Connect with us

U.E.

Emmanuel Macron, mesaj pentru Boris Johnson: Marea Britanie trebuie să desemneze un comisar în cazul în care Comisia Europeană este instalată înainte de Brexit

Published

on

© UK Prime Minister/ Twitter

Franța, Germania, Irlanda și alte câteva țări au lucrat pe parcursul sfârșitului săptămânii trecute pentru ca extinderea acordată Marii Britanii în privința Brexit să fie formulată ”în termeni foarte preciși”, a declarat luni președinția franceză, după ce ambasadorii țărilor UE-27 au căzut de acord asupra unei noi ”extinderi flexibile” a termenului pentru Brexit, până la cel târziu 31 ianuarie 2020.

Potrivit Palatului Elysee, Parisul a insistat ca termenii perioadei de extindere să fie expuși clar și ”negru pe alb”.

Acordul de retragere nu este renegociabil, Regatul Unit trebuie să respecte un cod de conduită și să permită țărilor UE-27 să discute probleme privind viitorul lor, precum bugetul european, și că Marea Britanie trebuie, din punct de vedere legal, să desemneze un comisar în cazul în care Comisia Europeană este instalată înainte ca Regatul Unit să se retragă”, a spus președinția franceză, citată de The Guardian.

În context, și președinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis încă de săptămâna trecută că va solicita Londrei să nominalizeze un comisar europeană dacă Marea Britanie va mai fi membru al UE după data de 1 noiembrie.

Dacă Marea Britanie va fi stat membru al UE după data de 1 noiembrie, atunci ”Regatul Unit va trebui să trimită un comisar”, a spus ea, joia trecută.

Premierul britanic Boris Johnson, care a fost obligat de lege să solicită o nouă prelungire a termenului de retragere din UE, a făcut cunoscut în multiple rânduri că nu va nominaliza un comisar european.

Conform The Guardian, Palatul Elysee a negat că poziția Franței ar fi fost cea a blocării unei extinderi pentru o perioadă mai lungă și a insistat ca, la Consiliul European din decembrie, țările UE-27 să discute asupra strategiei pentru negocierile viitoare privind relația cu Londra, după ce Marea Britanie devine un stat terț.

În aceeași privință, negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a afirmat săptămâna trecută în Parlamentul European că perioada de tranziție de 14 luni după ieșirea Marii Britanii din UE, care ar trebui să se încheie la 31 decembrie 2020, nu este suficientă pentru a permite ajugnerea la un acord comercial și la aranjamente în domeniul securității. Acesta a dat de înțeles că procesul menționat ar putea dura ”trei ani sau mai mult de atât”.

Țările UE-27, reunite la nivelul ambasadorilor statelor membre, au decis luni să accepte solicitarea din partea Marii Britanii pentru extinderea termenului privind Brexit până la cel târziu 31 ianuarie 2020, aceasta reprezentând a treia amânare a procesului de retragere a Regatului Unit din UE.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European Donald Tusk, care a precizat că extinderea va fi făcută prin procedură scrisă și utilizat termenul de ”flextension” (n.r. – extindere flexibil), sugerându-se astfel că amânarea Brexitului cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, are posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din UE de la 30 noiembrie sau 31 decembrie în caz de ratificare a acordului înainte de aceste termene.

O extindere a Brexit-ului prin procedură scrisă presupune că nu este necesară convocarea unui summit extraordinar.

Potrivit procedurii, Donald Tusk așteaptă acceptul premierului britanic Boris Johnson privind extinderea convenită de țările UE-27 pentru a demara și finaliza, cel târziu miercuri, procedura scrisă.

Potrivit Bloomberg, cele cinci puncte cheie din jurul ”extinderii flexibilă” presupun că: 1) Brexit va avea loc în prima zi a lunii ce urmează ratificării Acordului de Retragere sau la ”1 februarie 2020”; 2) Acordul de Retragere nu poate fi renegociat; 3) Marea Britanie va trebui să nominalizeze un candidat pentru funcția de comisar european după ce prelungirea este acordată; 4) UE amintește Regatului Unit că are dreptul de a revoca Brexit-ul; 5) Guvernele țărilor UE avertizează Regatul Unit să nu acționeze de o manieră să saboteze blocul european în timpul perioadei convenite pentru prelungire.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Consiliul European: Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron și ceilalți lideri UE, mesaj comun de unitate la 75 de ani de la crearea ONU

Published

on

© European Union 2019

Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron și ceilalți 24 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au transmis duminică un mesaj video comun cu ocazia aniversării a 75 de ani de la crearea Organizației Națiunilor Unite, marcată anul acesta mai mult în mediul virtual din cauza pandemiei de COVID-19.

“Putem aborda problemele globale numai dacă lucrăm împreună și promovăm cooperarea internațională. Împreună putem construi societăți mai rezistente și mai ecologice. Uniți suntem puternici”, este mesajul care însoțește videoclipul publicat pe contul de Twitter al președintelui Consiliului European, Charles Michel.

“Mai mult decât oricând, astăzi, cooperarea internațională garantează succesul pe mai departe al ONU în beneficiul cetățenilor noștri”, a transmis președintele Klaus Iohannis, în mesajul său.

În ce-i privește, Angela Merkel și Emmanuel Macron au făcut apel la multilateralism și la unitate globală.

Liderii europeni au înregistrat aceste mesaje în contextul unui summit virtual cu prilejul celei de a 75-a aniversări a ONU, având în vedere că Adunarea Generală de la New York nu se va desfășura asemenea cutumei, cu lideri globali vorbind de la tribuna unicului for global.

În mesaje separate transmise în cursul săptămânii, cancelarul german Angela Merkel a cerut luni o reformare a Organizației Națiunilor Unite și o mai mare unitate între membrii săi. Merkel urmat unui discurs susținut de președintele francez Emmanuel Macron, acesta avertizând că ”casa noastră comună este în dezordine” și fundaţiile sale se erodează, zidurile sale crapă chiar sub loviturile violente ale celor care au construit-o.

Din partea României, ministrul de externe Bogdan Aurescu a transmis Adunării Generale a ONU că România va acționa neobosit în sprijinul cooperării multilaterale și a ordinii internaționale bazate pe reguli.

Continue Reading

CONSILIUL EUROPEAN

Emmanuel Macron, înaintea primei sale vizite în Letonia și Lituania: “Este clar că Lukaşenko trebuie să plece. În Belarus este o criză de putere”

Published

on

© European Union 2020

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat într-un interviu pentru săptămânalul Journal du dimanche că liderul de la Minsk Aleksandr Lukaşenko “trebuie să plece”, informează duminică AFP.

“Ceea ce se întâmplă în Belarus este o criză de putere, o putere autoritară care nu poate accepta logica democraţiei şi care se agaţă cu forţa. Este clar că Lukaşenko trebuie să plece”, a declarat Macron, potrivit Agerpres, care amintește că liderul de la Elysee va efectua de luni până miercuri prima sa vizită în Lituania şi Letonia, două state baltice care speră în sprijinul său în confruntarea cu criza politică din Belarus şi cu presiunile Rusiei.

Alături de Estonia, Lituania și Letonia au adoptat o serie de sancțiuni coordonate care se adresează unui număr de 30 de oficiali ai regimului de la Minsk, inclusiv președintele autoritar Aleksandr Lukașenko, care a fost declarat persona non-grata în cele trei state baltice. Mai mult, lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, s-a refugiat în Lituania.

Preşedinţia franceză a indicat că “nu este exclus” ca Emmanuel Macron să se întâlnească la Vilnius cu opozanta belarusă, care s-a aflat săptămâna trecută la Bruxelles pentru întâlniri cu Comisia pentru afaceri externe din Parlamentul European și cu miniștrii de externe din țările UE, însă aceștia din urmă au eșuat în a ajunge la un consens privind un cadru de măsuri restrictive împotriva autorităților din Belarus pe fondul opoziției Ciprului.

Svetlana Tihanovskaia a declarat joi pentru Le Figaro că “aşteaptă multe” de la Macron şi speră că acesta “se va implica în a ne ajuta să ieşim din impas”.

Franţa solicită o tranziţie paşnică în Belarus prin încheierea represiunii şi apoi prin iniţierea unui dialog care să ţină seama de voinţa populaţiei “evitând riscul unei represiuni mai mari sau chiar o intervenţie a Rusiei”, a reamintit preşedinţia franceză.

Vizita lui Macron în Letonia și Lituania va surveni cu câteva zile înainte de summitul special al Consiliului European din 1-2 octombrie, consacrat exclusiv relațiilor externe ale UE și îndeosebi situației din Belarus. Poziția lui Emmanuel Macron privind criza din Belarus apare în condițiile în care Uniunea Europeană și Statele Unite și-au armonizat pozițiile în privința lui Lukașenko. Departamentul de Stat, statele membre ale UE și Parlamentul European au anunțat, pe rând, că nu îl recunosc pe Aleksandr Lukașenko drept ”președintele legitim ales al Belarusului”.

În ceea ce priveşte rolul preşedintelui rus Vladimir Putin în găsirea unei soluţii la criza politică declanşată după realegerea contestată a preşedintelui Lukaşenko pe 9 august, Emmanuel Macron consideră că suntem încă departe de o astfel de ipostază.

“Întâmplător am vorbit cu Vladimir Putin pe 14 septembrie, în ziua în care l-a primit pe Lukaşenko la Soci. I-am spus că Rusia are un rol de jucat şi acest rol poate fi pozitiv dacă îl determină pe Lukaşenko să respecte adevărul urnelor şi să elibereze prizonierii politici. Asta a fost acum două săptămâni, suntem încă departe”, a declarat preşedintele francez.

Continue Reading

Dacian Cioloș

Alegeri locale 2020. Dacian Cioloș: De votul de astăzi depinde ce se va întâmpla în comunităţile noastre locale în următorii ani

Published

on

© Dacian Cioloș/ Facebook

Dacian Cioloş, liderul grupului Renew Europe în Parlamentul European și copreşedintele USR PLUS, a declarat duminică, la Zalău, că este foarte important ca cetăţenii să voteze deoarece de opţiunea lor depinde ce se va întâmpla în comunităţile locale în următorii ani.

“E foarte important să votăm astăzi pentru că de votul de astăzi depinde ce se va întâmpla în comunităţile noastre locale în următorii ani. Eu am votat, ca de obicei, la Zalău şi astăzi cu şi mai multă bucurie am votat la Zalău pentru că astăzi nu mai e cazul să alegem răul cel mai mic. Avem, cu adevărat, o alternativă pentru un Zalău modern, un Zalău care să iasă din provincialism şi izolare, un Zalău care să beneficieze de apropierea de Cluj, de Oradea, de zona de vest a României, un Zalău în care să se investească şi să se creeze locuri de muncă. E important, din punctul meu de vedere, să dăm o şansă unor oameni care vin cu un spirit nou, cu un suflu nou şi asta o putem face prin vot. Degeaba ieşim în stradă atunci când nu avem ocazia să acţionăm direct, acum e momentul să o facem şi sper ca toţi cetăţenii români să aibă asta în minte în cursul zilei de astăzi”, a precizat Dacian Cioloş, la ieşirea din secţia de votare, informează Agerpres.

Acesta a adăugat că, din punctul lui de vedere, sunt create condiţii pentru un vot în siguranţă.

“Toate condiţiile sunt create pentru un vot în siguranţă, din punct de vedere sanitar. Oamenii din secţie sunt foarte bine instruiţi şi am toată încrederea şi sper ca toţi cetăţenii români să aibă toată încrederea şi să vină la vot. Sunt dezinfectanţi, sunt măşti se păstrează distanţa, nu e înghesuială”, a conchis copreşedintele USR PLUS. 

Cetățenii români își aleg duminică reprezentanții în administrațiile publice locale și județene, procesul de votare desfășurându-se în condiții speciale în contextul pandemiei de COVID-19.

Cele aproximativ 18.800 de secţii de votare organizate în ţară pentru alegerile locale s-au deschis duminică la ora 07:00, peste 18 milioane de alegători fiind aşteptaţi la urne pentru a-şi alege primarii, preşedinţii de consilii judeţene, dar şi pe cei care vor face parte, timp de patru ani, din consiliile locale şi judeţene.

Continue Reading

Facebook

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Consiliul European: Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron și ceilalți lideri UE, mesaj comun de unitate la 75 de ani de la crearea ONU

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

Emmanuel Macron, înaintea primei sale vizite în Letonia și Lituania: “Este clar că Lukaşenko trebuie să plece. În Belarus este o criză de putere”

NATO3 hours ago

Secretarul general NATO Jens Stoltenberg: Alianța trebuie să facă mai mult pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice

POLITICĂ3 hours ago

Alegeri locale 2020. Liderul PSD Marcel Ciolacu: Astăzi nu alegem oameni politici și doctrine. Oamenii își aleg gospodarii orașelor și județelor

POLITICĂ3 hours ago

Alegeri locale 2020. Klaus Iohannis, către români: Mergeți la vot! Este foarte important să-i alegem pe cei care pot ceva pentru comunitatea în care trăim

Dacian Cioloș3 hours ago

Alegeri locale 2020. Dacian Cioloș: De votul de astăzi depinde ce se va întâmpla în comunităţile noastre locale în următorii ani

POLITICĂ4 hours ago

Alegeri locale 2020. Traian Băsescu îi îndeamnă pe bucureșteni să iasă la vot: Alegeți pe cel care poate schimba lucrurile în Bucureşti

POLITICĂ4 hours ago

Alegeri locale 2020. Premierul Ludovic Orban a votat pentru dezvoltarea comunităţilor locale prin investiţii, locuri de muncă și infrastructură

Eugen Tomac5 hours ago

Alegeri locale 2020. Eurodeputatul Eugen Tomac a votat “pentru oameni politici care au idealuri”: Mi-aş dori ca democraţia românească să nu mai sufere

NATO5 hours ago

Două avioane de vânătoare canadiene au interceptat un avion de luptă rus peste Marea Neagră în apropierea spațiului aerian al României

CONSILIUL EUROPEAN5 days ago

Charles Michel, apel la liderii lumii la 75 de ani de la crearea ONU: Curajul nostru de astăzi va crea oportunități pentru ca generațiile de mâine să-și deschide aripile

ROMÂNIA1 week ago

Ludovic Orban, la începerea lucrărilor la conducta submarină Midia – MGD: Susținem investițiile în gaze naturale care pot genera dezvoltare economică și creșterea calității vieții

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: România trebuie să găzduiască viitoarea agenție a UE pentru cercetări biomedicale. Nu mai putem rata o nouă ocazie

Dacian Cioloș2 weeks ago

Dacian Cioloș: Legătura dintre bani și valori și consolidarea resurselor proprii sunt două aspecte esențiale în reconstrucția proiectului european

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Seceta pedologică din România, menționată de Ursula von der Leyen în pledoaria pentru salvarea ”planetei noastre fragile”: Am văzut tot ce se întâmplă în jurul nostru: de la incendiile din Oregon până la culturile din România distruse de cea mai puternică secetă de zeci de ani

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană va numi în premieră un coordonator anti-rasism care să lucreze direct cu societatea civilă și instituțiile

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Ursula von der Leyen anunță investiții de până la 20% din valoarea fondului de redresare Next Generation EU pentru a pava „calea europeană spre era digitală”

U.E.2 weeks ago

Grecia: Președintele Consiliului European îndeamnă statele membre să se mobilizeze pentru primirea de migranți după incendiul din tabăra Moria

U.E.2 weeks ago

Statele membre din sudul UE susțin îndemnul Franței la sancțiuni economice suplimentare împotriva Turciei

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, amendament care prevede alocarea a 10% din planurile de redresare economică ale statelor din UE pentru măsuri care vizează tinerii

Advertisement
Advertisement

Trending