Connect with us

U.E.

Drapelul european împlinește anul acesta 35 de ani de la adoptarea sa ca emblemă oficială a UE

Published

on

© European Communities, 1996/Source: EC - Audiovisual Service

Anul acesta sărbătorim 35 de ani de la adoptarea drapelului UE ca emblemă oficială a Uniunii Europene și 65 de ani de la crearea acestuia ca simbol al identității și unității Europei.

„Povestea noastră despre obiective și valori comune este țesută în drapelul nostru, simbol al speranței și al păcii. Aceste obiective și valori sunt parte integrantă a modului nostru de viață european și trebuie să ne asigurăm că acestea rămân baza societății europene. Vorbim despre valori precum respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, drepturile omului și statul de drept. Și obiective precum pacea, dezvoltarea durabilă, incluziunea socială – concepute pentru a îmbunătăți viața fiecărui european. Toate acestea, și multe altele, sunt prezentate în Tratatul de la Lisabona și în Carta drepturilor fundamentale a UE”, transmite Comisia Europeană, într-o postare pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Once upon a time, the 🇪🇺 EU flag This year we celebrate 35 years since the adoption of the EU flag as the official emblem of the European Union, and 65 years since its creation. Our story of common goals and shared values is woven into our flag, a symbol of hope and peace. These goals and values are integral to our way of life in Europe and we must ensure they remain the bedrock of European society.  We are talking about values such as respect for human dignity, freedom, democracy, equality, human rights and the rule of law. And goals such as peace, sustainable development, social inclusion – designed to improve the lives of every European. All of these, and much more, are laid out in the Lisbon Treaty and the EU Charter of fundamental rights.  🇪🇺 Thanks for joining us on this virtual trip to explore the history of the EU flag. Missed any posts? Follow the trail of the EU flag on our feed.  📷 Aerial view of Rond-Point Schuman, Brussels, Belgium ©️ European Union, 2020 / Source: EC – Audiovisual Service / Photographer: Charles Schuermans  #EUFlag #EuropeanFlag #EUHistory #CouncilOfEurope #Values #Democracy #Equality #HumanRights #Freedom #RuleofLaw #StrongerTogether #EU #EuropeanUnion

O postare distribuită de European Commission 🇪🇺 (@europeancommission) pe

 

Drapelul prezintă un cerc format din 12 stele aurii pe fond albastru. Stelele simbolizează idealurile de unitate, solidaritate și armonie între popoarele Europei.

Numărul stelelor nu are legătură cu numărul statelor membre, cercul fiind un simbol al unității.

Istoria drapelului european

Istoria acestui simbol a început în anul 1955. Consiliul Europei, instituție care luptă pentru apărarea drepturilor omului și promovarea culturii europene, a adoptat formatul actual al drapelului pentru uz propriu. În anii care au urmat, el a încurajat instituțiile europene, pe măsură ce erau înființate, să adopte același drapel.

În 1983, Parlamentul European a decis ca drapelul Comunităților să fie același cu drapelul Consiliului Europei. În 1985, liderii europeni au transformat drapelul în emblema oficială a Comunităților Europene (care au devenit ulterior Uniunea Europeană). În plus, fiecare instituție are acum propria emblemă.

Monedă euro comemorativă: drapelul UE la 30 de ani

© European Union, 2015/Source: EC

Pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a deciziei liderilor UE de a adopta drapelul ca emblemă a Uniunii, cele 19 țări din zona euro emit o monedă comemorativă. În urma unei competiții on-line, organizate de Comisia Europeană în 2015, cetățenii și rezidenții zonei euro au ales modelul creat de Georgios Stamatopoulos, un gravor de la Banca Greciei. Acesta ilustrează 12 stele care se transformă în siluete umane, îmbrățișând nașterea unei noi Europe.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

U.E.

Strategia UE pentru Indo-Pacific: UE și Japonia, exercițiu naval comun antipiraterie pentru consolidarea securității maritime

Published

on

© European Union

La 16 octombrie 2021, Uniunea Europeană (UE) și Japonia au desfășurat un exercițiu naval comun în largul coastelor Golfului Aden și ale Mării Arabiei. La exercițiu au participat mijloace ale Forțelor Navale ale UE în Somalia – Operațiunea Atalanta și ale Forței Maritime de Autoapărare a Japoniei, informează Serviciul European de Acțiune Externă. În plus, navele participante au făcut schimb de informații cu Centrul de Securitate Maritimă din Oman.

Bazat pe scenariul unei operațiuni antipiraterie, exercițiul naval comun a inclus acțiuni de abordaj al unei nave, aterizări de elicoptere pe puntea transversală, evoluții tactice complexe și o patrulare comună în largul mării.

Acest exercițiu urmează numeroase alte activități navale comune UE-Japonia, inclusiv un exercițiu comun UE-Japonia-Djibouti în mai 2021. Strategia UE de cooperare în Indo-Pacific, recent adoptată, solicită mai multe activități comune cu partenerii din Indo-Pacific pentru a promova securitatea maritimă în regiune. În plus, UE intenționează să își consolideze parteneriatul cu țările din Golf.

UE își menține angajamentul de a menține ordinea internațională bazată pe norme, inclusiv prin cooperare maritimă practică în ceea ce privește libertatea de navigație și de survolare, pentru a garanta siguranța rutelor maritime, a proteja domeniul maritim mondial de toate amenințările tradiționale și netradiționale și a spori prosperitatea prin intermediul unor oceane pașnice și stabile. Împreună cu partenerii săi din Indo-Pacific, UE va contribui în continuare la menținerea și consolidarea stabilității, securității, prosperității și dezvoltării durabile a regiunii.

Regiunea Indo-Pacific devine din ce în ce mai importantă din punct de vedere strategic pentru UE. Ponderea economică, demografică și politică în creștere a regiunii face din aceasta un actor-cheie în modelarea ordinii internaționale și în abordarea provocărilor globale.

UE și regiunea Indo-Pacific sunt puternic interconectate. UE este deja principalul investitor, principalul partener de cooperare pentru dezvoltare și unul dintre cei mai mari parteneri comerciali din regiunea Indo-Pacific. Împreună, Indo-Pacificul și Europa dețin peste 70 % din comerțul mondial cu bunuri și servicii, precum și peste 60 % din fluxurile de investiții străine directe.

Cu toate acestea, dinamica actuală din Indo-Pacific a dat naștere unei concurențe geopolitice intense, ceea ce a dus la creșterea tensiunilor în ceea ce privește comerțul și lanțurile de aprovizionare, precum și în domeniile tehnologic, politic și de securitate.

Acesta este motivul pentru care UE a decis să își intensifice angajamentul strategic față de regiunea Indo-Pacific. Astfel, la 19 aprilie 2021, Consiliul a adoptat concluziile privind o strategie a UE pentru cooperarea în zona Indo-Pacific. Ca urmare a concluziilor Consiliului, Comisia și Înaltul Reprezentant au prezentat, la 16 septembrie 2021, o comunicare comună privind Strategia UE pentru Indo-Pacific, în care se evidențiază șapte domenii prioritare de acțiune ale UE: prosperitate durabilă și favorabilă incluziunii; tranziția ecologică; guvernanța oceanelor; guvernanța și parteneriatele digitale; conectivitate; securitate și apărare; securitate umană.

Continue Reading

Corina Crețu

Corina Crețu speră că “Guvernul României, indiferent de culoarea sa politică, va acorda sistemului medical statutul de prioritate națională”

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

Actuala criză sanitară ar trebui să reprezinte argumentul cel mai puternic pentru investiții masive în domeniul sănătății, însă luptele politice eclipsează orice progres în această direcție, a deplâns, luni, europarlamentarul Corina Crețu.

Fost comisar european pentru politică regională în perioada 2014-2019, Crețu a evidențiat că în anul 2018 a contribuit la o mai bună echipare a sistemului sanitar din România. La acel moment, pentru a evita ca România să piardă fonduri europene, comisarul Corina Crețu a aprobat modificarea Programului Operațional Regional (POR).

“Am realocat atunci 72,5 milioane EUR către axa prioritară 8 “Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, pentru a finanța achiziția de ambulanțe și echipamente medicale. Astfel, toate județele și-au putut moderniza parcul de ambulanțe sau au achiziționat utilaje pentru cazuri speciale, cum sunt salvările dotate cu scări de incendiu, în cazul în care aceste evenimente tragice se petrec la etajele superioare ale unor blocuri. Am considerat că această măsură poate contribui la o mai bună gestionare a urgențelor medicale, permițând în același timp accesul egal al populației la servicii de asistență medicală și prim-ajutor”, a amintit ea.

Însă, Corina Crețu a atras atenția că aceste măsuri nu sunt suficiente. “Astfel de măsuri și proiecte trebuie să fie adoptate și implementate sistematic, mai ales având în vedere presiunea de astăzi asupra sistemului de sănătate”, a subliniat europarlamentarul.

“În ciuda tuturor evidențelor, speranța mea este că Guvernul României, indiferent de culoarea sa politică, va acorda sistemului medical statutul de prioritate națională – așa cum, de altfel, acesta îl merită de mult, de foarte mult timp”, a conchis Crețu.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Institutul European de Inovare și Tehnologie sprijină noul Bauhaus european cu 5 milioane de euro

Published

on

© European Commission/ Facebook

Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) a lansat luni „EIT Community Booster – Consolidarea noilor întreprinderi Bauhaus europene” pentru a sprijini inițiativa noului Bauhaus european. Acest prim apel va sprijini 20 de companii inovatoare cu un buget de până la 50.000 de euro, pentru a accelera soluțiile care integrează durabilitatea, estetica și incluziunea, informează comunicatul oficial. 

Această cerere de propuneri face parte dintr-un buget mai larg de 5 milioane de euro pentru activitățile noului Bauhaus european, sprijinite de Comunitatea EIT în perioada 2021-2022. Cererea de propuneri pentru stimularea Comunității EIT este deschisă până la 17 decembrie 2021. Start-up-urile și scale-up-urile sunt încurajate să aplice și să își extindă afacerea. O fază pilot a acestui Community Booster lansată la începutul anului 2021 a sprijinit deja 13 întreprinderi cu un total de 650.000 de euro.

„Noul Bauhaus european trece de la proiectare la rezultate concrete datorită sprijinului direct acordat inovatorilor europeni de către Institutul European de Inovare și Tehnologie. Inițiativa contribuie la Pactul Verde European, dar și la noile misiunile UE în cadrul programului Orizont Europa. Aștept cu nerăbdare toate ideile și produsele inovatoare ale antreprenorilor europeni talentați pentru spațiile noastre publice și pentru creșterea durabilă a Europei”, a declarat comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel. 

Această inițiativă are un buget de 5 milioane de euro pentru 2021 și 2022 pentru:

  • furnizarea serviciilor de accelerare și sprijinirea antreprenorilor și a întreprinderilor legate de Noul Bauhaus European;
  • crearea și mobilizarea inițiativelor conduse de cetățeni;
  • oferirea de activități de formare antreprenorială și resurse educaționale în materie de perfecționare și de învățare pe tot parcursul vieții.

De-a lungul anului, Comunitatea EIT a sprijinit în mod semnificativ prima fază a Noului Bauhaus european. Inițiativa Comunității EIT pentru Noul Bauhaus european a fost implementată pentru a spori angajamentul cetățenilor și pentru a implica comunitățile în coproiectarea spațiilor publice durabile, în vederea îndeplinirii obiectivelor Pactului Verde European.

„Pentru ca noul Bauhaus european să ajungă în regiunile și orașele din Europa și nu numai, trebuie să încurajăm conceptele și ideile de afaceri inovatoare. Punctul nostru forte este colaborarea, prin implicarea întreprinderilor, a comunităților regionale și locale și a minților creative, angajându-ne într-o abordare cu adevărat participativă și transdisciplinară. Întreprinderile inovatoare pot fi un motor al schimbării tangibile. Mă bucur să văd că EIT încurajează o astfel de mișcare spre sustenabilitate, estetică și incluziune”, a punctat comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira. 

Comisia Europeană a adoptat în septembrie o comunicare care stabilește conceptul de nou Bauhaus european, ce include o serie de acțiuni de politică și posibilități de finanțare. Proiectul vizează accelerarea transformării diferitelor sectoare economice, cum ar fi construcțiile și industria textilă, pentru a oferi tuturor cetățenilor acces la bunuri circulare și cu emisii de carbon mai scăzute.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
U.E.42 seconds ago

Strategia UE pentru Indo-Pacific: UE și Japonia, exercițiu naval comun antipiraterie pentru consolidarea securității maritime

Corina Crețu15 mins ago

Corina Crețu speră că “Guvernul României, indiferent de culoarea sa politică, va acorda sistemului medical statutul de prioritate națională”

COMISIA EUROPEANA33 mins ago

Institutul European de Inovare și Tehnologie sprijină noul Bauhaus european cu 5 milioane de euro

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

UE a exportat peste un miliard de vaccinuri împotriva COVID-19 în ultimele 10 luni. Ursula von der Leyen: Vom dona în următoarele luni cel puțin 500 de milioane de doze către țările vulnerabile

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Klaus Iohannis participă luni la o videoconferință cu Charles Michel și alți lideri europeni pentru pregătirea Consiliului European din 21-22 octombrie

POLITICĂ2 hours ago

PMP, apel către Parlamentul României pentru a-și relua „rolul său constituțional și pentru a adopta, de urgență, legile cerute de români”

MAREA BRITANIE2 hours ago

UE și Regatul Unit au convenit să demareze ”discuții intense și constructive” pentru a găsi un numitor comun referitor la protocolul privind Irlanda de Nord

Vlad Nistor2 hours ago

Eurodeputatul Vlad Nistor, întâlnire cu ambasadorul Kazahstanului la Bruxelles privind extinderea legăturilor politico-economice cu UE

INTERNAȚIONAL3 hours ago

Nord Stream 2: Prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu gaze pentru export

Dragoș Pîslaru3 hours ago

Dragoș Pîslaru, cel mai influent europarlamentar pe politici economice, propus ministru de finanțe în guvernul Cioloș

U.E.4 hours ago

Conservatorul Peter Marki-Zay, candidatul opoziției unite din Ungaria care îl va înfrunta pe Viktor Orban în alegerile din 2022: Vrem o Ungaria nouă, cinstită

ROMÂNIA2 days ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA3 days ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA3 days ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA3 days ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII3 days ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi4 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA4 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Team2Share

Trending