Connect with us

EDITORIALE

Credibilitatea de tara? Hai sa va spun doua vorbe despre asta

Published

on

dan-dimaDragi prieteni,

Am fost extrem de bucuros sa constat ca in noaptea dintre 2013 si 2014 cineva si-a adus aminte de credibilitatea tarii. O spun pentru ca, din pacate, in afara de acele cateva fotografii postate pe Facebook, politicienii romani nu s-au mobilizat la mai mult in comunicarea cu dumneavoastra.

Presedintele Traian Basescu, insa, a spus-o – isi doreste credibilitate pentru Romania.

Nu de putine, ba chiar de foarte, foarte multe ori aici pe blog, in diverse reuniuni in tara sau in strainatate am vorbit mult despre “credibilitate” ca fiind alaturi de “buna reputatie”, pietrele de temelie pentru alcatuirea unei “identitati cu adevarat competitive a tarii”.

Unii m-au criticat, bunii mei prieteni “brendisti”, pentru aceasta precautie excesiva amea, insa, tin sa intaresc seria de argumente pe care le-am dat si in “Noua Practica Diplomatica – Diplomatia Publica”, adaugand ca nici o forma de branding sau re branding al unei tari, natiuni, regiuni etc nu sta in picioare si nu dureaza in timp daca nu se sprijina pe elementul central, consider eu, credibilitatea respectivului actor international.

Sigur ca in mod simplist am spus, la un moment dat, ca atributele “credibilitate” si “reputatie” se pot traduce prin – fac ceea ce spun ca fac si respectiv, fac bine ceea ce mi-am asumat sa fac, dar daca ne propunem cu seriozitate sa aflam cum putem deveni credibili ca tara, trebuie sa aprofundam aceste concepte ceva mai temeinic.

Folosesc aceasta ocazie pentru a le spune cititorilor mei de pe blog si acelora pasionati de managementul perceptiei externe a tarilor ca elementul “credibilitate” – “creating credibility” este subiectul unor studii pe care statele lumii le fac si din care trag concluzii de mai bine de 50 de ani, iar acest proces a ajuns sa fie intr-adevar ridicat la rang de arta in ultimii 25 de ani, de cand perceptia externa joaca un rol atat de important intr-o lume libera si democratica, o lume a sanselor egale.

“Credibilitatea de tara” in scolile mari ale lumii este explicata ca fiind un atribut care depinde in mod direct de “legitimitate” si “raspundere” – credibilitatea fiind un atribut care se proiecteaza in ochii celorlalti actori internationali, care actori, se presupune ca ar trebui sa aiba incredere in subiectul nostru, la randul lui, el fiind un jucator sau un actor international.

Inainte de a intra in explicitarea elementelor care influenteaza credibilitatea externa a tarii, v-as ruga sa atribuiti singuri la liniile teoretice eventuale evenimente din istoria recenta a Romaniei, intrucat eu n-o voi face pentru o anumita etica a igienei de rationament. Asadar orice aspecte care va suna oarecum cunoscute, sunt intamplatoare, eu voi exemplifica cu cazuri concrete din alte tari.

Legitimitatea  – element care influenteaza credibilitatea statului, a tarii, este atributul actorului international de a fi acceptat si acceptabil intr-un anumit context international, particular sau general, de catre ceilalti actori. Este atributul de a fi considerat “potrivit”, altfel spus, un actor international a carei actiune este justificabila si justificata in termeni de valori, norme, legi etc si nu in ultimul rand un actor care vine, prin actiunea sa, in intampinarea asteptarilor societatii lui si a celorlalte societati, in intampinarea asteptarilor celorlalti actori internationali.

Raspunderea – celalalt constituent al credibilitatii, se refera la OBLIGATIA actorului international, a subiectului nostru, de a se supune in  mod corect aprecierii celorlalte parti implicate – societatea lui, alte societati, alti actori internationali. Este obligatia actorului international de a primi aprecierea si premiul, critica si pedeapsa corespunzatoare actiunilor sale. Putem spune, prin urmare, ca atunci cand masuram gradul de raspundere (va suna cunoscut??) masuram de fapt gradul de onestitate al actorului international fata de ceilalti actori si de ce nu, in prima sau ultima instanta, fata de noi.

Candva am spus ca a opera cu instrumentele diplomatiei publice este la fel de complicat si reclama la fel de multa responsabilitate si expertiza precum neuro – chirurgia. Diplomatia publica nu este un lucru simplu – atunci cand faci managementul perceptiei externe, pentru o anumita tara, mai intai deschizi frontul credibilitatii.

Sigur ca noi analizam aici credibilitatea din perspectiva limitata a diplomatiei publice, dar cred ca trebuie sa va atrag atentia ca atunci cand manevrezi cu credibilitatea unei tari, manevrezi de fapt cu legitimitatea  si cu disponibilitatea ei de a raspunde in fata propriilor cetateni si in fata celorlati actori internationali, insa mai presus de orice, manevrezi cu functionarea ei, cu criteriile de selectie pentru leadership ului ei si cu capacitatea ei de a strange resurse cu care sa se dezvolte si care sa ii asigure progresul.

Poate ca de un asemenea tratament nu va avea parte niciodata “pacientul” Romania, desi, va marturisesc ca mi-ar fi tare greu sa accept asa ceva, insa acele state, acele tari si acele natiuni pe care le admirati si spre care va indreptati prvirea observand ca sunt intr-o zona de perceptie pozitiva, favorabila, utila lor si centrala, in acest mod au abordat problematica perceptiei si pe aceste proceduri isi consolideaza in fiecare zi si in fiecare secunda legitimitatea si raspunderea, adica tocmai credibilitatea in plan extern.

Acum, statele pierd credibilitate uneori, sau ar fi mai corect sa spun ca anumite state pierd constant credibilitate, atat in mod direct cat si indirect, insa factorii care distrug cel mai consistent elementul de credibilitate sunt coruptia guvernamentala si abuzul la bunele practici in afaceri. Pentru a se intelege corect cum anume se poate pierde credibilitate in mod indirect, va voi spune ca din esecul ENRON, perceptia care s-a format la final a fost aceea ca statul care ar fi trebuit sa vegheze ca acel derapaj sa nu se intample a esuat. Iata deci cat de sensibil este factorul credibilitate, prin legitimitate si raspundere, la momente care se petrec factual departe de actul de guvernare, departe de stat si totusi cu un grad de contagiune atat de mare. Asa poate va este mai simplu sa calificati efectul devastator al evenimentelor care se petrec aproape de actul de guvernare sau chiar in interiorul aparatului de guvernare.

De asemenea, consider ca este important sa va spun ca pe directia legitimitatii, actorul international este deosebit de sensibil la legitimitatea leadership ului sau – altfel spus, inca nu am reusit sa determin un actor international credibil condus de un leadership nelegitim. Mai mult,  atat pe directia legitimitatii dar si a raspunderii, actorul international sufera prejudicii de credibilitate consistente atunci cand supraliciteaza angajamente (cand promite, evident, fara acoperire) si atunci cand deschide mai multe fronturi decat poate duce. Daca ar fi sa traduc aceasta in termeni populari romanesti un astfel de actor este mincinos sau pur si simplu prost – deci oricum, insa nu credibil.

Asa cum spuneam, credibilitatea actorului international este sensibila la felul in care actorul vine sau nu in intampinarea asteptarilor celorlalte parti implicate – atat pe directia legitimitatii dar si a raspunderii sale fata de ceilalti actori. Asadar, sursa de credibilitate trebuie cautata intre referentialele asteptarilor propriei societati si a asteptarilor celorlalti actori internationali. A fi credibil, din acest punct de vedere, nu inseamna a face altceva decat s-ar cuveni sa faci sub argumentul ca “nu ai fost acolo cand s-a produs evenimentul”… (daca vi se pare cunoscut) si nici a fi strident. Daca vorbesti mai mult sau mai tare, nu inseamna ca esti mai credibil.

Desi legitimitatea si raspunderea joaca un rol aproape egal in evolutia credibilitatii unui stat, totusi, in spatiul nostru “raspunderea” trebuie sa faca faca fata unor provocari suplimentare. A te lasa in mod cinstit la aprecierea celorlalti si a considera si a-ti asuma aceasta raspundere tine de educatie, de onestitate, de conduita morala a leadership ului decidentilor din fruntea actorului international, iar viteza cu care se deruleaza astazi evenimentele pare sa fie un factor care nu ajuta deloc raspunderea leadership ului fata de societatea actorului si deci de raspunderea actorului fata de ceilalti actori internationali.

Nu as vrea sa intelegeti de aici ca se admite …din graba, o anumita specie de indulgenta – din contra, atrag atentia ca desi conditiile sunt sau ipotetic ar fi aceleasi oriunde in lume, exista state care reusesc sa fie credibile si state carora lucrul acesta nu le iese deloc.

Asa cum spuneam anterior, raspunderea leadeship ului actorului international este un punct determinant pentru credibilitatea actorului in sine, asadar pentru un management corect, trebuie ca leadership ul actorului international sa isi stabileasca de la bun inceput si foarte onest felul in care se face responsabil in fata propriei societati, si in fata fiecarui tip de actor international prezent si implicat – altfel spus, trebuie sa existe o strategie a raspunderii. In absenta unei astfel de strategii, este foarte posibil ca o raspunderea excesiva, factuala sau mimetica, ce se angreneaza (deruleaza) cu un anumit tip de actor coparticipant, sa favorizeze in final o pierdere de credibilitate pentru actorul nostru (adica pentru tara). Este cazul exercitiului unei anumite raspunderi excesive fata de publicul extern in defavoarea celui intern sau invers, precum si raspunderea excesiva fata de o categorie de actori internationali in defavoarea altei categorii.

In toata aceasta ecuatie a echilibrului pentru credibilitate, trebuie gestionata relatia intre trei puncte interdependente:

–          Legitimitatea actorului si suportul pe care il primeste pentru a exista

–          Valorile pe care le realizeaza

–          Capacitatea reala de realiza valori

Daca actorul nostru, prin leadership ul sau, nu reuseste sa isi raspunda relativ usor la toate intrebarile legate de aceste trei elemente si legatura dintre ele, atunci legitimitatea lui, rostul de a exista, nu mai exista.

Toate aceste aspecte si altele, sper la fel de interesante, la nivel teoretic, se vor regasi in cea de-a doua lucrare a mea pe care o voi publica in luna martie 2014 – IDENTITATEA COMPETITIVA A ROMANIEI SI A TARILOR DIN EST.

Asadar, dragii mei, ma bucur ca s-a facut recurs la credibilitatea tarii, insa atrag atentia ca operatiile de credibilizare nu au nimic in comun cu publicitatea si cu atat mai putin cu mesajele care vizeaza scopuri electorale. De aceea, imi este relativ greu daca nu cumva imposibil sa imi imaginez ca in anul 2014, cand avem de strabatut doua serii electorale , guvernarea va avea timp de credibilizarea tarii in plan extern. Cu toate acestea, va asigur ca sunt nu numai interesat dar si ingrijorat de felul in care evolueaza credibilitatea noastra, stiind cu oarecare exactitate ce anume o influenteaza din punct de vedere tehnic.

DAN DIMA, Expert diplomatie publica

EDITORIALE

Editorial semnat de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani: Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației

Published

on

de Antonio Tajani, președintele Parlamentului European

Următorul Consiliu European este decisiv pentru viitorul Europei. Dacă statele membre nu găsesc împreună modul de a stăvili și a reglementa fluxurile de imigranți și solicitanți de azil, însuși proiectul european poate primi o lovitură fatală.

UE și statele sale membre au descoperit cu o întârziere vinovată acest fenomen și s-au limitat să-i suporte consecințele, încercând să-i reducă daunele și să-l încetinească la frontierele noastre.

Foto: European Parliament

Până în 2050 populația Africii se va dubla, depășind 2,5 miliarde de locuitori. Dacă nu intervenim rapid, actualele sute de mii de migranți vor deveni milioane, cu consecințe devastatoare pentru Europa.

Cauzele acestor fluxuri sunt instabilitatea și nesiguranța din vaste regiuni ale Africii și Orientului Mijlociu, precum și terorismul, sărăcia, foametea și schimbările climatice. Numai între 2014 și 2017, cel puțin 13 000 de persoane și-au pierdut viața în Marea Mediterană, fără a socoti zecile de mii de morți din deșertul Sahara.

Cetățenii noștri nu mai sunt dispuși să accepte o Europă fără apărare, incapabilă să ofere răspunsuri structurale la această tragedie. Ei doresc o Uniune care să fie solidară cu cei ce fug din calea persecuțiilor și războaielor, dar fermă cu cei care nu au dreptul să intre sau să rămână în Europa.

Următorul summit UE este ultima ocazie de a nu înșela așteptările a jumătate de miliard de europeni.

Este nevoie de curaj și de o strategie reală pe termen scurt, mediu și lung, bazată pe doi piloni: pe de-o parte, oprirea rapidă a plecărilor din țările de tranzit și de pe coastele africane, permițând sosirea în condiții de siguranță numai a celor care au într-adevăr drept de azil; pe de altă parte, distribuirea solicitanților de azil în țările europene în temeiul unui mecanism automat și obligatoriu.

În viitorul foarte apropiat, trebuie oprite plecările și împiedicați cei care introduc ilegal migranți să pună în pericol viața a zeci de mii de persoane. Cei care au într-adevăr nevoie de azil nu pot fi lăsați la mila traficanților fără scrupule. Blocarea plecărilor înseamnă și eliminarea profiturilor acestor negustori de bărbați, femei și copii.

Urmând exemplul înțelegerii cu Turcia, care a permis închiderea rutei Balcanilor, UE trebuie să investească cel puțin 6 miliarde pentru a închide rutele din Marea Mediterană.

Așa cum este cazul cooperării UE-Niger, trebuie să colaborăm mai mult cu țările de tranzit, cum ar fi Mauritania, Mali, Ciad, Tunisia, Maroc, Algeria și Libia.

Înainte de 2016, treceau din Niger 150 000 de migranți pe an. În 2018, numărul acestora a scăzut la 5 000. A fost posibilă și evacuarea din Libia a 1 500 de solicitanți de azil, primiți temporar în Niger.

La jumătatea lunii iulie, voi merge la Niamey și Agadez pentru a consolida cooperarea noastră cu Nigerul, conducând și o misiune de diplomație economică la care participă întreprinzători europeni.

Dintre cele 650 000 de mii de cereri de azil prezentate în UE în 2017, 416 000 au fost depuse în numai trei țări: Germania, Italia și Franța. Această nedreptate flagrantă este legată de Regulamentul Dublin, care generează din ce în ce mai multe conflicte și tensiuni între statele noastre membre.

Trebuie să-l modificăm. Avem nevoie de un sistem european de azil mai just și mai eficient. În noiembrie 2017, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, o propunere de distribuire echitabilă a solicitanților de azil. Le-am scris șefilor de stat și de guvern din UE, solicitându-le să folosească acest test ca bază a reformei.

Pentru a convinge statele cele mai reticente să accepte această redistribuire, trebuie să garantăm că Uniunea are capacitatea de a controla frontierele externe și de a bloca plecările din nordul Africii. În acest mod, ar ajunge în Europa numai cei care au dreptul la protecție prin proiectele de reinstalare ale Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU. Aceste persoane ar fi transferate în condiții de siguranță și distribuite în mod echitabil între statele UE de primire, așa cum se întâmplă deja cu refugiați din taberele din Turcia, Iordania și Liban.

În lipsa unei strategii europene credibile, bazată pe acești doi piloni, va prevala principiul „fiecare pentru sine”, cu o „renaționalizare” a politicilor în domeniul migrației, închiderea frontierelor naționale și sfârșitul Schengen.

În paralel, Uniunea trebuie să coordoneze eforturile de stabilizare a Libiei, pentru ca acest stat să poată deveni un partener real al UE.

În curând, mă voi deplasa în Libia pentru a discuta rolul pe care Parlamentul European îl poate avea în acest proces și în organizarea viitoarelor alegeri democratice. Suntem dispuși să punem la dispoziție resurse și competențe, inclusiv în cadrul unei conferințe care să reunească în Parlament toate părțile interesate.

O strategie într-adevăr eficace trebuie să abordeze și cauzele acestor veritabile exoduri. Solicităm alocarea de fonduri, în următorul buget al UE, dedicate unui Plan Marshall pentru Africa. Este nevoie de cel puțin 40 de miliarde EUR pentru a mobiliza investiții de 500 de miliarde EUR în următorul deceniu. Obiectivul este crearea de perspective și speranțe pentru tinerii africani în țările lor. Aceste investiții, însoțite de o diplomație economică solidă și cote de imigranți legali, pot facilita acordurile de repatriere cu țările de origine.

Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației. Nu putem și nu trebuie să acceptăm ca așa ceva să se întâmple. Este nevoie de curaj, hotărâre și ambiție pentru a găsi împreună noi soluții.

Parlamentul European își face datoria, propunând o strategie articulată și credibilă. Fac un apel către șefii de stat și de guvern să lase la o parte logica egoismului național și să acționeze împreună pentru a evita sfârșitul Uniunii.

Antonio Tajani, membru al Parlamentului European încă din 1994, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene între 2008 și 2014 în calitate de comisar pentru transport și apoi de comisar pentru industrie și antreprenoriat. Din 2014 și până la începutul acestui an a fost prim-vicepreședinte al Parlamentului European. Din data de 17 ianuarie 2017, Tajani a devenit președinte al Parlamentului European.

*** Editorialul președintelui Parlamentului European Antonio Tajania fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania. Opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului***

Continue Reading

EDITORIALE

Sub umbrela cetățeniei europene sau mai dezbinați după alegerile europene din 2019? Despre cum populismul poate uni Europa

Published

on

de Violeta Dan

Cred că noi, europenii, indiferent de locul în care ne-am afla acum, este imposibil să nu ne confruntăm cu prezența tot mai activă a discursului populist*, fie că vine de la partidele de la guvernare sau din opoziție. Europa, răvășitul continent de aspirațiile naționaliste în ultimii ani își dă acum bătălia finală pentru câștigarea unui parcurs nu numai unit, dar ci și solidar cu problemele celorlalte state. Cu siguranță că tuturor ne este greu să empatizăm cu problemele unor cetățeni îndepărtați aflați în celălalt colț al continentului, dar cum altfel ne așteptăm să primim înțelegere dacă nu dialogăm?

Tocmai acest lucru ridică spinoase întrebări. Suntem noi, europeni, uniți sub steaua aceleiași cetățenii „dobândite” odată cu Tratatul de la Maastricht sau ne macină izolaționismul și excepționalismul autohton?

În pofida tuturor titlurilor exagerate menite să atragă cititori și a discursurilor dezbinatoare ale unora dintre politicieni, cred că doar ignoranța ne-ar putea face să cădem pradă unor idei radicale.

Criza migrației, acest subiect atât de invocat în Uniunea Europeană în ultimii ani este un exemplu extrem de elocvent pentru adâncirea prăpastiei între state, cetățeni cu viziuni politici diferite și valori distincte. Într-adevăr anii 2014, 2015 și poate și 2016 au fost unii care au pus la încercare unitatea europeană, dar ei au arătat mai mult de atât, și anume că fără să ne punem în postura celuilalt nu vom putea înțelege niciodată. Schema de relocare a refugiaților al căror număr reprezenta numai 2% din totalul celor sosiți în UE (conform estimărilor Comisiei Europene)  a fost un subiect care a aprins discuțiile între state și instituțiile europene, până la zvonul conform căruia punerea la dispoziție a fondurilor europene ar fi condiționată de primirea cotelor de refugiați negociate în Consiliul European. Se vorbea atunci, îmi amintesc, de o solidaritate cu două sensuri de către Jean Claude Juncker și Donald Tusk. 

Bineînțeles că acest subiect a fost folosit greșit în mod intenționat  de forțe politice extremiste în beneficiul propriu. Ele au promis o simplistă și radicală rezolvarea a unei probleme complexe și care implica, până la urmă, influențarea destinului anumitor oameni. 

Statele care s-au aflat la „poarta de intrare” sau cele de tranziție au cunoscut o intensificare a discursului populist. Grecia, Italia, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Austria sau Marea Britanie sunt doar câteva dintre statele în care mesaje ale urii s-au propagat rapid, alimentate și de o teamă sporită de atacuri teroriste și de interconectarea voită a celor două teme și inocularea credinței conformă căreia diferit este rău.

Nici instituțiile europene nu au rămas neatinse de populism. Chiar din „inima Europei, în instituția unde drepturile cetățenilor sunt apărate, Parlamentul European, trei dintre grupurile politice formate după alegerile din 2014 au fost aprige contestatare ale proiectului european însuși, atacându-l cu orice ocazie. Să nu uităm, totuși, de britanicul Nigel Farage care și-a condus concetățenii la vot către Brexit, dar nici de Marine le Pen, naționalista ce a ajuns până în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și printre ale cărei propuneri găseam inclusiv ieșirea Franței din zona euro.

Poate în urmă cu 4 ani politicienii europeni nu credeau că astfel de mesaje ar putea să le fure electoratul, dar s-a dovedit că forța mesajelor simple, cu puternic impact emoțional este de necontestat. Birocrația și lentoarea acțiunilor sunt deseori blamate de populiști care invocă simplificare și conducere prin voința poporului și organizarea de referendumuri constate. Dar oare asta este democrația de care are nevoie Europa?

Tocmai de aceea una dintre inițiativele Comisiei Europene este de salutat. Comisarii au realizat că nu este de la sine înțeles că europenii percep beneficiile apartenenței la UE și au ieșit „în teren” pentru a le arăta oamenilor în ce constă munca lor și cum lucrează în fiecare zi pentru ca diferențele dintre state și regiuni să se micșoreze. Seria dialogurilor cu cetățenii a atins proporții uriașe de la lansare, ajungând la sute de dialoguri.

Mai mult decât atât, cu un an înainte de alegerile europarlamentare, legislativul european a demarat un proces de dezbatere a viitorului UE cu unii dintre liderii europeni, printre care se află și președintele României. Klaus Iohannis va dezbate, în plenul Parlamentului European, viitorul Europei, putând aduce viziunea țării noastre asupra celor mai pregnante subiecte.

Prin vocea președintelui România poate avansa dosare precum accelerarea procesului de integrare în spațiul Schengen. Chiar finalul acestui executiv european și al legislativului se termină la Sibiu, un summit important a cărei declarație poate marca tranziția către o Europă mai solidară, bineînțeles cu voința liderilor săi. E adevărat că pe scena politică găsim lideri de extrema stângă sau care fac coaliție cu extrema dreaptă (vezi Austria), dar când ne uităm la cazul problematicei Grecii prindem curaj. Tânărul Tsipras a făcut istorie prin încheierea unei înțelegeri istorice cu vecinul nordic ce va rescrie, cu siguranță, istoria comună a UE.

Eu cred că Europa pur și simplu nu își poate permite să mai cadă încă o dată pradă unui discurs dezbinator, modificat în fiecare stat în funcție de subiectul cel mai accesibil politicienilor. Niciun stat nu și-ar dori acum să fie în locul Marii Britanii, țară prinsă într-o complexă discuție cu Comisia Europeană pentru a pune la punct detaliile ieșirii din Uniune, ceea ce a arătat nu numai că apartenența la această entitate de câteva decenii a adus imense beneficii, dar va lăsa Regatul Unit mai slab în fața unor continente tot mai puternice din punct de vedere economic și comercial. UE nu înseamnă doar valori comune împărtășite și bunăstare, înseamnă importanță la masa negocierilor cu alte puteri mondiale și o forță sporită de însăși unitatea ei.

În ceea ce privește România cel mai bun mod de a se asigura că nu cade în capcana populistmului este de a nu folosi teme naționale în campania electorală pentru europarlamentare. Umbrela europeană este destul de încăpătoare pentru toți, trebuie doar să fim conștienți că o putem deschide în vremuri tulburi.

*Pentru a exclude orice interpretare greșită, în acest articol am folosit termenul de „discurs populist” așa cum a fost el teoretizat de reputatul politolog Cas Mudde. Acesta îl prezintă ca având trei atribute: mai întâi tema poporului, identificat social sau etnic ca o entitate de sine stătătoare, apoi cea a elitelor situate la vârful piramidei economice, politice sau culturale și, în fine, voința generală, un abstract loc comun ce se identifică cu „năzuințele poporului”.

Articol publicat inițial pe danvioleta.wordpress.com.

 

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL De la “se dă” la “se pleacă”. Mic îndreptar pentru liderii care vor să mai aibă români în țară

Published

on

de Dan Cărbunaru

Am început, ieri, moderarea Dialogului Cetățenesc dintre băcăuanii reuniți în Aula Universității Vasile Alecsandri și comisarul pentru Politică Regională Corina Crețu și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu gândul la ceea ce Jean-Claude Juncker le spunea românilor, anul trecut, la București – am venit să vă ascult.

Ploaia de întrebări bine țintite, despre viitorul european al celor din sală, a fost prefațată, abrupt, de primul mesaj colectat electronic – două treimi simt că vocea lor nu este auzită în UE. Două treimi dintr-un public instruit, cunoscător al valorilor europene, beneficiar direct al fondurilor europene, pentru că Universitatea a beneficiat masiv de bani pentru modernizare și extindere. Un mesaj tranșant pentru cele două reprezentante ale avantajelor financiare pentru România europeană. Când unul dintre tineri a întrebat despre facilitățile oferite pentru spațiile dedicate generației sale, am înțeles că nu mai e suficient să discutăm despre bani. Fondurile europene, salariile mai mari, nu mai sunt suficiente pentru români, la 11 ani de la aderarea la UE.

Calitatea vieții. Ce oferă, concret, în prezent și viitor, o țară europeană cetățenilor săi. Asta e provocarea tăcută aruncată pe masa celor care se perindă prin palatele din care se conduce România. Oamenii nu se mai mulțumesc cu bani. Vor să știe ce pot face cu ei. Și ce fac decidenții cu taxele lor. Cum în statele din Nord sau Vest problema aceasta este rezolvată civilizat de ceva vreme, românii, până acum peste 4 milioane, au plecat acolo. Nimic nu îi poate opri pe cei rămași să îi urmeze, dacă vor dori același lucru, mai presus de orice. Rezolvarea acestei situații, cu mult mai complicată decât construirea de autostrăzi, este urgent a fi conștientizată. Doar așa se explică tensiunea socială care ține privirile plecate în pământ și numărul de bilete dus pe care românii le cumpără zilnic. Ne exportăm oamenii pentru că nu putem importa soluțiile de acolo unde ei pleacă.

După o oră de ping-pong între tinerii din Aulă și cele două doamne, concluzia a căzut ca un trăznet. Mobilitatea este prima ideea care le trece prin minte tinerilor când se gândesc la Uniunea Europeană. Plecarea este în mintea și inimile celor care de la care noi așteptăm să construiască România de mâine. De la întrebarea “ce se mai dă la alimentara”, pe care oricum tinerii de azi nu o înțeleg, vom avea de răspuns multă vreme la întrebarea de “unde se mai pleacă?”.

Generația pașoptistă, care deschidea ușa spre Occident României de azi, a plecat de acasă pentru a-și ajuta țara, la întoarcere. Pentru a o transforma și construi după modelul în care a trăit și din care s-a hrănit intelectual, cultural, spiritual. Un secol și jumătate mai târziu, ne revărsăm spre Occident, cu disperare, cu năduf și lehamitea unei așteptări fără finalitate.

Europtimismul celor 60 la sută dintre români care își anunță în eurobarometre încrederea în viitorul lor european va lua din ce în ce mai puțin în calcul, în acest ritm, țara în care au învățat să spună MAMA.

 

 

.

Continue Reading

Trending