Connect with us

EDITORIALE

Editorial// Iulian Chifu – Ce nu se înțelege la Chișinău: Poziția României față de evenimentele din Republica Moldova

Published

on

de Iulian Chifu

Dăinuie o confuzie totală în haosul total de la Chișinău, acolo unde criza politică și criza constituțională au dat naștere la două realități paralele, două narațiuni paralele, doi președinți, două guverne și un Parlament secvențial ocupat de o majoritate care nu recunoaște Curtea Constituțională, pe motiv că e controlată de minoritate. Nu intrăm în  detaliile modului în care s-a ajuns la nebunia prezentă, nici măcar la opțiunile pentru a ieși din acest păienjeniș în care în fiecare zi ar trebui plătite salariile funcționarilor, medicilor, profesorilor dar și facturi ale unor furnizori interni și externi, a unor parteneri de peste tot din lume. Iar statul Republica Moldova să funcționeze.

Poate cea mai mare confuzie voită vine de la neînțelegerea completă a poziției României față de cele ce se întâmplă la Chișinău, deși mesaje explicite au fost transmise tuturor părților, documentele statului sunt mărturie – vezi Strategia Națională de Apărare sau declarațiile de politică externă ale Președintelui României în fața corpului diplomatic acreditat la București sau cel al României peste hotare. Iar politicianismele și interpretările voit forțate ale părților de la Chișinău imită deopotrivă interpretările excesive ale formulărilor diplomatice, în ambiguitatea constructivă cunoscută diplomaților, pentru mesajele tuturor statelor către Chișinău. Toate, poate cu excepția Rusiei, care e explicită în a-și susține favoriții.

Coerența politicii externe a unui stat

Două lucruri trebuie spuse explicit: indiferent de nuanțe, de apartenență politică și susțineri pe liniile politice europene, România are o poziție oficială unică, indiferent dacă e emisă de la Ministerul de Externe sau de la Președinție. Cu accente diferite, poate, cu același conținut. Mai mult, ca toate celelalte cancelariile lumii civilizate, nici un stat nu se poate implica direct în viața politică internă și cu atât mai puțin în momente de criză majoră – cu excepția solicitării părților pentru mediere, bune oficii sau găsirea unei soluții.

Fiecare stat al lumii a recunoscut Republica Moldova drept stat suveran, a recunoscut alegerile din 24 februarie și rezultatele de atunci – în ciuda unor presiuni majore ale unora spre a nu fi recunoscute drept libere și corecte – recunoaște și salută lista aleșilor atunci ca parlamentari și îi îndeamnă ca, politic, pe această bază proporțională a exprimării votului cetățenilor, să rezolve prin dialog problemele crizei politice și constituționale curente. Urmând să lucreze cu orice guvern legitim, ales democratic. Care o fi acela, în urma dialogului politic care să închidă faliile curente.

E treaba jucătorilor politici din Republica Moldova să recepteze preocupările unanime față de situația creată, în raport cu perspectivele de violență prin grupuri de cetățeni de diferite opțiuni care ies în stradă și prin forțarea instituțiilor și a funcționarilor din instituții – polițiști, juriști, economiști, medici, profesori, dar și reprezentanți din administrația publică – să anunțe loialitatea față de o parte sau alta aflată în conflict politic și constituțional. Cu calm și prin dialog, cum se notează unanim în mesajele transmise la nivel oficial.

Ambiguitatea diplomatică constructivă nu favorizează nici o parte

România este încă deținătoarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. La Consiliul Afaceri Externe de luni, de la Bruxelles, va exista și dezbaterea subiectului la nivelul miniștrilor de Externe europeni și vom avea poziția Uniunii Europene. Până acum avem o poziție pe aceleași poziții de ambiguitate diplomatică constructivă, emisă de doi comisari, Federica Mogherini și Johannes Hahn. În consonanță cu toate cele emise până acum.

Încă o dată, suveranitatea recunoscută a Republicii Moldova nu permite statelor serioase să îmbrățișeze poziții partizane în legătură cu conflictul politic și constituțional. Nu comunitatea internațională stabilește dacă hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate sau sunt viciate de influențe externe. (Altfel, jurisprudența spune că aceste hotărâri nu pot fi contestate – vezi problemele cu Hotărârile Curții Constituționale și din România). Nici comunitatea internațională nu decide să recunoască un guvern sau altul. Responsabilitatea revine la Chișinău, tuturor partidelor politice, în format inclusiv!

Postura României de deținător al Președinției rotative semestriale a Consiliului UE vine cu responsabilitatea suplimentară de a vorbi în numele Uniunii Europene. Deci orice poziție a României trebuie agreată cu statele membre. Mai că aș pune pariu că rezoluția de luni nu va diferi foarte mult de declarația MAE român. Doar dacă noi evenimente se derulează a Chișinău. Altfel suveranitatea și deținerea funcțiilor publice în statul Republica Moldova vine și cu responsabilitatea rezolvării problemelor și crizelor în care ai împins țara.

Asta despre interpretări și forțări de nuanțe ale unor comunicate, sau autismul de a merge fiecare pe propria narațiune, sau înclinația de a refuza dialogul cu celălalt. Până la urmă, cetățenii Republicii Moldova au probleme concrete și trebuie să primească salariile și serviciile la timp din partea statului. Cine o face? Cine semnează banii? Cine face ca lucrurile să se întâmple? Sau blocăm cu totul funcționarea statului pentru că nu știm cine e în drept să semneze și să-și asume responsabilități în Republica Moldova?

Asta nu exclude realitatea politică de care vorbeam în analiza de luni: politic, formarea alianței pro-rușilor din PSRM și pro-europenilor din ACUM e un fapt ce arată unde e victoria confruntării. E clară și indubitabilă. Acum, pe termen scurt, după alegerile viitoare, nu știm, dar e certă. Însă concretizarea acestei victorii se realizează prin preluarea efectivă a puterii în stat, de fapt, fără dubii, fără creativitate avocățească sau interpretări forțare. Iar acest pas se face prin dialog politic pentru soluționarea crizei politice și constituționale de la Chișinău. De către toată lumea din clasa politică. În format inclusiv.

Poziția României: românii, românismul și problemele de securitate națională

România a publicat în toate documentele sale, a transmis în comunicate publice și a discutat cu fiecare politician din Republica Moldova în parte, cu fiecare șef de partid, care sunt interesele sale și ce apără România astăzi la Chișinău. Elementele se regăsesc și în comunicatul MAE de ieri. Mai întâi, apărarea cetățenilor români, a celor care se consideră români în majoritatea din Republica Moldova, a limbii române și românismului în Republica Moldova, cu istorie, cultură, obiceiuri, dar și acces la oportunități și prezență publică, la toate nivelurile de conducere ale statului.

În al doilea rând, drumul european al Republicii Moldova, în condițiile stabilite de Acordul de Asociere, cu toate componentele menționate în comunicat, cu toate angajamentele asumate, atât la nivelul democratizării, reformelor, statului de drept sau al criteriilor economice. Și cu toate angajamentele și proiectele bilaterale asumate. Acestea sunt condiții explicite pentru continuarea cooperării cu orice guvern din Republica Moldova.

În al treilea rând, există condiții implicite, dar exprimate de nenumărate ori în discuțiile cu toți factorii de decizie de la Chișinău. Este vorba despre amenințările la adresa securității naționale ale României și ale Republicii Moldova, așa cum sunt percepute la București. Care vin din dezintegrarea statală a Republicii Moldova, federalizarea sau con-federalizarea de drept sau de fapt. Apoi este vorba despre preluarea de către Federația Rusă, prin factorii de influență sau politici susținuți, pro-ruși, expliciți și ostentativi – PSRM și Igor Dodon – a controlului instrumentelor de securitate ale Republicii Moldova – Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, SIS, Ministerul de Interne. Exact punctele solicitate de Moscova pentru a face pactul cu oricare dintre actorii politici. Iar aici România împărtășește preocupările cu Ucraina, dar și cu UE, NATO Statele Unite. că le afirmă explicit sau implicit.

Nu întâmplător Igor Dodon nu a fost primit la București și Kiev și în nici o capitală europeană sau la transatlantică în vizită oficială – mai puțin vizita de prezentare la Bruxelles – NATO și UE, de la început de mandat, când toată lumea s-a lămurit în legătură cu pozițiile sale de Președinte. Și nu va călca prea curând pe aceste tărâmuri decât, poate, ca turist. Este un semnal coerent și concret din partea Bucureștiului, a UE, SUA și NATO, cel puțin, unul foarte transparent.

Deci Bucureștiul nu-l susține pe Plahotniuc și îi respinge pe Maia Sandu sau Andrei Năstase – deși fiecare își știe ce a făcut și ce a spus în istorie în legătură cu România, românii sau limba română. E falsă și aserțiunea că unii au fost primiți și alții nu la nivel oficial: fiecare a fost primit la nivelul potrivit, șefii de partide și la MAE și la Președinție, la nivelul aferent, iar șefii de instituții ale statului la omologii lor. Fără Președintele Igor Dodon.

România însă a anunțat pe toți că e inacceptabilă mezalianța cu forțele pro-ruse care ar deturna obiectivele și angajamentele convenite sau ar afecta interesele de securitate ale României, aducând Rusia explicit pe Prut prin intermediul structurilor de securitate ale Republicii Moldova! Iar reacția e similară indiferent cine face aceste concesii la Chișinău!

În rest, partidele politice, personalitățile, organizațiile profesionale, ba chiar și universitățile(inclusiv cea la care activez, SNSPA) din România pot susține un actor politic sau altul de la Chișinău. Pe baza de afinități politice, doctrinare, de familii europene, de prietenie sau orice alte afinități, admirații sau emoții individuale. Cu respectarea interesului național al României!


Opiniile exprimate reprezintă viziunea autorului

EDITORIALE

Amânarea votului pentru noua Comisie Europeană, o șansă pentru România: De ce viitorul comisar pentru vecinătate și extindere ar trebui să fie un român

Published

on

© Reprezentanța Comisiei Europene în România/ Facebook

Parlamentul European a avut trei momente în care și-a arătat autentica forță în sistemul democratic de putere al Uniunii Europene. Primul a fost acela când a ignorat negocierile de culise dintre liderii UE pentru pachetul de funcții în fruntea instituțiilor UE și l-a ales președinte pe David Sassoli. Cel de-al doilea a fost reprezentat de momentul alegerii Ursulei von der Leyen pentru funcția de președinte al Comisiei Europene cu o majoritate la limită, minim istorică și extrem de fragilă. Cel de-al treilea moment implică și România și se referă la respingerea, de către deputații europeni, a candidaților cu probleme propuși de România și Ungaria, țări ale căror guverne intraseră de multe ori în coliziune cu instituțiile UE pe tema valorilor europene, și a celui propus de Franța, într-un gest politic îndreptat ca sancțiune pentru modul cum Parlamentul European a fost ignorat de spiritul negocierilor între lideri conduse de Emmanuel Macron, iar candidatul celei mai mari familii politice europene (PPE), Manfred Weber, a fost împiedicat să revendice șefia Comisiei Europene în virtutea principiului Spitzenkandidat.

Acum, președintele Parlamentului European, David Sassoli, devine prima voce oficială care sugerează că votul de învestitură pentru viitoarea Comisie Europeană ar putea fi amânat, iar instalarea ei s-ar putea produce la 1 decembrie. Poate că actualul șef al executivului european, Jean-Claude Juncker, nu a fost doar ironic la adresa liderilor europeni când le-a făcut cunoscută percepția sa că le va dificil să îi găsească un înlocuitor.

Motivul amânării votului este lesne de observat și suficient de fezabil: România, Ungaria și Franța trebuie să propună noi candidați pentru pozițiile de comisar european. În termeni de calendar politic agreat, Comisia von der Leyen ar trebui supusă votului de aprobare din partea eurodeputaților la 23 octombrie, pentru a putea intra în mandat la 1 noiembrie. În termeni practici, intervalul de zece zile rămas este insuficient pentru a desfășura complexul proces anexat numirii unui comisar european: nominalizare din partea guvernului național, acceptare din partea Ursulei von der Leyen, răspunsuri la întrebări scrise din partea comisiilor de resort din Parlamentul European, avizul Comisiei pentru afaceri juridice, audiere în comisiile de specialitate și vot pozitiv din partea acestora. Inclusiv sub semnul excepționalului și al unei coordonări fără minimă șovaială este puțin probabil să înregistrăm o evoluție atât de spectaculoasă.

La București, această nominalizare depinde de rezultatul negocierilor pentru formarea unui nou cabinet executiv și se va întâmpla după ce vom avea un nou guvern, însă există probabilitatea ridicată că propunerea va proveni din rândul Partidului Național Liberal, membru al PPE. La Budapesta există o opțiune în persoana ambasadorului Ungariei la UE. La Paris, Emmanuel Macron are și opțiuni, dar și dorința de a plăti polițe, existând o singură certitudine: nu va renunța la portofoliul-mutant ce înglobează piața internă, industria apărării și politica spațială.

Deși dezonorant pentru o țară care doar ce a asigurat președinția rotativă a Consiliului UE să se afle în situația de a-și afla respins candidatul pentru funcția de membru al Comisiei Europene din cauza problemelor de integritate, România poate fi un beneficiar major al prorogării votului pentru instituirea Comisiei von der Leyen.

Domeniul alocat inițial României, cel al transporturilor, este important, inclusiv pentru țara noastră, din două perspective majore: carențele de infrastructură pe care le înregistrăm, inclusiv pe coridoarele de transport pan-europene la care suntem conectați, și oportunitatea de a coordona componenta mobilității militare, o inițiativă strategică UE-NATO, în care Uniunea Europeană își asumă facilitarea traversării frontierelor naționale și dezvoltarea pentru utilizare duală (civil și militar) a infrastructurii, iar Alianța Nord-Atlantică pune la dispoziție tehnica și forța militară pentru a permite desfășurarea trupelor oriunde în Europa în caz de necesitate.

O rocadă de portofolii între București și Budapesta ar fi, însă, o victorie de prestigiu pentru România, care ar ceda domeniul transporturilor și și-ar titulariza propunerea de comisar pentru portofoliul de vecinătate și extindere, alocat inițial Ungariei, un domeniu în care țara noastră are interese strategice naționale (dacă ne gândim la parcursul european al Republicii Moldova sau la statutul de stat de frontieră al UE și NATO). Această posibilitate a fost vehiculată timid în spațiul public de diferiți actori politici, semn că ea întrunește o posibilitate și că ar fi o opțiune de succes prin prisma rezonanței și a greutății politice pe care o astfel de poziție o conferă. Nu voi specula în cele ce urmează asupra potențialilor candidați, ci mă voi axa asupra portofoliului. Mizele și interesele strategice ale României înaintea persoanelor.

Încă de la nominalizarea lui László Trócsányi de către guvernul Viktor Orban, la Bruxelles a existat o rumoare că premierul suveranist al Ungariei trimite în Comisia Europeană un fost ministru al Justiției sub mandatul căruia Parlamentul European a activat articolul 7 din Tratatul UE din cauza acțiunilor executivului maghiar. Alocarea portofoliului pentru extindere și vecinătate a intensificat acest protest. Într-o analiză privind componența viitoarei Comisii, așa cum fusese ea anunțată la 10 septembrie, am intitulat această alocare de portofoliu drept ”În loc de titlu de gazetă: Un apropiat al lui Viktor Orban va evalua statul de drept în țările vecine ale UE și în țările candidate pentru aderare”.

De altfel, un motiv major care a stat la baza respingerii lui Trócsányi a fost determinat de deciziile sale în calitate de ministru al Justiției privind extrădarea unor suspecți ruși în privința traficului de arme sau de contractele firmei sale de avocatură în privința Centralei Nucleare de la Paks II, finanțată printr-un împrumut acordat Ungariei de către Rusia.

Bucureștiul este, în mod cert, un actor mai echilibrat, deopotrivă european și transatlantic, decât Budapesta, cu o atitudine față de Rusia în spiritul comunităților din care facem parte și cu capacitatea politică de a genera o orientare măsurată și către Balcanii de Vest și către vecinii din Est.

Iată câteva argumente:

1. În calitate de stat membru NATO, România a susținut și sprijină politica ușilor deschise în Balcanii de Vest, înțelegând că îndeplinirea criteriilor euro-atlantice este un pas și înspre integrarea europeană.

2. La nivelul UE, Bucureștiul, inclusiv din perspectiva președinției Consiliului, a insistat pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, ca să luăm exemplul cel mai recent. În privința vecinătății estice, este de prisos să argumentăm de ce un comisar român ar fi mai potrivit decât un comisar maghiar pentru țări partenere ale UE precum Georgia, Republica Moldova sau Ucraina.

3. Portofoliul de comisar european pentru extindere, ulterior fiind adăugată și politica de vecinătate (stabilită în 2003), a apărut în 1999, ca decizie politică precursoare valurilor de extindere din 2004 și 2007, când Uniunea Europeană s-a lărgit de la 15 la 27 de membri. Succesiv, această poziție a fost deținută de un german social-democrat (Günter Verheugen), de un finlandez liberal (Olli Rehn), de un ceh social-democrat (Štefan Füle) și de un austriac de centru-dreapta (Johannes Hahn). Un argument în plus în favoarea României din acest istoric este că toți cei patru foști comisari amintiți sunt oameni politici. Oliver Varhely, cel propus de Viktor Orban în locul lui László Trócsányi pentru poziția de comisar pentru vecinătate și extindere, este ambasadorul Ungariei pe lângă Uniunea Europeană. Deși diplomat cu o mare experiență, o astfel de numire ar da un semnal eterogen ca ambiția de pregătire a extinderii UE către Balcanii de Vest și de apropiere a țărilor din Parteneriatul Estic să nu fie călăuzită politic.

4. Mai mult, în ultimii cinci ani, în Comisia Juncker, a existat un cuplaj între Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate și comisarul pentru politică de vecinătate și extindere în privința acțiunii externe a Uniunii Europene în raport cu vecinătatea extrem de apropiată și aspirantă chiar la aderare. Acest cuplaj a reflectat și un echilibru politic, șefa diplomației europene provenind rândul social-democraților europeni, iar comisarul Hahn din familia popularilor europeni. Și în Comisia von der Leyen am regăsit inițial același echilibru: social-democratul Josep Borrell în poziția de Înalt Reprezentant și un comisar din partea Ungariei, unde, teoretic, guvernul este condus de un partid membru al PPE, dar suspendat din forurile acestuia. Or, și din această perspectivă, un comisar român din logica creării unui guvern în jurul PNL este cu mult mai reprezentativ pentru PPE, familie politică în care atât președintele Klaus Iohannis, cât și liberalii români se bucură de apreciere.

Ursula von der Leyen și-a intitulat echipa drept ”Comisia geopolitică”. Ar fi, în acest sens, un gest cât se poate de geopolitic ca portofoliul pentru vecinătate și extindere să revină unui comisar din România. Per total, însă, scenariul prefigurat de întârziere a numirii viitoarei Comisii Europene reflectă potențiale vulnerabilități în triunghiul esențial al arhitecturii decizionale europene: state membre – Parlament – Comisie. Fumul alb de la Bruxelles din vară s-ar putea să fi fost unul gri.

Continue Reading

EDITORIALE

Contribuții românești la chinuitoarea facere a Comisiei von der Leyen

Published

on

de Dan Cărbunaru

Chinurile facerii Comisiei von der Leyen sunt amplificate, în ciuda cursei contra-cronometru, de România, Ungaria și chiar Franța. Socialiștii, popularii și Renew-ul lui Dacian Cioloș și Macron sunt afectați direct, după ce conservatorii polonezi și-au trecut cu greu candidatul și au obținut mult-râvnitul portofoliu al agriculturii.

Cele mai mari valuri le-au ridicat cei de la Renew, după ce Emmanuel Macron a și-a tunat nemulțumirea că nu s-au respectat marile înțelegeri politice. Se referea la dealul european transpartinic între populari, socialiști și Renew, cel care l-a sacrificat pe Manfred Weber, odată cu procesul de spietzenkadidat și a proiectat din Consiliul European soluția von der Leyen. Respinsă după o îndelungată și umilitoare procedură de examinare a competențelor și profilului de candidat în comisiile de specialitate ale Parlamentul European, Sylvie Goulard a eșuat în ocuparea importantului portofoliu de comisar pentru piață internă, care includea domeniile digital și al industriei de apărare europene. Pentru Macron, care părea că are sub control întregul proces de reinventare a unității europene, incluzând aici nu doar configurarea Comisiei Europene, dar și inițiative precum directiva lucrătorilor, care creează un filtru protector economiilor din Vest, apărarea europeană sau buget separat pentru Zona Euro, este primul semn de slăbiciune pe scena de la Bruxelles. Așa se explică și reacția sa dură de joi seara – mai puțin vizibilă în România din cauza moțiunii de cenzură prin care a căzut guvernul Dăncilă. Așa se explică și reacția Renew Europe, care vorbește despre interese politice mici care i-au blocat calea lui Goulard și reamintește partenerilor europeni de responsabilitățile asumate în comun pentru formarea Comisiei Europene, cu un ton subtil de incertitudine suplimentară introdusă între ingredientele de care Ursula von der Leyen are nevoie pentru a-și trece Comisia de votul din Parlamentul European, la Strasbourg, pe 23 octombrie.

Pentru România, situația este și mai complicată, după ce doi dintre candidații trimiși la Bruxelles sub semnătura Vioricăi Dăncilă au căzut pe rând – Rovana Plumb în comisia JURI și Dan Nica chiar la cabinetul von der Leyen. Președintele desemnat al Comisiei așteaptă, acum, rezolvarea la pachet a situației celor trei comisari – Ungaria – politica de vecinătate, România – Transporturi și Franța – Piață internă. Asta înseamnă că, pe lângă echilibrul de gen – în actuala formulă este nevoie de două propuneri de gen feminin și una de gen masculin sau chiar toate trei de gen feminin, alocarea portofoliilor va depinde și de profilul candidaților. Dacă acest profil nu e apropiat de protofoliul alocat inițial, putem asista, poate, la realocări în acest triunghi al portofoliilor. Fără a face speculații, în cazul României, în acest context, pot fi avute în vedere o serie de repere suplimentare. Primul este legat de cine va face nominalizare. Avem un guvern demis, iar la Bruxelles, pe acest fond, soluția este așteptată de la autorități, ceea ce indică în mod cert nevoia de avea consultări și consens între Președinte, Premier și Parlament, adică ceea ce public a lipsit până la acest moment. Dacă propunerea va fi făcută înainte de avea un nou guvern, luând în calcul presiunea generată de nevoia de a avea o propunere agreată și de von der Leyen, interviul cu persoana desemnată la Bruxelles, trecerea filtrului de legalitate în Comisia JURI din Parlamentul European și audierea în Comisia TRAN din PE – toate săptămâna viitoare, atunci fie vom avea o propunere din familia socialiștilor europeni, fie o persoană tehnocrată. Profilul cel mai apropiat pe cele două coordonate politice ar fi Corina Crețu, fost comisar european pentru politică regională, poziție din care a gestionat o treime din bugetul UE, respectiv Luminița Odobescu, șefa Reprezentanței Permanente a României la UE, poziție din care a gestionat Președinția României la Consiliul UE. Dacă noul Guvern va fi format rapid și va fi condus de PNL, principala forță de Opoziție care a inițiat și contribuit la căderea Guvernului Dăncilă, atunci popularii europeni ar putea schimba raportul de forțe din Comisia Europeană în favoarea lor, în prezent fiind alocate zece posturi pentru socialiști și nouă pentru PPE. Pentru PNL, ar exista varianta unui tehnocrat, criteriu la care din nou, Luminița Odobescu ar corespunde, sau varianta unui politician de dreapta. Ludovic Orban a vorbit, după căderea Guvernului, de existența unei liste în acest sens. Deși, pentru portofoliul Transporturi, PNL are un eurodeputat cu o poziție cheie – coordonatorul Grupului PPE pentru Transporturi – Marian-Jean Marinescu, presa națională a menționat numele lui Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL, vicepreședinte al Grupului PPE. Proaspăt numit șef al Delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova, acesta ar putea eventual relansa posibilitatea uneirocade cu Ungaria și preluarea de către România a portofoliului de politică de vecinătate și extindere. Ambele variante nu întrunesc, însă, criteriul echilibrului de gen din Comisie și, în această situație, o altă variantă posibilă ar fi numele Adinei Vălean, singurul eurodeputat român președinte de Comisie în PE. Profilul politic și de expertiză ar fi, în acest caz, mai aproape de cel de Comisar pentru Piața Internă, acum deschis încă de respingerea lui Goulard. Este greu de crezut, însă, că Franța lui Macron va ceda un astfel de portofoiu cheie pentru economia UE. Dacă România va trimite o propunere din PPE la Bruxelles, atunci cea mai complicată discuție va fi de purtat cu socialiștii europeni din Parlament, care este greu de crezut că vor accepta schimbarea echilibrului de forțe din Comisie.

Pe 23 octombrie, vor fi mari emoțiile Ursulei von der Leyen, care a trecut, oricum, cu greu de votul eurodeputaților pentru a fi confirmată președinte desemnat al Comisiei Europene. Renew și Macron acuză voalat nerespectarea înțelegerii politice de către socialiști și populari. Popularii din Ungaria și socialiștii români sunt nemulțumiți de respingerea candidaților. Voturile de la Strasbourg vor fi numărate cu o atenție apropiată de cea de la votul pentru moțiunea de cenzură de la București.

Continue Reading

EDITORIALE

Cine ar putea fi următoarea propunere de comisar european din partea României?

Published

on

Corespondență din Bruxelles – directorul CaleaEuropeană.ro Dan Cărbunaru 

După blocarea procedurii ca urmare a avizului negativ confirmat astăzi de Comisia JURI în cazul Rovanei Plumb, România va avea de făcut o nouă încercare. Riscul de decridibilizare și timpul foarte scurt – în câteva zile vor trebui finalizate audierile tuturor viitorilor comisari, înainte de votul întregii Comisii, în plenul Parlamentului European, la Strasbourg – generează, într-un astfel de caz, nevoia unei soluții rapide și sigure. Cu ce propunere ar putea reveni Guvernul?

Iată câteva repere de orientare:

-Membru PSD – un criteriu esențial pentru partidul de guvernământ

-Femeie – Echilibrul de gen – 13 femei, 14 bărbați în configurația actuală. Balanța s-ar înclina și mai mult în favoarea bărbaților dacă înlocuitorul Rovanei Plumb ar fi bărbat.

-Dacă România vrea să păstreze portofoliul Transporturi, va conta experiența în domeniu.

-Lipsa problemelor de integritate care ar putea ridica semne de întrebare.

-Persoana propusă să fie deja cunoscută/acceptată ca interlocutor la Bruxelles.

Încercând să căutăm un astfel de profil în interiorul PSD, prima persoană care ar corespunde acestor criterii obiective – nu am luat în calcul în această analiză și chestiuni subiective, de tipul conexiunilor personale cu decidenții din partid/guvern, o variantă de lucru relevantă ar fi fostul euurodeputat Claudia Țapardel, membru activ al Comisiei Transporturi din Parlamentul European, implicată în gestionarea unor dosare privind transportul maritim, feroviar sau rutier.

O altă persoană care ar putea corespunde profilului descris mai sus, dar care nu ar fi membru PSD, este actualul ministru de Externe, Ramona Mănescu. Fost eurodeputat în mai multe legislaturi, Mănescu a fost și ministru al Transporturilor.

În cazul în care PSD renunță la ideea de a trimite la Comisia Europeană un mebru al partidului, Luminița Odobescu, diplomatul român care conduce Reprezentanța României la Uniunea Europeană, cu un rol cheie în succesul primei Președinții rotative a Consiliului UE deținute de țara noastră în prima jumătate a anului, ar fi o altă posibilă propunere.

Dacă PSD nu ține cont de criteriul reprezentării de gen, renunțând la ideea nominalizării unei femei, atunci unul dintre primii pe listă ar putea fi Victor Negrescu, fost eurodeputat și fost ministru al Afacerilor Europene, poziție pe care a părăsit-o intempestiv, după o discuție aprinsă în Guvern, cu doar câteva zile înainte de preluarea Președinției Consiliului UE, a cărui pregătire o asigurase deja.

Lista ar putea în funcție de reconfigurarea criteriilor, cu mențiunea riscului major asumat de o eventuală propunere care să nu treacă de filtrul audierilor din Comisia TRAN sau chiar de cel al Comisiei JURI. Resetarea procedurii interne de desemnare a propunerii României pentru Comisia Europeană va implica, poate, de această dată, atât Președintele României, care astăzi deja a anunțat public invitarea Premierului pentru consultări la Cotroceni, cât și Parlamentul național, care în urmă cu cinci ani a audiat-o pe Corina Crețu, propunerea de atunci.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending