Connect with us

EDITORIALE

2014-2020 spre un nou dezastru al absorbției fondurilor europene? (Prima parte)

Published

on

Autor: Graţian Mihăilescu

Gratian MihailescuAnaliza de față trage un semnal de alarmă asupra situației periculoase în care se află România în perspectiva viitoarei perioade financiare 2014-2020. Articolul are două părți și tratează problema absorbției fondurilor europene din perspectiva lobby-ului la Bruxelles și a „reformei administrative” anunțate de regionalizare.

Într-un articol publicat anul trecut spuneam că, pentru o absorbție mai bună a fondurilor europene pe perioada 2014-2020, e nevoie de lobby intens la Bruxelles, atât instituțional cât și privat, o reformă a administrației prin reorganizare administrativă și nevoia de resurse umane competitive, stabilirea unor priorități de dezvoltare reale și un sistem îmbunătățit de control și management al fondurilor europene. Se pare însă, că situația din prezent, modul în care dezbaterile privind regionalizarea are loc, lipsa unor documente strategice (care să cuprindă nevoile de dezvoltare reale pentru următoarea perioadă financiară)  ce vor fi negociate cu Comisia, lipsa de vizibilitate a României la Bruxelles, reforma fără fond a administrației publice, pot duce la un nou dezastru al absorbției fondurilor europene și pentru perioada 2014-2020!

Deja-vu al dezastrului cu fondurile europene

Săptămâna trecută o știre  importantă pentru următoarea perioadă financiară a trecut aproape neobservată: Comisia Europeană derulează proceduri de infringement pentru încălcarea legislației europene privind achizițiile publice. Acest lucru s-a întâmplat în momentul în care CE anunța deblocarea plăților pentru Programul Operațional de Transport (POST). De asemenea, potrivit unor surse ale executivului comunitar, citate de TVR, „Comisia Europeană se pregăteşte să suspende fondurile pentru Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE) din cauza că autorităţile române nu au aplicat măsurile cerute de oficialii europeni ”. Blocajul din trecut al fondurilor (POR, POSCCE, POSDRU) a fost posibil din cauza deficiențelor de management și control (în limbaj bruxellez), însă, pe înțelesul tuturor a fost vorba despre corupție, politizare a fondurilor și incapacitatea structurilor implicate în managementul fondurilor (autorități și beneficiari) de a gestiona eficient resursele financiare europene.

Lucrurile par să se repete la mai puțin de un an de la procedura de „presuspendare“ a majorităţii axelor prioritare ale programelor operaţionale sectoriale realizată de Comisia Europeană în octombrie 2012. Conform Ministerului Fondurilor Europene, reluarea plăților pe POSDRU s-a realizat în februarie 2013, în aprilie Comisia a reluat plățile pe POR, iar în această lună pe POST. Reluarea plăților pe POST a coincis cu comunicatul CE care poate declanșa procedura de infringement împotriva României: „Comisia Europeană a cerut astăzi (joi, 20 iunie.) României să respecte pe deplin directivele europene privind achizițiile publice. Comisia argumentează că procedurile de licitații pentru o licitație de execuție lucrări prin solicitare de oferte, pentru reabilitarea drumului național între Crasna si Iași, au fost realizate prin încălcarea Directivelor 2004/18/CE si 89/665/CEE“. Cu alte cuvinte, este posibil ca țara noastră să nu mai poată atrage fonduri europene din cauza unor nereguli descoperite în desfășurarea unei licitații pentru reabilitarea drumului Iași-Crasna.

Într-un articol de pe romaniacurata.ro scriam despre cercul vicios al fondurilor de stat sau europene: “antreprenori locali şi regionali pompează sume importante în partidul X (de obicei se merge cu cel mai puternic candidat), iar  acesta, după alegeri, trebuie să returneze banii firmelor loiale, plus o parte de câştig care se împarte cu acesta.”. Când acest lucru se realizează cu fonduri de stat, pentru investiții, nu se sesizează nimeni probabil, însă când încerci să fraudezi fonduri europene, apar auditorii de la CE și iți blochează fondurile.

Procesul de regionalizare care se anunță poate adânci aceste practici. În lipsa unui mecanism la nivel regional care să controleze aceste practici și care poate să sesizese timpuriu aceste  pericole, România poate avea același traseu ca și în 2007-2013. Pe plan local şi regional resursele vor fi mai vizibile, iar legăturile dintre afaceri şi politicieni sau funcţionarii publici locali vor putea fi mult mai apropiate. Acest lucru poate spori oportunităţile pentru acorduri ilicite. Astfel, procesele de achiziţii publice vor fi expuse mai mult la fenomenul de corupţie, se preciza intr-un document al Academiei de Advocacy. La nivel național există Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), însă infrastructura acestor agenţii şi resursele umane limitează activitatea acestora la nivel regional, doar DNA-ul având servicii teritoriale.

Lobby la Bruxelles pentru 2014-2020

Comunicarea  proastă între București și Bruxelles și dezinteresul politicienilor români pentru afacerile europene au contribuit probabil la acest blocaj al fondurilor europene, scriam în trecut. Dan Luca, expert în afaceri europene, susține că Romania nu este încă racordată la mecanismele complexe ale UE și pentru aceasta e nevoie de „aproximativ 5.000 de români la Bruxelles și 25.000 de persoane în România implicate în mod real în mecanismul comunitar…în prezent avem doar vreo 2.000 la Bruxelles și maxim 10.000 în București (în special în sectorul public).”  Radu Magdin, CEO la SmartLink Communications  sugera ca pentru un lobby mai puternic e nevoie de „parteneriat, prietenie și proiecte în UE. Cele trei sunt atât rețete cât și manifestări ale influenței la Bruxelles si țin de un cerc virtuos. Cu cât stai mai bine la capitolul parteneriate, prietenii și proiecte, cu atât ai mai mult succes, ești mai influent. Cu cât ești mai influent, cu atât ai parteneriate, prietenii și proiecte de succes

În cazul în care lobby-ul românesc de la Bruxelles nu se va accentua și eficientiza, iar actorii români de acolo (politicieni, sectorul privat și ONG-uri) nu vor deveni mai activi în promovarea intereselor naționale – fapt care ar duce și la o vizibilitate mai mare la București și, implicit, la un interes de înțelegere al politicilor europene – România riscă să repete performanțele dezastruoase din perioada 2007-2013.

În trecut am scris despre intențiile mele de a deschide un birou de reprezentare regională în Bruxelles, pentru zona de Vest a României, acțiune ce am inițiat-o în 2008. Scriam atunci căpolitizarea excesivă a administraţiei publice, corupţia şi nepotismul din sistemul public românesc, incapacitatea politicienilor de a înţelege fenomenul de afaceri europene şi lobby-ul au fost factorii care au împiedicat realizarea acelui proiect.  După cinci ani de la această acțiune, proiectul regionalizării, (singurul făcut public până în prezent, însă total ignorat de autorități), inițiat de experții ADR Vest la îndemnul domnului Sorin Funzăverde,  prevede la articolul 10, paragraful 4:  „În scopul promovării intereselor pe lângă instituţiile si organismele Uniunii Europene, regiunile au dreptul să înfiinţeze şi să finanţeze structuri care să aibă sediul și să își desfăşoare activitatea in ţările membre ale Uniunii Europene, acolo unde își au sediul instituţiile și organismele europene”.

În ultimul raport SAR recomandam: „deschiderea de birouri regionale în capitala Europei, ale ADR-urilor pentru lobby regional care să reprezinte comunitatea din regiunea respectivă în relaţia cu organismele UE, să promoveze regiunea din punct de vedere turistic şi cultural la nivel european sau pentru stabilirea de parteneriate cu alte zone care au birouri în Bruxelles”

În cazul în care aceste birouri de reprezentare regională se vor realiza în viitor, pentru fiecare regiune de dezvoltare, este esențial ca acestea să fie conduse de persoane care cunosc domeniul afacerilor europene, care știu ce înseamnă lobby sau proiecte internaționale. Altfel, riscăm ca acele birouri să devină neperformante, în cazul în care  reprezentanții sunt aleși pe criterii politice, nepotism sau „pile”.

Fără un lobby intens la Bruxelles, și fără o reformă de fond a administrației , în cazul în care în continuare „achizițiile publice” sunt  atribuite în mod clientelarși în lipsa unui mecanism de control care să avertizeze timpuriu neregulile privind fondurile europene, România riscă să repete eșecul financiar din perioada 2007-2013.

În cea de-a doua parte a articolului vom analiza „procesul de reformă al administrației” anunțat prin regionalizare și vom încerca să demonstrăm că regionalizarea nu va aduce cu ea soluții care să rezolve problemele de fond existente în sistem.

 

Articolul poate fi consultat pe Europuls.ro – think-tank pe axa Bucuresti -Bruxelles

Autor: Graţian Mihăilescu, Consultant Dezvoltare Regională şi Afaceri Europene

 

EDITORIALE

Editorial semnat de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani: Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației

Published

on

de Antonio Tajani, președintele Parlamentului European

Următorul Consiliu European este decisiv pentru viitorul Europei. Dacă statele membre nu găsesc împreună modul de a stăvili și a reglementa fluxurile de imigranți și solicitanți de azil, însuși proiectul european poate primi o lovitură fatală.

UE și statele sale membre au descoperit cu o întârziere vinovată acest fenomen și s-au limitat să-i suporte consecințele, încercând să-i reducă daunele și să-l încetinească la frontierele noastre.

Foto: European Parliament

Până în 2050 populația Africii se va dubla, depășind 2,5 miliarde de locuitori. Dacă nu intervenim rapid, actualele sute de mii de migranți vor deveni milioane, cu consecințe devastatoare pentru Europa.

Cauzele acestor fluxuri sunt instabilitatea și nesiguranța din vaste regiuni ale Africii și Orientului Mijlociu, precum și terorismul, sărăcia, foametea și schimbările climatice. Numai între 2014 și 2017, cel puțin 13 000 de persoane și-au pierdut viața în Marea Mediterană, fără a socoti zecile de mii de morți din deșertul Sahara.

Cetățenii noștri nu mai sunt dispuși să accepte o Europă fără apărare, incapabilă să ofere răspunsuri structurale la această tragedie. Ei doresc o Uniune care să fie solidară cu cei ce fug din calea persecuțiilor și războaielor, dar fermă cu cei care nu au dreptul să intre sau să rămână în Europa.

Următorul summit UE este ultima ocazie de a nu înșela așteptările a jumătate de miliard de europeni.

Este nevoie de curaj și de o strategie reală pe termen scurt, mediu și lung, bazată pe doi piloni: pe de-o parte, oprirea rapidă a plecărilor din țările de tranzit și de pe coastele africane, permițând sosirea în condiții de siguranță numai a celor care au într-adevăr drept de azil; pe de altă parte, distribuirea solicitanților de azil în țările europene în temeiul unui mecanism automat și obligatoriu.

În viitorul foarte apropiat, trebuie oprite plecările și împiedicați cei care introduc ilegal migranți să pună în pericol viața a zeci de mii de persoane. Cei care au într-adevăr nevoie de azil nu pot fi lăsați la mila traficanților fără scrupule. Blocarea plecărilor înseamnă și eliminarea profiturilor acestor negustori de bărbați, femei și copii.

Urmând exemplul înțelegerii cu Turcia, care a permis închiderea rutei Balcanilor, UE trebuie să investească cel puțin 6 miliarde pentru a închide rutele din Marea Mediterană.

Așa cum este cazul cooperării UE-Niger, trebuie să colaborăm mai mult cu țările de tranzit, cum ar fi Mauritania, Mali, Ciad, Tunisia, Maroc, Algeria și Libia.

Înainte de 2016, treceau din Niger 150 000 de migranți pe an. În 2018, numărul acestora a scăzut la 5 000. A fost posibilă și evacuarea din Libia a 1 500 de solicitanți de azil, primiți temporar în Niger.

La jumătatea lunii iulie, voi merge la Niamey și Agadez pentru a consolida cooperarea noastră cu Nigerul, conducând și o misiune de diplomație economică la care participă întreprinzători europeni.

Dintre cele 650 000 de mii de cereri de azil prezentate în UE în 2017, 416 000 au fost depuse în numai trei țări: Germania, Italia și Franța. Această nedreptate flagrantă este legată de Regulamentul Dublin, care generează din ce în ce mai multe conflicte și tensiuni între statele noastre membre.

Trebuie să-l modificăm. Avem nevoie de un sistem european de azil mai just și mai eficient. În noiembrie 2017, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, o propunere de distribuire echitabilă a solicitanților de azil. Le-am scris șefilor de stat și de guvern din UE, solicitându-le să folosească acest test ca bază a reformei.

Pentru a convinge statele cele mai reticente să accepte această redistribuire, trebuie să garantăm că Uniunea are capacitatea de a controla frontierele externe și de a bloca plecările din nordul Africii. În acest mod, ar ajunge în Europa numai cei care au dreptul la protecție prin proiectele de reinstalare ale Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU. Aceste persoane ar fi transferate în condiții de siguranță și distribuite în mod echitabil între statele UE de primire, așa cum se întâmplă deja cu refugiați din taberele din Turcia, Iordania și Liban.

În lipsa unei strategii europene credibile, bazată pe acești doi piloni, va prevala principiul „fiecare pentru sine”, cu o „renaționalizare” a politicilor în domeniul migrației, închiderea frontierelor naționale și sfârșitul Schengen.

În paralel, Uniunea trebuie să coordoneze eforturile de stabilizare a Libiei, pentru ca acest stat să poată deveni un partener real al UE.

În curând, mă voi deplasa în Libia pentru a discuta rolul pe care Parlamentul European îl poate avea în acest proces și în organizarea viitoarelor alegeri democratice. Suntem dispuși să punem la dispoziție resurse și competențe, inclusiv în cadrul unei conferințe care să reunească în Parlament toate părțile interesate.

O strategie într-adevăr eficace trebuie să abordeze și cauzele acestor veritabile exoduri. Solicităm alocarea de fonduri, în următorul buget al UE, dedicate unui Plan Marshall pentru Africa. Este nevoie de cel puțin 40 de miliarde EUR pentru a mobiliza investiții de 500 de miliarde EUR în următorul deceniu. Obiectivul este crearea de perspective și speranțe pentru tinerii africani în țările lor. Aceste investiții, însoțite de o diplomație economică solidă și cote de imigranți legali, pot facilita acordurile de repatriere cu țările de origine.

Visul european riscă să dispară din cauza crizei imigrației. Nu putem și nu trebuie să acceptăm ca așa ceva să se întâmple. Este nevoie de curaj, hotărâre și ambiție pentru a găsi împreună noi soluții.

Parlamentul European își face datoria, propunând o strategie articulată și credibilă. Fac un apel către șefii de stat și de guvern să lase la o parte logica egoismului național și să acționeze împreună pentru a evita sfârșitul Uniunii.

Antonio Tajani, membru al Parlamentului European încă din 1994, a fost vicepreședinte al Comisiei Europene între 2008 și 2014 în calitate de comisar pentru transport și apoi de comisar pentru industrie și antreprenoriat. Din 2014 și până la începutul acestui an a fost prim-vicepreședinte al Parlamentului European. Din data de 17 ianuarie 2017, Tajani a devenit președinte al Parlamentului European.

*** Editorialul președintelui Parlamentului European Antonio Tajania fost transmis pentru publicare redacției CaleaEuropeana.ro de către Biroul de Informare al Parlamentului European în Romania. Opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului***

Continue Reading

EDITORIALE

Sub umbrela cetățeniei europene sau mai dezbinați după alegerile europene din 2019? Despre cum populismul poate uni Europa

Published

on

de Violeta Dan

Cred că noi, europenii, indiferent de locul în care ne-am afla acum, este imposibil să nu ne confruntăm cu prezența tot mai activă a discursului populist*, fie că vine de la partidele de la guvernare sau din opoziție. Europa, răvășitul continent de aspirațiile naționaliste în ultimii ani își dă acum bătălia finală pentru câștigarea unui parcurs nu numai unit, dar ci și solidar cu problemele celorlalte state. Cu siguranță că tuturor ne este greu să empatizăm cu problemele unor cetățeni îndepărtați aflați în celălalt colț al continentului, dar cum altfel ne așteptăm să primim înțelegere dacă nu dialogăm?

Tocmai acest lucru ridică spinoase întrebări. Suntem noi, europeni, uniți sub steaua aceleiași cetățenii „dobândite” odată cu Tratatul de la Maastricht sau ne macină izolaționismul și excepționalismul autohton?

În pofida tuturor titlurilor exagerate menite să atragă cititori și a discursurilor dezbinatoare ale unora dintre politicieni, cred că doar ignoranța ne-ar putea face să cădem pradă unor idei radicale.

Criza migrației, acest subiect atât de invocat în Uniunea Europeană în ultimii ani este un exemplu extrem de elocvent pentru adâncirea prăpastiei între state, cetățeni cu viziuni politici diferite și valori distincte. Într-adevăr anii 2014, 2015 și poate și 2016 au fost unii care au pus la încercare unitatea europeană, dar ei au arătat mai mult de atât, și anume că fără să ne punem în postura celuilalt nu vom putea înțelege niciodată. Schema de relocare a refugiaților al căror număr reprezenta numai 2% din totalul celor sosiți în UE (conform estimărilor Comisiei Europene)  a fost un subiect care a aprins discuțiile între state și instituțiile europene, până la zvonul conform căruia punerea la dispoziție a fondurilor europene ar fi condiționată de primirea cotelor de refugiați negociate în Consiliul European. Se vorbea atunci, îmi amintesc, de o solidaritate cu două sensuri de către Jean Claude Juncker și Donald Tusk. 

Bineînțeles că acest subiect a fost folosit greșit în mod intenționat  de forțe politice extremiste în beneficiul propriu. Ele au promis o simplistă și radicală rezolvarea a unei probleme complexe și care implica, până la urmă, influențarea destinului anumitor oameni. 

Statele care s-au aflat la „poarta de intrare” sau cele de tranziție au cunoscut o intensificare a discursului populist. Grecia, Italia, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Austria sau Marea Britanie sunt doar câteva dintre statele în care mesaje ale urii s-au propagat rapid, alimentate și de o teamă sporită de atacuri teroriste și de interconectarea voită a celor două teme și inocularea credinței conformă căreia diferit este rău.

Nici instituțiile europene nu au rămas neatinse de populism. Chiar din „inima Europei, în instituția unde drepturile cetățenilor sunt apărate, Parlamentul European, trei dintre grupurile politice formate după alegerile din 2014 au fost aprige contestatare ale proiectului european însuși, atacându-l cu orice ocazie. Să nu uităm, totuși, de britanicul Nigel Farage care și-a condus concetățenii la vot către Brexit, dar nici de Marine le Pen, naționalista ce a ajuns până în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și printre ale cărei propuneri găseam inclusiv ieșirea Franței din zona euro.

Poate în urmă cu 4 ani politicienii europeni nu credeau că astfel de mesaje ar putea să le fure electoratul, dar s-a dovedit că forța mesajelor simple, cu puternic impact emoțional este de necontestat. Birocrația și lentoarea acțiunilor sunt deseori blamate de populiști care invocă simplificare și conducere prin voința poporului și organizarea de referendumuri constate. Dar oare asta este democrația de care are nevoie Europa?

Tocmai de aceea una dintre inițiativele Comisiei Europene este de salutat. Comisarii au realizat că nu este de la sine înțeles că europenii percep beneficiile apartenenței la UE și au ieșit „în teren” pentru a le arăta oamenilor în ce constă munca lor și cum lucrează în fiecare zi pentru ca diferențele dintre state și regiuni să se micșoreze. Seria dialogurilor cu cetățenii a atins proporții uriașe de la lansare, ajungând la sute de dialoguri.

Mai mult decât atât, cu un an înainte de alegerile europarlamentare, legislativul european a demarat un proces de dezbatere a viitorului UE cu unii dintre liderii europeni, printre care se află și președintele României. Klaus Iohannis va dezbate, în plenul Parlamentului European, viitorul Europei, putând aduce viziunea țării noastre asupra celor mai pregnante subiecte.

Prin vocea președintelui România poate avansa dosare precum accelerarea procesului de integrare în spațiul Schengen. Chiar finalul acestui executiv european și al legislativului se termină la Sibiu, un summit important a cărei declarație poate marca tranziția către o Europă mai solidară, bineînțeles cu voința liderilor săi. E adevărat că pe scena politică găsim lideri de extrema stângă sau care fac coaliție cu extrema dreaptă (vezi Austria), dar când ne uităm la cazul problematicei Grecii prindem curaj. Tânărul Tsipras a făcut istorie prin încheierea unei înțelegeri istorice cu vecinul nordic ce va rescrie, cu siguranță, istoria comună a UE.

Eu cred că Europa pur și simplu nu își poate permite să mai cadă încă o dată pradă unui discurs dezbinator, modificat în fiecare stat în funcție de subiectul cel mai accesibil politicienilor. Niciun stat nu și-ar dori acum să fie în locul Marii Britanii, țară prinsă într-o complexă discuție cu Comisia Europeană pentru a pune la punct detaliile ieșirii din Uniune, ceea ce a arătat nu numai că apartenența la această entitate de câteva decenii a adus imense beneficii, dar va lăsa Regatul Unit mai slab în fața unor continente tot mai puternice din punct de vedere economic și comercial. UE nu înseamnă doar valori comune împărtășite și bunăstare, înseamnă importanță la masa negocierilor cu alte puteri mondiale și o forță sporită de însăși unitatea ei.

În ceea ce privește România cel mai bun mod de a se asigura că nu cade în capcana populistmului este de a nu folosi teme naționale în campania electorală pentru europarlamentare. Umbrela europeană este destul de încăpătoare pentru toți, trebuie doar să fim conștienți că o putem deschide în vremuri tulburi.

*Pentru a exclude orice interpretare greșită, în acest articol am folosit termenul de „discurs populist” așa cum a fost el teoretizat de reputatul politolog Cas Mudde. Acesta îl prezintă ca având trei atribute: mai întâi tema poporului, identificat social sau etnic ca o entitate de sine stătătoare, apoi cea a elitelor situate la vârful piramidei economice, politice sau culturale și, în fine, voința generală, un abstract loc comun ce se identifică cu „năzuințele poporului”.

Articol publicat inițial pe danvioleta.wordpress.com.

 

Continue Reading

EDITORIALE

EDITORIAL De la “se dă” la “se pleacă”. Mic îndreptar pentru liderii care vor să mai aibă români în țară

Published

on

de Dan Cărbunaru

Am început, ieri, moderarea Dialogului Cetățenesc dintre băcăuanii reuniți în Aula Universității Vasile Alecsandri și comisarul pentru Politică Regională Corina Crețu și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu gândul la ceea ce Jean-Claude Juncker le spunea românilor, anul trecut, la București – am venit să vă ascult.

Ploaia de întrebări bine țintite, despre viitorul european al celor din sală, a fost prefațată, abrupt, de primul mesaj colectat electronic – două treimi simt că vocea lor nu este auzită în UE. Două treimi dintr-un public instruit, cunoscător al valorilor europene, beneficiar direct al fondurilor europene, pentru că Universitatea a beneficiat masiv de bani pentru modernizare și extindere. Un mesaj tranșant pentru cele două reprezentante ale avantajelor financiare pentru România europeană. Când unul dintre tineri a întrebat despre facilitățile oferite pentru spațiile dedicate generației sale, am înțeles că nu mai e suficient să discutăm despre bani. Fondurile europene, salariile mai mari, nu mai sunt suficiente pentru români, la 11 ani de la aderarea la UE.

Calitatea vieții. Ce oferă, concret, în prezent și viitor, o țară europeană cetățenilor săi. Asta e provocarea tăcută aruncată pe masa celor care se perindă prin palatele din care se conduce România. Oamenii nu se mai mulțumesc cu bani. Vor să știe ce pot face cu ei. Și ce fac decidenții cu taxele lor. Cum în statele din Nord sau Vest problema aceasta este rezolvată civilizat de ceva vreme, românii, până acum peste 4 milioane, au plecat acolo. Nimic nu îi poate opri pe cei rămași să îi urmeze, dacă vor dori același lucru, mai presus de orice. Rezolvarea acestei situații, cu mult mai complicată decât construirea de autostrăzi, este urgent a fi conștientizată. Doar așa se explică tensiunea socială care ține privirile plecate în pământ și numărul de bilete dus pe care românii le cumpără zilnic. Ne exportăm oamenii pentru că nu putem importa soluțiile de acolo unde ei pleacă.

După o oră de ping-pong între tinerii din Aulă și cele două doamne, concluzia a căzut ca un trăznet. Mobilitatea este prima ideea care le trece prin minte tinerilor când se gândesc la Uniunea Europeană. Plecarea este în mintea și inimile celor care de la care noi așteptăm să construiască România de mâine. De la întrebarea “ce se mai dă la alimentara”, pe care oricum tinerii de azi nu o înțeleg, vom avea de răspuns multă vreme la întrebarea de “unde se mai pleacă?”.

Generația pașoptistă, care deschidea ușa spre Occident României de azi, a plecat de acasă pentru a-și ajuta țara, la întoarcere. Pentru a o transforma și construi după modelul în care a trăit și din care s-a hrănit intelectual, cultural, spiritual. Un secol și jumătate mai târziu, ne revărsăm spre Occident, cu disperare, cu năduf și lehamitea unei așteptări fără finalitate.

Europtimismul celor 60 la sută dintre români care își anunță în eurobarometre încrederea în viitorul lor european va lua din ce în ce mai puțin în calcul, în acest ritm, țara în care au învățat să spună MAMA.

 

 

.

Continue Reading

Trending