Connect with us

EDITORIALE

Editorial signed by the Neven Mimica, European Commissioner for International Cooperation and Development: Only a global movement will end violence against women and girls

Published

on

By Neven Mimica, European Commissioner for International Cooperation and Development

Violence against women and girls is omnipresent and persistent – affecting all nations, generations, and every corner of our societies. One in every three women – that’s one billion – have reportedly suffered violence or abuse in their lifetime. The real magnitude can easily be higher as we know that abuse is usually underreported, thriving in silence.

This is a global problem of immense proportions. And it is simply unacceptable!

This is why the European Union, in partnership with the United Nations, launched the “Spotlight Initiative” last September. With €500 million of initial funding, this unprecedented joint action aims to cast light on violence against women and girls all around the world; women and girls trafficked for sexual and labour exploitation, those threatened with domestic and gender-based violence, femicide, and all forms of harmful practices, including female genital mutilation.

Such a bold display of partnership and resolve could not have come at a more significant moment. The recent #MeToo campaign has triggered a global chain reaction, emboldening millions of people – especially women – around the world to speak out and to inspire others, like the recent #TimesUp campaign. These highlight the sheer scale of this scourge, but also the strength and determination to put an end to violence and discrimination once and for all.

With the #SpotlightENDViolence we also want to spark a global movement. We want to work hand in hand with everyone from the grassroots levels to the highest offices: men and boys; women and girls, politicians and CEOs, survivors and activists. We have put our money where our mouth is, and now we’re calling on all partners to join us and help transform women’s lives to the better.

Our “Spotlight Initiative” will support concrete and targeted measures to eliminate all forms of violence. We will prioritise prevention, protection, and the provision of services, alongside broader efforts to ensure women’s economic empowerment and their participation in all aspects of society.

We need to debunk myths about gender that concern both women and men. Men and boys can both be part of the problem and make up the solution. We need to get them onboard to maximise our impact. We need to address deep-seated cultural and societal norms that underpin the unequal treatment of women and girls.

In many places, legal frameworks in favour of women are already in place. But when it comes to implementing the positive laws that have been passed, local customs and cultural or religious traditions often prevail. To take merely one example: despite female genital mutilation and cutting being illegal in almost all of the EU’s partner countries, it is still widely, and profoundly, practised.

So, while we must continue to close the gaps and inequalities in legislation where they exist, we also need to scale up our support for existing programmes, gain better evidence, and ensure women’s and girls’ access to justice. Most crucially, we need to shift deep-rooted mindsets and attitudes. While they sometimes may seem immovable, I am firmly convinced they are not.

We need to start engaging all men and women, local leaders, teachers, the media, in our efforts to ensure a brighter, more equal and better society for all. In my role as European Commissioner for International Cooperation and Development, but also as a father, a grandfather, a colleague, and a feminist, I will do everything in my power to ensure that women and girls – who represent half the world’s population and half of its potential – have a voice and a choice. Join me!

*** The editorial of Neven Mimica, European Commissioner for International Cooperation and Development, was sent for publication to CaleaEuropeana.ro by the European Commission. The opinion expressed is the author’s vision ***

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EDITORIALE

Desant politic românesc în Europa. Care sunt mizele vizitelor lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban în Bavaria și la Bruxelles

Published

on

© Administrația Prezidențială

Desant politic românesc în fief-urile politice și economice din Europa, Bruxelles și Bavaria. Pentru prima dată după reconcilierea politică între Palatele executive, posibilă prin înscăunarea guvernului Ludovic Orban și realegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României, prim-ministrul și șeful statului se vor afla în zilele următoare, la Bruxelles și în Bavaria, acolo unde vor efectua două vizite de lucru.

Klaus Iohannis va fi prezent marți, în Bavaria, la ședința guvernului celui mai puternic land german din punct de vedere economic și la reuniunea anuală a grupului parlamentar în Bundestag al Uniunii Creștin Sociale din Bavaria, partidul junior al coaliției cu Uniunea Creștin-Democrată a Angelei Merkel și formațiunea din care provine Manfred Weber și care l-a propulsat în poziția de lider al grupului PPE în Parlamentul European și de fost candidat al popularilor europeni la șefia Comisiei Europene, dar înfrânt de negocierile din Consiliul European care au adus-o pe scenă pe Ursula von der Leyen, cel mai vechi ministru din guvernele federale ale lui Merkel.

Iohannis, discurs în Bavaria despre viziunea României privind viitorul Europei

În ambele instanțe, șeful statului va susține discursuri privind viziunea României referitoare la viitorul Europei, într-un context pe care Administrația Prezidențială a ținut cu prisosință să-l evidențieze: ”întâlnirea este cu atât mai relevantă cu cât, în a doua jumătate a anului 2020, Germania va deține președinția Consiliului Uniunii Europene”.

De la 1 iulie 2020, Germania condusă încă de Angela Merkel va prelua cârma președinției Consiliului UE cu o densitate de dosare majore ce vor rămâne în sarcina sa – de preconizat viitorul cadru financiar multianual, inclusiv cu componenta bugetară distinctă pentru eurozonă, viitoarele relații comerciale și de securitate cu Marea Britanie, Conferința privind viitorul Europei și inclusiv cuplajul în ambiții cu Comisia Europeană a fostului ministru german al apărării, Ursula von der Leyen. În toate aceste privințe, România are interesul să fie un actor care să conteze la masa deciziilor europene.

Iohannis este un oaspete tradițional în Bavaria, acolo unde a efectuat mai multe vizite, două la Conferința de Securitate de la Munchen (2016 și 2019) și una când a primit Premiul Franz Josef Strauss (2018) pentru meritele sale la consolidarea independenței justiției și a statului de drept în România.

În termeni de substanță, vizita președintelui în Bavaria constituie recunoașterea unui capital politic pozitiv de care Iohannis se bucură și pe care are oportunitatea să-l fructifice pentru România. În anii anteriori, când șefia CSU era încă deținută de Horst Seehofer, actualul ministrul de interne al Germaniei, printre invitații la reuniunea parlamentarilor CSU se număra Viktor Orban, premierul Ungariei, devenit, între timp, un lider din ce în ce mai puțin frecventabil.

În 2020, Iohannis merge la reuniunea anuală CSU din postura președintelui țării care a asigurat în primele șase luni ale lui 2019 președinția Consiliului UE și a livrat, împreună cu ceilalți lideri europeni, Declarația Summitului de la Sibiu, consemnată prin zece angajamente ce stau la baza Agendei Strategice a UE. Aceste argumente, alături de atitudinea sa politică în ce privește calea europeană a României, i-au adus lui Klaus Iohannis și Premiul Charlemagne, ce îi va fi acordat la Aachen, la 21 mai, pentru contribuția adusă la unificarea proiectului european.

Ludovic Orban, al doilea premier din UE primit de Ursula von der Leyen la Bruxelles

La Bruxelles, de marți până joi, premierul Ludovic Orban va avea un maraton de întâlniri care îi cuprinde pe președinții Consiliului European, Parlamentului European și Comisiei Europene, pe cei trei vicepreședinți executivi ai Comisiei, responsabili de domeniile cheie ale executivului european, pe negociatorul-șef al UE pentru Brexit, pe alți trei comisari europeni, pe liderii grupurilor politice din Parlamentul European și, nu în ultimul rând, pe secretarul general al NATO.

Vizita premierului poate fi privită în resorturi diferite. Aflat pentru prima oară într-o vizită de lucru în această capacitate politică, Ludovic Orban continuă tradiția majorității predecesorilor săi de la București, care și-au început prestația externă la Bruxelles. De asemenea, el va fi al doilea prim-ministru din UE, după cel al Poloniei, primit la Bruxelles de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Anterior întrevederii cu Orban, von der Leyen se va afla la Londra pentru a discuta ultimele evoluții și detalii privind Brexit cu premierul britanic Boris Johnson. Dincolo de întrevederile cu vicepreședinții executivi Frans Timmermans, Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, premierul Orban se va întâlni cu comisarii europeni pentru vecinătate, Oliver Varhelyi, pentru buget, Johannes Hahn, și pentru transporturi, Adina Vălean, întruchipând câteva dintre prioritățile majore pe plan european pentru România, fie că vorbim despre coordonarea dintre România și instituțiile UE în ce privește Republica Moldova, pledoaria Bucureștiului pentru menținerea unor alocări financiare semnificative în privința politicilor de coeziune și agricolă comună în viitorul cadru financiar multianual, finanțarea proiectelor de infrastructură ale țării noastre sau stabilitatea macro-economică a României în contextul unui deficit de peste 3% din PIB la nivel bugetar.

Vizita prim-ministrului României la Bruxelles coincide și cu perioada de debut de mandat pentru Comisia Europeană, dar și pentru președintele Consiliului European, iar România trebuie să își facă vocea auzită în contextul în care marile politici ale instituțiilor UE vizează redesenarea modului de alocare a banilor europeni pentru atingerea obiectivului neutralității climatice și modernizarea politicilor în direcția înfăptuirii acestui ținte până la orizontul anului 2050.

Cum răspunde NATO la provocările din Orientul Mijlociu și care este rolul României

Întrevederile de la NATO, atât cu secretarul general Jens Stoltenberg, cât și cu secretarul general adjunct Mircea Geoană, au loc în timp ce mediul internațional de securitate este prins în vârtejul provocărilor din Orientul Mijlociu la acest început de an, care s-au acutizat în urma raidului forțelor americane ce a culminat cu uciderea generalului iranian Qassem Soleimani și care se resfrâng și asupra Alianței Nord-Atlantice. NATO și-a suspendat temporar activitățile misiunii sale de consiliere și instruire a forțelor de securitate irakiene, în contextul în care Parlamentul de la Bagdad a votat o rezoluție, ce depinde de o decizie finală din partea guvernului, care solicită retragerea trupelor străine, și implicit a forțelor americane, a forțelor NATO și a Coaliției globale împotriva grupării Stat Islamic. De asemenea, sursa originară a actualei situații tensionate – încordările politice și militare între Statele Unite și Iran – continuă să capete amploare, mai ales că Iranul a decis să nu mai respecte prevederile acordului nuclear încheiat cu marile puteri și să nu mai limiteze capacitatea de îmbogățire a uraniului, o pre-condiție pentru dezvoltarea de arme nucleare. La aceste provocări pot fi adăugate și pregătirile Turciei pentru o intervenție militară în Libia și dinamica extrem de spectaculoasă, dar neconvingătoare, a contactelor politice la scară globală.

În acest peisaj, ambasadorii țărilor NATO sunt reuniți luni de urgență la nivelul Consiliului Nord-Atlantic pentru a determina poziția Alianței.

Poziția României, exprimată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, a relevat deopotrivă o îngrijorare și un apel la descaladarea tensiunilor, precum și o contextualizare prudentă și de sprijin la nivel aliat prin calificarea acțiunilor SUA drept măsuri preventive și de protecție. Pe de altă parte, România are o poziție strategică care cu siguranță este cuantificată în aceste zile la nivel aliat, atât prin prisma bazei militare aeriene de la Mihail Kogălniceanu, importantă în contextul unei potențiale retrageri occidentale din Irak, cât și a facilității antirachetă de la Deveselu, un scut compus din interceptori defensivi de rachete care pot proveni din afara ariei de securitate euro-atlantică. De asemenea, România are un contingent militar important, al patrulea ca dimensiune, desfășurat la nivelul misiunii NATO din Afganistan, dar și un context istoric: implicarea militară în Afganistan și în Irak, în anii 2002-2003, au pavat calea aderării la NATO.

În vreme ce vizita președintelui în Bavaria are un puternic profil politic și orientat mai degrabă în dimensiune europeană cu un accent interesant pe viitoarea președinție germană a Consiliului UE, deplasarea premierului la Bruxelles are mize politice europene și euro-atlantice îmbinate cu evoluții îngrijorătoare ale situației de securitate la nivel global.

Continue Reading

EDITORIALE

Quo vadis NATO? La 70 de ani de existență, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de un nou Concept Strategic

Published

on

Secretarul general al NATO a avut o abordare foarte prudentă după ce miniștrii afacerilor externe din țările aliate au discutat propunerile Germaniei și Franței privind transformarea Alianței, în timp ce, în surdină, Statele Unite au reafirmat cererea ca europenii să investească mai mult în materie de cheltuieli militare.

Pe scurt, Germania propune crearea unui comitet de experți care să declanșeze o dezbatere politică și strategică cu scopul recâștigării încrederii între aliați. Franța, pe de altă parte, vrea schimbarea procesului decizional, care încă de la înființarea NATO se bazează pe consens. Este, practic, enunțarea obiectivului urmărit de Emmanuel Macron.

În fapt, aceasta este abordarea ”pas cu pas” a lui Emmanuel Macron, patentată deja la nivel european: Mai întâi face o declarație puternică, rezonantă și care atrage critici și generează polarități cu scopul de a veni ulterior cu propunerea dorită. În cazul afirmației privind ”moartea cerebrală a NATO” și articolul 5 referitor la apărarea colectivă, scopul este cel de mai jos. Tot nu cred că era nevoie de o astfel de afirmație pentru a genera un proces de reflecție privind viitorul NATO la summitul de la Londra, unde oricum aliații se reunesc pentru a aniversa existența septuagenară euro-atlantică, iar o astfel de discuție era de așteptat. Dar poate era nevoie dacă ambițiile sunt de a schimba fundamental paradigma, precum ideea unui ”pilon european în cadrul NATO”. Însă, masa Consiliului Nord-Atlantic nu este cea a Consiliului European. Mai mult, la nivel aliat avem deja experiența de la summitul precedent de la Bruxelles cu tensiunile dintre Donald Trump și Angela Merkel privind împărțirea poverii financiare, subiect care încă nu este considerat soluționat de aliații americani, în pofida unei creșteri bugetare pe care Berlinul a anunțat-o sau a afirmațiilor venite dinspre Berlin, dar și din vocea viitoarei președinte a Comisiei Europene, fostul ministru german al Apărării Ursula von der Leyen, privind caracterul ”remarcabil” al NATO ca instituție.

Pe fond, nu-i de mirare că propunerea Berlinului a primit sprijin, în timp ce viziunea Parisului nu a stârnit entuziasm.

Revenind la ministeriala de miercuri, importantă în ecuația pregătirii reuniunii de la Londra a liderilor euro-atlantici: modul precaut în care Jens Soltenberg a ales să comunice pe acest subiect arată că discuțiile pe aceste teme vor ocupa agenda reuniunii aniversare de la Londra. Secretarul general aliat a refuzat de două ori să abordeze explicit propunerea Franței, iar în momentul în care a făcut-o a subliniat din start că va răspunde ”prudent”. Prudent a însemnat și sec: ”voi fi precaut în a intra în detalii. Am avut o discuție, iar mesajul principal este că suntem uniți în ce privește consolidarea NATO”.

Analizând la o scară istorică și cunoscând faptul că anul viitor se împlinesc 10 ani de la adoptarea, la summitul de la Lisabona, a Conceptului Strategic care a guvernat acțiunile NATO în ultimul deceniu, cred că discuțiile ar trebui să scoată din sertar următorul instrument: dezbaterea și adoptarea unui nou Concept Strategic al NATO.

Există argumente, dincolo de cadența istorică în care, în cei 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, NATO a avut trei concepte strategice: după summitul de la Londra din 1990 a fost elaborat Conceptul Strategic post-Război Rece și adoptat la summitul de la Roma din 1991, în 1999, la Washington, la 50 de ani de la înființarea Alianței, a fost aprobat Conceptul Strategic care adapta Alianța la transformările determinate de valurile de extindere către Est, iar în 2010, cel de la Lisabona, care calibrează Alianța pe trei dimensiuni: apărare colectivă, gestiunea crizelor și securitate prin cooperare.

Actualul concept strategic al Alianței a fost edificat într-o perioadă fundamental diferită din perspectiva paradigmei de securitate și de apărare colectivă în Europa, în America de Nord și în vecinătatea familiei euro-atlantice. La nivel de lideri, diplomați, experți și analiști domina percepția că Statele Unite vor înțelege pentru totdeauna crucialitatea unei Europe stabile și sigure, europenii nu simțeau presiunea unor amenințări iminente de securitate, precum nici dorința de a se emancipa strategic și militar, iar Moscova tot nu era percepută în cheie asertivă și dornică să își recapate dominația în sferele de influență pierdute, chiar dacă pozițiile exprimate de Vladimir Putin la summitul aliat de la București în privința Georgiei și Ucrainei s-au dovedit a fi un avertisment timpuriu.

Cele trei caracteristici esențiale ale Conceptului Strategic din 2010 – apărare colectivă, gestiunea crizelor și securitate prin cooperare – calibrează trei dimensiuni: cea a unității și coeziunii interne, cea a unei abordări flexibile și pro-active în raport cu crizele care se pot dovedi provocatoare la adresa Alianței și cea a colaborării cu actorii externi pentru menținerea și proiectarea stabilității în vecinătățile aliate.

La un deceniu distanță de la acel moment marcăm cinci de ani de când mediul de securitate de la frontieră estică a NATO a fost modificat spre iremediabil prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia și acțiunile de destabilizare a Ucrainei, iar relația între Alianță și Uniunea Europeană a căpătat noi dimensiuni, atât prin domenii comune de cooperare și complementaritate (a se vedea mobilitatea militară), cât și prin lansarea conceptului de apărare europeană ca abordare de sine stătătoare și de principiu pentru cercetare militară și revitalizare a industriei de apărare.

La nivel politic, coeziunea internă aliată experimentează șocuri similare celor din timpul crizei Suezului, a retragerii Franței din structurile militare aliate sau a pozițiilor pe care SUA și Marea Britanie, pe de o parte, iar Franța și Germania, pe de altă parte, le-au avut în ce privește războiul din Irak. Unilateralismul hotărât al administrației Donald Trump și ambiția personală a președintelui american ca aliații europeni să aloce mai mulți bani pentru apărare, inclusiv prin achiziția de armament american, a scindat Alianța, chiar dacă solicitările liderului SUA sunt unele rezonabile și au la bază un angajament comun asumat de țările NATO în 2014. Disputele acestuia cu Germania pe tema cheltuielilor militare și, in extenso, din pricina relațiilor energetice ale Berlinului cu Moscova, ascensiunea noului președinte francez, cu o abordare mai mult franco-europeană decât transatlantică, culminând cu afirmația politică a unei stări de moarte cerebrală, calea pe care o urmează Turcia, un aliat care nu mai respectă standardele democratice, sunt ingrediente și semnale politice.

Un nou Concept Strategic este un răspuns. Și este un răspuns care oferă garanția parcurgerii și clarificării tuturor elementelor care pun la încercare unitatea NATO. Cheia de înțelegere și de analiză a Alianței Nord-Atlantice a stat, de cele mai multe ori, în plecarea de la premisa că reziliența, adaptarea și flexibilitatea sunt core-ul și mindset-ul acestei organizații. Un nou Concept Strategic ar echivala cu această adaptare tot mai necesară.

Continue Reading

EDITORIALE

Dovezi de unitate transatlantică la 30 ani de la căderea Zidului Berlinului: O statuie a lui Ronald Reagan, inaugurată la Berlin. O bucată din Zid cu chipul lui J.F. Kennedy, amplasată în fața sediului Comisiei Europene

Published

on

Cei 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, aniversați sâmbătă în capitala Germaniei sub decorul discursurilor încărcate de istorie ale președintelui Frank Walter Steinmeier și ale cancelarului Angela Merkel, au fost parțial umbriți de ecoul puternic al afirmațiilor președintelui francez Emmanuel Macron, care a descris NATO, o piatră de temelie a relațiilor transatlantice, drept o organizație aflată ”în moarte cerebrală”.

Poziția sa, mult mai radicală decât cea a omologului american Donald Trump, care afirma acum trei ani că ”NATO este o alianță învechită”, a fost întâmpinată cu o respingere categorică a unei astfel de gândiri. Rând pe rând, Angela Merkel, Jens Stoltenberg, Mike Pompeo și Ursula von der Leyen au apărat NATO în fața criticilor președintelui francez. Însuși președintele american a subliniat, în mesajul său ocazionat de comemorarea celor trei decenii, că SUA rămân determinate să lucreze alături de aliații săi.

Cancelarul german și secretarul general al NATO, în conferință comună de presă, au calificat o ”viziune radicală” și au subliniat că NATO rămâne o alianță puternică. Șeful diplomației americane, aflat și el la Berlin, a considerat drept ”agitație” afirmațiile lui Macron, argumentând că NATO este cea mai puternică alianță despre care istoria a documentat vreodată, atrăgând însă atenția că Alianța are nevoie de adaptare și modernizare pentru a nu fi depășită.

Puțin surprinzător, judecând după impresia lăsată a unei relații sudate cu Emmanuel Macron, președinta aleasă a Comisiei Europene a expus argumentul istoric – ”Istoria Europei nu poate fi povestită fără cea a NATO” – acesta fiind și un narativ din ce în ce mai pregnant în discuțiile ultimilor ani marcate de tensiunile dintre SUA și aliații europeni și emanciparea europeană în materie de apărare europeană. Narativul fiind: unitatea europeană a fost precedată de unitatea transatlantică.

Sub această deviză, prilejul comemorării celor 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului a adus sâmbătă cel puțin două mostre de unitate transatlantică: Ambasada Statelor Unite în Germania a inaugurat o statuie a fostului președinte american Ronald Reagan, în vreme ce în fața sediului Comisiei Europene de la Bruxelles este amplasată o bucată din Zid în care este înfățișat chipul fostului președinte american John Fitzgerald Kennedy.

În cuvinte puține: ”Ich bin ein Berliner” și ”Tear down this wall, Mr. Gorbachev”, două fraze auzite din vocile celor mai puternici lideri ai lumii cu Zidul Berlinului în spatele lor. În anii în care Zidul Berlinului a fost simbolul amar al Cortinei de Fier (1961 – 1989) și al Războiului Rece, doi președinți americani, în perioade diferite, și-au adus contribuția pentru ca legătura transatlantică să devină fundamentul păcii, libertății, democrației și, mai târziu, și pilon de sprijin pentru unificarea Germaniei și unitatea europeană.

Considerată una dintre cele mai bune cuvântări prezidențiale ale sale, discursul lui J.F. Kennedy din Berlinul de Vest, la 26 iunie 1963, a rămas cunoscut pentru fraza ”Ich bin ein Berliner” (n.r. – sunt un berlinez). În substanță, la doi ani de la începutul ridicării zidului, într-o etapă în care Războiul Rece cunoștea timpul crizei și escaladării nucleare între SUA și Uniunea Sovietică, discursul lui Kennedy a însemnat susținere morală, sprijin politic și un gest de prietenie pe care America îl oferea germanilor, o națiune rușinată și căită de ororile celui de-al Doilea Război Mondial și parțial primită, din cauza separării sale între Vest și Est, în structurile occidentale.  

Ronald Reagan este președintele american care a contribuit decisiv la îngroparea Războiului Rece, la prăbușirea regimurilor comuniste și la demantalarea Uniunii Sovietice. Fraza imperativă rostită la 12 iunie 1987 prin care Reagan îi cerea liderului sovietic Mihail Gorbaciov să dărăme zidul apărea pe fondul unei destinderi și unei dorințe sincere de cooperare care, în acei ani, culmina inclusiv cu semnarea Tratatului privind forțele nucleare intermediare, acordul ce a adus echilibrul strategic nuclear în Europa. 

La aceste mostre putem adăuga, de asemenea, amplasarea în urmă cu doi ani în fața noii case a NATO a două monumente – o bucată din Zid donată de Germania și o piesă din Turnurile Gemene de la World Trade Center -, fiecare cu istoria lor aparte pentru unitatea transatlantică. Sau, cu mult mai recent, decernarea de către Germania a medaliei ”Manfred Wörner”, ce poartă numele secretarului general al NATO din timpul căderii Zidului Berlinului și reunificării Germaniei, lui Jens Stoltenberg, actualul secretar general al Alianței.

La 30 de ani distanță, căderea Zidului Berlinului este o mărturie istorică pentru unitatea transatlantică, unificarea germană și cea europeană. Fără SUA, fără viziunea integrării vest-europene și fără dorința central și est-europenilor de a ieși de sub jugul comunist, liderii de astăzi nu ar fi avut ce discursuri cu cuvinte sobre sau grandioase să țină. Iar mulți dintre noi nu am fi fost primele generații care au cunoscut libertatea și speranța.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending