INTERNAȚIONAL
Economia libiană, în pragul colapsului. John Kerry, Boris Johson și prim-ministrul libian, întâlnire la Londra pentru găsirea unei soluții
Published
8 years agoon
By
Teodora Ion
Marea Britanie găzduiește astăzi o sesiune de discuții cu oficialii libieni în Londra, ca formă de încercare de a găsi o soluție pentru economia sfâșiată de război, informează The Guardian.
Oficiali ai guvernului sprijinit de ONU se întâlnesc ca urmare a unei inițiative coordonate de SUA, găzduită de Ministerul de Externe din Marea Britanie, de vreme ce diplomații încearcă să formuleze un plan pentru a preveni un dezastru. Boris Johnson, secretarul britanic de stat, și John Kerry, secretarul de stat american, vor lua parte la întâlnire.
Banca Mondială a avetizat că economia libiană se află aproape de colaps, având în vedere că statul se confruntă cu un război civil care durează deja de 3 ani și cu o scădere dramatică a rezervelor bancare.
La 6 luni de la instaurarea noului guvern, condus de prim-ministrul Fayez al-Sarraj, acesta încă se confuntă cu lipsa sprijinului popular.
Prim-ministrul nu a reușit să convingă Parlamentul libian, cu sediul la Tobruk, să-i acorde sprijinul și s-i recunoască autoritatea, Parlamentul având propriul guvern în același oraș.
Situaţia din Libia se îndreaptă spre anarhie, în timp ce foşti rebeli care au ajutat la îndepărtarea fostului lider libian Muammar Gaddafi, în 2011, au intrat în conflict deoarece încearcă să gestioneze agenda politică a ţării şi să controleze vastele rezerve de petrol.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
Boris Johnson îl decodifică pe Trump europenilor: Declarațiile lui nu sunt corecte istoric, ci ca să șocheze Europa pentru a acționa
Italia îndeamnă NATO să-și îndrepte atenția asupra flancului sudic, avertizând asupra extinderii influenței ruse în Africa
Joe Biden va avea o ultimă întâlnire față în față cu Xi Jinping în marja Forumului APEC de la Lima
Eurobarometru: Peste 65% dintre români afirmă un atașament puternic față de UE și consideră că reprezintă o zonă de stabilitate într-o lume turbulentă
“Imprevizibilitatea pură” a lui Trump este ceea ce lumea are nevoie, consideră Boris Johnson: Nu cred că va renunța la Ucraina. Și-a dat seama că nu există nicio înțelegere cu Putin
Viktor Orbán a acceptat invitația lui Zelenski pentru o întâlnire, dar afirmă în continuare că situația din Ucraina este doar „o operațiune militară”
NATO
Ministrul român al apărării, primit la sediul NATO de Mark Rutte: Am discutat despre importanța strategică a Mării Negre și apărarea NATO pe flancul estic
Published
12 hours agoon
March 25, 2025
Ministrul român al apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, la sediul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre provocările de securitate din regiunea Mării Negre și consolidarea apărării pe flancul estic al Alianței.
“Tocmai am încheiat o întâlnire productivă cu Mark Rutte, la Bruxelles. Am discutat despre importanța strategică a Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina, cheltuielile de apărare și descurajarea și apărarea NATO pe flancul estic”, a transmis Angel Tîlvăr pe platforma X.
Oficialul român a subliniat că unitatea și viziunea strategică sunt esențiale în actualul context geopolitic.
“Unitatea și viziunea strategică sunt cele mai puternice atuuri ale noastre”, a continuat el.
Just concluded a productive meeting with @SecGenNATO Mark Rutte, in Brussels. We discussed the Black Sea’s strategic importance, support for 🇺🇦, defense spending, and NATO’s deterrence and defence on the Eastern Flank. Unity and strategic vision are our strongest assets. pic.twitter.com/5Wnu4vG9d6
— Angel Tîlvăr (@AngelTilvar) March 25, 2025
Întâlnirea Tîlvăr – Rutte vine după o serie recentă de contacte ale oficialilor români cu secretarul general al NATO.
Pe 3 martie, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Mark Rutte, prilej cu care înaltul oficial aliat a salutat creșterea bugetului de apărare al țării noastre și a reafirmat angajamentul NATO și al Statelor Unite față de apărarea colectivă și Articolul 5. Convorbirea telefonică Bolojan – Rutte a avut loc la o zi distanță după ce ambii lideri au participat la summitul de la Londra dedicat securității europene și Ucrainei.
Totodată, în luna ianuarie, ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a avut o întrevedere cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, agenda discuțiilor incluzând evoluțiile de securitate pe flancul estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, și continuarea consolidării descurajării și apărării aliate.
INTERNAȚIONAL
Zelenski acceptă armistițiul în Marea Neagră și avertizează: Dacă Rusia îl încalcă, îi voi arăta lui Trump dovezile și voi cere sancțiuni și arme
Published
12 hours agoon
March 25, 2025
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că un armistițiu de încetare a focului care acoperă Marea Neagră și infrastructura energetică a intrat în vigoare imediat și că va solicita mai multe arme și sancțiuni împotriva Rusiei de la președintele american Donald Trump dacă Moscova va încălca înțelegerile.
Statele Unite au declarat anterior că au încheiat acorduri separate cu Kievul și Moscova pentru a asigura siguranța navigației în Marea Neagră și pentru a pune în aplicare o interdicție privind loviturile împotriva instalațiilor energetice din cele două țări.
“Dacă rușii încalcă acest lucru, atunci am o întrebare directă pentru președintele Trump. Dacă o încalcă, iată dovezile – cerem sancțiuni, cerem arme etc.”, a declarat Zelenski, reporterilor, la o conferință de presă la Kiev.
Casa Albă a publicat marți două bilanțuri ale discuțiilor sale cu Rusia și Ucraina, anunțând efectiv un acord pentru o încetare a focului pe mare “pentru a asigura siguranța navigației, a elimina utilizarea forței și a preveni utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră”, informează The Guardian.
De asemenea, cele două țări au convenit să “elaboreze măsuri pentru punerea în aplicare” a acordului anterior de încetare a atacurilor împotriva infrastructurii energetice, potrivit ambelor declarații.
De asemenea, Ucraina și Rusia vor “continua să lucreze în vederea obținerii unei păci durabile și de durată”, se arată în declarații.
În comunicatul specific Ucrainei, Casa Albă a afirmat, de asemenea, că SUA au confirmat că “își mențin angajamentul de a contribui la realizarea schimbului de prizonieri de război, la eliberarea deținuților civili și la returnarea copiilor ucraineni transferați cu forța”.
Documentul specific Rusiei menționa că SUA vor contribui la “restabilirea accesului Rusiei la piața mondială pentru exporturile de produse agricole și îngrășăminte, la reducerea costurilor de asigurare maritimă și la îmbunătățirea accesului la porturi și la sistemele de plată pentru astfel de tranzacții”.
Ambele versiuni s-au încheiat subliniind că “Statele Unite au reiterat imperativul președintelui Donald J. Trump conform căruia crimele de pe ambele părți ale conflictului dintre Rusia și Ucraina trebuie să înceteze, ca pas necesar către obținerea unei soluții de pace durabile”.
“În acest scop, Statele Unite vor continua să faciliteze negocierile dintre ambele părți pentru a ajunge la o rezoluție pașnică, în conformitate cu acordurile încheiate la Riad”, se precizează în cele două documente.
Președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, au convenit într-o discuție telefonică marțea trecută un armistițiu parțial în care Ucraina și Rusia să oprească reciproc timp de 30 de zile atacurile asupra infrastructurilor energetice, ca alternativă în fața unui armistițiu global, refuzat de președintele rus, care a estimat că armata ucraineană ar putea profita de acest răgaz pentru a-și reface capacitățile.
Ulterior, Donald Trump l-a informat “pe deplin” pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre apelul cu Putin, liderul ucrainean acceptând propunerea de încetare a focului, iar SUA stabilind că vor continua să furnizeze informații Ucrainei și vor ajuta Kievul să obțină sisteme de apărare aeriană suplimentare
INTERNAȚIONAL
Casa Albă anunță că Rusia și Ucraina au acceptat un armistițiu pentru o încetare a focului în Marea Neagră
Published
13 hours agoon

Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Ministrul român al apărării, primit la sediul NATO de Mark Rutte: Am discutat despre importanța strategică a Mării Negre și apărarea NATO pe flancul estic

Zelenski acceptă armistițiul în Marea Neagră și avertizează: Dacă Rusia îl încalcă, îi voi arăta lui Trump dovezile și voi cere sancțiuni și arme

Casa Albă anunță că Rusia și Ucraina au acceptat un armistițiu pentru o încetare a focului în Marea Neagră

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România devine un jucător strategic în domeniul metalelor rare, consolidând securitatea economică a Europei

Eurodeputatul Dan Motreanu a solicitat Comisiei Europene să precizeze ce măsuri are în vedere pentru asigurarea unor servicii de educație și îngrijire timpurie de înaltă calitate pentru toți copiii din UE

Oficial: SUA revizuiesc desemnarea României în programul Visa Waiver. Premierul Ciolacu, convins că este o “măsură strict tehnică”. Precizările MAE

Premierul Danemarcei critică administrația Trump pentru că exercită „presiuni inacceptabile” asupra Groenlandei: „Ne vom opune”

Eurobarometru: Tinerii din România, printre cei mai optimiști din UE cu privire la viitorul proiectului european. Ce aștepări au de la Uniunea Europeană

Comisia Europeană va finanța cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pentru viitorul economiei românești, anunță Marcel Ciolacu: „Trei investiții care vor exploata minerale pe care se bat toate marile puteri economice ale lumii”

Comisia Europeană va plăti parțial cea de-a treia cerere de plată din cadrul PNRR, după ce România nu a îndeplinit 6 jaloane

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Marcel Ciolacu: România nu-și permite experimente. Crin Antonescu este singura garanție reală că tot ce am construit într-un ritm nemaiîntâlnit de la Revoluție încoace va continua

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace
Trending
- INTERVIURI6 days ago
INTERVIU Un gigant tehnologic al Europei compară fragmentarea din domeniile militar și telecom și îndeamnă UE să aplice planul Draghi: Nu inovarea lipsește Europei, ci amploarea ei
- ROMÂNIA6 days ago
Camera Deputaților adoptă legislația care ușurează drumului pacienților care au nevoie de fizioterapie. Deputatul Alexandru Rogobete: Serviciile medicale trebuie să fie disponibile tuturor, fără obstacole
- INTERNAȚIONAL1 week ago
Erdogan dorește o întâlnire cu Trump la Casa Albă. În ajunul discuțiilor Trump-Putin, Turcia reafirmă opoziția față de anexarea ilegitimă a Crimeei de către Rusia: Nu recunoaștem situația de facto
- EDITORIALE2 days ago
Iulian Chifu: Prins între ciocan și nicovală: de ce nu poate Putin opri, dar nici continua războiul din Ucraina
- ROMÂNIA7 days ago
Prin lansarea EIT Community Hub România, Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) devine un nod strategic în ecosistemul european de inovare