Connect with us

G20

Emmanuel Macron și Donald Trump anunță că pregătesc ”o nouă inițiativă importantă” împotriva crizei provocate de COVID-19

Published

on

© White House/ Flickr

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în noaptea de joi spre vineri că pregăteşte împreună cu preşedintele american Donald Trump şi cu alte ţări o “iniţiativă nouă majoră” în contextul pandemiei COVID-19.

Foarte bună discuţie cu Donald Trump. Confruntaţi cu criza COVID-19, împreună cu alte ţări, pregătim pentru zilele următoare o nouă iniţiativă importantă“, a scris pe Twitter şeful statului francez după un schimb de opinii cu omologul său american, fără a oferi detalii suplimentare.

La rândul ei, Casa Albă a informat că cei doi lideri au convenit asupra importanţei unei cooperări strânse prin intermediul G7, G20 şi P5 (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU) pentru a ajuta organizaţiile multilaterale, în special Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, să elimine rapid pandemia şi să minimizeze impactul său economic, informează Agerpres, citând AFP.

Săptămâna trecută, liderii țărilor G7 și-au luat angajamentul de a face ”orice este necesar pentru a asigura un răspuns global puternic” la această criză epidemiologică provocată de COVID-19.

De asemenea, joi, liderii G20 și-au asumat printr-o declarație comună să facă ”tot ce este nevoie” în fața ”acestei amenințări”, anunțând că vor injecta peste 5.000 de miliarde de dolari în economia mondială pentru a limita efectele socio-economice ale pandemiei.

Statele Unite au devenit cea mai afectată țară de pandemia cu noul coronavirus, cu cele mai multe cazuri confirmate, peste 85.000, devansând China, țara de unde originează virusul, și Italia. Franța este a patra cea mai afectată țară la nivel european, cu peste 30.000 de cazuri. Pe de altă parte, în ce privește decesele provocate de virusul COVID-19, Franța este a cincea cea mai afectată țară la nivel mondial.

Pandemia de coronavirus, izbucnită inițial în regiunea Wuhan din China în luna decembrie a anului trecut, a devenit provocare globală, afectând 196 de țări și teritorii. La nivel mondial, sunt peste 530.000 de cazuri de infectare, dintre care peste 24.000 de decese și peste 124.000 de cazuri vindecate.

Măsurile luate de majoritatea statelor lumii pentru a preveni această răspândire, între care izolarea și carantina populației, au determinat ca peste 3 miliarde din populația lumii să trăiască în prezent sub o formă de restrângere a libertății de circulație.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

G20

Italia a preluat președinția G20 în 2021 având ca pilon o nouă eră a legăturilor transatlantice: Roma își asumă rolul de lider în refacerea relației istorice Europa – SUA

Published

on

© European Union

Pregătirea terenului pentru o nouă eră a legăturilor transatlantice va fi pilonul președinției italiene a G20, formatul care reunește cele mai puternice 20 de economii ale lumii și care va culmina cu summitul liderilor mondiali de la Roma la sfârșitul lunii octombrie, relatează EU Observer.

Conform sursei citate, Italia intenționează să profite oportunitatea unică de a fi în cele din urmă pe “scaunul conducător” și de a-și consolida rolul pe scena globală, contribuind din această poziție la legăturile întărite între Europa și următoarea administrație americană a președintelui ales Joe Biden.

Este pentru prima dată când Italia deține președinția G20, de la inaugurarea acestui format în 2008 ca răspuns la criza economico-financiară din urmă cu 12 ani. De atunci, Italia a mai deținut președinția Consiliului UE în 2014 și a asigurat președinția anuală a G7 în 2017, când a asigurat rolul de amfitrion și pentru primul summit G7 cu președintele american Donald Trump. De asemenea, este pentru prima dată după o perioadă de patru ani când o țară membră a Uniunii Europene asigură președinția G20, ultima oară aceasta fiind asigurată de Germania în 2017.

Acum, Italia va oferi prilejul unor prime interacțiuni între noul președinte american Joe Biden și ceilalți lideri ai lumii. De altfel, liderii G20 nu s-au putut reuni anul trecut, summit organizat de președinția asigurată de Arabia Saudită fiind găzduit în format online din cauza pandemiei.

Este pentru prima dată când Italia deține președinția, chiar când urmează să înceapă o nouă fază în relațiile bilaterale UE-SUA. Joe Biden este dornic să stimuleze dialogul și să refacă relația istorică cu Europa“, a spus un oficial al Partidului Democrat, principala formațiune de guvernământ în cabinetul condus de premierul Giuseppe Conte.

Obiectivul Romei este acum relansarea negocierilor transatlantice care au atins un impas în ultimii ani și reconstruirea unui multilateralism mai 

O prioritate majoră pentru Roma este găsirea unui punct comun asupra unor probleme globale cheie – în special schimbările climatice, comerțul și punerea în aplicare a unor măsuri economice durabile pentru a aborda impactul pe termen lung al pandemiei COVID-19.

Cei trei piloni ai președinției G20 din Italia – “cetățenii”, “planeta” și “prosperitate”, care vizează construirea unui viitor sustenabil, bazat și pe mai multă inovație digitală – sunt împărtășiți de Biden, iar acest program crește speranța unui dialog pozitiv UE-SUA.

Viitoarea administrație Joe Biden a promis să refacă alianțele Americii în lume și relația transatlantică, atât în cadrul NATO, cât și cu Uniunea Europeană. Mai mult, Joe Biden este așteptat să efectueze o vizită în Europa în prima jumătate a acestui an pentru a participa la un summit NATO și la o reuniune la nivel înalt cu liderii Uniunii Europene.

Viitorul președinte al SUA a promis că imediat după instalarea administrației sale, Washington-ul va reveni în Acordul climatic de la Paris, unul dintre principalele angajamente globale din care Donald Trump a retras Statele Unite, fiind așteptată, de asemenea, și o decizie privind revenirea asupra deciziei administrației Trump de a retrage SUA și din Organizația Mondială a Sănătății.

Continue Reading

G20

G20 promite să nu impună ”bariere comerciale inutile” pentru produsele de primă necesitate în timpul pandemiei de COVID-19

Published

on

© G20 Saudi Arabia/ Twitter

Statele G20 au promis joi să evite impunerea impunerea de ”barierie comerciale inutile” asupra produselor de primă necesitate, inclusiv alimente, în timpul pandemiei de coronavirus, informează AFP, citat de Agerpres.

La finalul unei reuniuni virtuale organizate de Arabia Saudită, care asigură preşedinţia rotativă a G20, miniştrii comerțului și investițiilor din G20 au promis într-o declarație comună adoptată la finalul întrevederii desfășurate în regim de videoconferință ”să se abţină de la introducerea de restricţii pentru exportarea de produse agricole” şi să evite ”stocarea inutilă de alimente”.

Decizia acestora are loc în contextul în care Fondul Monetar Internațional și Organizația Mondială a Comerțului au avertizat luna trecută că restricțiile impuse asupra exporturilor de materiale medicale și alimente ”pot fi periculos de contraproductive”.

Pandemia a avut un puternic impact asupra economiei și comerțului internațional, provocând temeri privind izbucnirea celei mai grave recesiuni de după Marea Depresiune din anii 1930.

Potrivit Organizației Mondiale a Comerțului, comerțul mondial ar urma să înregistreze ”scăderi” în ceea ce privește volumul în aproape toate regiunile lumii.

Miniştrii comerţului şi investiţiilor din G20, grup format din 19 ţări industrializate şi emergente plus UE, au subliniat , că restricţiile asupra produselor medicale vitale şi altor produse de primă necesitate trebuie, dacă sunt necesare, să fie ”proporţionale, transparente şi temporare” şi să nu creeze ”bariere inutile pentru comerţ sau o perturbare a căilor de aprovizionare”.

Luna trecută, Fondul Monetral Internațional și Organizația Mondială a Comerțului au avertizat că restricțiile impuse asupra exporturilor de materiale medicale și alimente ”pot fi periculos de contraproductive”, deoarece ţările se confruntă cu efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19).

În cadrul unei declarații comune în care solicitau prudenţă la impunerea unor astfel de restricţii, cele două organizaţii și-au exprimat îngrijorarea faţă de scăderea finanţării necesare pentru asigurarea importurilor de materiale medicale şi alimente ţărilor care au cea mai mare nevoie.

Restricţiile de export ”perturbă lanţurile de aprovizionare, afectează producţia şi limitează accesul la produsele de primă necesitate. Alte state contracarează aceste fenomene impunând propriile lor restricţii”, au susţinut FMI şi OMC.

Uniunea Europeană, împreună cu alți 21 de membri ai Organizației Mondiale a Comerțului, s-au angajat să asigure o activitate comercială transparentă și previzibilă cu privire la produsele agricole și alimentare pe durata actualei crize globale de sănătate.

Co-semnatarii declarației comune se angajează să asigure buna funcționare a agriculturii mondiale și a lanțurilor de aprovizionare agroalimentară și să evite măsuri cu un potențial impact negativ asupra securității alimentare, nutriției și sănătății altor membri ai organizației și a populațiilor acestora.

Declarația solicită ca orice măsuri de urgență legate de agricultură și de produsele agroalimentare să fie aplicate țintit, în mod proporțional, transparent, temporar și în concordanță cu normele OMC. Măsurile ar trebui să nu denatureze comerțul internațional cu aceste produse, nici să creeze bariere comerciale nejustificate.

Continue Reading

G20

COVID-19. Liderii G20 și-au asumat printr-o declarație comună să facă ”tot ce este nevoie” în fața ”acestei amenințări”. Aceștia vor injecta peste 5.000 de miliarde de dolari în economia mondială pentru a limita efectele socio-economice ale pandemiei

Published

on

© G20 Saudi Arabia/ Facebook

Liderii primelor 20 de economii mondiale au promis să injecteze peste 5.000 de miliarde de dolari în economia globală și să facă ”tot ce este nevoie” în fața noului coronavirus, care riscă să producă o nouă recesiune, infomează Politico Europe.

După un summit de urgență, convocat de Arabia Saudită, care deține în prezent președinția rotatitvă, liderii G20, printre care președintele american Donald Trump, președintele rus, Vladimir Putin, președintele francez, Emmanuel Macron sau cancelarul german, Angela Merkel, și-au asumat, printr-o declarație comună de trei pagini, un ”răspuns internațional coordonat”, la care se alătură și Organizația Mondială a Sănătății, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, atât pentru a preveni răspândirea noului virus, cât și pentru a limita efectele socio-economice ale pandemiei. 

”Pandemia de coronavirus ne reamintește de interconetarea și vulnerabilitățile noastre. Virusul nu cunoaște granițe. Combaterea acestei pandemii necesită un răspuns global, coordonat, bazat pe știință, în spiritul solidarității. Suntem pregătiți să facem front comun în fața acestei amenințări”, este precizat în declarația comună.

Liderii și-au exprimat, de asemenea, profunda tristețe pentru pierderea de vieți și recunoștința față de personalul medical din întreaga lume. În același timp, aceștia au promis măsuri concrete pentru a veni în întâmpinarea nevoilor reale ale sistemelor de sănătate.

Spania, una dintre țările care a fost grav afectate de SARS-CoV2, care s-a aflat în grupul țărilor ce au solicitat G20 să joace un rol activ în oferirea unui răspuns global, a precizat că pașii practici sunt cei mai importanți.

”Pentru Spania prioritățile sunt accelerarea lucrărilor științifice și industriale, pentru a putea avea vaccinuri la prețuri rezonabile, astfel încât să prevenim ca vaccinarea să devină o povară financiară pentru sistemele de sănătate”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului, care a adăugat că Madridul dorește o acțiune coordonată la nivel global pentru a oferi garanții cetățenilor și piețelor.

La rândul său, prim-ministrul italian, Giuseppe Conte, a cărui țară este cea mai afectată de această pandemie, cu peste 80.000 de îmbolnăviri și peste 8.000 de decese, a solicitat, de asemenea, soluții practice.

”Din punct de vedere sanitar, coordonarea și cooperarea ar trebui să fie asigurate cu privire la cercetare, tratamente și furnizarea de echipamente medicale acolo unde este cea mai mare nevoie”, a spus Conte celorlalți lideri, potrivit unui oficial italian.

Într-un comunciat care a succedat summitul, președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen, respectiv Charles Michel, au menționat că este nevoie de o acțiune globală rapidă și coordonată în domeniul sănătății și economiei pentru a salva vieți și a evita o nouă criză ecnomică”.

De asemenea, cei doi lideri europeni au insistat asupra necesității ca țările G20 să își coordoneze politicile macroeconomice, ”mobilizând toate instrumentele disponibile, pentru a atenua declinul economic, pentru a sprijini lucrătorii și companiile cele mai afectate.”

”Președintele Michel și președintele von der Leyen au subliniat, de asemenea, că pentru a limita impactul economic asupra economiilor noastre – și pentru a ne menține capacitatea de a fabrica și asigura echipamentul medical și de protecție necesar, este obligatoriu să menținem fluxurile comerciale și lanțurile de aprovizionare deschise și evita orice restricții noi.”, au mai menționat aceștia.

Indiferent de acțiunile din săptămânile viitoare, abilitatea de obține o declarație comună a liderilor G20, într-un context de război declarativ între SUA și China, de exemplu, privind măsurile adoptate pentru îngrădirea noului coronavirus, reprezintă o victorie de debut pentru Arabia Saudită, care este dornică să profite de rolul de președinte al G20 pentru a-și restabili reputația diplomatică pe scena globală, știrbită în urma uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi, în octombrie 2018, într-un consulat din Turcia.

Pandemia de coronavirus, izbucnită în luna decembrie a anului trecut în regiunea chineză Wuhan, a infectat peste 450.000 de persoane la nivel global, în vreme ce peste 20.000 de oameni și-au pierdut viața. Un sfert din populația planetei trăiește acum sub o formă de restrângere a libertății de circulație.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA12 mins ago

Comisia Europeană anunță că livrările vaccinului anti-COVID produs de Pfizer/BioNTech vor reveni la normal de săptămâna viitoare

INTERNAȚIONAL26 mins ago

Maia Sandu, întrevedere cu ambasadorul SUA după învestirea lui Joe Biden: Dorim aprofundarea cooperării cu Statele Unite, un partener de încredere pentru procesul de democratizare din R. Moldova

MAREA BRITANIE52 mins ago

Regina Elisabeta a II-a i-a transmis un mesaj de felicitare privat lui Joe Biden, al 13-lea președinte al SUA cu care monarhul britanic va colabora

Cristian Bușoi1 hour ago

EMA a publicat raportul privind deciziile cheie din 2020. Cristian Bușoi, responsabil al PE pentru relația cu EMA: Voi sprijini în continuare activitatea Agenției, care trebuie să acționeze în beneficiul pacienților

SUA1 hour ago

Administrația Biden critică sancțiunile impuse de China fostului secretarul de stat Mike Pompeo

U.E.2 hours ago

Parchetul European și Europol vor colabora pentru a combate infracțiunile care afectează interesele financiare ale UE. Laura Kövesi: Vom lupta mai bine cu cei care încearcă să fure banii cetățenilor europeni

ROMÂNIA2 hours ago

Ambasadorul George Maior, prezent la ceremonia de inaugurare a lui Joe Biden: Administrația Biden “a transmis mesaje puternice privind întărirea Parteneriatului dintre România și SUA”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Pentru a avea o rețea europeană de transport funcțională, PE vine în întâmpinarea viitoarei propuneri a Comisiei Europene privind reviziuirea liniilor directoare pentru TEN-T

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

Membrii Parlamentului European solicită unitate și autonomie strategică în raportul anual privind politica externă și de securitate comună a UE

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Statele membre ale UE vor putea utiliza fonduri din pachetul REACT-EU pentru protecția socială a persoanelor defavorizate pe durata redresării post-pandemie

Dragoș Pîslaru23 hours ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac1 day ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE1 day ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac2 days ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.1 week ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă4 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA4 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

Advertisement
Advertisement

Trending