Connect with us

EDITORIALE

Editorial/ Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, la 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma: E momentul să arătăm curaj și responsabilitate

Published

on

de Antonio Tajani

Mâine sărbătorim 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, un document cu o contribuție fundamentală la ceea ce este astăzi Uniunea Europeană, structură care a asigurat o perioadă de pace şi prosperitate fără precedent în istoria Europei. Şi totuși, în prezent, mai mult ca niciodată, se face simțit un sentiment al distanțării față de proiectul european.

FOTO: European Parliament

În interiorul granițelor UE, ca și în afara lor, naționalismul se extinde, într-o logică a lui „fiecare pentru sine”. Pentru prima oară, în loc să salutăm țări nou venite, asistăm la ieșirea Marii Britanii.

Ca urmare, nu ne putem permite să ne limităm la retorica festivă, ci trebuie să reapropiem Europa de cetățeni, soluționându-le concret problemele.

Populismului trebuie sa i se răspundă cu fapte. Trebuie să reducem șomajul, să controlăm fluxurile migrației, să garantăm siguranța cetățenilor și protecția mediului.

Nu vom ajunge nicăieri dacă ne divizăm și dacă aruncăm în continuare vina pentru propriile erori asupra altor instituții sau guverne. E momentul să arătăm curaj și responsabilitate, pentru a conlucra la găsirea unor soluții comune, în interesul popoarelor europene.

Pentru a reduce șomajul, în special cel al tinerilor, avem nevoie de o Europă mai competitivă și mai atentă la economia reală. Pe lângă Pactul pentru stabilitate și creștere, este necesar un Pact între generații. Nu putem lăsa tinerilor datorii imposibil de plătit și economii ineficiente, care fac dificilă crearea de locuri de muncă. Trebuie să le oferim și lor garanția că vor putea beneficia de modelul nostru de economie socială de piață.

Simpla consolidare bugetară nu e suficientă. Avem nevoie, de asemenea, de o politică de investiții, de o politică pentru industrie, pentru servicii și pentru sectorul digital, cu o piață cu adevărat europeană.

Avem nevoie de o guvernanță economică europeană mai puternică. Flexibilitatea bugetului și utilizarea fondurilor europene trebuie corelate cu calitatea cheltuielilor și cu reforme care să crească eficiența economică și administrativă. Aceasta este singura cale spre o convergență autentică a economiilor noastre, indispensabilă pentru ca euro să aducă avantaje tuturor europenilor.

FOTO: European Parliament

Sunt necesare reguli și proceduri mai simple, care să nu sufoce cetățenii și întreprinderile. Nu trebuie să ne pierdem în detalii, ci trebuie să ne concentrăm asupra provocărilor mondiale majore: politica externă, apărarea, comerțul și combaterea schimbărilor climatice. Niciun stat european nu are suficientă putere pentru a negocia de unul singur cu SUA, China sau Rusia. Suveranitatea ne-o putem exercita cu adevărat doar împreună.

Împreună vom reuși să asigurăm produselor de top europene un acces sigur la piețele mondiale, prin reguli certe și punând capăt concurenței neloiale.

De asemenea, avem nevoie de o piață și o industrie europeană a apărării, pentru a ne apăra de o manieră mai eficace, cu participarea tuturor Statelor Membre. Trebuie să creăm o sinergie, precum și mijloace militare care, deși provenind de la țări diferite, să fie capabile să funcționeze în ultimă instanță în mod coordonat.

Încrederea reciprocă este imperios necesară pentru a ne proteja cetățenii de terorism și criminalitate, dar și pentru a combate evaziunea fiscală. Serviciile noastre de informații, instanțele judiciare, polițiile și gărzile financiare trebuie să schimbe informații între ele și să coopereze.

La fel, pentru a ne controla frontierele, trebuie să punem în comun mai multe resurse, dezvoltând Poliția de Frontieră și Garda de Coastă europeană.

Uniți și solidari, trebuie să garantăm dreptul de azil și să modificăm Regulamentul Dublin, pentru a-l face mai eficient, și să dăm dovadă de aceeași rigoare atât în primirea celor care au dreptul la azil, cât și în respingerea imigrației ilegale.

Pentru a face față fenomenelor majore ale timpurilor noastre, legate de creșterea demografică, schimbările climatice, terorism, războaie și sărăcie, avem nevoie de o strategie comună, îndreptată către dezvoltarea Africii. Nu putem lăsa controlul fluxurilor de migrație pe mâna traficanților de ființe umane și teroriștilor.

Pentru a facilita și accelera repatrierile, pentru a crea centre de primire în Africa de Nord, împreună cu ONU și pentru a diminua presiunea migratorie, este necesară o diplomație economică puternică. E nevoie de un plan Marshall pentru Africa, cu mai multe investiții și transferuri de know-how în apărare, infrastructuri, energii ecologice, antreprenoriat, formare și capacitate administrativă.

FOTO: European Parliament

Nu vom putea găsi soluții în fața acestor provocări dacă nu suntem conștienți de cât este de necesară acum, mai mult decât oricând, unitatea europeană. Europa trebuie schimbată, nu slăbită.

E timpul să reflectăm asupra erorilor pe care le-am făcut și asupra a ceea ce trebuie îmbunătățit, fără să ne descurajăm și fără să ne pierdem sentimentul de mândrie pentru ceea ce am construit împreună.

Suntem unica regiune din lume unde nu există pedeapsa cu moartea. Lumea își îndreaptă privirile către noi atunci când un jurnalist e închis, când o femeie cade victimă violenței sau își vede drepturile încălcate, când un opozant politic este amenințat sau privat de libertate. Să rămânem un far al drepturilor fundamentale. Suntem mult mai mult decât o piață și o monedă.

Cu toți, trebuie sa ne asumăm rolul de lider, cu încă și mai multă forță și curaj, în apărarea valorilor noastre care sunt însăși rațiunea noastră de a fi împreună.

Europa este o istorie a reușitei atunci când știe să transforme în realitate idealurile de progres, prosperitate, libertate și pace. Nu pot să cred că noi, europenii, nu mai vrem să visăm. Astăzi e în puterea noastră să schimbăm această imagine a unei Europe abstracte, ineficiente și birocratice. Să ne regăsim elanul și să facem să renască sentimentul apartenenței la un proiect grandios.

Este moștenirea cea mai prețioasă pe care o putem lăsa generațiilor viitoare.

Antonio Tajani, membru al Parlamentului European încă din 1994, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene între 2008 și 2014 în calitate de comisar pentru transport și apoi de comisar pentru industrie și antreprenoriat. Din 2014 și până la începutul acestui an a fost prim-vicepreședinte al Parlamentului European. Din data de 17 ianuarie 2017, Tajani a devenit președinte al Parlamentului European.

**Editorialul președintelui Parlamentului European a fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către Biroul de Informare al Parlamentului European, iar opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului**

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EDITORIALE

Quo vadis NATO? La 70 de ani de existență, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de un nou Concept Strategic

Published

on

Secretarul general al NATO a avut o abordare foarte prudentă după ce miniștrii afacerilor externe din țările aliate au discutat propunerile Germaniei și Franței privind transformarea Alianței, în timp ce, în surdină, Statele Unite au reafirmat cererea ca europenii să investească mai mult în materie de cheltuieli militare.

Pe scurt, Germania propune crearea unui comitet de experți care să declanșeze o dezbatere politică și strategică cu scopul recâștigării încrederii între aliați. Franța, pe de altă parte, vrea schimbarea procesului decizional, care încă de la înființarea NATO se bazează pe consens. Este, practic, enunțarea obiectivului urmărit de Emmanuel Macron.

