Connect with us

EDITORIALE

EDITORIAL. O Românie puternică la ea acasă

Published

on

de Robert LUPIȚU

Apreciez impactul și titulatura Strategiei Naționale de Apărare pe care președintele Klaus Iohannis a prezentat-o în fața Parlamentului reunit. ”O Românie puternică în Europa și în lume” are potențialul și simbolistica unui crez de țară și constituie proiecția unei viziuni mărețe. Semnalez pozitivismul schimbării de paradigmă între noua strategie și precedenta. Permutăm percepția asupra unei Românii – garant al securității și prosperității generațiilor viitoare la una puternică în coordonatele europene, euro-atlantice și internaționale.

romaniaDar de ce nu și o Românie puternică, capabilă, predictibilă, prosperă și invulnerabilă la practici destabilizatoare la ea acasă, de la Prut la Porțile de Fier și de la Nădlac la portul Constanța? Evident că strategia lansată și votată azi în Parlament vizează conceptul unei Românii puternice în cel mai profund sens și atingerea unui astfel de deziderat atrage de la sine capacitatea perceptivă asupre unei Românii puternice la ea acasă.

Strategia națională de apărare, prin direcția și cursul de acțiune propuse, nu eludează necesitatea continuității procesului de edificare al unui stat solid, coerent, coeziv și prosper. La nivel internațional, statul-națiune este sistematic atacat de actori trans-statali, difuzi și invizibili. În România, acest ansamblu instituțional (statul) însărcinat să reglementeze și să acționeze în scopul bunăstării cetățenilor și-a pierdut destinatarul: națiunea, poporul, cetățeanul.

O Românie puternică în Europa și în lume nu va exista fără o Românie puternică, solidă, coerentă și coezivă la ea acasă, în fiecare pătură socială existentă. Respectul față de identitatea și valorile naționale a fost diluat constant în ultimii douăzeci și cinci ani ca urmare a acțiunilor pe care statul și instituțiile sale le-au întreprins. Statul, această entitate girată prin contractul social, este fragilizat din temelii de percepția profund negativă pe care cetățenii o manifestă constant, pedant și care devine din ce în ce mai intransigentă. Statul, acest leviathan responsabil în cei mai puri termeni cu protejarea societății create de oameni, este în România într-un moment de cumpănă: refacerea încrederii cetățenilor în abilitatea sa de a furniza bunăstare, siguranță și prosperitate durabilă. Invit cititorii spre reflecție cu un singur exemplu: opozabilitatea tinerilor români de a se înrola în caz de conflict.

Strategia Națională de Apărare va marca momente importante, așa cum reiese și din conținutul său: centenarul Unirii și prima președinție rotativă a Consiliului UE pentru România. În același timp, remarc utilitatea acestui document în lumina posturii regionale pe care o deținem și prin necesitatea reiterării ferme a angajamentului și implicării noastre europene și euro-atlantice. Sesizez progresul de la dezideratul euro-atlantic și european la conceptul de furnizare a securității în regiune și constat imperativitatea unei viziuni integrate a unui președinte asupra întregii dimensiuni de apărare a valorilor, intereselor și identității naționale, cu toate elementele ce decurg din acest enunț. Atrag atenția asupra conceptului de securitate extinsă (este binevenită inserarea sa în strategie!) și în corelarea sa cu refacerea, consolidarea sau intensificarea unor elemente ale puterii naționale lăsate moștenire de Hans Morgenthau: populația, caracterul național, moralul național, calitatea diplomației și calitatea guvernării.

În plan diplomatic suntem pe un palier ascendent ce amplifică performanța noastră externă. Remarc, astfel, preocuparea acordată de Strategie dimensiunii diplomatice. Insist asupra elementelor date de moralul național prin care cetățeanului îi este generată starea de siguranță și încredere prin intermediul capacității statului de a fi o entitate performantă în atingerea obiectivelor sale și le privesc în strânsă legătură cu calitatea guvernării și cu meditație asupra flexibilității și predictibilității caracterului național.

Prefer să nu practic tipologia unor texte speculative și spectaculoase și să îmi afirm bucuria pentru că un domeniu fundamental – Educația – este prezent într-un document de maximă importanță strategică. Văd educația ca pe un domeniu prioritar în lumina actualului climat național, regional și internațional și subliniez faptul că aceasta este cheia în care trebuie privită România contemporană. Calitatea populației (asigurată de educație!) este o caracteristică particulară esențială a vitalității, puterii și capacității unui stat. Nu este o propoziție din zilele noastre, ci are semnificații și proveniențe istorice. Să ascultăm glasul istoriei…

Închei cu gândul și cu speranța la o Românie puternică prin ea însăși, prin puterea exemplului. O astfel de Românie va fi puternică și în Europa și în lume!

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Angela Merkel, pentru ultima oară la cârma Europei într-un moment în care proiectul european are nevoie de salvare

Published

on

© Council of the European Union

Aflată în curs de ieșire de pe marea scenă europeană și globală, Angela Merkel mai are câteva răspunsuri de dat și amprente de lăsat. Germania a demonstrat deja, prin gesturile de solidaritate către celelalte națiuni membre ale UE, că este liderul de facto al Europei, iar acum Angela Merkel și guvernul său de coaliție se pregătesc să preia de la 1 iulie 2020 președinția Consiliului UE, când vor avea de înfruntat cea mai complexă misiune: salvarea Uniunii Europene dintr-o nouă criză, dar căreia îi sunt atribuite proporțiile celui mai grav moment de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Germania a înțeles cel mai rapid cum să contracareze prin fapte dezinformările și propaganda dinspre Rusia și China. Este a treia cea mai afectată țară din Europa de pandemie și a patra din lume, dar cu decese mai puține și cu un playbook clar în fața crizei. Un singur exemplu: Germania a testat aproape cât Italia și Spania la un loc, țări care combinat au de 2,5 ori mai multe cazuri și de 18 ori mai multe decese.

Tendința dominantă a actualei crizei sanitare este însă raportarea la efectele ei economice și curentul reinventat al mutualizării datoriilor naționale (corona-bondurile) într-un coș comun european. O practică pe care Germania și Angela Merkel au respins-o și după criza din 2008, dar pe care acum Spania, Italia sau Portugalia, sprijinite și de Franța, o solicită cu insistență pentru ca această nouă “putere de foc” și un Plan Marshall de reconstrucție economică să fie puse în funcțiune.

Editorialul scris după alegerea Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene – ”Macroleon”: Bine ați venit în Europa franco-germană a președintelui Franței – pare acum departe ca predicție și înfățișare. Emmanuel Macron a punctat în cursul acestei perioade pe două dimensiuni: cea a solidarității și datoriei morale ca discurs politic atunci când a făcut apel la Germania și la Olanda să renunțe la ideologii fiscale rigide și cea a expunerii sale în presa italiană cu exemplificarea gesturilor de solidaritate dinspre Franța și Germania într-un efort de contracarare a propagandei ruse și chineze, care inseminează discordia și discreditează unitatea europeană în fața pandemiei.

În fond însă, răspunsul salvator va veni, și de această dată, de la Berlin, acolo unde guvernul federal a anunțat injecții financiare de aproape 750 de miliarde de euro, prin diferite scheme de lichidități, garanții sau împrumuturi, numai pentru economia germană.

Cu experiența multiplelor crize pe care le-a avut de înfruntat din 2005 încoace și cu cele creionate mai sus, Germania și Angela Merkel preiau la 1 iulie 2020 președinția rotativă și semestrială a Consiliului Uniunii Europene. Un mandat diluat de putere după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și apariția președintelui permanent al Consiliului European sau puterile sporite al Parlamentului European, însă acestea nu vor reprezenta piedici pentru Berlin. Angela Merkel va fi pentru ultima oară la cârma Europei și o va face în cel mai dificil moment din existența Uniunii Europene

Suntem mulți cei care ne așteptam ca negocierile finale privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027 să aibă loc sub bunele oficii ale președinției germane, însă fără să fi anticipat cineva avalanșa fără precedent a provocării generate de scenariul real al unei pandemii.

Videoconferința Eurogrop-ului (formatul miniștrilor de finanțe din zona euro) care va avea loc marți va reprezenta prima comunicare concretă a țărilor UE cu privire la forma pe care o va avea acest plan de reconstrucție europeană. Predicțiile economice ale FMI sau analize precum cele realizate de Deutsche Bank dau verdictul unei ”recesiuni severe”, iar liderii europeni s-au angajat deja în promisiuni că vor ”face tot ce este necesar” pentru a redresa Europa din această criză socio-economică pe care pandemia, dar și măsurile de relaxare a regulilor bugetare în privința deficitelor, o transformă în realitate.

Această făgăduială va trebui să țină cont de efectele politice pe care le-a generat răspunsul european la criza financiară din 2008: resurecția naționalismelor și avântul curentului populist și anti-european. Într-adevăr, a revenit epoca frazelor metaforice, a cuvintelor mobilizatoare și emoționante, scrise sau rostite de președinți, prim-miniștri sau lideri de instituții europene. Însă dacă elefantul din încăpere – un plan de redresare economică – va primi o rețetă fără solidaritate comună europeană, atunci vom putea aștepta decontul politic la alegerile naționale din anii următori și cu un potențial și indezirabil cutremur electoral european în 2024.

Sigmar Gabriel, fostul ministru de externe german și rival al Angelei Merkel, a spus despre discursul recent al cancelarului către națiunea germană că ”doamna Merkel nu este pasionată de cuvintele mari decât dacă vremurile sunt cu adevărat grele”.

În aceste vremuri complicate, Berlinul și Angela Merkel vor avea, din nou, o alegere dificilă de făcut: aplicarea unor rețete proprii și recuperare mai rapidă a economiei germane sau o distribuție mai echitabilă a poverii între statele Uniunii Europene pentru ca efectele economice, sociale și politice să nu curme destinul comun european.

Conversația politică și decizia pe care Germania va trebui să le faciliteze vor fi însă cu mult mai complexe: (I) viitorul cadru financiar multianual va trebui echipat cu suficiente alocări specifice pentru politicile care dau puls economiilor europene, precum agricultura sau coeziunea, cu o prioritizare a sănătății ca domeniu strategic și vital pentru securitatea europeană, cu redresare industrială și stimulare a producției pentru a reduce dependența de China, toate prin cuplarea inteligentă a noilor priorități la urgențele apărute; (II) și cu un plan de redresare care să vindece faliile Est-Vest și Nord-Sud în loc să le adâncească, fie că vorbim de aprofundarea Mecanismului European de Stabilitate, fie că vorbim de obligațiuni și mutualizarea datoriilor.

În final, cu o anecdotă optimistă din istoria comună europeană: Să nu uităm că, în 2007, în timpul celei mai recente președinții germane a Consiliului (într-un timp când tratatele acordau mai multe puteri președinției Consiliului UE) a fost netezit terenul pentru semnarea Tratatului de la Lisabona, actul de funcționare al Uniunii Europene și în prezent și ale cărei tratative au fost extrem de complexe și marcate de blocarea tentativei unui Tratat Constituțional.

Continue Reading

EDITORIALE

Astăzi în istorie: 71 de ani de la înființarea NATO, Alianța ”clădită pentru a face față crizelor” și mai necesară ca oricând pentru unitatea Occidentului

Published

on

Astăzi se împlinesc 71 de ani de când 12 state de pe ambele maluri ale Atlanticului de Nord, două nord-americane (SUA și Canada) și zece vest-europene, (Belgia, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie) puneau bazele NATO.

La 4 aprilie 1949, cele 12 state acompaniate de valori democratice, de amintirea fragedă a sângeroasei conflagrații mondiale de la începutul deceniului și de tendința de balansare a amenințării totalitariste sovietice, semnau Tratatul de la Washington punând bazele a ceea astăzi numim ”cea mai puternică alianță politico-militară din istorie”.

Fără același fast cu care a fost evocată aniversarea de anul trecut, când NATO a devenit o alianță septuagenară, iar cei 70 de ani au fost marcați deopotrivă printr-o reuniune a miniștrilor de externe la 4 aprilie 2019, în aceeași sală unde a fost semnat Tratatul Nord-Atlantic, și printr-un summit al șefilor de stat și de guvern la 4 decembrie, la Londra, primul sediu al Alianței, marcarea celor 71 de ani are particularitățile sale.

NATO a fost creat pentru a face față crizelor. Deci putem ajuta și Alianța noastră își joacă rolul”, este afirmația pe care secretarul general Jens Stoltenberg a făcut-o joi, după prima reuniune din istorie prin videoconferință a miniștrilor de externe pentru a decide măsurile pe care NATO le ia în contextul combaterii crizei sanitare globale provocate de pandemia cu noul coronavirus și pentru a reafirma ”crezul” fondator al Alianței: Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic și principiul apărării colective ”un atac împotriva unuia dintre noi este un atac împotriva tuturor”.

NATO rămâne pregătită să îndeplinească sarcinile sale fundamentale, şi anume apărarea colectivă, gestionarea crizelor şi securitatea comună. (…) Capacitatea noastră de a ne derula operaţiunile şi de a asigura descurajarea şi apărarea împotriva tuturor ameninţărilor cu care ne confruntăm nu este afectată”, statuează declarația miniștrilor de externe de joi, care inevitabil coincide și cu cei 71 de ani de la crearea Alianței.

Scriam anul trecut, la aniversarea celor 70 de ani, că afirmația ”cea mai puternică alianță politico-militară din istorie” poate fi probată factual printr-o cronologie abundentă în detalii și evoluții, de la prima membrană a unității transatlantice la dezacorduri între aliați, așa cum asistăm și în prezent, sau de la sfârșitul Războiului Rece și justificarea existenței și extinderii NATO ca o promisiune a democrației liberale și pentru întărirea cooperării între America de Nord și o Europă mai mare și unită.

Poate cel mai puternic exemplu sunt imaginile recente ale aeronavelor NATO care au transportat de la Seul la București echipamente medicale de protecție achiziționate de România din Coreea de Sud, ale aeronavelor spaniole care au preluat ventilatoare respiratorii oferite Spaniei de către Germania, ale pacienților italieni, francezi sau olandezi aflați în stare precară și preluați în spitalele germane, a echipamentelor medicale trimise de Turcia pentru Italia și Spania, ale sprijinului de 100 de milioane de dolari anunțat de Statele Unite pentru Italia sau ale echipamentelor medicale livrate Italiei de Armata SUA în Europa, toate acestea  în contextul pandemiei de COVID-19 are preconizează să schimbe din temelii viitorul vieții internaționale

Într-un context global mai volatil și mai instabil decât cel din urmă cu 12 luni, NATO a intrat în cel de-al 71-lea an de existență arborând și fluturând 30 de drapeluri naționale în jurul emblemei Alianței Nord-Atlantice, care reprezintă unitatea între aliați și obiectivul păcii. Păstrându-și deviza de a se extinde ca o promisiune pentru securitate și apărare comună, NATO și-a deschis ușile pentru Macedonia de Nord, care la 27 martie 2020 a devenit al 30-lea stat membru al Alianței

 

O însemnătate aparte în această perioadă este și pentru România.

România a celebrat, la 29 martie, 16 ani de la aderarea sa la Organizația Atlanticului de Nord. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est.

În 2020, această aniversare coincide cu cea mai gravă criză de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – pandemia cu noul coronavirus -, iar beneficiile apartenenței României la Alianța Nord-Atlantică s-au resimțit, încă o dată, la nevoie. În această săptămână, la solicitarea României, două aeronave NATO au asigurat transportul a 200.000 de combinezoane de protecție de la Seul la București pentru a sprijini eforturile țării noastre de combatere a răspândirii acestui virus.

Cei 71 de ani de la debutul construcției transatlantice și cei 16 de apartenență pentru România mai coincid și cu datele publicate recent în raportul pentru anul 2019 al Alianței Nord-Atlantice. Anul trecut, NATO a efectuat cel mai amplu sondaj cu privire la activitatea sa, iar România se situează între primele trei state membre ale căror cetățeni au cea mai mare încredere că apartenența la NATO le protejează țara de un atac din partea unei țări străine. De asemenea, România este pe locul al treilea între cele 29 de națiuni euro-atlantice în ce privește sprijinul cetățenilor pentru ca țara noastră să rămână stat membru al Alianța Nord-Atlantică.

Un aspect major își păstrează caracterul intact față de aniversarea septuagenară din urmă cu 12 luni, aceea a unei alianțe mai necesare de oricând pentru unitatea Occidentului, amenințată de animozitățile din ultimii ani între aliați, de lipsa inițială de solidaritate în interiorul UE și de mașinăria de propagandă și dezinformare croită pe fondul acestei pandemii pentru a șubrezi edificiile transatlantic și european.

Anul trecut, într-un discurs premieră în Congresul Statelor Unite, secretarul general al NATO a rostit câteva fraze pe care europenii și americanii nu ar trebui să le uite în confruntarea cu efectele sanitare, economice, sociale, politice și geopolitice ale coronavirusului: ”Nu am putea avea o Europă pașnică și prosperă fără SUA. Iar prin NATO, Statele Unite au mai mulți aliați decât orice altă putere a lumii”.

La mulți ani, NATO, alianța clădită pentru a face față crizelor!

Continue Reading

EDITORIALE

Intrarea Dragonului

Published

on

de Dan Cărbunaru

De când am intrat în Uniunea Europeană, am avut de înfruntat alături de partenerii noștri o gamă variată de provocări majore. Criza economico-financiară,  anexarea ilegală a Crimeei, valurile de atacuri teroriste, valurile de migranți și refugiați, negocierile eșuate cu SUA pe tema noului Acord Comercial, Brexit, tensionatele raporturi cu Turcia, criza din Siria, compromiterea acordului cu Iranul, noul coronavirus.

Uniunea Europeană, colosul economic cu ambiții geopolitice a fost și este luată la țintă la fiecare criză majoră cu mesaje integrate în peisajul războiului hibrid. Un război în care victimele sunt chiar cetățenii europeni. 

Elementul comun, firul roșu care reunește mesajele anti-europene și anti-occidentale propagate în astfel de perioade grele pentru Uniune este legat de decredibilizarea capacității instituțiilor europene, singure sau împreună cu statele membre, să gestioneze aceste crize. 

Mai vechile îngrijorări europene privind dezinformarea de origine rusă și anxietatea cu care au fost întâmpinate mesajele critice de peste atlantic în materie comercială sau privind contribuțiile la apărare sunt, zilele acestea, dublate de un nou tip de propagare de mesaje. China face eforturi teribile de a recupera terenul pierdut, după ce Covid19 a pus-o într-o serioasă dificultate comercială și de percepție pe scena globală. Acuzate că au încercat să țină sub preș sâmburii pandemiei globale cu centrul în Wuhan, autoritățile chineze au creat un reality show care a început cu impresionanta construcție a  mega-spitalului. De câteva zile, în paralel cu miraculoasa scădere a numărului de îmbolnăviri, China plasează pachete consistente de ajutoare către state europene – Italia, Spania, Franța, Polonia. Fiecare ajutor este însoțit de strategii de comunicare care sugerează puterea chinezilor în raport cu ”neputințele” Uniunii Europene. O Uniune care s-a grăbit, de îndată ce chinezii au decis să-și recunoască oficial epidemia, să livreze zeci de tone de ajutoare celor afectați. O Uniunea care a anunțat pachete de sprijin pentru statele membre afectate, după ce virusul chinezesc a ajuns și la noi. O Uniune care caută, prin mecanisme democratice, care să respecte și principiile economiei de piață, să ajute atât cetățenii,  cât și companiile care au nevoie de acest sprijin.

Dintre toate crizele de până acum, criza noului coronavirus, care prefigurează nu doar o mare problemă de sănătate, ci și deschide porțile noii crize economico-financiare, marchează intrarea Dragonului Chinezesc pe terenul propagandei care targetează europenii.

Pentru România, în mod special, o țară în care războiul hibrid a inclus mai degrabă mesaje de care ar fi beneficiat o țară a cărei asertivitate preocupă de o bună bucată de vreme NATO și UE, aparent benigna propagandă chinezească poate fi un nou instrument care să urmărească slăbirea încrederii și suportului public față de partenerii occidentali. 

Va fi, poate, un nou prilej să ne amintim împreună de ce ne-am dorit să ne integrăm în familia occidentală, de ce am fost primiți și care au fost și sunt beneficiile noastre ca țară și ca cetățeni.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020

ajutorcoronavirus.ro

Advertisement
Advertisement

Trending