Connect with us

EDITORIALE

Sunt majoritatea romanilor idioti? De la functionalitatea democratiei europene pana la Rosia Montana

Published

on

de Gratian Mihailescu, expert in dezvoltare regională si consultant în afaceri europene

Gratian MihailescuCuvantul idiot provine din limba greaca ἴδιος (idios) fiind folosit in Grecia Antica pentru oamenii care nu se implicau in problemele politice. Idio- inseamna o persoana egocentrica, retrasa, exclusa care nu participa si nu este interesata de afacerile publice. Grecii din antichitate credeau in intelepciunea multimii. Democratia nu era functionala fara ca cetatenii sa delibereze si sa dezbata responsabilitatiile publice care aveau efect direct asupra lor. Cetateni de rand erau alesi in jurii pentru a decide cu privire la problemele de pe agenda publica. Toate aceste decizii se luau in Agora, locul public unde poporul aclama cu ovatii, sau, daca nu era de acord, se exprima prin tacere. Dar asta se intampla in Grecia Antica. In Romania anului 2013, lucrurile stau altfel.

Fostul prim-ministru al Greciei, George Papandreou spunea intr-o dezbatere TED, despre esecul democratiei europene si despre esecul liderilor de a forma o democratie reala. Dansul sustine ca in Europa exista o problema structurala a democratiei, datorata vulnerabilitatilor din sistemul economic global. Democratia europeana e slabita de globalizare,  de corporatiile care pot evita legi, taxe sau standarde de mediu. Democratia europeana este subminata de cresterea inegalitatii si de concentrarea tot mai mare de bogatie si de putere a unor actori. Democratiile noastre”, spune el, „sunt prinse in sisteme prea mari pentru a esua, sau mai precis, prea mari pentru a fi controlate”—in timp ce „politicienii ca mine au pierdut increderea oamenilor lor”. Care e solutia? Implicarea mai directa a cetatenilor intr-o noua afacere democratica.

Dezbaterea realizata pe TED de fostul prim-ministru al Greciei, m-a facut sa-mi pun urmatoarele intrebari: De ce exista acest decalaj mare intre politicieni si cetateni? De ce exista acest decalaj mare intre Bruxelles si cetatenii europeni? Cum influenteaza economia procesul de politici publice? Cine sunt lobbisty din Bruxelles si ce urmaresc? Cum reusim sa diminuam coruptia din politica si din administratia publica? Cum vom reusi sa avem mai multa transparenta in bugetul partidelor politice? Cum vom reusi sa democratizam globalizarea si sa diminuam rolul economicului asupra politicului? Simplu: prin cultura civica, prin democratie participativa, prin subsidiaritate! Insa toate acestea trebuie sa vina din partea cetateniilor si nu din partea clasei politice.

Scriam in trecut despre deficitul democratiei, despre dominatia economicului asupra politicului, despre lipsa viitoarelor generatii din procesul decizional si despre lipsa democratiei in Romania. Articolul il gasiti aici. O sa reiau ideea pentru a accentua deficitul de democratie de la noi: Firmele investesc intr-un candidat. Candidatul cu cele mai multe fonduri, este impins cel mai in fata de partid. Cu cat ai mai multi bani, cu atat ai mai mari sanse sa fii ales, deoarece partidul te impinge in fata. Deci alesii nostri, sunt defapt alesii partidului. In cazul in care nu veneau cu o suma importanta la partid, nu erau promovati de partid si nu erau candidati ai partidului. Banii care au fost „donati” la partid trebuie sa revina la firmele sau persoanele care au sponzorizat acei candidati sau acele partide. Astfel cetateanul considera ca isi exercita un drept constitutional, prin vot, ca „schimba ceva”, lucru care nu se intâmpla. De aici apare deficitul democratiei in Romania. Si atunci de ce sa nu ii tragem la raspundere, noi ca cetateni, pe politicienii alesi? De ca sa ii lasam sa dezvolte toate aceste cumetrii si clientelisme? De ce sa fim “idioti”?