În fapt, aceasta este abordarea ”pas cu pas” a lui Emmanuel Macron, patentată deja la nivel european: Mai întâi face o declarație puternică, rezonantă și care atrage critici și generează polarități cu scopul de a veni ulterior cu propunerea dorită. În cazul afirmației privind ”moartea cerebrală a NATO” și articolul 5 referitor la apărarea colectivă, scopul este cel de mai jos. Tot nu cred că era nevoie de o astfel de afirmație pentru a genera un proces de reflecție privind viitorul NATO la summitul de la Londra, unde oricum aliații se reunesc pentru a aniversa existența septuagenară euro-atlantică, iar o astfel de discuție era de așteptat. Dar poate era nevoie dacă ambițiile sunt de a schimba fundamental paradigma, precum ideea unui ”pilon european în cadrul NATO”. Însă, masa Consiliului Nord-Atlantic nu este cea a Consiliului European. Mai mult, la nivel aliat avem deja experiența de la summitul precedent de la Bruxelles cu tensiunile dintre Donald Trump și Angela Merkel privind împărțirea poverii financiare, subiect care încă nu este considerat soluționat de aliații americani, în pofida unei creșteri bugetare pe care Berlinul a anunțat-o sau a afirmațiilor venite dinspre Berlin, dar și din vocea viitoarei președinte a Comisiei Europene, fostul ministru german al Apărării Ursula von der Leyen, privind caracterul ”remarcabil” al NATO ca instituție.

Pe fond, nu-i de mirare că propunerea Berlinului a primit sprijin, în timp ce viziunea Parisului nu a stârnit entuziasm.

Revenind la ministeriala de miercuri, importantă în ecuația pregătirii reuniunii de la Londra a liderilor euro-atlantici: modul precaut în care Jens Soltenberg a ales să comunice pe acest subiect arată că discuțiile pe aceste teme vor ocupa agenda reuniunii aniversare de la Londra. Secretarul general aliat a refuzat de două ori să abordeze explicit propunerea Franței, iar în momentul în care a făcut-o a subliniat din start că va răspunde ”prudent”. Prudent a însemnat și sec: ”voi fi precaut în a intra în detalii. Am avut o discuție, iar mesajul principal este că suntem uniți în ce privește consolidarea NATO”.

Analizând la o scară istorică și cunoscând faptul că anul viitor se împlinesc 10 ani de la adoptarea, la summitul de la Lisabona, a Conceptului Strategic care a guvernat acțiunile NATO în ultimul deceniu, cred că discuțiile ar trebui să scoată din sertar următorul instrument: dezbaterea și adoptarea unui nou Concept Strategic al NATO.

Există argumente, dincolo de cadența istorică în care, în cei 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, NATO a avut trei concepte strategice: după summitul de la Londra din 1990 a fost elaborat Conceptul Strategic post-Război Rece și adoptat la summitul de la Roma din 1991, în 1999, la Washington, la 50 de ani de la înființarea Alianței, a fost aprobat Conceptul Strategic care adapta Alianța la transformările determinate de valurile de extindere către Est, iar în 2010, cel de la Lisabona, care calibrează Alianța pe trei dimensiuni: apărare colectivă, gestiunea crizelor și securitate prin cooperare.

Actualul concept strategic al Alianței a fost edificat într-o perioadă fundamental diferită din perspectiva paradigmei de securitate și de apărare colectivă în Europa, în America de Nord și în vecinătatea familiei euro-atlantice. La nivel de lideri, diplomați, experți și analiști domina percepția că Statele Unite vor înțelege pentru totdeauna crucialitatea unei Europe stabile și sigure, europenii nu simțeau presiunea unor amenințări iminente de securitate, precum nici dorința de a se emancipa strategic și militar, iar Moscova tot nu era percepută în cheie asertivă și dornică să își recapate dominația în sferele de influență pierdute, chiar dacă pozițiile exprimate de Vladimir Putin la summitul aliat de la București în privința Georgiei și Ucrainei s-au dovedit a fi un avertisment timpuriu.

Cele trei caracteristici esențiale ale Conceptului Strategic din 2010 – apărare colectivă, gestiunea crizelor și securitate prin cooperare – calibrează trei dimensiuni: cea a unității și coeziunii interne, cea a unei abordări flexibile și pro-active în raport cu crizele care se pot dovedi provocatoare la adresa Alianței și cea a colaborării cu actorii externi pentru menținerea și proiectarea stabilității în vecinătățile aliate.

La un deceniu distanță de la acel moment marcăm cinci de ani de când mediul de securitate de la frontieră estică a NATO a fost modificat spre iremediabil prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia și acțiunile de destabilizare a Ucrainei, iar relația între Alianță și Uniunea Europeană a căpătat noi dimensiuni, atât prin domenii comune de cooperare și complementaritate (a se vedea mobilitatea militară), cât și prin lansarea conceptului de apărare europeană ca abordare de sine stătătoare și de principiu pentru cercetare militară și revitalizare a industriei de apărare.

La nivel politic, coeziunea internă aliată experimentează șocuri similare celor din timpul crizei Suezului, a retragerii Franței din structurile militare aliate sau a pozițiilor pe care SUA și Marea Britanie, pe de o parte, iar Franța și Germania, pe de altă parte, le-au avut în ce privește războiul din Irak. Unilateralismul hotărât al administrației Donald Trump și ambiția personală a președintelui american ca aliații europeni să aloce mai mulți bani pentru apărare, inclusiv prin achiziția de armament american, a scindat Alianța, chiar dacă solicitările liderului SUA sunt unele rezonabile și au la bază un angajament comun asumat de țările NATO în 2014. Disputele acestuia cu Germania pe tema cheltuielilor militare și, in extenso, din pricina relațiilor energetice ale Berlinului cu Moscova, ascensiunea noului președinte francez, cu o abordare mai mult franco-europeană decât transatlantică, culminând cu afirmația politică a unei stări de moarte cerebrală, calea pe care o urmează Turcia, un aliat care nu mai respectă standardele democratice, sunt ingrediente și semnale politice.

Un nou Concept Strategic este un răspuns. Și este un răspuns care oferă garanția parcurgerii și clarificării tuturor elementelor care pun la încercare unitatea NATO. Cheia de înțelegere și de analiză a Alianței Nord-Atlantice a stat, de cele mai multe ori, în plecarea de la premisa că reziliența, adaptarea și flexibilitatea sunt core-ul și mindset-ul acestei organizații. Un nou Concept Strategic ar echivala cu această adaptare tot mai necesară.

Continue Reading

EDITORIALE

Dovezi de unitate transatlantică la 30 ani de la căderea Zidului Berlinului: O statuie a lui Ronald Reagan, inaugurată la Berlin. O bucată din Zid cu chipul lui J.F. Kennedy, amplasată în fața sediului Comisiei Europene

Published

on

Cei 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, aniversați sâmbătă în capitala Germaniei sub decorul discursurilor încărcate de istorie ale președintelui Frank Walter Steinmeier și ale cancelarului Angela Merkel, au fost parțial umbriți de ecoul puternic al afirmațiilor președintelui francez Emmanuel Macron, care a descris NATO, o piatră de temelie a relațiilor transatlantice, drept o organizație aflată ”în moarte cerebrală”.

Poziția sa, mult mai radicală decât cea a omologului american Donald Trump, care afirma acum trei ani că ”NATO este o alianță învechită”, a fost întâmpinată cu o respingere categorică a unei astfel de gândiri. Rând pe rând, Angela Merkel, Jens Stoltenberg, Mike Pompeo și Ursula von der Leyen au apărat NATO în fața criticilor președintelui francez. Însuși președintele american a subliniat, în mesajul său ocazionat de comemorarea celor trei decenii, că SUA rămân determinate să lucreze alături de aliații săi.

Cancelarul german și secretarul general al NATO, în conferință comună de presă, au calificat o ”viziune radicală” și au subliniat că NATO rămâne o alianță puternică. Șeful diplomației americane, aflat și el la Berlin, a considerat drept ”agitație” afirmațiile lui Macron, argumentând că NATO este cea mai puternică alianță despre care istoria a documentat vreodată, atrăgând însă atenția că Alianța are nevoie de adaptare și modernizare pentru a nu fi depășită.

Puțin surprinzător, judecând după impresia lăsată a unei relații sudate cu Emmanuel Macron, președinta aleasă a Comisiei Europene a expus argumentul istoric – ”Istoria Europei nu poate fi povestită fără cea a NATO” – acesta fiind și un narativ din ce în ce mai pregnant în discuțiile ultimilor ani marcate de tensiunile dintre SUA și aliații europeni și emanciparea europeană în materie de apărare europeană. Narativul fiind: unitatea europeană a fost precedată de unitatea transatlantică.

Sub această deviză, prilejul comemorării celor 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului a adus sâmbătă cel puțin două mostre de unitate transatlantică: Ambasada Statelor Unite în Germania a inaugurat o statuie a fostului președinte american Ronald Reagan, în vreme ce în fața sediului Comisiei Europene de la Bruxelles este amplasată o bucată din Zid în care este înfățișat chipul fostului președinte american John Fitzgerald Kennedy.

În cuvinte puține: ”Ich bin ein Berliner” și ”Tear down this wall, Mr. Gorbachev”, două fraze auzite din vocile celor mai puternici lideri ai lumii cu Zidul Berlinului în spatele lor. În anii în care Zidul Berlinului a fost simbolul amar al Cortinei de Fier (1961 – 1989) și al Războiului Rece, doi președinți americani, în perioade diferite, și-au adus contribuția pentru ca legătura transatlantică să devină fundamentul păcii, libertății, democrației și, mai târziu, și pilon de sprijin pentru unificarea Germaniei și unitatea europeană.

Considerată una dintre cele mai bune cuvântări prezidențiale ale sale, discursul lui J.F. Kennedy din Berlinul de Vest, la 26 iunie 1963, a rămas cunoscut pentru fraza ”Ich bin ein Berliner” (n.r. – sunt un berlinez). În substanță, la doi ani de la începutul ridicării zidului, într-o etapă în care Războiul Rece cunoștea timpul crizei și escaladării nucleare între SUA și Uniunea Sovietică, discursul lui Kennedy a însemnat susținere morală, sprijin politic și un gest de prietenie pe care America îl oferea germanilor, o națiune rușinată și căită de ororile celui de-al Doilea Război Mondial și parțial primită, din cauza separării sale între Vest și Est, în structurile occidentale.  

Ronald Reagan este președintele american care a contribuit decisiv la îngroparea Războiului Rece, la prăbușirea regimurilor comuniste și la demantalarea Uniunii Sovietice. Fraza imperativă rostită la 12 iunie 1987 prin care Reagan îi cerea liderului sovietic Mihail Gorbaciov să dărăme zidul apărea pe fondul unei destinderi și unei dorințe sincere de cooperare care, în acei ani, culmina inclusiv cu semnarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare, acordul ce a adus echilibrul strategic nuclear în Europa. 

La aceste mostre putem adăuga, de asemenea, amplasarea în urmă cu doi ani în fața noii case a NATO a două monumente – o bucată din Zid donată de Germania și o piesă din Turnurile Gemene de la World Trade Center -, fiecare cu istoria lor aparte pentru unitatea transatlantică. Sau, cu mult mai recent, decernarea de către Germania a medaliei ”Manfred Wörner”, ce poartă numele secretarului general al NATO din timpul căderii Zidului Berlinului și reunificării Germaniei, lui Jens Stoltenberg, actualul secretar general al Alianței.

La 30 de ani distanță, căderea Zidului Berlinului este o mărturie istorică pentru unitatea transatlantică, unificarea germană și cea europeană. Fără SUA, fără viziunea integrării vest-europene și fără dorința central și est-europenilor de a ieși de sub jugul comunist, liderii de astăzi nu ar fi avut ce discursuri cu cuvinte sobre sau grandioase să țină. Iar mulți dintre noi nu am fi fost primele generații care au cunoscut libertatea și speranța.

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL Dan Cărbunaru: Micul Parlament al Europei statelor mari

Published

on

Editorial

Micul Parlament al Europei statelor mari

Dan Cărbunaru

Parlamentul European trebuia să voteze, în această sesiune, Comisia Von der Leyen. Un Parlament care a cedat una dintre puținele sale puteri reale. Singura instituție democratică, ai cărei aleși sunt trimiși spre reprezentare directă de sutele de milioane de europeni, a cedat în fața unei structuri confederale, un Consiliu European care este rezultanta punctelor de vedere naționale ale marilor state, după cum se dovedește mai mereu în situații-cheie.

Renunțarea la spietzenkandidat, care a deschis drumul surprinzătoarei desemnări a doamnei Ursula Von der Leyen, înregistrează nu doar un eșec pentru poziția asumată de Parlamentul European, dar și un uriaș pas înapoi, din perspectivă politică, privind direcția spre care se îndreaptă Europa Unită. În loc să consolideze una dintre puținele decizii majore inspirate de a-i conecta pe cei aleși de cei care aleg, Uniunea rupe prematur conexiunea dintre Președintele Comisiei Europene și cetățenii săi. Executivul european devine simbolul viu al pașilor înapoi făcuți în ultimii cinci ani, după alegerile europene care au scos mai mult de jumătate de cetățeni din case, pentru a spune nu pericolului anti-europenisumului și populismului.

Respingerea propunerilor de comisari din trei state, reprezentând trei familii politice diferite, nu va acoperi pierderea majoră de autoritate și putere asumată prin renunțarea la capul de listă drept propunere de Președinte al Comisiei Europene.

Simbolistica acestei cedări de putere poate ascunde și semnele următorilor ani. Statele puternice, după ce și-au impus soluția la vârful Comisiei Europene – formal o aveau de gestionat la nivelul Consiliului European, dar selectând din rândul capilor de listă câștigători ai alegerilor – vor dezvolta o nouă agendă, în forță. Pe principiul deja enunțat, că dacă nouă ne e bine mergând mai repede în direcția care ne avantajează, vor profita și cei slabi sau mai mici, vor urma noi ajustări ale construcției europene. După începerea mandatului noii Comisii, le vom vedea succedându-se cu rapiditate. Pentru că jocurile și deciziile politice sunt acum încremenite până la tranșarea sorții Comisiei Von der Leyen.

Pentru țări precum România, efectele nu vor fi dintre cele mai bune. Cei mari, care își vor întări controlul și asupra metodei comunitare de conducere, vor elibera energiile deciziilor care vor schimba Europa așa cum o știm. Unele semne deja se pot vedea – directiva detașaților, buget separat pentru Zona Euro, reforma Spațiului Schengen, pachetul de mobilitate. Au existat chiar inițiative care să transforme în spectatori parlamentarii europeni din afara Zonei Euro când se votează pe domenii legate de Zona Euro. Sunt eurodeputați care mi-au spus că sunt uimiți de cum reușesc, uneori, statele puternice să își impună decizia în Parlamentul European cu toate forțele politice naționale mobilizate sub aceeași comandă, cu același interese, de la stânga la dreapta.

Forța unor state membre se vede și în extinderea Uniunii. Deși cea mai mare parte a Uniunii susține deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, Consiliul European blochează decizia, pentru că Franța se opune.

Este sau nu interesul Uniunii să nu permită în proximitatea sa dezvoltarea de interese contrare? Rușii, chinezii, saudiții și turcii de ani de zile se implică în Balcanii de Vest. Cine câștigă dacă această zonă decide să întoarcă spatele Uniunii care dă semnale, la rândul ei, că nu e interesată de extindere? Adică de crearea uneui spațiu de valori politice și economice unitare în Europa?

Când candidatul francez pentru comisar privind Piața Internă e respins în Parlament din motive de integritate, reacția Președintelui Macron și a Grupului său politic din Parlamentul European este aceea de a acuza nerespectarea unei înțelegeri politice de către populari și socialiști. Ce mai contează, apoi, că noua propunere nu mai respectă condiția echilibrului de gen. Poate vor contribui britanicii la acest echilibru, dacă nu ies din Uniune în următoarea săptămână și vor fi nevoiți să desemneze un comisar.

Oricare dintre aceste situații reprezintă motive serioase de analiză la București, capitala fără comisar. Nici în Comisia Juncker, nici în Comisia Von der Leyen…

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending