Preşedintele francez Emmanuel Macron și omologul său rus Vladimir Putin au avut vineri o convorbire telefonică despre situaţia din Ucraina, a anunţat Palatul Elysee.
Emmanuel Macron a subliniat încă o dată îngrijorarea sa cu privire la riscurile pe care situația de la centrala ucraineană Zaporojie le prezintă pentru siguranța și securitatea nucleară și și-a exprimat sprijinul pentru trimiterea cât mai rapidă a unei misiuni de experţi ai AIEA la fața locului, în condițiile aprobate de Ucraina și ONU.
Vladimir Putin și-a exprimat acordul cu privire la trimiterea acestei misiuni și la condițiile care au fost discutate.
Potrivit comunicatului citat, cei doi președinți vor discuta din nou despre acest subiect în zilele următoare, după discuţii între echipele tehnice şi înaintea desfăşurării misiunii.
Volodimir Zelenski a transmis în cadrul reuniunii cu președintele Turciei și secretarul general al ONU că Ucraina nu poate avea încredere în Federația Rusă că aceasta ar lupta pentru pace și subliniază că trupele rusești trebuie mai întâi să părăsească pământurile ucrainene și abia apoi să se ia în considerare negocieiri pentru un acord de pace.
Reamintim că UE și alte peste 40 de țări, printre care și România, cer retragerea imediată a trupelor ruseşti de la centrala nucleară ocupată Zaporojie din Ucraina, se arată într-o declarație comună semnată la 12 august.