 

Despre proteste

La inceputul lunii septembrie scriam “Lectie de democratie pentru toti carcotasii protestelor” unde incercam sa explic ce inseamna subsidiaritate si democratie participativa. Romania sufera de tulburare de stress post-traumatica dupa 50 de ani de comunism si 24 de ani de post-comunism sau de tranzitie. In tot acest timp Romania a suferit si a experimentat evenimente traumatice si terifiante ca violenta, soc, furie, nervozitate, frica, si chiar vina. Toate acestea nu au fost tratate de catre politicieni sau societatea civila, iar Romania sufera inca, in prezent.  De aceea este laudabila actiunea de protest a societatii civile impotriva proiectului Rosia Montana, impotriva exploatarii gazelor de sist, impotriva clasei politice. De aceea este bine si sanatos pentru democratia din Romania ca in  fiecare Duminica 10.000 de oameni isi exercita acest drept de a protesta impotriva unui proiect. (care ridica semne de intrebare asupra corectitudinii de implementare, a deciziilor politice si a mediului inconjurator). Ceea ce este deranjant pentru societatea romaneasca, este ca majoritatea cetatenilor, prefera sa faca parte din “Idios” adica din grupul de cetateni care nu participa in afacerile publice.

Am scris pe Think Outside the Box despre manipularile din media din ultimul timp si despre faptul ca se incearca o discreditare a protestatarilor si a protestelor. Am scris si despre nevoia unei dezbateri argumentate intre specialisti, politicieni si protestatari pentru a gasi solutia de mijloc si anume dezvoltarea sustenabila. Domnul Mircea Cosea, economist si fost vicepremier spunea ca se poate concepe o strategie europeana, un fel de proiect-pilot ecologic: “Guvernul ar fi putut concepe exploatarea Rosia Montana printr-o viziune tip cluster, ca pe un integrator al unor ramuri, întreprinderi si centre de cercetare-dezvoltare axate pe extragerea si prelucrarea mineralelor, pe exploatarea serviciilor turistice si culturale si, mai ales, ca pe o zona tip laborator european de aplicare a politicilor ecologice.”

Pentru a gasi o solutie buna, – care sa impace si ecologistii si cei care sustin interesul economic – ,  protestele trebuie sa continue. Pentru susteinabilitatea democratiei si a mediului  din Romania, protestele trebuie sa continue. Problema (pentru clasa politica) e posibilitatea acestora de a se transforma in miscari impotriva politicienilor, cum s-a intamplat anul trecut la noi, cum a fost in Bulgaria sau in Turcia.

Se simte deficitul democratiei, in Romania, insa si in alte state europene. O sa inchei cu un citat al fostului prim-ministru al Greciei, care spune ca o Europa mai puternica nu inseamna sa dai mai multa putere Bruxellului ci sa dai mai multa putere cetatenilor europeni!

Autorul articolului a lansat o intrebare pe TED (o platforma mondiala care sustine conceptul  “Ideilor care merita a fi raspindite“, si doreste sa afle raspunsuri argumentate la aceasta: Cum democratizam globalizarea? / How we democratize globalisation?

Pentru a partcipa la aceasta dezbatere, urmariti linkul
http://www.ted.com/conversations/20635/how_we_democratize_globalizati.html

 

Articolul poate fi consultat si pe Contributors.ro.

Autor: Gratian Mihailescu, expert in dezvoltare regională si consultant în afaceri europene

**Răspunderea pentru informațiile conținute în articol aparține exclusiv autorului articolului respectiv.

EDITORIALE

Patrulaterul diplomatic Geneva-Bruxelles-Viena-Brest. Câteva adnotări despre securitatea europeană și a României

Published

on

© Cătălin Crudu Photography

2022 a debutat intens pe scena securității euro-atlantice. Geneva, oraș simbol al diplomației pentru stabilitate strategică și pace. Bruxelles, teren al familiei transatlantice. Viena, platformă diplomatică a unei organizații poate insuficient întrebuințată. Brest, cel mai mare port nord-atlantic al Franței, ales să găzduiască conversațiile țărilor UE privind busola strategică a apărării europene. Toate cele patru au fost teatre ale dialogului cu și despre așa zisele garanții de securitate cerute de Rusia, pe care cred că este mai corect calibrat să le numim pretenții nefondate de securitate. Un patrulater de discuții și poziționări, deoarece este injust ca din această săptămână crucială pentru securitatea europeană să nu alăturăm dialogului SUA-Rusia, Consiliului NATO-Rusia și reuniunii OSCE și întrunirile miniștrilor apărării și de externe din Uniunea Europeană, sub auspiciile președinției franceze a Consiliului. Este injust pentru că europenii sunt îndreptățiți să își negocieze propria securitate, firește, în parteneriat solid cu SUA și NATO.

