Connect with us

EDITORIALE

Fonduri Europene + Regionalizare = Corupţie şi Disparitate Economică ?

Published

on

Gratian Mihailescu (2)Este această ecuaţie valabilă pentru următoarea perioadă financiară 2014-2020 ?  Slaba gestionare a fondurilor europene plus un proces de regionalizare realizat în grabă şi ineficient  poate accentua apariţia actelor de corupţie la nivel regional și poate adânci  sărăcia în unele zone din România. Lipsa de impact a  Programului Operaţional Regional (POR)  la reducerea disparităţilor regionale în perioada 2007-2011 ne obligă să ne punem următoarele întrebări : Va ajuta pe viitor regionalizarea la o guvernare eificientă la nivel regional? Va contribui aceasta la consolidarea capacităţii adminstrative care să permită o mai bună absorbţie a fondurilor europene şi o reducere a disparităţilor între regiuni şi in interiorul regiunilor? Voi încerca să răspund la aceste întrebări printr-o analiză împărţită în două articole despre fonduri europene, dezvoltare regională, regionalizare şi corupţie.

 

Dezvoltarea regională 2007-2013

Un studiu elaborat de Societatea Academică Română (SAR), arată că disparităţile  intra- și interregionale au crescut în perioada 2004-2012, deşi acestea trebuiau să scadă, potrivit obiectivelor Planului Naţional de Dezvoltare şi a Cadrului Naţional Strategic de Referinţă. Slaba gestionare a fondurilor europene în general, coroborată cu lipsa puterii de decizie a Agenţiilor de

Dezvoltare Regională în procesul de management, precum şi cu problemele de planificare şi implementare au dus la lipsa unui impact semnificativ al fondurilor europene asupra dezvoltării economice a regiunilor româneşti. Raportul SAR pentru 2013 subliniază importanţa capacităţii administrative, susţinând ca cea mai bună strategie de creştere economică este buna guvernare.

Obiectivul strategic al Programului Operațional Regional (POR) constă în sprijinirea unei dezvoltări economice, sociale, echilibrate teritorial și durabile a Regiunilor României, corespunzător nevoilor lor şi resurselor specifice, prin concentrarea asupra polilor urbani de creştere. POR-ul, deși este Programul Operațional (PO) cel mai de succes dintre toate PO-urile beneficiând de cea mai mare absorbţie comparativ cu celelalte programme (24,70 % plăţi făcute de Comisie), acesta nu pare să fi contribuit la reducerea disparităţilor economice, Est-Vest, Capitală-Regiuni, ba mai mult în unele cazuri a accentuat aceste decalaje între regiunile țării sau între judeţele anumitor regiuni de dezvoltare.

Evoluţia disparităţilor regionale calculată de SAR arată că din perioada 2004-2012, disparităţile regionale au crescut în România cu 36% ! România a beneficiat de fonduri europene de pre-aderare şi de fonduri structurale după 2007, lucru care ar fi trebuit să contribuie la scăderea disparităţilor, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 8 ani de când ne antrenăm cu fondurile europene.

Pe lângă disparităţile între regiunile de dezvoltare s-au accentuat şi cele între judeţe, deşi obiectivul documentelor strategice era să reducă aceste disparităţi. Inegalitățile între județe sunt favorizate și de dezvoltarea axelor dezvoltării urbane în cadrul POR care se orientează pe poli de creştere și centre urbane. Acest program se pare că a contribuit la accentuarea disparităţii regionale și implicit poate avea un impact direct asupra inegalităţii și sărăciei. În interiorul regiunilor de dezvoltare există deja poli de dezvoltare urbană care se bucură de o creştere economică semnificativă: în vest Timișoara și Arad contrastează cu situația din orașele Reşiţa, Hunedoara; iar în Nord-Est, diferențele sunt evidente între Iaşi și Bacău respectiv Botoşani sau Vaslui. Cu toate acestea viitorul politicilor de dezvoltare regională este focusat pe aglomerarile urbane si centre de dezvoltare conform Raportului Strategic National 2012 ,« pentru a contribui la o dezvoltare teritorială echilibrată a ţării şi pentru a evita  creşterea disparităţilor interne, investiţiile trebuie să fie concentrate în acele oraşe care acţionează ca poli regionali şi/sau locali de creştere şi iradiază dezvoltare în zonele adiacente ». Ceea ce s-a întâmplat de fapt până în prezent este că zonele sau oraşele dezvoltate s-au dezvoltat şi mai mult, iar zonele sărace au rămas la fel de sărace. Centrele de dezvoltare economică locale şi regionale nu au propagat creştere economică şi zonelor mai slab dezvoltate, aşa cum se aşteptau experţii care au elaborat politicile de dezvoltare regională. Conform raportului SAR 2013, zonele mai slab dezvoltate nu au capacitate administrativă pentru a se dezvolta sau pentru a atrage fonduri. Dacă pană în prezent această modalitate de dezvoltare nu a funcţionat eficient (în sensul reducerii disparităţilor) de ce ar funcţiona de acum încolo în cazul în care va fi păstrată aceaşi direcţie ?

 

Corupţie şi clientelism politic

Cu toate că POR-ul este un program care stă relativ bine la absorbţie, acesta a întâmpinat de-a lungul timpului o serie de probleme de management şi de implemetare, probleme care au atins apogeul în 2011, atunci cand auditorii Comisiei Europene au verificat 209 contracte din POR, iar  pentru 78 dintre acestea au fost sesizate nereguli, (40% din proiectele verificate) fiind operate corecţii financiare de 12 milioane de euro. Comisia Europeană a întrerupt plăţile atunci, blocând POR-ul, deoarece au descoperit nereguli în sfera achiziţiilor publice făcute în cadrul unor proiecte europene. Motivul principal care a dus la această blocare atunci a fost acordarea contractelor  de achiziţii publice pe bază de clientelism politic. 

Potrivit unui raport al Institutului de Politici Publice (IPP) reprezentanţii partidelor politice, conducători ai administraţiei locale, au contractat proiecte pe POR astfel : PDL 271 proiecte în valoare de 1.13 miliarde euro, PSD 236 de proiecte în valoare de peste 67 milioane  euro, PNL 83 de proiecte în valoare de 270 de milioane de euro, UDMR 44 de proiecte în valoare de 146 milioane euro. Aceasta politizare excesivă a fondurilor POR a dus la apariţia problemelor în cadrul procesului de achiziţii publice şi nu numai.

Un raport EFOR din februarie 2013 a trasat o hartă a clientelismului politic la nivelul administrativ pentru perioada 2004-2011, care arată distribuţia preferenţială a  fondurilor de stat către administraţiile locale fapt ce a dus la apariţia corupţiei şi la o proastă guvernare la nivel local şi regional. Concluziile raportului arată că nu există criterii clare de alocare de fonduri de investitii de stat în regiuni, fondurile fiind uşor de furat, ceea ce s-a întamplat şi în cadrul  POR-ului şi a contractelor clientelare de achiziţii publice. În sensul că singurul rost al existenţei unor comune sau oraşe mai mici, care nu işi acoperă cheltuielile de existenţă, fiind  lipsite de resurse proprii şi dependente de resursele financiare primite de la  judeţ, e conservarea bazei de clientelism politic în teritoriu. O alta concluzie este că proasta guvernare creşte odată cu sumele de bani disponibile, asemănător cu ceea ce se întamplă cu fondurile europene. Actualul sistem administrativ permite o distribuţie clientelară a fondurilor de stat şi duce la o slabă capacitate de administrare, neperformantă, şi nu în masura posibilităţilor de dezvoltare a anumitor zone, ceea ce poate adânci disparitatea între regiuni şi între diferite zone ale aceleiaşi regiuni.

Politizarea excesivă a fondurilor europene, precum şi a administraţiei publice locale şi centrale, au dus la aceste rezultate care au avut un impact negativ asupra procesului de dezvoltare regională. Nu există nici o garanţie că aceste lucruri se vor schimba în cazul regionalizării, ba mai mult, se pot accentua. Problema fondurilor europene nu va fi rezolvată printr-o regionalizare administrativă. E nevoie de competitivitate, responsabilitate, transparenţă şi management eficient din partea administraţiei, pentru a beneficia cu succes de pe urma fondurilor în perioada 2014-2020. Ce garanţii există că prin regionalizare această reformă a administraţiei publice se va realiza în contextul în care aceasta se va realiza într-un an de zile? Următorul articol va analiza slaba capacitate administrativă, procesul de regionalizare, precum şi raportul descentralizare-absorbţie fonduri europene.

 

Graţian Mihăilescu

Consultant Dezvoltare Regională şi Afaceri Europene

 

EDITORIALE

Editorial semnat de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani: Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației

Published

on

de Antonio Tajani, președintele Parlamentului European

Următorul Consiliu European este decisiv pentru viitorul Europei. Dacă statele membre nu găsesc împreună modul de a stăvili și a reglementa fluxurile de imigranți și solicitanți de azil, însuși proiectul european poate primi o lovitură fatală.

UE și statele sale membre au descoperit cu o întârziere vinovată acest fenomen și s-au limitat să-i suporte consecințele, încercând să-i reducă daunele și să-l încetinească la frontierele noastre.

Foto: European Parliament

Până în 2050 populația Africii se va dubla, depășind 2,5 miliarde de locuitori. Dacă nu intervenim rapid, actualele sute de mii de migranți vor deveni milioane, cu consecințe devastatoare pentru Europa.

Cauzele acestor fluxuri sunt instabilitatea și nesiguranța din vaste regiuni ale Africii și Orientului Mijlociu, precum și terorismul, sărăcia, foametea și schimbările climatice. Numai între 2014 și 2017, cel puțin 13 000 de persoane și-au pierdut viața în Marea Mediterană, fără a socoti zecile de mii de morți din deșertul Sahara.

Cetățenii noștri nu mai sunt dispuși să accepte o Europă fără apărare, incapabilă să ofere răspunsuri structurale la această tragedie. Ei doresc o Uniune care să fie solidară cu cei ce fug din calea persecuțiilor și războaielor, dar fermă cu cei care nu au dreptul să intre sau să rămână în Europa.

Următorul summit UE este ultima ocazie de a nu înșela așteptările a jumătate de miliard de europeni.

Este nevoie de curaj și de o strategie reală pe termen scurt, mediu și lung, bazată pe doi piloni: pe de-o parte, oprirea rapidă a plecărilor din țările de tranzit și de pe coastele africane, permițând sosirea în condiții de siguranță numai a celor care au într-adevăr drept de azil; pe de altă parte, distribuirea solicitanților de azil în țările europene în temeiul unui mecanism automat și obligatoriu.

În viitorul foarte apropiat, trebuie oprite plecările și împiedicați cei care introduc ilegal migranți să pună în pericol viața a zeci de mii de persoane. Cei care au într-adevăr nevoie de azil nu pot fi lăsați la mila traficanților fără scrupule. Blocarea plecărilor înseamnă și eliminarea profiturilor acestor negustori de bărbați, femei și copii.

Urmând exemplul înțelegerii cu Turcia, care a permis închiderea rutei Balcanilor, UE trebuie să investească cel puțin 6 miliarde pentru a închide rutele din Marea Mediterană.

Așa cum este cazul cooperării UE-Niger, trebuie să colaborăm mai mult cu țările de tranzit, cum ar fi Mauritania, Mali, Ciad, Tunisia, Maroc, Algeria și Libia.

Înainte de 2016, treceau din Niger 150 000 de migranți pe an. În 2018, numărul acestora a scăzut la 5 000. A fost posibilă și evacuarea din Libia a 1 500 de solicitanți de azil, primiți temporar în Niger.

La jumătatea lunii iulie, voi merge la Niamey și Agadez pentru a consolida cooperarea noastră cu Nigerul, conducând și o misiune de diplomație economică la care participă întreprinzători europeni.

Dintre cele 650 000 de mii de cereri de azil prezentate în UE în 2017, 416 000 au fost depuse în numai trei țări: Germania, Italia și Franța. Această nedreptate flagrantă este legată de Regulamentul Dublin, care generează din ce în ce mai multe conflicte și tensiuni între statele noastre membre.

Trebuie să-l modificăm. Avem nevoie de un sistem european de azil mai just și mai eficient. În noiembrie 2017, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, o propunere de distribuire echitabilă a solicitanților de azil. Le-am scris șefilor de stat și de guvern din UE, solicitându-le să folosească acest test ca bază a reformei.

Pentru a convinge statele cele mai reticente să accepte această redistribuire, trebuie să garantăm că Uniunea are capacitatea de a controla frontierele externe și de a bloca plecările din nordul Africii. În acest mod, ar ajunge în Europa numai cei care au dreptul la protecție prin proiectele de reinstalare ale Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU. Aceste persoane ar fi transferate în condiții de siguranță și distribuite în mod echitabil între statele UE de primire, așa cum se întâmplă deja cu refugiați din taberele din Turcia, Iordania și Liban.

În lipsa unei strategii europene credibile, bazată pe acești doi piloni, va prevala principiul „fiecare pentru sine”, cu o „renaționalizare” a politicilor în domeniul migrației, închiderea frontierelor naționale și sfârșitul Schengen.

În paralel, Uniunea trebuie să coordoneze eforturile de stabilizare a Libiei, pentru ca acest stat să poată deveni un partener real al UE.

În curând, mă voi deplasa în Libia pentru a discuta rolul pe care Parlamentul European îl poate avea în acest proces și în organizarea viitoarelor alegeri democratice. Suntem dispuși să punem la dispoziție resurse și competențe, inclusiv în cadrul unei conferințe care să reunească în Parlament toate părțile interesate.

O strategie într-adevăr eficace trebuie să abordeze și cauzele acestor veritabile exoduri. Solicităm alocarea de fonduri, în următorul buget al UE, dedicate unui Plan Marshall pentru Africa. Este nevoie de cel puțin 40 de miliarde EUR pentru a mobiliza investiții de 500 de miliarde EUR în următorul deceniu. Obiectivul este crearea de perspective și speranțe pentru tinerii africani în țările lor. Aceste investiții, însoțite de o diplomație economică solidă și cote de imigranți legali, pot facilita acordurile de repatriere cu țările de origine.

Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației. Nu putem și nu trebuie să acceptăm ca așa ceva să se întâmple. Este nevoie de curaj, hotărâre și ambiție pentru a găsi împreună noi soluții.

Parlamentul European își face datoria, propunând o strategie articulată și credibilă. Fac un apel către șefii de stat și de guvern să lase la o parte logica egoismului național și să acționeze împreună pentru a evita sfârșitul Uniunii.

Antonio Tajani, membru al Parlamentului European încă din 1994, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene între 2008 și 2014 în calitate de comisar pentru transport și apoi de comisar pentru industrie și antreprenoriat. Din 2014 și până la începutul acestui an a fost prim-vicepreședinte al Parlamentului European. Din data de 17 ianuarie 2017, Tajani a devenit președinte al Parlamentului European.

*** Editorialul președintelui Parlamentului European Antonio Tajania fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania. Opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului***

Continue Reading

EDITORIALE

Sub umbrela cetățeniei europene sau mai dezbinați după alegerile europene din 2019? Despre cum populismul poate uni Europa

Published

on

de Violeta Dan

Cred că noi, europenii, indiferent de locul în care ne-am afla acum, este imposibil să nu ne confruntăm cu prezența tot mai activă a discursului populist*, fie că vine de la partidele de la guvernare sau din opoziție. Europa, răvășitul continent de aspirațiile naționaliste în ultimii ani își dă acum bătălia finală pentru câștigarea unui parcurs nu numai unit, dar ci și solidar cu problemele celorlalte state. Cu siguranță că tuturor ne este greu să empatizăm cu problemele unor cetățeni îndepărtați aflați în celălalt colț al continentului, dar cum altfel ne așteptăm să primim înțelegere dacă nu dialogăm?

Tocmai acest lucru ridică spinoase întrebări. Suntem noi, europeni, uniți sub steaua aceleiași cetățenii „dobândite” odată cu Tratatul de la Maastricht sau ne macină izolaționismul și excepționalismul autohton?

În pofida tuturor titlurilor exagerate menite să atragă cititori și a discursurilor dezbinatoare ale unora dintre politicieni, cred că doar ignoranța ne-ar putea face să cădem pradă unor idei radicale.

Criza migrației, acest subiect atât de invocat în Uniunea Europeană în ultimii ani este un exemplu extrem de elocvent pentru adâncirea prăpastiei între state, cetățeni cu viziuni politici diferite și valori distincte. Într-adevăr anii 2014, 2015 și poate și 2016 au fost unii care au pus la încercare unitatea europeană, dar ei au arătat mai mult de atât, și anume că fără să ne punem în postura celuilalt nu vom putea înțelege niciodată. Schema de relocare a refugiaților al căror număr reprezenta numai 2% din totalul celor sosiți în UE (conform estimărilor Comisiei Europene)  a fost un subiect care a aprins discuțiile între state și instituțiile europene, până la zvonul conform căruia punerea la dispoziție a fondurilor europene ar fi condiționată de primirea cotelor de refugiați negociate în Consiliul European. Se vorbea atunci, îmi amintesc, de o solidaritate cu două sensuri de către Jean Claude Juncker și Donald Tusk. 

Bineînțeles că acest subiect a fost folosit greșit în mod intenționat  de forțe politice extremiste în beneficiul propriu. Ele au promis o simplistă și radicală rezolvarea a unei probleme complexe și care implica, până la urmă, influențarea destinului anumitor oameni. 

Statele care s-au aflat la „poarta de intrare” sau cele de tranziție au cunoscut o intensificare a discursului populist. Grecia, Italia, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Austria sau Marea Britanie sunt doar câteva dintre statele în care mesaje ale urii s-au propagat rapid, alimentate și de o teamă sporită de atacuri teroriste și de interconectarea voită a celor două teme și inocularea credinței conformă căreia diferit este rău.

Nici instituțiile europene nu au rămas neatinse de populism. Chiar din „inima Europei, în instituția unde drepturile cetățenilor sunt apărate, Parlamentul European, trei dintre grupurile politice formate după alegerile din 2014 au fost aprige contestatare ale proiectului european însuși, atacându-l cu orice ocazie. Să nu uităm, totuși, de britanicul Nigel Farage care și-a condus concetățenii la vot către Brexit, dar nici de Marine le Pen, naționalista ce a ajuns până în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și printre ale cărei propuneri găseam inclusiv ieșirea Franței din zona euro.

Poate în urmă cu 4 ani politicienii europeni nu credeau că astfel de mesaje ar putea să le fure electoratul, dar s-a dovedit că forța mesajelor simple, cu puternic impact emoțional este de necontestat. Birocrația și lentoarea acțiunilor sunt deseori blamate de populiști care invocă simplificare și conducere prin voința poporului și organizarea de referendumuri constate. Dar oare asta este democrația de care are nevoie Europa?

Tocmai de aceea una dintre inițiativele Comisiei Europene este de salutat. Comisarii au realizat că nu este de la sine înțeles că europenii percep beneficiile apartenenței la UE și au ieșit „în teren” pentru a le arăta oamenilor în ce constă munca lor și cum lucrează în fiecare zi pentru ca diferențele dintre state și regiuni să se micșoreze. Seria dialogurilor cu cetățenii a atins proporții uriașe de la lansare, ajungând la sute de dialoguri.

Mai mult decât atât, cu un an înainte de alegerile europarlamentare, legislativul european a demarat un proces de dezbatere a viitorului UE cu unii dintre liderii europeni, printre care se află și președintele României. Klaus Iohannis va dezbate, în plenul Parlamentului European, viitorul Europei, putând aduce viziunea țării noastre asupra celor mai pregnante subiecte.

Prin vocea președintelui România poate avansa dosare precum accelerarea procesului de integrare în spațiul Schengen. Chiar finalul acestui executiv european și al legislativului se termină la Sibiu, un summit important a cărei declarație poate marca tranziția către o Europă mai solidară, bineînțeles cu voința liderilor săi. E adevărat că pe scena politică găsim lideri de extrema stângă sau care fac coaliție cu extrema dreaptă (vezi Austria), dar când ne uităm la cazul problematicei Grecii prindem curaj. Tânărul Tsipras a făcut istorie prin încheierea unei înțelegeri istorice cu vecinul nordic ce va rescrie, cu siguranță, istoria comună a UE.

Eu cred că Europa pur și simplu nu își poate permite să mai cadă încă o dată pradă unui discurs dezbinator, modificat în fiecare stat în funcție de subiectul cel mai accesibil politicienilor. Niciun stat nu și-ar dori acum să fie în locul Marii Britanii, țară prinsă într-o complexă discuție cu Comisia Europeană pentru a pune la punct detaliile ieșirii din Uniune, ceea ce a arătat nu numai că apartenența la această entitate de câteva decenii a adus imense beneficii, dar va lăsa Regatul Unit mai slab în fața unor continente tot mai puternice din punct de vedere economic și comercial. UE nu înseamnă doar valori comune împărtășite și bunăstare, înseamnă importanță la masa negocierilor cu alte puteri mondiale și o forță sporită de însăși unitatea ei.

În ceea ce privește România cel mai bun mod de a se asigura că nu cade în capcana populistmului este de a nu folosi teme naționale în campania electorală pentru europarlamentare. Umbrela europeană este destul de încăpătoare pentru toți, trebuie doar să fim conștienți că o putem deschide în vremuri tulburi.

*Pentru a exclude orice interpretare greșită, în acest articol am folosit termenul de „discurs populist” așa cum a fost el teoretizat de reputatul politolog Cas Mudde. Acesta îl prezintă ca având trei atribute: mai întâi tema poporului, identificat social sau etnic ca o entitate de sine stătătoare, apoi cea a elitelor situate la vârful piramidei economice, politice sau culturale și, în fine, voința generală, un abstract loc comun ce se identifică cu „năzuințele poporului”.

Articol publicat inițial pe danvioleta.wordpress.com.

 

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL De la “se dă” la “se pleacă”. Mic îndreptar pentru liderii care vor să mai aibă români în țară

Published

on

de Dan Cărbunaru

Am început, ieri, moderarea Dialogului Cetățenesc dintre băcăuanii reuniți în Aula Universității Vasile Alecsandri și comisarul pentru Politică Regională Corina Crețu și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu gândul la ceea ce Jean-Claude Juncker le spunea românilor, anul trecut, la București – am venit să vă ascult.

Ploaia de întrebări bine țintite, despre viitorul european al celor din sală, a fost prefațată, abrupt, de primul mesaj colectat electronic – două treimi simt că vocea lor nu este auzită în UE. Două treimi dintr-un public instruit, cunoscător al valorilor europene, beneficiar direct al fondurilor europene, pentru că Universitatea a beneficiat masiv de bani pentru modernizare și extindere. Un mesaj tranșant pentru cele două reprezentante ale avantajelor financiare pentru România europeană. Când unul dintre tineri a întrebat despre facilitățile oferite pentru spațiile dedicate generației sale, am înțeles că nu mai e suficient să discutăm despre bani. Fondurile europene, salariile mai mari, nu mai sunt suficiente pentru români, la 11 ani de la aderarea la UE.

Calitatea vieții. Ce oferă, concret, în prezent și viitor, o țară europeană cetățenilor săi. Asta e provocarea tăcută aruncată pe masa celor care se perindă prin palatele din care se conduce România. Oamenii nu se mai mulțumesc cu bani. Vor să știe ce pot face cu ei. Și ce fac decidenții cu taxele lor. Cum în statele din Nord sau Vest problema aceasta este rezolvată civilizat de ceva vreme, românii, până acum peste 4 milioane, au plecat acolo. Nimic nu îi poate opri pe cei rămași să îi urmeze, dacă vor dori același lucru, mai presus de orice. Rezolvarea acestei situații, cu mult mai complicată decât construirea de autostrăzi, este urgent a fi conștientizată. Doar așa se explică tensiunea socială care ține privirile plecate în pământ și numărul de bilete dus pe care românii le cumpără zilnic. Ne exportăm oamenii pentru că nu putem importa soluțiile de acolo unde ei pleacă.

După o oră de ping-pong între tinerii din Aulă și cele două doamne, concluzia a căzut ca un trăznet. Mobilitatea este prima ideea care le trece prin minte tinerilor când se gândesc la Uniunea Europeană. Plecarea este în mintea și inimile celor care de la care noi așteptăm să construiască România de mâine. De la întrebarea “ce se mai dă la alimentara”, pe care oricum tinerii de azi nu o înțeleg, vom avea de răspuns multă vreme la întrebarea de “unde se mai pleacă?”.

Generația pașoptistă, care deschidea ușa spre Occident României de azi, a plecat de acasă pentru a-și ajuta țara, la întoarcere. Pentru a o transforma și construi după modelul în care a trăit și din care s-a hrănit intelectual, cultural, spiritual. Un secol și jumătate mai târziu, ne revărsăm spre Occident, cu disperare, cu năduf și lehamitea unei așteptări fără finalitate.

Europtimismul celor 60 la sută dintre români care își anunță în eurobarometre încrederea în viitorul lor european va lua din ce în ce mai puțin în calcul, în acest ritm, țara în care au învățat să spună MAMA.

 

 

.

Continue Reading

Trending