Connect with us

G20

După Donald Tusk, Emmanuel Macron îi răspunde bilateral lui Vladimir Putin: Democraţiile liberale au încă multe de adus

Published

on

© Kremlin

Președintele francez Emmanuel Macron a fost vineri, la summitul G20, al doilea lider european care i-a dat o replică președintelui rus Vladimir Putin în urma declarațiilor liderului de la Kremlin potrivit cărora ”ideea liberală s-a învechit” și că aceasta ”intră în conflict cu interesele majorităţii covârşitoare a populaţiei”.

Şeful statului francez i-a transmis acest lucru omologului său rus la începutul unei reuniuni bilaterale la Osaka, Japonia, care a avut loc pe marginea summitului G20.

Sunt convins că, în această lume plină de incertitudini, democraţiile liberale au încă mult de făcut şi de adus“, a declarat el, potrivit transcrierii oficiale de pe pagina președinției ruse.

Nu este singurul model, dar este un model care există şi care are forţa sa“, a adăugat şeful statului francez, exprimându-şi speranţa privind continuarea “dialogului între democraţiile liberale şi cele care pot revendica mai puţin acest statut“.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat într-un interviu apărut joi în publicaţia Financial Times înaintea summitului G20 din Japonia că valorile liberale sunt învechite deoarece au fost respinse de majoritatea popoarelor occidentale.

Valorile tradiţionale sunt mai stabile şi mai importante pentru milioane de oameni decât această idee liberală care, în opinia mea, chiar încetează să existe în prezent”, a spus acesta.

Prima replică pentru președintele rus a venit din partea președintelui Consiliului European Donald Tusk.

”Trebuie să spun că sunt în total dezacord cu argumentul conform căruia ideea liberală este depăşită. În calitate de europeni, apărăm aici cu fermitate şi fără echivoc democraţia progresistă”, i-a răspuns Tusk, indirect, președintelui rus Vladimir Putin.

”Oricine afirmă că democraţia progresistă este depăşită susţine prin aceasta că libertăţile sunt depăşite, că statul de drept este depăşit şi că drepturile omului sunt depăşite”, a spus fostul premier polonez în cadrul unei conferințe de presă organizate la Osaka.

”Pentru noi, în Europa, este vorba de valori esenţiale şi perene”, a continuat Tusk, adăugând că ”autoritarismul, cultul personalităţii şi legea oligarhilor sunt cele cu adevărat depăşite, chiar dacă uneori ele pot părea eficiente”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

G20

Italia a preluat președinția G20 în 2021 având ca pilon o nouă eră a legăturilor transatlantice: Roma își asumă rolul de lider în refacerea relației istorice Europa – SUA

Published

on

© European Union

Pregătirea terenului pentru o nouă eră a legăturilor transatlantice va fi pilonul președinției italiene a G20, formatul care reunește cele mai puternice 20 de economii ale lumii și care va culmina cu summitul liderilor mondiali de la Roma la sfârșitul lunii octombrie, relatează EU Observer.

Conform sursei citate, Italia intenționează să profite oportunitatea unică de a fi în cele din urmă pe “scaunul conducător” și de a-și consolida rolul pe scena globală, contribuind din această poziție la legăturile întărite între Europa și următoarea administrație americană a președintelui ales Joe Biden.

Este pentru prima dată când Italia deține președinția G20, de la inaugurarea acestui format în 2008 ca răspuns la criza economico-financiară din urmă cu 12 ani. De atunci, Italia a mai deținut președinția Consiliului UE în 2014 și a asigurat președinția anuală a G7 în 2017, când a asigurat rolul de amfitrion și pentru primul summit G7 cu președintele american Donald Trump. De asemenea, este pentru prima dată după o perioadă de patru ani când o țară membră a Uniunii Europene asigură președinția G20, ultima oară aceasta fiind asigurată de Germania în 2017.

Acum, Italia va oferi prilejul unor prime interacțiuni între noul președinte american Joe Biden și ceilalți lideri ai lumii. De altfel, liderii G20 nu s-au putut reuni anul trecut, summit organizat de președinția asigurată de Arabia Saudită fiind găzduit în format online din cauza pandemiei.

Este pentru prima dată când Italia deține președinția, chiar când urmează să înceapă o nouă fază în relațiile bilaterale UE-SUA. Joe Biden este dornic să stimuleze dialogul și să refacă relația istorică cu Europa“, a spus un oficial al Partidului Democrat, principala formațiune de guvernământ în cabinetul condus de premierul Giuseppe Conte.

Obiectivul Romei este acum relansarea negocierilor transatlantice care au atins un impas în ultimii ani și reconstruirea unui multilateralism mai 

O prioritate majoră pentru Roma este găsirea unui punct comun asupra unor probleme globale cheie – în special schimbările climatice, comerțul și punerea în aplicare a unor măsuri economice durabile pentru a aborda impactul pe termen lung al pandemiei COVID-19.

Cei trei piloni ai președinției G20 din Italia – “cetățenii”, “planeta” și “prosperitate”, care vizează construirea unui viitor sustenabil, bazat și pe mai multă inovație digitală – sunt împărtășiți de Biden, iar acest program crește speranța unui dialog pozitiv UE-SUA.

Viitoarea administrație Joe Biden a promis să refacă alianțele Americii în lume și relația transatlantică, atât în cadrul NATO, cât și cu Uniunea Europeană. Mai mult, Joe Biden este așteptat să efectueze o vizită în Europa în prima jumătate a acestui an pentru a participa la un summit NATO și la o reuniune la nivel înalt cu liderii Uniunii Europene.

Viitorul președinte al SUA a promis că imediat după instalarea administrației sale, Washington-ul va reveni în Acordul climatic de la Paris, unul dintre principalele angajamente globale din care Donald Trump a retras Statele Unite, fiind așteptată, de asemenea, și o decizie privind revenirea asupra deciziei administrației Trump de a retrage SUA și din Organizația Mondială a Sănătății.

Continue Reading

G20

G20 promite să nu impună ”bariere comerciale inutile” pentru produsele de primă necesitate în timpul pandemiei de COVID-19

Published

on

© G20 Saudi Arabia/ Twitter

Statele G20 au promis joi să evite impunerea impunerea de ”barierie comerciale inutile” asupra produselor de primă necesitate, inclusiv alimente, în timpul pandemiei de coronavirus, informează AFP, citat de Agerpres.

La finalul unei reuniuni virtuale organizate de Arabia Saudită, care asigură preşedinţia rotativă a G20, miniştrii comerțului și investițiilor din G20 au promis într-o declarație comună adoptată la finalul întrevederii desfășurate în regim de videoconferință ”să se abţină de la introducerea de restricţii pentru exportarea de produse agricole” şi să evite ”stocarea inutilă de alimente”.

Decizia acestora are loc în contextul în care Fondul Monetar Internațional și Organizația Mondială a Comerțului au avertizat luna trecută că restricțiile impuse asupra exporturilor de materiale medicale și alimente ”pot fi periculos de contraproductive”.

Pandemia a avut un puternic impact asupra economiei și comerțului internațional, provocând temeri privind izbucnirea celei mai grave recesiuni de după Marea Depresiune din anii 1930.

Potrivit Organizației Mondiale a Comerțului, comerțul mondial ar urma să înregistreze ”scăderi” în ceea ce privește volumul în aproape toate regiunile lumii.

Miniştrii comerţului şi investiţiilor din G20, grup format din 19 ţări industrializate şi emergente plus UE, au subliniat , că restricţiile asupra produselor medicale vitale şi altor produse de primă necesitate trebuie, dacă sunt necesare, să fie ”proporţionale, transparente şi temporare” şi să nu creeze ”bariere inutile pentru comerţ sau o perturbare a căilor de aprovizionare”.

Luna trecută, Fondul Monetral Internațional și Organizația Mondială a Comerțului au avertizat că restricțiile impuse asupra exporturilor de materiale medicale și alimente ”pot fi periculos de contraproductive”, deoarece ţările se confruntă cu efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19).

În cadrul unei declarații comune în care solicitau prudenţă la impunerea unor astfel de restricţii, cele două organizaţii și-au exprimat îngrijorarea faţă de scăderea finanţării necesare pentru asigurarea importurilor de materiale medicale şi alimente ţărilor care au cea mai mare nevoie.

Restricţiile de export ”perturbă lanţurile de aprovizionare, afectează producţia şi limitează accesul la produsele de primă necesitate. Alte state contracarează aceste fenomene impunând propriile lor restricţii”, au susţinut FMI şi OMC.

Uniunea Europeană, împreună cu alți 21 de membri ai Organizației Mondiale a Comerțului, s-au angajat să asigure o activitate comercială transparentă și previzibilă cu privire la produsele agricole și alimentare pe durata actualei crize globale de sănătate.

Co-semnatarii declarației comune se angajează să asigure buna funcționare a agriculturii mondiale și a lanțurilor de aprovizionare agroalimentară și să evite măsuri cu un potențial impact negativ asupra securității alimentare, nutriției și sănătății altor membri ai organizației și a populațiilor acestora.

Declarația solicită ca orice măsuri de urgență legate de agricultură și de produsele agroalimentare să fie aplicate țintit, în mod proporțional, transparent, temporar și în concordanță cu normele OMC. Măsurile ar trebui să nu denatureze comerțul internațional cu aceste produse, nici să creeze bariere comerciale nejustificate.

Continue Reading

G20

Emmanuel Macron și Donald Trump anunță că pregătesc ”o nouă inițiativă importantă” împotriva crizei provocate de COVID-19

Published

on

© White House/ Flickr

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în noaptea de joi spre vineri că pregăteşte împreună cu preşedintele american Donald Trump şi cu alte ţări o “iniţiativă nouă majoră” în contextul pandemiei COVID-19.

Foarte bună discuţie cu Donald Trump. Confruntaţi cu criza COVID-19, împreună cu alte ţări, pregătim pentru zilele următoare o nouă iniţiativă importantă“, a scris pe Twitter şeful statului francez după un schimb de opinii cu omologul său american, fără a oferi detalii suplimentare.

La rândul ei, Casa Albă a informat că cei doi lideri au convenit asupra importanţei unei cooperări strânse prin intermediul G7, G20 şi P5 (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU) pentru a ajuta organizaţiile multilaterale, în special Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, să elimine rapid pandemia şi să minimizeze impactul său economic, informează Agerpres, citând AFP.

Săptămâna trecută, liderii țărilor G7 și-au luat angajamentul de a face ”orice este necesar pentru a asigura un răspuns global puternic” la această criză epidemiologică provocată de COVID-19.

De asemenea, joi, liderii G20 și-au asumat printr-o declarație comună să facă ”tot ce este nevoie” în fața ”acestei amenințări”, anunțând că vor injecta peste 5.000 de miliarde de dolari în economia mondială pentru a limita efectele socio-economice ale pandemiei.

Statele Unite au devenit cea mai afectată țară de pandemia cu noul coronavirus, cu cele mai multe cazuri confirmate, peste 85.000, devansând China, țara de unde originează virusul, și Italia. Franța este a patra cea mai afectată țară la nivel european, cu peste 30.000 de cazuri. Pe de altă parte, în ce privește decesele provocate de virusul COVID-19, Franța este a cincea cea mai afectată țară la nivel mondial.

Pandemia de coronavirus, izbucnită inițial în regiunea Wuhan din China în luna decembrie a anului trecut, a devenit provocare globală, afectând 196 de țări și teritorii. La nivel mondial, sunt peste 530.000 de cazuri de infectare, dintre care peste 24.000 de decese și peste 124.000 de cazuri vindecate.

Măsurile luate de majoritatea statelor lumii pentru a preveni această răspândire, între care izolarea și carantina populației, au determinat ca peste 3 miliarde din populația lumii să trăiască în prezent sub o formă de restrângere a libertății de circulație.

Continue Reading

Facebook

SUA12 mins ago

Donald Trump, în ultimul său discurs ca președinte al SUA: Ne rugăm pentru succesul noii administrații. Lumea ne respectă din nou, vă rog să nu pierdeţi acest respect

Dragoș Pîslaru13 hours ago

Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate raportul lui Dragoș Pîslaru privind Instrumentul pentru Asistență Tehnică, element esențial în accesarea fondurilor din mecanismul de 672,5 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Comisia Europeană dorește ca 70% din populația adultă a statelor membre să fie vaccinată împotriva COVID-19 până în vară: Vaccinarea este esențială pentru a ieși din această criză

ROMÂNIA16 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Banca Mondială clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume în contextul pandemiei de COVID-19

Eugen Tomac16 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

Corina Crețu16 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu consideră că România trebuie să-și consolideze strategia națională de vaccinare: Găsirea vaccinului anti-COVID-19 nu a fost decât primul pas. Crucial este acum procesul de vaccinare

PARLAMENTUL EUROPEAN17 hours ago

Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Parlamentului European: Membrii forului legislativ al UE au sprijinit prin ajutor financiar lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept

ROMÂNIA18 hours ago

Premierul Florin Cîțu, asigurat de însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA că relația Statele Unite – România va rămâne puternică în timpul administrației Biden

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI19 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Investițiile în infrastructura feroviară trebuie să fie o prioritate pentru România și pentru Europa, transportul pe calea ferată fiind o soluție verde eficientă

ȘTIRI POZITIVE20 hours ago

Publicație britanică: Timișoara și Cluj-Napoca, în top 20 cele mai sănătoase orașe de locuit din lume, devansând München sau Copenhaga

Eugen Tomac16 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.1 week ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă3 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA3 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

ROMÂNIA4 weeks ago

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns la Institutul Cantacuzino din Capitală. România va avea 10 milioane de doze de vaccin, 140.000 fiind distribuite săptămânal

ROMÂNIA4 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis: Campania de vaccinare anti-COVID-19 începe în România și în toată UE pe 27 decembrie. Vaccinul este sigur și eficient, autorizat la cele mai înalte standarde europene

ROMÂNIA4 weeks ago

Mesajul președintelui Klaus Iohannis pentru noul Guvern: S-a închis ciclul în care ne-am angajat și am promis. Acum, la treabă!

ROMÂNIA4 weeks ago

Guvernul Cîțu a fost învestit de Parlament. Membrii noului Cabinet vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

Advertisement
Advertisement

Trending