Într-un timp în care Statele Unite insistă să se concentreze pe ascensiunea Chinei, persuadând și aliații și partenerii din UE, NATO și Asia-Pacific că o concurență strategică, politică, economică, tehnologică și de model cu regimul de la Beijing este singura cale de a apăra democrația și valorile ordinii liberale, o întrebare necesită clarificări și un potențial răspuns: Poate Occidentul politic și reunit în acțiuni concertate să facă față simultan competiției sistemice cu China și imprevizibilității unei Rusii în declin, dar ale cărei singure ingrediente de superputere rămân forța militară, nucleară și diplomația ca armă redutabilă de negociere?

Europa de Est și România nu mai sunt un târg pe un șervețel al procentajelor între marile puteri

Cum s-a ajuns la acest patrulater? Pachetul de propuneri de securitate formulat de Federația Rusă la finele anului trecut, precedat de concentrările de trupe și tehnică militare la granița cu Ucraina, de retorica “sferelor de influență” și de antecedentele numite Transnistria, Osetia, Abhazia, Crimeea sau Donbas, a reprezentat cartea de intrare a Kremlinului pe lista “prioritar și urgent” a diplomației occidentale. Conținutul acestui pachet nu poate fi interpretat ca o bază de negocieri sau ca “garanții de securitate”. Tocmai din acest motiv, diplomații și liderii europeni și americani s-au ferit să numească aceste întâlniri SUA – Rusia, NATO – Rusia sau reuniunea OSCE ca reuniuni de negocieri. De garanții de securitate nu poate să încapă vorba. Așa cum sunt ele formulate, propunerile Rusiei vizează trasarea unei linii de demarcație, atât în prezent și pentru viitor, cât și în trecut. Epoca sferelor de influență a dispărut în Europa și odată cu ea și ordinea internațională bipolară. Dacă țări precum Ucraina se află încă sau vor mai rămâne un timp într-o zonă “gri” de alianțe și de influențe, în ce privește Europa de Est care astăzi este și flanc NATO și flanc UE, această regiune din care face parte și România nu mai este un târg pe un șervețel al procentajelor între marile puteri.

Rusia cunoaște aceste aspecte, cum cunoaște și faptul că în definițiile cu care relațiile internaționale operează, garanțiile de securitate nu sunt specifice actorului cu spirit revanșard. Însă, momentul ales de Rusia pentru a se angaja cu SUA și NATO nu este unul la întâmplare. 

Se teme Rusia de miza geostrategică a României – recunoașterea și mai puternică a Mării Negre pe agenda NATO?

Summitul din vara anului trecut dintre Joe Biden și Vladimir Putin de pe malul lacului Geneva a probat o apetență comună pentru un tango între diplomație și încordare a mușchilor prin sancțiuni de partea occidentală și prin build-up militar, atacuri hibride și cibernetice sau geopolitica gazului dinspre Kremlin. Conceptul Strategic la care NATO lucrează pentru a fi aprobat la summitul de la Madrid din luna iunie va consfinți despărțirea de precedentul astfel de document, perimat fie numai și prin faptul că definea Moscova drept partener. Repoziționată prin măsuri de reasigurare, descurajare și apărare față de Rusia după anexarea ilegală a Crimeei și destabilizarea estului Ucrainei în 2014, Alianța Nord-Atlantică a parcurs un drum de aproape un deceniu în care a acționat pentru a descuraja orice potențial atac rus împotriva unui stat aliat. Dar a făcut-o gradual, proporționat, defensiv și… dezechilibrat. Întărirea flancului estic al NATO s-a produs cu două unități de măsură, una mai înaintată la Marea Baltică și o alta mai adaptată la Marea Neagră, zonă unde a și izbucnit actuala stare de tensiuni între NATO și Rusia. 

Acțiunile din prezent ale Federației Ruse, de la acumulări de trupe la așezarea la aceeași masă cu NATO, pot fi și avertismente, dar și temeri că direcția pe care noul Concept Strategic al Alianței o va imprima va spori importanța pe care SUA și aliații o acordă Mării Negre, ceea ce în mod particular este o miză geostrategică și pentru România. Un prim semnal al acestei direcții s-a conturat în toamna anului trecut, când mai mulți experți americani de politică externă și de securitate au fost audiați în Congresul SUA pe tema definirii unei strategii a Statelor Unite pentru regiunea Mării Negre, în timp ce șefii diplomațiilor americană și română deschideau, la Departamentul de Stat, o rundă de dialog strategic bilateral.

O recunoaștere și mai puternică a Mării Negre pe agenda Alianței Nord-Atlantice ar avantaja în primul rând România, care este tributară împărțirii litoralului aliat al acestei regiuni cu Bulgaria, o țară cunoscută pentru dorința de a nu supăra Moscova, și cu Turcia, un stat aliat cu propriile sale ambiții și cu relații delicate cu administrațiile de la Washington sau Paris.

Încă o dată, America și-a dovedit angajamentul pentru securitatea europeană

În același interval al summitului Biden-Putin de anul trecut, marii lideri europeni, Angela Merkel și Emmanuel Macron, au încercat să facă loc unui summit UE-Rusia, blocat însă de restul țărilor membre. Între timp, nu este încă foarte clar ce fel de relație vor dezvolta Kremlinul și noua cancelarie de la Berlin, condusă de social-democratul Olaf Scholz și cu o reprezentantă a Verzilor titulară la portofoliul externelor. Pentru Emmanuel Macron, situația este diferită. Având în palmares tentative de a readuce Rusia la dialog și de resuscita concepte precum Europa “de la Lisabona la Vladivostok”, președintele francez are câteva mize politice. Prima este să recâștige fotoliul de la Elysee, așa că are nevoie să apară ca un lider național și european ferm și capabil să rezolve astfel de situații. A doua este să bifeze obiectivele președinției franceze a Consiliului UE, între acestea figurând și Busola Strategică a apărării și securității europene, un document pentru care UE are nevoie de consensul tuturor statelor membre, inclusiv al celor de pe flancul estic care își identifică securitatea și apărarea sub umbrela NATO și care resping orice fel de duplicare sau paralelism ale apărării europene cu alianța atlantică. De aici a apărut, poate, și atitudinea Rusiei de a ridiculiza Europa, inclusiv prin expulzarea unor diplomați germani, polonezi și suedezi chiar în ziua vizitei șefului diplomației UE la Moscova sau prin a recunoaște doar Statele Unite ca partener de negocieri pentru securitatea europeană.

Dar, elementul central și de neclintit al tuturor discuțiilor petrecute la Geneva, Bruxelles, Viena sau Brest a fost cureaua de transmisie transatlantică, fapt care poate încurca și determina Federația Rusă să reconsidere o invazie în Ucraine, chiar dacă posibilitatea une intervenții punctuale rămâne. Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, nu a poposit la Geneva pentru discuții cu partea rusă fără ca înainte miniștrii de externe din țările NATO să se reunească în regim extraordinar pentru a se informa și a-și armoniza pozițiile. Secretarul general al NATO nu a condus Consiliul NATO-Rusia fără ca înainte să organizeze o reuniune a Comisiei NATO – Ucraina și nu înainte de a discuta cu liderii instituțiilor UE. Președintele SUA Joe Biden a vorbit în ultimele săptămâni cu 16 lideri europeni, în timp ce șeful diplomației americane s-a consultat în format separat cu miniștrii de externe de pe flancul estic al NATO. Consiliul NATO-Rusia și reuniunea OSCE de la Viena nu s-au desfășurat decât după ce Statele Unite i-au informat pe aliații europeni și pe ambasadorii țărilor UE despre rezultatele discuțiilor cu Rusia.

Brest: piesa care închide patrulaterul diplomatic al unei săptămâni consacrate securității europene

Reciproca a funcționat. Reuniunile de la Brest ale miniștrilor apărării și de externe din UE, importante pentru că ele au avut un caracter informal și au depășit sfera punctajelor și ale “talking points” prestabilite în cadrul întrunirilor ordinare au fost urmate de conversații ale șefului diplomației UE și ale ministrului francez de externe cu secretarul de stat al SUA.

Insist asupra simbolisticii desfășurării acestor reuniuni la Brest, cel mai mare port la Oceanul Atlantic al Franței, pentru a discuta Busola Strategică a apărării europene concomitent cu situația de securitate din vecinătatea estică și complicatele raporturi între Europa și Rusia. În declarația reconcilierii pe care Joe Biden și Emmanuel Macron au adoptat-o în octombrie trecut la Roma, în marja summitului G20, SUA recunoșteau importanța eforturilor apărării europene în complementaritate cu NATO, în timp ce Franța făgăduia să țină la curent Statele Unite cu prioritățile sale pentru o Europă suverană.

2022 este preconizat să pună pe aceeași traiectorie Busola Strategică a UE, Conceptul Strategic al NATO, noua declarație comună de cooperare UE-NATO și implicarea SUA în proiectele apărării europene. Legătura dintre acestea este un proces independent discuțiilor ce au fost purtate între SUA și NATO, pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte, sau la OSCE. Însă, această partitură comună transatlantică poate fi o formă de disuasiune a Rusiei.

Revendicările Rusiei vizează securitatea României. Cum acționează Bucureștiul?

Revendicările împachetate de Rusia în documentul ce a servit ca punct de plecare a discuțiilor de la Geneva, Bruxelles, Viena și Brest nu sunt o noutate în sine. Însă forma lor și faptul că acestea nu au mai fost pure declarații politice, articole de propagandă sau retorici agresive au pus în discuție inclusiv securitatea României. Cred că este pentru prima dată după aderarea la NATO când, dacă dăm la o parte retorica privind sistemul antirachetă de la Deveselu sau interceptările aeriene de la Marea Neagră, securitatea României este vizată de un document oficial al unui actor al cărui comportament agresiv este definit de Strategia Națională de Apărare a Țării ca o amenințare.

Solicitarea Rusiei ca NATO să își retragă prezența militară din statele care au aderat la Alianță după 1997 nu are cum să fie luată în calcul. Numai avansarea acestei propuneri trebuie însă să dea de gândit decidenților și clasei politice. De asemenea, o re-izbucnire a ostilităților în estul Ucrainei ar aduce conflictul la aproximativ 1.000 de kilometri de solul României, în timp ce distanța față de Crimeea ocupată și militarizată este de doar 400 de kilometri. Dacă adăugăm acest risc la seria de provocări interne – criza prețurilor la utilități cu efect direct asupra nivelului de trai al cetățenilor, lipsa culturii unei guvernări de mare coaliție, implementarea PNRR sau ascensiunea unui partid a cărui unealtă de popularitate o reprezintă agresivitatea – este limpede că traversăm momente delicate.

Din poziția în care se află, Bucureștiul a întreprins câteva demersuri în raport cu pretențiile Rusiei. Le-a respins prin vocea prezidențială în cadrul unui discurs concentrat pe politica externă a României și prezentat în fața ambasadorilor străini la București, deci și a reprezentantului Rusiei și a propus, la nivelul Uniunii Europene, pregătirea în avans a unui set de sancțiuni care să fie activate în cazul în care Moscova lansează o ofensivă militară la adresa Ucrainei. Separat, Bucureștiul se află pe agenda de consultări pe care Statele Unite o desfășoară constant cu aliații europeni, iar în ultima vreme ele s-au derulat și în format B9 la nivel prezidențial și pe linia miniștrilor de externe, precum și între consilierii prezidențiali pentru securitate națională sau între conducerile serviciilor de intelligence. Aceste acțiuni oferă indicii că România se pregătește împreună cu aliații pentru diferite scenarii.

Dar este nevoie de mai mult. Obiectivul României de prezervare a arhitecturii de securitate existente în Europa presupune ca Alianța Nord-Atlantică să eleveze nivelul de prioritate acordat regiunii Mării Negre. Dacă Federația Rusă renunță la diplomație sub pretextul respingerii propunerilor sale și mai face încă un pas în Ucraina, măsurile de descurajare pe dimensiunea sudică a flancului estic necesită o recalibrare, iar România în acest spirit trebuie să acționeze.

Continue Reading

EDITORIALE

Dezinteresul național pro-european

Published

on

Editorial semnat de Dan Cărbunaru

Dacă au de ales între a respecta regulile UE și ieșitul din UE, doi din trei români ar prefera să iasă, dacă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la Bruxelles. Așa arată rezultatele celui mai recent sondaj realizat în România, țara care e în UE de 14 ani. Țara în care după aderare venitul a crescut de la 43 la sută din media pe cap de locuitor la 72 la sută.

La doi ani după ce au avut președinția Consiliului UE, după ce a primit 66 de miliarde de euro – bani europeni, de trei ori mai mult decât a cotizat, la care se adaugă alte zeci de miliarde –  investiții europene private, cu cinci milioane de oameni muncind în alte state UE, beneficiind de libertatea de circulație, de munca și de studiu, azi, doi din trei români consideră că România trebuie să își apere interesele naționale când sunt în dezacord cu regulile UE, chiar cu riscul pierderii poziției de stat membru.

Aruncarea în neant, plonjonul încurajat pe față ne-ar lăsa cu mult în urma unei Ungarii sau Polonii care și-au rezolvat, deja, multe probleme de dezvoltare în interiorul UE.

Cei care ajung să creadă, nu pe baza vreunui raport de cercetare, ci pe baza consumului de mesaje suveraniste, suprapuse peste frustrări și suferințe reale prin care trec, că ne-ar fi mai bine să facem ce credem că e bine doar pentru noi, dacă regulile Uniunii din care facem parte ne-ar afecta interesele naționale merită întreaga atenție.

Nu doar a celor care se pregătesc să culeagă dividende politice tot mai grase din această stare de spirit întreținută abil, eficient și organizat.

Dar și a celor care își clamează, politic sau instituțional, roluri principale în serialul pro-european în care joacă în numele României. 

Între timp, tinerii europeni dezbat la Strasbourg viitorul unei Europe federale.

Continue Reading

EDITORIALE

Greutatea medaliei europene Carol cel Mare de la pieptul unui român pentru o Românie europeană și transatlantică

Published

on

© European Union 2021

Corespondență din Aachen

Rândurile ce urmează transcend dimensiunea personalizată a momentului în care președintele Klaus Iohannis a devenit primul lider român și abia al șaselea din Europa Centrală și de Est care este laureat al Premiului Carol cel Mare, o distincție care îl plasează pe orice posesor în galeria celor care au modelat, într-un fel sau altul, cu o intensitate și impact diferite, Europa unită.

Momentul a intrat în coliziune emoțională cu tragedia de la spitalul din Constanța. A treia din ultimele luni pentru un sistem sanitar îmbolnăvit și adesea în moarte în clinică încă din perioada pre-pandemie. Într-un stat incapabil, eșuat după cum însuși președintele și-a asumat să cuvânteze, să își protejeze cetățenii, premiul Carol cel Mare decernat indirect României prin intermediul șefului statului a făcut obiectul unor răsturnări contextuale, ironii și critici nefondate.

Decernarea Premiului Carol cel Mare 2020 a fost programată pentru data de 21 mai 2020 în urma unui anunț făcut în decembrie 2019, însă amânată succesiv din cauza pandemiei până la 2 octombrie 2021. Momentul a fost îndelung pregătit, iar situația nefericită a unei tragedii pentru care trebuie să blamăm 32 de ani de guvernări a fost, din nou, exploatată negativ. 

În schimb, dacă mulți din România nu au putut să înțeleagă importanța decernării acestui premiu unui român, Europa a înțeles prin ce trece România. Forumul European Carol cel Mare, la solicitarea președintelui Iohannis, a găzduit un moment de reculegere în memoria victimelor, iar președintele Consiliului European, care a susținut tradiționalul discurs de laudatio pentru acordarea premiului, și-a început această alocuțiune cu un mesaj de condoleanțe. Așa arată, într-o primă înfățisare, compasiunea și omagiul într-o Europă a solidarității și a valorilor democratice. Într-o a doua înfățișare revine în sarcina Guvernului să activeze, la necesitate, Mecanismul European de Protecție Civilă pentru a primi sprijin în cazul unor astfel de tragedii, dacă autoritățile naționale se dovedesc depășite.

Umbrită de evenimentul funest din România, ceremonia acordării Premiului Carol cel Mare surprinde imagologia unui popor pro-european, dar mai mereu în opoziție cu cei care dețin puterea, fie efectivă, fie de reprezentare. Un aspect de mentalitate, probabil provincială, pe care cu toții îl putem îmbunătăți atunci când deplângem potențiala influență redusă a României în cercurile decizionale europene și euro-atlantice.

Deși întreaga suită de discursuri a evocat personalitatea lui Klaus Iohannis – de la apărător al statului de drept la un creator de punți între Europa veche occidentală și Europa nouă răsăriteană -, în fapt ea a omagiat un popor care i-a incredințat actualului președinte, în două rânduri, misiunea de a conduce România.

Numai aruncând o privire succintă peste cuprinzătoarea listă de laureați regăsești personalități istorice – de la părinții fondatori ai UE la mari politicieni americani definitorii pentru relația transatlantică și la liderii europeni ai ultimelor trei decenii care au avut curajul unor decizii ce au adus și România în Uniunea Europeană – avem o primă mostră a importanței acestei distincții.

În auspiciile unor monumente sacre și politice ale Europei, cu peste 1200 de ani, respectiv peste 600 de ani de tradiție – Domul și Primăria din Aachen – Premiul Carol cel Mare este decernat anual pentru contribuția pe care un cetățean, adesea lideri politici, o aduce unității europene. Este acel tip de eveniment cu o istorie aparte din care decurge respectul și unitatea între țările membre ale Uniunii prin intermediul reprezentanților aleși sau numiți.

Argumentația care a stat la baza acestui premiu și-a produs sâmbătă efectele și este o recunoaștere a rolului pe care România l-a avut în Europa acelui moment, anul 2019, când Klaus Iohannis a fost declarat viitor laureat. 

Era capătul de linie al unui an ce: 1) debuta cu o președinție a Consiliului UE condusă de un guvern a cărui garanție parlamentară plasa România mai aproape de articolul 7 din Tratatul UE privind încălcarea valorilor europene; 2) continua cu un mandat de succes în negocieri diplomatice pe dosare cheie pentru viitorul Europei (vezi directiva gazului); 3) oferea o oază de prospețime viitorului Uniunii Europene prin summitul de la Sibiu; 4) repurta victorii electorale pentru platforma pro-europeană și pro-stat de drept a președintelui Iohannis (referendum și realegere la Cotroceni).

Cele patru rațiuni oferite mai sus erau îmbrăcate de contextul regional în care România pendula între insula de stabilitate europeană într-o mare iliberală eurosceptică și deriva spre naționalism. Iar insula de stabilitate își câștiga dreptul pentru care sute de mii de români manifestaseră în stradă, începând din 2017.

Aceste evoluții au făcut posibil momentul din 2 octombrie 2021, când Klaus Iohannis a devenit primul român laureat al Premiului Carol cel Mare. Nu putem prezuma dacă România ar fi primit acest premiu dacă nu Klaus Iohannis ar fi fost destinatarul, dar Klaus Iohannis a arătat în discursurile sale de la Aachen că nu ar fi putut purta cu mândria unui patriot român și european medalia Carol cel Mare dacă nu îi avea alături pe românii pro-europeni.

Semnificația acestei medalii nu este deci una exclusiv personală – un jalon într-o eventuală carieră europeană post-Cotroceni -, ci oferă un nou prilej de reafirmare românească în Europa și de a conta în circuitul deciziilor de la Bruxelles. De aceea, nu au fost întâmplătoare nici pledoariile lui Klaus Iohannis pentru aderarea României la Schengen, respingerea unei Europe cu mai multe viteze sau mustrarea atitudinii revizioniste a Ungariei privind Trianonul.

Deloc coincidente au fost și inserțiile lui Charles Michel, autor al discursului de laudatio, privind “2022 – anul apărării europene” sau înscrierea autonomiei strategice a UE în “spiritul de la Sibiu” al Declarației Summitului din 9 mai. Bruxelles-ul cunoaște afinitatea transatlantică a României, iar “rolul de constructor de punți” între Europa de Vest și de Est pentru care a fost celebrat Iohannis este la fel de potrivit pentru puntea dintre țărmurile americane și europene ale Atlanticului de Nord.

În fond, semnificația Premiului Carol cel Mare nu este îndreptată spre prețuirea și omagierea rolurilor trecute, ci un îndemn pentru acești “arhitecți politici” să continue modelarea Europei viitorului. Când cancelarul federal Konrad Adeunauer (1954) era distins cu această medalie încă nu pusese bazele Tratatului de reconciliere franco-germană de la Elysee (1963). Când cancelarul federal Helmut Kohl și președintele francez Francois Mitterand primeau în comun premiul (1988), Germania încă nu fusese reunificată și Europa extinsă. Iar când lideri precum Angela Merkel (2008), Donald Tusk (2010) sau Emmanuel Macron (2018) intrau în galeria marilor oameni de stat ai Europei, erau la începutul unei promițătoare/ prodigioase cariere în slujba cauzei Europei unite.

Fie și numai din această ultimă incursiune cu istoria premiului care poartă numele celui supranumit “Pater Europae” este necesar să înțelegem că rolul României europene și transatlantice este într-atât de mare pe cât îl dorim noi să fie.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA7 mins ago

România va avea un nou Plan Național de Combatere a Cancerului. Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu îl va prezenta mâine la Palatul Cotroceni

COMISIA EUROPEANA28 mins ago

Un nou set de instrumente privind modalitățile de atenuare a interferențelor străine în cercetare și inovare în UE a fost publicat de Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI31 mins ago

Eurodeputatul Victor Negrescu, scrisoare către Emmanuel Macron prin care solicită ca aderarea României la Schengen să se afle printre obiectivele președinției franceze a Consiliului UE

RUSIA56 mins ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

RUSIA1 hour ago

Antony Blinken îi cere lui Serghei Lavrov continuarea căii diplomatice pentru a detensiona situația generată de consolidarea militară a Rusiei în Ucraina

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Secretarul de stat american, Antony Blinken, vizită oficială în Kiev și Berlin pentru a încuraja Rusia să aleagă diplomația și dezescaladarea

NATO1 hour ago

Contra-propunerea NATO la garanțiile cerute de Moscova. Jens Stoltenberg Am invitat Consiliul NATO-Rusia la o serie de reuniuni. Riscul unui conflict este real, dar nu vom face compromisuri în a proteja și apăra aliații

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Noul Bauhaus european: Încep înscrierile pentru premiile pe 2022. Vor fi recompensate ideile care contribuie la crearea unor locuri sustenabile și incluzive

SĂNĂTATE3 hours ago

Ministrul Sănătății, mesaj pentru omologii europeni: Guvernul României sprijină o coordonare europeană mai profundă pentru răspunsurile la criza de sănătate publică

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă o felicită pe Roberta Metsola, noua președintă a PE: Vom lucra împreună pentru o UE care protejează valorile democratice

RUSIA56 mins ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

RUSIA24 hours ago

Germania dă asigurări Kievului că va face ”totul pentru a garanța securitatea Ucrainei și Europei” și avertizează Rusia că va ”plăti un preț ridicat” dacă va recurge la ”un nou act de agresiune”

CHINA1 day ago

Forumul de la Davos: Președintele Chinei atrage atenția că o confruntare globală ”nu rezolvă problemele” și ar putea avea ”consecințe catastrofale”

SUA4 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

NATO6 days ago

Klaus Iohannis reafirmă obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România în contextul tensiunilor cu Rusia: Punerea sub semnul întrebării a arhitecturii de securitate europene este inacceptabilă

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este “deosebit de importantă”. Finalizarea MCV, o altă prioritate majoră

FONDURI EUROPENE3 weeks ago

Premierul Nicolae Ciucă va prelua monitorizarea operaționalizării PNRR: La începutul lui 2022 urmează să intre în contul statului încă 1,9 miliarde de euro, prefinanțare din împrumutul acordat României

ROMÂNIA3 weeks ago

Guvernul lucrează la un plan de acțiune din bani europeni care să transforme România într-un lider regional pentru dezvoltare durabilă până în 2030

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu reprezentanții AmCham România: Stimularea investițiilor străine și atragerea de fonduri europene prin PNRR și CFM, soluții pentru prosperitate și bunăstare

Advertisement

Team2Share

Trending