Connect with us

ROMÂNIA

Emmanuel Macron efectuează săptămâna viitoare vizite în România și Republica Moldova

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va deplasa marţi în România, pentru a se întâlni cu trupele franceze staţionate aici, apoi în Republica Moldova miercuri, pentru a-şi afirma susţinerea faţă de această ţară afectată de războiul din Ucraina, a anunţat vineri Palatul Elysée, relatează AFP.

Preşedinţia franceză a precizat că o vizită a lui Macron în Ucraina se va derula la o dată care nu a fost încă fixată, într-un moment în care ea va fi “utilă preşedintelui (Volodimir) Zelenski”, informează Agerpres.

Vizita lui Macron în România, anunțată cu o zi în urmă de CaleaEuropeană.ro, vine în contextul în care Franța conduce grupul de luptă al NATO din România.

Emmanuel Macron a anunțat pe 19 ianuarie disponibilitatea Franței de a participa cu o prezență militară avansată a NATO în România. După summitul extraordinar din 25 februarie, la o zi după invazia militară a Rusiei în Ucraina, când a declanșat planurile de apărare ale Alianței, inclusiv pentru România, NATO a activat, pentru prima dată în istorie, Forța sa de Reacție Rapidă prin trimiterea în România a unui detașament de 500 de militari din partea Franței, țara care asigură comanda militară a “vârfului de lance” a acestei forțe ce întrunește până la 40.000 de soldați. Drept răspuns la acțiunile Rusiei, NATO a decis, la summitul extraordinar de la Bruxelles din 24 martie, să înființeze patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. La 1 mai, s-a constituit grupul de luptă al NATO din România condus de Franța prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.

În ceea ce privește vizita șefului statului francez în Republica Moldova, aceasta se va desfășura în contextul în care Chișinăul își intensifică eforturile politico-diplomatice de a obține statutul de țară candidată la Uniunea Europeană în timp ce Franța asigură președinția Consiliului UE.

Mai mult, Macron a primit-o pe 19 mai la Paris pe președinta R. Moldova, Maia Sandu, la o zi după discursul acesteia din Parlamentul European, unde a pledat pentru acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la UE, definind o astfel de decizie ca fiind “luminița de la capătul tunelului”, Sandu a asigurat că Chişinăul nu va căuta vreo ”scurtătură” în acest proces de aderare.

Cu acea ocazie, Emmanuel Macron a declarat că vrea ca Uniunea Europeană să emită “un aviz rapid” la cererea Republicii Moldova de aderare la UE. Totodată, șeful statului francez a explicat că eventuala ”comunitate politică europeană” pe care a propus-o la începutul lunii mai ar fi ”complementară” procesului de aderare la Uniunea Europeană şi nu ”o alternativă” la acesta.

Republica Moldova este în așteptarea avizului pe care Comisia Europeană trebuie să-l elaboreze ca urmare a chestionarului de aderare transmis la Bruxelles de către autoritățile de la Chișinău. În baza acestui aviz, pe care îl așteaptă și Ucraina și Georgia, șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană vor fi invitați să decidă dacă cele trei țări estice vor primi statut de candidate la UE.

Cei 27 de șefi de stat sau de guvern din UE au luat act, la summitul extraordinar de la Bruxelles din 30-31 mai, de pregătirea avizelor Comisiei privind cererea de aderare la UE a Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și a Georgiei și va reveni asupra acestei chestiuni în cadrul summitului din 23-24 iunie.

Între timp, liderii grupurilor politice din Parlamentul European au emis joi o declarație politică în care fac un apel puternic la șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană, care se vor reuni la Bruxelles în perioada 23-24 iunie, să acorde statutul de țări candidate la UE Ucrainei și Republicii Moldova.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

Ambasadoarea SUA la București va depune eforturi pentru a ”extinde prezența companiilor și investițiilor americane” în țara noastră: Vom continua să sprijinim România în lupta împotriva corupției

Published

on

© U.S. Embassy Bucharest/ Facebook

Ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, a evidențiat în cadrul evenimentului de marcare a 30 de ani de activitate a AmCham România că ”forța legăturilor noastre economice reprezintp o prioritate cheie” a relației bilaterale dintre Statele Unite și România, astfel că va face ”eforturi de extinderea a prezenței companiilor și investițiilor americane” în țara noastră.

”Voi pleda pentru un tratament echitabil al companiilor şi investitorilor, iar echipa mea va continua să sprijine eforturile României de a lupta împotriva corupţiei şi de a consolida statul de drept. Eu voi continua să transmit acest mesaj în discuţiile mele cu miniştri şi parlamentari din tot spectrul politic”, este promisiunea făcută de reprezentanta diplomației americane la București.

Aceasta a remarcat că din 2008, când ”mi-am încheiat mandatul de ataşat cultural în România, până în prezent, economia acestei ţări a înflorit”.

Citiți și 
Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

”Am fost încântată să aflu că în România sunt prezente acum 960 de companii americane, care angajează aproape 110.000 de persoane. Cu toate acestea, ştiu că mai există mult loc pentru creştere. Iar AmCham România este cel mai apreciat partener al nostru în impulsionarea acestei creşteri”, a mai spus Kathleen Kavalec.

Ambasadorul SUA în România că la viitorul ”Summit al Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, Statele Unite vor pune accentul pe securitatea energetică, dezvoltarea infrastructurii şi digitalizare”, pentru ca ”țările din zona Mării Negre să își atingă întregul potențial ca legătură strategică între Europa și Asia Centrală”, după cum au punctat reprezentanţii de rang înalt de la Departamentul de Stat, Departamentul Comerţului şi Departamentul Apărării în cadrul celei de-a opta runde a Dialogului Strategic SUA-România.

Kavalec a aplaudat ”progresul României în promovarea candidaturii sale la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”, dând asigurări că SUA, ”în calitate de partener strâns și prieten, vor susține eforturile României de a asigura un mediu investiţional şi standarde ale statului de drept care o vor face competitivă pentru calitatea de membru OCDE”.

Ea și-a exprimat așteptarea ca ”oportunităţile din domeniile energiei verzi, sănătăţii şi tehnologiei informaţiei să crească”, în contextul în care țara noastră se află  pe calea progresului în privința reformelor pentru OCDE și susținerii reformelor impuse de Planul Național de Redresare și Reziliență.

Oficialul american a ținut să-și arate recunoștința pentru ”sprijinul ferm acordat de România Ucrainei, prin primirea şi ajutorarea refugiaţilor şi facilitarea transportului de grâne şi alte bunuri”.

Făcând trimitere la situația din Republica Moldova, Kavalec a evidenția că și ”prietenii noştri din Republica Moldova merită un viitor independent, prosper… unul liber de influenţa malignă şi coercitivă a Rusiei… unul în care pot obţine pe deplin beneficiile economice aduse de integrarea în UE”.

Parteneriatul dintre Statele Unite și România pentru dezvoltarea reactoarelor suplimentare la Cernavodă și construirea de reactoare de dimensiuni mici va ajuta țara noastră ”să obţină independenţă energetică şi securitate energetică durabilă pentru ea însăşi şi pentru Europa”.

”Ştim că Europa nu va fi liberă decât dacă este independentă energetic de Rusia. Parteneriatul nostru pentru dezvoltarea de reactoare suplimentare la Cernavodă şi construirea de reactoare modulare de mici dimensiuni va ajuta România să obţină independenţă energetică şi securitate energetică durabilă pentru ea însăşi şi pentru Europa. Parlamentul României a făcut un pas important în această privinţă pe 14 martie, când a adoptat legea privind aprobarea semnării Acordului de sprijin pentru proiectul de extindere de la Cernavodă, pas esenţial spre un viitor bazat pe energie curată”, a amintit ambasadoarea SUA la București.

Continue Reading

ROMÂNIA

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

Published

on

© Guvernul României

România este o țară care are un mare potențial de investiții și oferă predictibilitate, a transmis premierul Nicolae Ciucă în cadrul evenimentului de marcare a 30 de ani de activitate a Camerei de Comerț Americană în România.

”Guvernul este unul orientat pro-business, este un guvern care își dorește să atragă investiții, care sprijină investițiile și este un guvern care este conștient. Dumneavoastră ați vorbit mai devreme și care este procentul în PIB, și care este valoarea nominală a afacerilor pe care AmCham le desfășoară în România, și care este numărul de locuri pe care-l asigură și, desigur, care este potențialul de multiplicare a unui loc de muncă asigurat pe orizontală. Acestea sunt chestiuni de aritmetică pe care noi l-am avut în vedere și pe care le avem în vedere în continuare;  trebuie să subliniem că, în acest ansamblu, abordarea nu poate să fie decât una de tip win-win, pentru că este nevoie ca atât investitorul, cât și noi, cei care găzduim afacerile respective, trebuie să avem un beneficiu, că pentru asta ne punem la dispoziție toate eforturile, toate resursele și umane și materiale, pentru că nu dorim altceva decât să facem în așa fel încât cetățenii țării noastre să simtă că eforturile care se fac, modul în care sunt întrebuințate resursele din țara noastră sunt în beneficiul tuturor”, a mai spus Ciucă în intervenția sa susținută la întoarcerea din Republica Moldova, unde a avut întâlniri cu președinta acestei țări, Maia Sandu, omologul moldovean, Dorin Recean, precum și cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

În acest context, premierul a lansat un apel de a sprijini asigurarea prosperității Republicii Moldova prin investiții.

”Am discutat că este important ca în aceste condiții să privim către palierul economic, pentru că este cel care cu adevărat asigură instrumentele necesare guvernului, prin a proba în fața cetățenilor că tot ceea ce se întâmplă în interiorul activității guvernamentale are o singură direcție, și anume asigurarea prosperității și unei evoluții a bunăstării în Republica Moldova, iar asta se poate face prin investiții, prin relații economice bilaterale cu mediul de afaceri din România și relații cu mediul de afaceri din Uniunea Europeană, din Statele Unite. Chiar am menționat astăzi, și în conferința de presă din Republica Moldova,  nevoia aceasta de coagulare a relațiilor nu numai la nivel bilateral, ci și la nivelul celorlalți parteneri care au potențial și pot să sprijine aceste eforturi. În continuare, doresc să fac o mențiune pe care am agreat-o împreună domnul prim-ministru Recean, și anume ne-am angajat amândoi ca, în perioada imediat următoare, să identificăm acele oportunități de relații economice care au potențial să se întâmple, să se dezvolte și să aibă atractivitate pentru terți parteneri în dezvoltarea acestora”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Adresându-se președintelui AmCham România, șeful Guvernului de la București a reiterat că ”ne oferim sprijinul și pentru Republica Moldova, astfel încât nu doar potențialul și oportunitățile din România să fie puse la dispoziția partenerilor noștri, investitorilor americani, dar și cel din Republica Moldova, pentru că se poate face această punte de legătură între cele două țări, prin investiții comune sau prin complementaritatea investițiilor care se fac într-o țară sau în alta pentru că, așa cum spuneam, potențial există”.

Nicolae Ciucă și-a exprimat speranța că, odată ce România va deveni membru OCDE, ”să continue și să aibă potențial, să ajute mai mult și Republica Moldova, și celelalte țări partenere cu care noi avem relații și cu care noi suntem angajați, atât în interiorul Uniunii Europene, cât și în interiorul NATO”.

”Am să reiterez ceea ce am menționat la întâlnirea noastră și la momentul în care am marcat OCDE, și la ultima dumneavoastră activitate, tot aici, în această sală. Domeniile de potențial major pentru România sunt domeniul energetic – și s-a vorbit aici și despre Cernavodă, și despre SMR. Sunt dezvoltări foarte bune, sunt relații foarte bune. Mulțumim Statelor Unite pentru implicare, mulțumim celorlalte țări care sunt parteneri în aceste două proiecte. Dar importantă a fost încrederea pe care Statele Unite au avut-o în potențialul României”, a reamintit premierul, făcând trimitere la ”potențialul uman, pentru că nu poți să faci dezvoltări în domeniul nuclear civil fără să ai oameni pregătiți pentru a face acest lucru”.

Ca atare, este nevoie în ”continuare să ne menținem focusul pe pregătirea resursei umane și sistemul de educație din România să poată să asigure forța de muncă înalt calificată pentru realizarea acestor obiective. Domeniul gazelor naturale – Republica Moldova are nevoie de gaze naturale. Până când ajungem noi să exploatăm resursele din Marea Neagră, și sunt convins că cele două companii care s-au angajat în acest demers o vor face așa cum au promis și așa cum s-au angajat, trebuie ajutate și trebuie să vină în linie cu noi, astfel încât pentru iarna viitoare și de aici încolo să gândim proiecte pe termen mediu și lung, pentru că nu putem să discutăm de asigurarea de energie și gaze de pe o iarnă pe alta”, și-a exprimat convingerea Nicolae Ciucă.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

La propunerea României, Consiliul European solicită Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

Published

on

© Administrația Prezidențială

Cei 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au convenit joi, la Bruxelles, să solicite Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova în scopul de a ajuta această țară în fața tentativelor de destabilizare din partea Rusiei și de a susține parcursul de aderare al Moldovei la UE.

“Uniunea Europeană va continua să ofere Republicii Moldova tot sprijinul relevant, inclusiv pentru a consolida reziliența, securitatea, stabilitatea, economia și aprovizionarea cu energie ale acestei țări confruntate cu acțiuni destabilizatoare desfășurate de actori externi, precum și pentru a susține parcursul ei de aderare la Uniunea Europeană. Consiliul European invită Comisia să prezinte un pachet de sprijin înainte de următoarea sa reuniune”, se arată în concluziile adoptate de liderii europeni la summitul european de primăvară.

Această decizie a fost anunțată în avanpremieră de președintele Klaus Iohannis.

Sosind joi la reuniunea Consiliului European, șeful statului a precizat că, prin implicarea României, Republica Moldova va primi un ajutor suplimentar din partea Uniunii Europene, punctând că este “inadmisibil ca această ţară să fie lăsată pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei”.

Un punct special pe care l-aş menţiona: în concluzii, noi am reuşit – colegele şi colegii noştri s-au implicat foarte mult – am reuşit să includem un pasaj relevant pentru Moldova. Moldova va primi un ajutor suplimentar, consistent, un sprijin din partea UE şi acest lucru credem că este foarte important pentru Moldova, dar şi pentru noi şi pentru toată Europa, fiindcă este inadmisibil să lăsăm Moldova pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei“, a spus şeful statului, în cadrul unor declarații de presă susținute la Bruxelles, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European de primăvară.

Amintim că la reuniunea din februarie a miniștrilor de externe din UE, șeful diplomației române Bogdan Aurescu a propus crearea unei misiuni civile a UE pentru R. Moldova, crearea unui centru StratCom pentru combaterea dezinformării și declanșarea procesului privind crearea unui regim de sancțiuni la adresa Rusiei pentru contracararea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova.

Ulterior, Parlamentul European a organizat o dezbatere consacrată situației de securitate din Republica Moldova pe fondul încercărilor de destabilizare din partea Rusiei, demers politic în urma căruia deputații europeni au cerut adoptarea unei rezoluții prin care solicită adoptarea de sancțiuni din partea UE împotriva celor care destabilizează țara.

Potrivit presei de la Bruxelles, Uniunea Europeană urmează să aloce încă 40 de milioane de euro pentru armata Republicii Moldova, pe fondul dezvăluirilor despre eforturile Rusiei de a răsturna guvernul pro-occidental de la Chişinău. Potrivit EU Observer, care citează un memorandum intern al UE, cea mai mare parte a banilor va fi cheltuită pe un “radar mobil de supraveghere cu rază lungă de acţiune la sol”, pentru a ajuta Republica Moldova să îşi controleze spaţiul aerian.

Continue Reading

Facebook

CHINA1 hour ago

Înainte de vizita lui Macron la Beijing, China propune un “consens strategic” cu Europa privind încetarea focului și o soluție politică a războiului din Ucraina

ROMÂNIA1 hour ago

Ambasadoarea SUA la București va depune eforturi pentru a ”extinde prezența companiilor și investițiilor americane” în țara noastră: Vom continua să sprijinim România în lupta împotriva corupției

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Ursula von der Leyen reacționează după criticile lui Klaus Iohannis: Ajutorul dat fermierilor români nu este suficient. Sunt recunoscătoare României că a depus o moțiune pentru creșterea sumelor

SUA3 hours ago

Antony Blinken nu exclude, pe termen lung, negocieri privind granițele Ucrainei, dar reiterează: ”Sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul”

Cristian Bușoi4 hours ago

Economia transatlantică a ajuns la cote record, evidențiază eurodeputatul Cristian Bușoi: Umăr la umăr, uniți, vom depăși orice criză și vom deveni mai puternici

CONSILIUL EUROPEAN4 hours ago

Emmanuel Macron și premierul Italiei eu discutat despre nevoia de a continua eforturile pentru ”suveranitatea europeană” privind politica industrială şi decarbonizarea economiei

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza, în parteneriat cu Varșovia și Kiev, o conferință care să ajute la localizarea copiilor ucraineni răpiți de Rusia

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

La propunerea României, Consiliul European solicită Comisiei Europene să prezinte un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Acord istoric al liderilor europeni: UE va livra urgent Ucrainei muniție de artilerie și, dacă se solicită, rachete, inclusiv prin achiziții comune

ROMÂNIA2 hours ago

Nicolae Ciucă, către AmCham România: Suntem o țară care are un mare potențial de investiții. Oferim sprijin și R. Moldova, a cărei prosperitate poate fi asigurată prin relații cu mediul de afaceri din România, SUA

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Prioritatea strategică a R. Moldova este de a ”accelera reformele pentru aderarea la UE până în 2030”, subliniază premierul Dorin Recean: Mulțumim României pentru sprijinul ”necondiționat”

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă asigură R. Moldova de sprijin în fructificarea ”capitalului de simpatie fără precedent” pentru a deveni ”stat furnizor de stabilitate în regiune”

CHINA1 day ago

Secretarul de stat al SUA: Rusia și China au intrat “într-o căsătorie de convenienţă, nu din convingere”. Rusia este în mod clar “partenerul junior” în această relaţie

Daniel Buda2 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

NATO2 days ago

Raport NATO: România a ratat din nou ținta de 2% din PIB pentru apărare, dar găzduiește trei structuri de comandă aliate, un grup de luptă, un sistem antirachetă și misiuni de poliție aeriană

NATO1 week ago

Războiul Rusiei în Ucraina, “semnal de alarmă” pentru industria de armament din Europa. MBDA, grupul care produce sistemul MAMBA amplasat de Franța în România, lansează un apel la cooperare europeană

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la semnarea proiectului privind gazoductul Tuzla-Podişor: Un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră în perimetrul Neptun Deep

POLITICĂ1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă: Este necesară elaborarea unui plan comun de acțiune în țările francofone contra dezinformărilor Rusiei

MAREA BRITANIE1 week ago

R. Moldova va primi un nou sprijin de 10 milioane de lire sterline pentru modernizare din partea Regatului Unit

Team2Share

Trending