Connect with us

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron își ia rămas bun de la Angela Merkel rememorând data adoptării planului de redresare a UE: Va mărturisi pentru totdeauna angajamentul tău pentru Europa noastră

Published

on

Președintele francez Emmanuel Macron a ales un mod inedit prin care să-și ia rămas bun de la Angela Merkel, aflată la ultimul summit european înainte de a preda ștafeta cancelariei federale unei noi coaliții rezultate din alegerile legislative de luna trecută.

Șeful statului francez, care a colaborat îndeaproape cu cancelarul german în ultimii patru ani asemenea predecesorilor săi, a publicat pe Twitter o fotografie simbol care, în viziunea sa, este o mărturie a angajamentului lui Merkel. Imaginea îi surprinde pe Macron și pe Merkel discutând la summitul maraton din iulie 2020, când liderii statelor membre au adoptat un plan de redresare fără precedent în istoria Uniunii Europene.

Mulțumesc, dragă Angela, pentru că lupți pentru Europa noastră. Un singur tweet nu este suficient pentru a rezuma șaisprezece ani de angajament, așa că vreau să menționez o dată care va mărturisi pentru totdeauna angajamentul și determinarea ta: 21 iulie 2020, data adoptării planului european de redresare“, a scris Macron, pe Twitter.

Angela Merkel, Emmanuel Macron și ceilalți șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au ajuns pe 21 iulie 2020 la un acord fără precedent într-un context extraordinar. După tratative maraton la primul summit “în persoană” după izbucnirea pandemiei, cei 27 de lideri europeni au aprobat pachetul uriaș de relansare economică a Uniunii Europene în urma crizei provocate de coronavirus, un plan de 1.824 de miliarde de euro compus dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro (Next Generation EU) și un Cadru Financiar Multianual 2021-2027 (CFM) de 1.074 de miliarde de euro. De asemenea, liderii europeni au depășit dificultățile și în ce privește condiționalitățile, iar acordarea fondurilor europene va fi supusă în premieră criteriului respectării statului de drept, în timp ce acordarea granturilor din cadrul NGEU va fi evaluată din perspectiva obiectivelor cuprinse în recomandările specifice de țară. Acordul între șefii de stat sau de guvern a fost obținut la ora 6:30, în data de 21 iulie 2020, după patru zile și patru nopți de negocieri, transformând acest summit într-unul dintre cele mai lungi din istoria Uniunii Europene.

Planul de redresare de 750 de miliarde de euro – compus din 390 de miliarde de euro sub formă de granturi și 360 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi – propus inițial pe 27 mai 2020 de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sub forma unui plan de 500 de miliarde de euro granturi și 250 de miliarde de împrumuturi a fost opera cancelarului german Angela Merkel și a președintelui francez Emmanuel Macron. La 19 mai 2020, Macron și Merkel au propus un plan de relansare europeană de 500 de miliarde de euro, fiind pentru prima dată în istorie când Franța și Germania au convenit asupra necesității unei datorii comune a UE. Acest plan avea să fie punctul de plecare pentru acordul istoric din 21 iulie 2020, summit care a debutat pe 17 iulie, ziua de naștere a Angelei Merkel și care a reprezentat prima reuniune în persoană a liderilor UE de la debutul pandemiei și primul Consiliu European din timpul președinției germane a Consiliului UE.

Omagiul adus de Macron este și un tribut pentru un parteneriat politic care a mai înscris cel puțin două momente în cronica de istorie a relației franco-germane.

Mai întâi, la 18 noiembrie 2018, comemorarea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial a debutat la Paris cu omagii simbolice puternice oferite de președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Macron și Merkel au dezvelit o placă comemorativă cu un mesaj de pace la Memorialul de la Compiegne, în La Rethondes, unde în urmă cu 100 de ani a fost semnat armistiţiul ce a pus capăt Primului Război Mondial, lăsând în urma lor o imagine demnă pentru o cronică ilustrată a omenirii.”De centenarul armistiţiului din 11 noiembrie 1918, Emmanuel Macron, preşedintele Republicii Franceze, şi Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germane, au reafirmat valoarea reconcilierii franco-germane în serviciul Europei şi păcii”, este mesajul inscripţionat pe această placă comemorativă.

La 22 ianuarie 2019, în primele zile ale președinției României la Consiliul UE, Angela Merkel și Emmanuel Macron semnau, la Aachen, în prezența președinților Consiliului European, Comisiei Europene și președintelui României, un nou tratat de cooperare franco-german, document continuator al Tratatului de la Elysee din 22 ianuarie 1963 care a consfințit reconcilierea postbelică franco-germană.

Prin acest tratat din 2019, Merkel și Macron făgăduiau să construiască o Europă unită, democratică și suverană.

De-a lungul celor aproape 16 ani la putere, Angela Merkel a colaborat cu patru președinți francezi: Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, Francois Hollande și Emmanuel Macron.

Consiliul European de toamnă de la Bruxelles, o reuniune altfel ordinară și prevăzută în calendarul politic instituțional, a fost scena unui moment demn de a fi înscris în cronica istoriei integrării europene. Liderii statelor membre au organizat o ceremonie de adio pentru cancelarul german Angela Merkel, aflată la cel de-al 107-lea și (probabil) ultimul său Consiliu European înainte de a se retrage de la conducerea celei mai mari puteri europene, după 16 ani, și de a se îndrepta către panteonul integrării europene. Mai mult, în cadrul ceremoniei de adio organizate de liderii europeni, care a cuprins o fotografie de familie, un cadou simbolic și aplauze la scenă deschisă, omologii săi europeni i-au rezervat cancelarului german o surpriză aparte: un mesaj video din partea unuia dintre cei mai apropiați parteneri internaționali ai Angelei Merkel, fostul președinte american Barack Obama.

De asemenea, într-un discurs de omagiere, Charles Michel – care prezidează summiturile UE – a descris-o pe Merkel ca fiind “un monument” și a spus că fără ea reuniunile “vor fi ca Roma fără Vatican sau Parisul fără Turnul Eiffel”.

Citiți și Angela Merkel, elogiată la cel de-al 107-lea și (probabil) ultimul său Consiliu European dintr-un total de 214. Veteranul lider al UE se îndreaptă către panteonul integrării europene

Supranumită “cancelarul etern” al Germaniei și “doamna de fier” a Europei, Angela Merkel a intrat în cel de-al 16-lea an de când este în fruntea guvernului federal de la Berlin, ea devenind la 22 noiembrie 2005 cel mai tânăr cancelar german și prima femeie în această poziție. În peste un deceniu și jumătate de la preluarea puterii, călcând pe urmele mentorului său Helmut Kohl, Merkel a ajuns cel mai proeminent om politic din Europa și de multe ori a fost privită drept lider al lumii libere. Mai mult, în funcție de durata negocierilor post-electorale pentru constituirea unui nou guvern federal, Merkel are șansa de a-l detrona pe Kohl din poziția neoficială de cel mai longeviv cancelar postbelic al Germaniei.

Despărțirea Angelei Merkel de marea scenă politică europeană și internațională a început în luna iunie, ea participând pentru ultima dată la summit-urile G7 și NATO, structuri și organizații unde, de asemenea, a căpătat o poziție longevivă. De asemenea, pe 30-31 octombrie ar urma să participe la ultimul său summit G20.

Totodată, în ultimele luni mai mulți lideri occidentali au găzduit vizite ale longevivului lideri transatlantic. Pe 15 iulie, la Casa Albă, președintele SUA Joe Biden a elogiat “natura istorică” a mandatelor Angelei Merkel: “Ai fost un apărător de neclintit al Europei unite și al alianței transatlantice. Îmi va fi dor să te văd la summiturile noastre”. Cel mai recent, ea a fost laureată cu Premiul “Carol al V-lea” de regele Spaniei pentru că reprezintă “spiritul celei mai bune Europe unite”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European subliniază ”rolul esențial” al societății civile din țările Parteneriatului Estic: Responsabilizează guvernele și deschid calea către viitorul european

Published

on

© European Union

Societatea civilă reprezintă legătura esențială cu cetățenii, iar respectarea drepturilor omului, a statului de drept, combaterea corupției și a discriminării și celebrarea libertății de exprimare sunt valorile care ne definesc, a transmis președintele Consiliului European, Charles Michel, prin discursul său susținut la Forumul societății civile din cadrul Parteneriatului Estic, eveniment care are loc cu doar două săptămâni înainte de summitul acestei inițiative.

”Dumneavoastră, reprezentând sute de organizații ale societății civile, vă veți dedica zilele următoare examinării propunerilor pentru agenda post-2020 a Parteneriatului Estic, iar angajamentul dumneavoastră este esențial pentru realizarea progreselor necesare și așteptate în multe domenii critice. Acestea trebuie să genereze beneficii concrete pentru toți cetățenii din toate țările nostră și din cele ale Parteneriatului Estic”, a subliniat Michel.

Acesta a punctat că ”vecinii noștri sunt importanți”, cu care trebuie să colaborăm ”dacă ne dorim pace, stabilitate și prosperitate.”

” Istoria ne-a învățat această lecție. Iar Parteneriatul nostru estic a fost o dovadă a acestui adevăr simplu timp de peste 12 ani. Am făcut progrese în parteneriatul nostru în ciuda provocărilor, de la crize economice la conflicte armate și pandemia COVID. Și s-au înregistrat progrese importante – îmbunătățirea cadrelor electorale, reformarea administrațiilor, promovarea independenței sistemului judiciar și urmărirea penală a corupției. Dar știm cu toții că există în continuare provocări. În abordarea acestora, insistăm și perseverăm. Consolidarea democrației, lupta împotriva corupției, apărarea statului de drept, garantarea unei mass-media libere și combaterea dezinformării – aceasta este o luptă dificilă, dar o luptă esențială și demnă. Este responsabilitatea noastră, a tuturor. Iar dumneavoastră – societatea civilă – ați jucat și jucați un rol crucial. Trebuie să continuați să faceți un pas înainte și să vă faceți vocile auzite”, a mai spus președintele Consiliului European.

Charles Michel a făcut trimitere la Belarus, care provoacă ”îngrijorări” din cauza presiunii la care societatea civilă este supusă.”

”UE a rămas unită în sprijinul pentru populația belarusă și pentru dorința acesteia de schimbare democratică. Am oferit un sprijin financiar substanțial societății civile, jurnaliștilor, presei independente și impunem sancțiuni celor responsabili de falsificarea alegerilor, de răspândirea violenței și a represiunii”, a amintit oficialul european.

Făcând trimitere la recenta criză provocată de regimul Lukașenko prin instrumentalizarea celor vulnerabili, Michel a anunat că un nou pachet de sancțiuni ale UE este pe cale să fie convenit și că sunt luate în calcul acțiuni suplimentare.

”Mesajul nostru către poporul belarus este clar: nu vă vom dezamăgi. Sprijinul nostru economic cuprinzător pentru un Belarus democratic – până la trei miliarde de euro – reprezintă angajamentul nostru european ferm de a sprijini un viitor mai bun și alegerea democratică a poporului belarus”, a dat asigurări președintele Consiliului European.

Într-un apel la unitate, Charles Michel a subliniat că ”Parteneriatul Estic trebuie să facă față provocărilor unice ale vremurilor nostre, în primul rând schimbărilor climatice.”

”UE va sprijini toate inițiativele menite să creeze mai multe sinergii și mai multă cooperare între parteneri – inclusiv între cei trei parteneri asociați: Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Acest lucru va contribui la abordarea provocărilor comune și va deschide calea către o creștere durabilă și stabilitate politică, utilizând toate instrumentele existente pentru a sprijini societățile lor, în timp ce își urmăresc aspirațiile europene, și va încuraja coordonarea între parteneri și Bruxelles. Acest lucru include, de asemenea, agendele de asociere respective cu Uniunea Europeană, iar acest lucru ar trebui să conducă la schimbul de bune practici în materie de reforme și la o agendă mai largă pentru viitor”, a mai spus oficialul european.

În încheiere, acesta a reiterat ”rolul esențial” pe care îl are ”societatea civilă în responsabilizarea guvernelor și în deschiderea drumului către acest viitor european. Noua agendă propusă pentru Parteneriatul Estic post-2020 se concentrează pe redresare, reziliență și reformă. Ea este susținută de un plan economic și de investiții ambițios, care mobilizează peste două miliarde de euro pentru a sprijini redresarea post-pandemică”, a conchis Charles Michel. 

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Președintele Consiliului European îl felicită pe noul prim-ministru Nicolae Ciucă: Aștept cu nerăbdare să cooperăm

Published

on

© Photo Collage (European Union/ MApN)

Președintele Consiliului European, Charles Michel, l-a felicitat joi pe noul prim-ministru al României, Nicolae Ciucă, al cărui guvern a fost învestit de Parlament și a depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis.

“Felicitări noului Prim-ministru al României Nicolae Ciucă și mult succes!”, a scris Michel, pe Twitter, în limba română.

“Aștept cu nerăbdare să cooperăm”, a conchis el.

Guvernul PNL – PSD – UDMR condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă a fost învestit joi de Parlamentul României cu o majoritate covârșitoare de 318 de voturi pentru din partea deputaților și senatorilor, iar ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a avut loc la Palatul Cotroceni.

Coaliția PSD-PNL-UDMR poartă numele de Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat joi, în plenul Parlamentului, că Guvernul pe care îl va conduce va oferi predictibiltate şi va garanta stabilitatea şi dezvoltarea României prin toate măsurile pe care le va lua. Viitorul șef al Executivului de la Palatul Victoria a prezentat direcțiile de acțiune ale noii coaliții guvernamentale, reafirmând că Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă “axul principal” în îndeplinirea obiectivelor. Premierul desemnat a adăugat că prin programul de guvernare propus sunt puse pe primul loc interesele românilor. Ciucă a vorbit despre digitalizarea serviciilor publice, dezvoltarea unui program echitabil privind serviciile medicale, reziliența sistemului de sănătate, accelerarea și încurajarea vaccinării. El a asigurat că un domeniu cheie ce reprezintă o prioritate pentru Guvern este cel al educației.

În virtutea aceleiași bune colaborări între instituțiile statului, a spus Ciucă, “este necesar să asigurăm respectarea statului de drept și independența justiției”, având în vedere mai ales prioritățile care decurg din obligațiile României ca stat membru al Uniunii Europene.

“În aceeași ordine de idei, ne propunem ca politica externă a României să fie una coerentă, predictibilă și bazată pe trei piloni fundamentali: consolidarea rolului României în cadrul Uniunii Europene, întărirea profilului în NATO și consolidarea parteneriatului strategic cu SUA”, a asigurat el.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Charles Michel a încurajat din nou comunitatea globală să susțină un tratat internațional privind pandemiile în cadrul Forumului pentru pace de la Paris

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a efectuat ieri o vizită de lucru în Paris, unde a participat la Forumul pentru pace de la Paris în cadrul dezbaterii privind pregătirea statelor lumii în cazul unor pandemii viitoare.

„Un tratat internațional privind pandemiile, împreună cu OMS, va asigura o mai bună prevenire, detectare, pregătire și reacție. Împreună trebuie să ne asigurăm că nu ne vom mai confrunta niciodată cu o pandemie atât de devastatoare”, a transmis oficialul european. 

În decembrie 2020, președintele Consiliului European, Charles Michel, în mod oficial, un tratat internațional privind pandemiile în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, în cadrul unui mesaj video adresat la sesiunea specială a Adunării Generale a ONU, reuniunea având ca temă răspunsul la pandemia COVID-19.

“Numărul epidemiilor s-a înmulțit în ultimele decenii”, a spus președintele Michel.

“Am știut că lumea nu este imună la o pandemie majoră. Cu toate acestea, am fost luați prin surprindere. Aceasta este o formă de eșec și va trebui să învățăm lecțiile și să tragem concluziile“, a completat el

Atunci când se confruntă cu viitoare pandemii, un tratat internațional, ancorat în mobilizare colectivă și solidaritate, ar permite comunității internaționale să anticipeze mai bine, să se pregătească și să gestioneze viitoarele pandemii.

În urmă cu trei săptămânie, președintele Consiliului European, Charles Michel, a încurajat din nou comunitatea globală să susțină un tratat internațional privind pandemiile, în cadrul Summitului Mondial al Sănătății, în vederea dezvoltării de mecanisme și soluții comune la nivel global, regional și local.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL37 mins ago

Convorbire de “gradul zero” Biden-Putin: SUA avertizează Rusia cu “măsuri severe” în cazul unei escaladări militare în Ucraina, Moscova cere garanții că NATO nu se va extinde spre Est

POLITICĂ5 hours ago

Președintele PMP, în vizită la Sofia: Cristian Diaconescu a prezentat așteptările României cu privire la reacția NATO la amenințările de pe flancul estic

Daniel Buda6 hours ago

Eurodeputatul Daniel Buda: Comisia pentru dezvoltare regională din PE recomandă crearea unui pact insular pentru definirea unei politici europeane, specifice și adaptate pentru insulele UE

ROMÂNIA7 hours ago

Ministerul Finanțelor: România are a noua cea mai mică datorie publică dintre cele 27 de țări membre UE

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Summitul “Nutriție pentru Dezvoltare” de la Tokyo: UE promite 2,5 miliarde de euro pentru combaterea malnutriției împreună cu țările partenere, în următorii patru ani

ENGLISH7 hours ago

Dan Cărbunaru has been appointed spokesperson of the Romanian Government by Prime Minister Nicolae Ciucă

ROMÂNIA7 hours ago

Dan Cărbunaru a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului României de prim-ministrul Nicolae Ciucă

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Trecerea la moneda euro: Comisia Europeană a semnat un acord de parteneriat cu Croația pentru organizarea de campanii de informare și comunicare

U.E.8 hours ago

Papa Francisc compară documentul despre Crăciun al Comisiei Europene cu un “act dictatorial” și cere UE “să-și însușească idealurile părinților fondatori”

U.E.8 hours ago

Orizont Europa: Partenerii din Balcanii de Vest, Georgia și Israel s-au asociat la programul de cercetare și inovare al UE în valoare de 95,5 miliarde de euro

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE7 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ7 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.1 week ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA1 week ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending