul, ce poartă numele împăratului fondator al Imperiului Carolingian supranumit “Părintele Europei”, este cea mai importantă distincție acordată vreodată unui om politic român.

Citiți și Klaus Iohannis: Premiul Carol cel Mare pe care îl primesc se datorează societății românești, care a reconfirmat atașamentul față de Europa și valorile sale

Referitor la această distincție, președintele a spus în interviul menționat că obținerea acestui premiu ajută România să se “portretizeze mai bine” la nivel european.

Întrebat despre diferențele între liderii politici europeni și atitudinea de îndepărtare de valorile UE a unora dintre aceștia, președintele Klaus Iohannis a spus că Uniunea Europeană trebuie prezentată pentru ceea ce este, anume “cel mai bun proiect politic al prezentului“.

“Fiecare politician are propria sa rețetă și propriul sau model. Cu siguranță nu vreau să mă compar cu alți politicieni. Fiecare este liber să se prezinte și politicile lor, după cum le consideră cel mai bine. Dar este foarte important să ne sprijinim Uniunea Europeană. Cetățenii noștri vor să vadă că politicienii de la cel mai înalt nivel cred în proiect. Dacă nu, oamenii ar pune la îndoială proiectul european”, a spus Iohannis.

Președintele a conchis, precizând că rețeta este una simplă: “Trebuie să trăiești ceea ce predici”.

Citiți și Președintele Societății Premiului “Carol cel Mare”: Klaus Iohannis este un pro-european convins, nu a devenit peste noapte naționalist

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

UE reacționează la planul franco-german: Ursula von der Leyen salută propunerea constructivă, iar Charles Michel face apel la toate țările UE “să lucreze într-un spirit de compromis”

Published

on

© Council of the European Union

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, “s-a bucurat de propunerea constructivă a Franţei şi Germaniei” pentru relansarea economiei europene după criza coronavirusului, arată un comunicat al executivului european.

Şefa executivului european a reacţionat la propunerea cancelarului german Angela Merkel şi a preşedintelui francez Emmanuel Macron privind un fond de relansare” de 500 de miliarde de euro pentru solidaritate şi creştere în UE.

Preşedinta Comisiei Europene trebuie să prezinte pe 27 mai propriul său plan pentru relansare economică pe continent.

“Această propunere (franco-germană) merge în sensul celei pregătite de Comisie, care va ţine cont de asemenea de punctele de vedere ale tuturor statelor membre şi ale Parlamentului European”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Planul franco-german “recunoaşte amploarea provocării cu care se confruntă Europa şi pune accentul corect pe necesitatea de a găsi o soluţie care menţine bugetul european în centrul priorităţilor sale”, a adăugat Ursula von der Leyen, fost ministru în toate guvernele Angelei Merkel.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a salutat la rândul său într-o postare pe Twitter “un pas în direcţia cea bună”, dar a reamintit că “toate statele membre ar trebui să fie implicate” pentru “a ajunge la un acord”.

“Fac apel la cele 27 de state membre să lucreze într-un spirit de compromis imediat ce Comisia Europeană va depune o propunere”, a adăugat șeful Consiliului European.

Citiți și
Emmanuel Macron și Angela Merkel propun un plan de relansare europeană de 500 de miliarde de euro: Pentru prima dată în istorie, Franța și Germania au convenit asupra necesității unei datorii comune a UE
Franța și Germania propun crearea unei “Europe a sănătății”: Emmanuel Macron și Angela Merkel pledează pentru o suveranitate strategică în domeniul sănătății

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au propus luni un plan de relansare pentru Uniunea Europeană de 500 de miliarde de euro pentru a face faţă impactului economic provocat de noul coronavirus, care a aruncat Europa într-o recesiune de o amploare istorică.

Declarația comună semnată de Emmanuel Macron și Angela Merkel este construită pe patru piloni: dezvoltarea unei suveranități în domeniul sănătății printr-o “strategie UE pentru sănătate”, un fond de redresare ambițios bazat pe solidaritate și creștere, accelerarea tranzițiilor ecologică și digitală și consolidarea suveranității și rezilienței industriale și economice a Uniunii Europene, cu accent pe acordarea unui nou impuls pieței unice.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Franța și Germania propun crearea unei “Europe a sănătății”: Emmanuel Macron și Angela Merkel pledează pentru o suveranitate strategică în domeniul sănătății

Published

on

© European Union 2019

Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel au prezentat luni o inițiativă franco-germană de redresare europeană în urma crizei provocate de noul coronavirus, cei doi lideri pledând pentru dezvoltarea unei suveranități în domeniul sănătății printr-o “strategie UE pentru sănătate”.

“Din punct de vedere al sănătății, dorința noastră este să oferim Uniunii Europene forțe concrete”, a spus Emmanuel Macron, care a spus că continentul trebuie să fie mai bine apărat și pregătit împotriva bolilor.

“Europa sănătății nu a existat niciodată, trebuie să devină prioritatea noastră”, a insistat liderul de la Élysée.

 

În Declarația comună semnată de Merkel și Macron este consemnat faptul că răspunsul Uniunii Europene la actuala criză și viitoare astfel de provocări sanitare necesită o abordare comună bazată pe o suveranitate strategică în domeniul sănătății. Cei doi lideri propun consolidarea strategică a unei industrii în domeniul sănătății, care să intensifice dimensiunea europeană a sistemelor de sănătate.

Propunerea franco-germană cuprinde priorități precum consolidarea capacității europene în domeniile cercetării și dezvoltării vaccinurilor și tratamentelor, crearea unor stocuri strategice comune de produse medicale și de medicamente și încurajarea capacităților de producție în Uniunea Europeană, coordonarea politicilor de achiziții privind tratamente și vaccinuri pentru ca țările UE “să vorbească pe o singură voce” în raport cu industria farmaceutică sau crearea unui task force pe sănătate la nivel european care să dezvolte planuri de reacție și prevenție împotriva unor viitoare epidemii.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au propus luni un plan de relansare pentru Uniunea Europeană de 500 de miliarde de euro pentru a face faţă impactului economic provocat de noul coronavirus, care a aruncat Europa într-o recesiune de o amploare istorică.

Declarația comună semnată de Emmanuel Macron și Angela Merkel este construită pe patru piloni: dezvoltarea unei suveranități în domeniul sănătății printr-o “strategie UE pentru sănătate”, un fondul de redresare ambițios bazat pe solidaritate și creștere, accelerarea tranzițiilor ecologică și digitală și consolidarea suveranității și rezilienței industriale și economice a Uniunii Europene, cu accent pe acordarea unui nou impuls pieței unice.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending