RUSIA
Emmanuel Macron a discutat cu omologul rus Vladimir Putin și cu premierul italian Mario Draghi despre stabilizarea situației din Afganistan
Published
3 years agoon
Președintele francez Emmanuel Macron a avut joi convorbiri telefonice cu omologul rus Vladimir Putin și, respectiv, cu premierul italian Mario Draghi, pentru a discuta despre situația din Afganistan, informează AFP, preluat de Agerpres.
Putin și Macron au remarcat importanța asigurării siguranței civililor și a abordării provocărilor umanitare urgente, a precizat Kremlinul într-un comunicat de presă.
Ei și-au exprimat dorința de a contribui la asigurarea păcii și stabilității în Afganistan prin cooperare, inclusiv prin eforturi în cadrul Consiliului de Securitate al ONU și al Grupului celor 20.
În timpul discuțiilor dintre Putin și Draghi, ambele părți au subliniat importanța prevenirii unei catastrofe umanitare și a asigurării siguranței poporului afgan, informează Kremlinul.
Putin și Draghi au subliniat necesitatea de a contracara în continuare răspândirea ideologiei teroriste și de a face față amenințării reprezentate de drogurile care emană de pe teritoriul Afganistanului.
Liderii au făcut apel la consolidarea eforturilor internaționale pentru a contribui la instaurarea păcii și a stabilității în țara din Asia Centrală.
Într-o declarație separată, biroul lui Draghi a precizat că liderul italian a discutat joi și cu președintele francez Emmanuel Macron.
„În timpul convorbirii, cei doi lideri au discutat despre diferitele implicații ale crizei afgane, inclusiv despre gestionarea fluxurilor de migrație și despre protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale în această țară”, se arată în declarație.
De la începutul săptămânii, şeful statului francez a abordat situaţia din Afganistan în convorbiri cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierul britanic Boris Johnson.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.
You may like
Viktor Orban: Nu vom interveni de nicio parte a războiului ruso-ucrainean
Charles Michel răspunde la atacurile lui Trump cu cifre: Sprijinul UE pentru Ucraina, 150 de miliarde de dolari. Nu vă lăsați intimidat de Putin, că noi nu suntem
UE ar trebui să se folosească de politica comercială pentru a-și reafirma statutul de putere economică, reclamă Suedia și Finlanda, care deplâng abordarea ”mai defensivă și mai restrictivă”
Finlanda cere ajutorul UE pentru a opri afluxul de migranți din Rusia
Directorul CIA avertizează că Ucraina ar putea pierde războiul cu Rusia dacă SUA nu trimit mai mult ajutor
Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii
REPUBLICA MOLDOVA
Relațiile cu Rusia se află la cel mai scăzut nivel din istoria R. Moldova și nu există premise de îmbunătățire atât timp cât barbaria continuă în Ucraina, subliniază ministrul de externe Mihai Popşoi
Published
2 weeks agoon
April 2, 2024By
Teodora IonRelațiile cu Rusia sunat la cel mai scăzut nivel din istoria Republicii Moldova și nu există premise de îmbunătățire a acestor relații atât timp cât barbaria în Ucraina continuă, a subliniat ministrul moldovean de externe, Mihai Popșoi, care asigură și prerogativele de vicepremier, într-o emisiune la postul public de televiziune TRM, conform portalului IPN, informează Agerpres.
”Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istoria modernă a Republicii Moldova. Acest lucru reflectă realitatea cruntă prin care trece regiunea noastră, mai cu seamă vecinii şi prietenii noştri ucraineni. Atât timp cât ucrainenii trec zilnic printr-un calvar de nedescris, nu vedem premise de îmbunătăţire a relaţiei noastre cu Rusia. Atât timp cât această barbarie continuă, nu există premise în acest sens. Noi rămânem fermi în a sprijini suveranitatea şi integritatea Ucrainei”, a declarat Mihai Popşoi, invitat la emisiunea ”Dimensiunea diplomatică” de la TRM.
Oficialul moldovean a amintit și de încercările Rusiei la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, sprijinind separatismul din regiunea transnistreană, încălcând suveranitatea acestei țări prin refuzul de a-și retrage trupele şi muniţiile și organizând alegeri ilegale.
RUSIA
Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina
Published
3 weeks agoon
March 28, 2024Fostul cancelar german Gerhard Schröder susţine în continuare că prietenia sa cu preşedintele rus Vladimir Putin ar putea contribui la încheierea războiului din Ucraina, notează joi DPA.
”Lucrăm împreună cu înţelepciune de mulţi ani. Poate că acest lucru poate încă să ajute la găsirea unei soluţii negociate, nu văd o altă modalitate”, a spus Schröder într-un interviu acordat agenţiei de presă germane, potrivit Agerpres.
Gerhard Schröder este prieten cu Putin încă din perioada când primul era cancelar al Germaniei (1998 – 2005). El continuă să lucreze pentru majoritatea companiilor ruseşti participante la proiectul energetic Nord Stream din Marea Baltică.
Deşi a descris atacul rus contra Ucrainei drept o ”greşeală fatală”, Schröder nu a renunţat la relaţia sa cu Putin. Conducerea Partidului Social-Democrat (SPD) l-a marginalizat din acest motiv, dar o procedură de excludere a sa din această formaţiune politică a eşuat.
Atunci când a fost întrebat de ce nu renunţă la prietenia cu liderul rus, în pofida zecilor de mii de decese şi a crimelor de război comise de Rusia în Ucraina, Gerhard Schröder a răspuns că ”este adevărat că aceasta este o dimensiune care e diferită”.
El tinde să se plaseze în favoarea contribuţiei relaţiei sale personale cu Vladimir Putin la soluţionarea unei probleme politice extrem de dificile.
”De aceea cred că ar fi complet greşit să uităm toate lucrurile pozitive care s-au întâmplat între noi în politică, în trecut. Nu este stilul meu şi oricum nu fac aşa ceva”, a afirmat fostul şef al executivului german.
Schröder s-a referit la misiunea sa de mediere din martie 2022, la scurt timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, când a spus că s-a întâlnit la Istanbul cu actualul ministru al apărării ucrainean Rustem Umerov, pe atunci parlamentar, după care s-a deplasat la Moscova pentru a discuta cu Putin. Totuşi, acea iniţiativă a eşuat, adaugă DPA.
Pe de altă parte, cancelarul german în funcție, social-democratul Olaf Scholz, a reamintit cu ultima sa convorbire telefonică cu Vladimir Putin a avut loc în decembrie 2022.
Scholz este aspru criticat pentru că refuză să trimită rachete Taurus cu rază lungă de acțiune pentru a ajuta Ucraina, însă susține că Germania sprijină necondiționat Ucraina, în timp ce “face tot ce poate pentru a se asigura că războiul nu se va intensifica”.
RUSIA
UE nu recunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale organizate de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina și amenință leadership-ul politic cu represalii
Published
1 month agoon
March 18, 2024Uniunea Europeană condamnă organizarea alegerilor prezidențiale de către Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina și amenință leadership-ul politic de la Moscova cu represalii, potrivit unei declarații emise luni de Înaltul Reprezentant Josep Borrell.
Acesta evidențiază deteriorarea peisajului politic din Rusia, caracterizat de represiunea internă sistematică și de represiunea împotriva politicienilor din opoziție, a organizațiilor societății civile și a presei independente. Citând textul, aceasta notează:
„Autoritățile ruse au continuat să intensifice represiunea internă sistematică prin reprimarea politicienilor din opoziție, a organizațiilor societății civile, a mass-mediei independente și a altor voci critice prin utilizarea legislației represive și a sentințelor de închisoare motivate politic.”
Moartea șocantă a politicianului de opoziție Alexei Navalnîi subliniază și mai mult represiunea accelerată și sistematică din Rusia. UE își exprimă îngrijorarea cu privire la reducerea spațiului politic, ceea ce duce la încălcarea drepturilor civile și politice și la limitarea candidaților care se opun agresiunii Rusiei de a se prezenta la alegeri. În plus, „UE regretă profund absența unei evaluări imparțiale, autoritățile rusești refuzând să invite observatori ai OSCE/ODIHR”.
De asemenea, UE „condamnă cu fermitate” organizarea ilegală de către Rusia a așa-numitelor „alegeri” în teritoriile ocupate temporar în Ucraina, inclusiv în Crimeea și în părți din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson. Aceste acțiuni încalcă dreptul internațional, inclusiv Carta ONU, precum și suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. „UE nu recunoaște și nu va recunoaște niciodată nici desfășurarea acestor așa-zise “alegeri” pe teritoriile Ucrainei, nici rezultatele lor”, transmite Înaltul Reprezentant Josep Borrell.
Acesta reiterează „sprijinul neabătut al UE” pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. Solicitarea ca Rusia să înceteze războiul său ilegal de agresiune împotriva Ucrainei și să își retragă forțele și echipamentele militare de pe teritoriul ucrainean este fără echivoc.
Declarația se încheie prin sublinierea faptului că cei implicați în organizarea acțiunilor ilegale din Ucraina „vor suporta consecințele”. Aceasta reafirmă angajamentul UE de a sprijini organizațiile societății civile ruse, apărătorii drepturilor omului și mass-media independente.
Concrete & Design Solutions
Candidatura lui Iohannis la NATO, pe agenda convorbirii cu Erdogan. Liderul turc susține că următorul secretar general trebuie să consolideze unitatea și solidaritatea Alianței
Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan despre rolul NATO în regiune și contribuția României și a Turciei la unitatea transatlantică
Viktor Orban: Nu vom interveni de nicio parte a războiului ruso-ucrainean
Miniștrii de externe din G7 reafirmă ”angajamentul față de securitatea Israelului” și avertizează că sunt gata ”să adopte noi sancțiuni” contra Iranului, cerând părților să evite o escaladare
Charles Michel răspunde la atacurile lui Trump cu cifre: Sprijinul UE pentru Ucraina, 150 de miliarde de dolari. Nu vă lăsați intimidat de Putin, că noi nu suntem
MApN: Încă trei avioane de luptă F-16 achiziționate de la Norvegia au aterizat în România la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii
Țările G7 se angajează să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei și vor analiza folosirea activelor rusești înghețate în sprijinirea Kievului
Sebastian Burduja: Hidroelectrica și compania emiratează Masdar încheie un parteneriat de investiții verzi de 1,5 mld. de euro în România
UE ar trebui să se folosească de politica comercială pentru a-și reafirma statutul de putere economică, reclamă Suedia și Finlanda, care deplâng abordarea ”mai defensivă și mai restrictivă”
Finlanda cere ajutorul UE pentru a opri afluxul de migranți din Rusia
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta
Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure
Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată
Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară
Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina
Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare
Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Gala AOR 30: Celebrând trei decenii de activitate neîntreruptă a Asociației Orașelor din România
- CONSILIUL EUROPEAN2 days ago
Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării
- NATO1 week ago
“România – NATO, 20 ani”. Nicolae Ciucă: Avem nevoie de un proiect de țară în care următorii 10 ani să fie un deceniu al siguranței pentru România și români
- ROMÂNIA2 days ago
Președintele AOR, Adrian Teban: De-a lungul celor trei decenii de activitate, AOR a devenit un pilon fundamental în dezvoltarea și promovarea intereselor orașelor mici și mijlocii din România
- ROMÂNIA4 days ago
Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu