Connect with us

ENERGIE

Energie nucleară: România și SUA colaborează pentru a deschide un centru educaţional de pregătire în domeniul reactoarelor nucleare mici şi avansate

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Ministerul Energiei şi Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti colaborează pentru a deschide un centru educaţional de pregătire în domeniul reactoarelor nucleare mici şi avansate, informează ministerul de resort într-o postare pe Facebook.

“Ministerul Energiei împreună cu Ambasada SUA la Bucureşti colaborează pentru a explora potenţialul creării unui centru educaţional şi de pregătire în domeniul SMR în România. Tehnologia reactoarelor nucleare mici şi avansate (SMR) reprezintă cea mai inovatoarea şi versatilă soluţie pentru energie nucleară care are potenţialul de a contribui semnificativ la securitatea energetică şi atingerea obiectivelor climatice”, au transmis reprezentanţii ministerului.

În perioada 7-8 octombrie, România a găzduit un seminar pe tema acestei tehnologii, sponsorizat de U.S. Trade and Development Agency (USTDA), care a adus laolaltă reprezentanţi din statele membre UE, din industria americană, experţi în domeniul energiei din România şi alte părţi interesate.

Joia trecută, la centrala nucleară de la Cernavodă, ministrul de resort, Virgil Popescu, a susţinut dezvoltarea acestui sector în România.

Stabilitate energetică şi decarbonare fără energie nucleară nu se poate. De aceea, România va construi cu partenerii americani, canadieni şi francezi noi capacităţi nucleare la Cernavodă şi, totodată, acordăm o mare atenţie tehnologiei SMR. Nuclearelectrica este deja implicată în acest proiect, există fonduri de 1,2 milioane dolari nerambursabile pentru analiză şi identificarea unor potenţiale zone de amplasament, altele decât zona Cernavodă şi aşteptăm cu interes rezultatele pentru stabilirea paşilor următori. Reactoarele mici modulare vor fi tehnologia şi sursa de energie cea mai versatilă în viitor cu multe beneficii: sursa de energie fără emisii de CO2, construcţie modulare, etapizate, a flexbilităţii în operare şi a costurilor mai reduse pentru investiţia iniţială. În plus pot fi amplasate în zonele care au cea mai mare nevoie de surse de energie verde”, a spus ministrul, în contextul aniversării a 25 de ani de la punerea în funcțiune a Unității 1.

În discursul de la evenimentul menționat, președintele Klaus Iohannis a evocat necesitatea realizării Acordului interguvernamental dintre România și Statele Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în luna iulie legea pentru ratificarea acordului dintre România și Statele Unite privind cooperarea în domeniul proiectelor nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România.

Proiectul are ca scop relansarea noilor linii directoare de dezvoltare de capacităţi nuclearo-energetice în România care necesită o restructurare rapidă, prin valorificarea potenţialului de redefinire a direcţiilor strategice, într-o cheie diferită de cea concepută în urmă cu peste un deceniu şi bazată, în primul rând, pe investitori ce provin din ţări aliate României, în conformitate cu prevederile Memorandumului Guvernului României nr.3/20.01.2020 cu tema “Noi politici şi linii directoare de dezvoltare a sectorului nuclearo-energetic din România”.

Acordul va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 30 de ani și va fi extins automat cu perioade succesive de 5 ani, dacă una dintre părți solicită acest lucru.

Ratificarea acestui acord este posibilă după ce guvernele României și Statelor Unite au semnat această înțelegere, la 9 decembrie, la București.

România şi SUA au parafat la 9 octombrie 2020, la Washington, un acord interguvernamental extins care permite cooperarea în ceea ce priveşte domenii de importanţă pentru România, cum ar fi proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nuclearo-electrice de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1, precum şi cooperare pe diverse paliere în domeniul nuclear civil din România. Separat de acordul parafat, România a identificat interesul SUA şi pentru o componentă de finanţare de 7 miliarde de dolari pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul energetic printr-un Memorandum de Înţelegere cu Exim US.

Acordul istoric va pune bazele pentru ca România să utilizeze expertiza și tehnologia SUA cu o echipă multinațională care construiește unitățile de reactor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă și unitatea de reactoare a reactorului 1. 

Acest acord subliniază importanța parteneriatului strategic între Statele Unite și România și angajamentul nostru reciproc pentru securitatea energetică în regiune, mai arată comunicatul citat. Proiectul în valoare de 8 miliarde de dolari va fi coordonat de compania americană AECom și va implica un consorțiu euro-atlantic format din companii din România, Canada și Franța. Tehnologia utilizată în dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 va fi CANDU 6, similar celei utilizate în prezent la unităţile 1 şi 2.

De asemenea, în noiembrie anul trecut, Comisia Europeană a aprobat acordul România-SUA, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă cu parteneri strategici din Statele Unite și UE.

De altfel, în spectrul mai larg al măsurilor privind care vizează pachetul “Green Deal”, mai multe țări UE, între care și Franța și Româniafac apel la includerea energiei nucleare pe lista investițiilor ”verzi”.

Semnarea acestui acord a devenit posibilă după ce președinții Statelor Unite și României au adoptat, în august 2019, la Casa Albă, o declarație comună prin care au încurajat “puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ENERGIE

Ministrul Energiei: Finalizarea interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune

Published

on

© Virgil Popescu/ Facebook

Finalizarea interconectorului Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu, care a participat sâmbătă, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă, la inaugurarea interconectorului de gaze. 

„Mai mult chiar, o declarație publică prin care demonstrăm că împreună oferim un răspuns categoric: că nu permitem ca energia să fie folosită ca armă de șantaj. Astfel, ne asigurăm diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare și, totodată, întărim securitatea energetică, în vederea independenței energetice”, a scris Virgil Popescu, pe Facebook.

Ministrul a precizat că importurile de gaz din Azerbaidjan prin intermediul acestui interconector vor reprezenta o sursă alternativă viabilă de acum, care va asigura României și altor state aflate pe diagrama de distribuție a acestei rețele de gaze accesul la Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP).

„Am avut întâlniri de lucru cu președintele Republicii Bulgare Rumen Radev și cu premierul bulgar interimar, Galab Donev, cu președintele Ilham Aliyev – Azerbaidjan și cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis. Aș vrea să le mulțumesc și colegilor mei miniștri ai Energiei pentru buna colaborare pe care o avem”, a adăugat Virgil Popescu.

Citiți și: Premierul Ciucă, la inaugurarea interconectorului de gaze Bulgaria – Grecia: România își va juca rolul în asigurarea securității energetice a Europei

Reamintim că România a pledat intens în ultima jumătate de an în convorbirile și întrunirile cu autoritățile de la Sofia și Atena pentru ca acest gazoduct între Bulgaria și Grecia să fie finalizat și inaugurat, urmând să transporte gaze din Azerbaidjan pe axa coridorului sudic de gaze, prin conducta Caucazului de Sud, conducta Trans-anatoliană din Turcia și conducta Trans-adriatică care traversează Grecia, Albania, având ca destinație Italia, pe coasta Mării Adriatice. În același timp, Grecia continuă construcția terminalului de gaz natural lichefiat de Alexandroupolis care ar putea fi transportat prin interconectorul cu Bulgaria.

Mai mult, Bucureștiul a intensificat contactele politice și diplomatice cu Azerbaidjanul, țară care va putea furniza gaze prin intermediul acestui interconector dintre Bulgaria și Grecia. În acest calcul strategic pentru securitate energetică, România s-a arătat dispusă „să pună pe masă conducta BRUA pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan“. Conducta BRUA a fost proiectată pentru a asigura interconexiunea dintre Bulgaria, România și Austria.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, la inaugurarea interconectorului de gaze Bulgaria – Grecia: Astăzi începe o nouă eră pentru Europa de Sud-Est și pentru securitatea energetică a UE

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Uniunea Europeană a sprijinit interconectorul de gaze naturale dintre Grecia și Bulgaria încă din prima zi din punct de vedere politic, dar și financiar, cu aproximativ 250 de milioane de euro, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,  la inaugurarea interconectorului, care va facilita importurile de gaze naturale din Azerbaidjan către UE, precum și viitoare transporturi de gaz natural lichefiat dinspre Grecia spre restul continentului.

„Astăzi începe o nouă eră pentru Bulgaria și pentru Europa de Sud-Est. Bulgaria obișnuia să primească 80% din gazul său din Rusia. Asta era înainte ca Rusia să decidă să lanseze un război atroce împotriva Ucrainei și un război energetic împotriva Europei. Acest gazoduct este o schimbare pentru Bulgaria și pentru securitatea energetică a Europei și înseamnă libertate. Înseamnă eliberarea de dependența de gazul rusesc. Într-adevăr, interconectorul ar putea acoperi întregul consum de gaz al Bulgariei și aceasta este o veste cu adevărat grozavă”, a spus Ursula von der Leyen în discursul său, susținut în prezența președinților Bulgariei și Azerbaidjanului, a premierului României și Greciei.

Potrivit șefei Comisiei Europene, criza energetică este gravă și necesită din partea Europei un răspuns comun care să permită reducerea costurilor energetice pentru familii și întreprinderi. „Acesta este obiectivul pe care trebuie să-l atingem”, a spus ea.

Mai mult, aceasta a amintit că statele membre ale Uniunii Europene au convenit vineri impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energetică, posibil o plafonare a preţului la gazele naturale la nivelul întregii Uniuni. 

„Trebuie să protejăm elementele fundamentale ale economiei noastre și, în special, piața noastră unică. Aceasta este forța Uniunii Europene. De aici provine într-adevăr bogăția Uniunii Europene, de pe piața unică, fără o soluție europeană comună riscăm serios fragmentarea”, a explicat von der Leyen.

Ea a subliniat că este extrem de important să „păstrăm condiții de concurență echitabile pentru toți cei din Uniunea Europeană pe piața unică și este primordial să evităm denaturarea pieței unice”.

„Sarcina care ne așteaptă este clară. Trebuie să reducem costurile energiei, păstrând în același timp condiții de concurență echitabile pe piața noastră unică. Trebuie să facem acest lucru ca europeni, împreună, printr-o soluție comună. Acesta este lucrul pe care îl vom discuta la Praga cu liderii Uniunii Europene”, a scris Ursula von der Leyen, pe Twitter.

 

Reamintim că România a pledat intens în ultima jumătate de an în convorbirile și întrunirile cu autoritățile de la Sofia și Atena pentru ca acest gazoduct între Bulgaria și Grecia să fie finalizat și inaugurat, urmând să transporte gaze din Azerbaidjan pe axa coridorului sudic de gaze, prin conducta Caucazului de Sud, conducta Trans-anatoliană din Turcia și conducta Trans-adriatică care traversează Grecia, Albania, având ca destinație Italia, pe coasta Mării Adriatice. În același timp, Grecia continuă construcția terminalului de gaz natural lichefiat de Alexandroupolis care ar putea fi transportat prin interconectorul cu Bulgaria.

Mai mult, Bucureștiul a intensificat contactele politice și diplomatice cu Azerbaidjanul, țară care va putea furniza gaze prin intermediul acestui interconector dintre Bulgaria și Grecia. În acest calcul strategic pentru securitate energetică, România s-a arătat dispusă „să pună pe masă conducta BRUA pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan“. Conducta BRUA a fost proiectată pentru a asigura interconexiunea dintre Bulgaria, România și Austria.

Continue Reading

ENERGIE

Premierul Ciucă, la inaugurarea interconectorului de gaze Bulgaria – Grecia: România își va juca rolul în asigurarea securității energetice a Europei

Published

on

© Guvernul României

România este pregătită să-și joace rolul de partener de încredere în asigurarea securității energetice a Europei, în timp ce UE trebuie să își reducă într-un ritm mai rapid dependența de combustibili fosili din Rusia, a afirmat sâmbătă premierul Nicolae Ciucă, într-un discurs susținut la Sofia, cu ocazia inaugurării interconectorului de gaze naturale dintre Grecia și Bulgaria, care va facilita importurile de gaze naturale din Azerbaidjan către UE, precum și viitoare transporturi de gaz natural lichefiat dinspre Grecia spre restul continentului.

“Deficiențele în lanțul de aprovizionare, în special cu gaz, create artificial de Rusia, au impact nu numai asupra Europei. Acestea creează tulburări pe piețele globale de energie și au generat costuri neașteptat de mari pentru partenerii noștri din diferite părți ale lumii”, a spus Ciucă în discursul său, susținut în prezența președinților Bulgariei și Azerbaidjanului, a premierului Greciei și a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

 

În intervenția sa, Ciucă a pledat pentru continuarea colaborării cu partenerii pentru a spori capacități de producție.

“Orice pas întreprins în vederea creșterii securității energetice regionale și – la o scară mai largă – a Europei are o conotație mai puternică astăzi, când aprovizionarea fiabilă, accesibilă și sigură cu energie este cheia pentru îndeplinirea obiectivelor noastre de redresare și reziliență. (…) De asemenea, trebuie să ne finalizăm proiectele în Europa, în ceea ce privește interconectivitatea, astfel încât să ne asigurăm că avem toate mijloacele necesare pentru a ne diversifica resursele și a acționa în solidaritate cu membrii UE și cu vecinii noștri din Republica Moldova, Ucraina sau Balcanii de Vest”, a spus el.

 

Premierul a arătat că punerea în funcțiune a Interconectorului Grecia-Bulgaria contribuie în mod semnificativ la diversificarea aprovizionării cu gaze naturale. 

În opinia sa, europenii trebuie să rămână realiști și să recunoască faptul “că este necesar să accelerăm procesul de diversificare a surselor și a rutelor de aprovizionare, deoarece Europa trebuie să își reducă într-un ritm mai rapid dependența de combustibili fosili din Rusia”.

Șeful Guvernului de la București a evocat și necesitatea finalizării proiectelor de interconectare din Europa.

“Cooperarea regională și soluțiile dezvoltate împreună sunt cheia succesului, deoarece acțiunea individuală nu oferă răspunsuri suficiente în vreme de criză. Finalizarea Coridorului Vertical face parte din soluțiile de acest fel, deoarece va facilita tranzitul gazelor către Europa Centrală și de Est și către Balcanii de Vest, prin conectarea Coridorului de Sud și a gazoductului BRUA. Acest lucru va oferi acces la resursele de gaz din Marea Caspică, precum și la terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) din nordul Greciei”, a mai afirmat el.

Premierul și-a exprimat și punctul de vedere conform căruia investițiile în exploatarea gazelor naturale și în infrastructura de transport aferentă sunt investiții pe termen mai lung.

Economia noastră are nevoie de gaze naturale pentru a sprijini tranziția către neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon care se dorește a fi obținută până în 2050. Includerea gazelor și a energiei nucleare în taxonomia UE ne oferă nouă, decidenților, dar și oamenilor de afaceri și investitorilor, mult necesara predictibilitate“, a punctat el.

La finalul intervenției sale, Ciucă a salutat eforturile celor care au investit voință politică, resurse și tehnologie pentru a transforma proiectul Interconectorului Grecia -Bulgaria în realitate.

România este pregătită să-și joace rolul de partener de încredere în asigurarea securității energetice a Europei“, a conchis Nicolae Ciucă.

La evenimentul de inaugurare a conductei au participat mai participat prim-ministrul interimar al Republicii Bulgaria, Galab Donev, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vucic, preşedintele Republicii Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte la Sofia pe premierul Nicolae Ciucă fac parte ministrul Energiei, Virgil Popescu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, şi directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu. De altfel, în ajunul evenimentului, Transgaz și operatorii de transport gaze naturale din Bulgaria, Ungaria și Slovacia au propus o inițiativă pentru a livra până la 5 miliarde de metri cubi de gaze anual către Europa de Est, Centrală și de Vest prin îmbunătățirea infrastructurilor existente.

România a pledat intens în ultima jumătate de an în convorbirile și întrunirile cu autoritățile de la Sofia și Atena pentru ca acest gazoduct între Bulgaria și Grecia să fie finalizat și inaugurat, urmând să transporte gaze din Azerbaidjan pe axa coridorului sudic de gaze, prin conducta Caucazului de Sud, conducta Trans-anatoliană din Turcia și conducta Trans-adriatică care traversează Grecia, Albania, având ca destinație Italia, pe coasta Mării Adriatice. În același timp, Grecia continuă construcția terminalului de gaz natural lichefiat de Alexandroupolis care ar putea fi transportat prin interconectorul cu Bulgaria.

Mai mult, Bucureștiul a intensificat contactele politice și diplomatice cu Azerbaidjanul, țară care va furniza gaze prin intermediul acestui interconector dintre Bulgaria și Grecia. În acest calcul strategic pentru securitate energetică, România s-a arătat dispusă “să pună pe masă conducta BRUA pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan“. Conducta BRUA a fost proiectată pentru a asigura interconexiunea dintre Bulgaria, România, Ungaria și Austria.

Continue Reading

Facebook

U.E.10 mins ago

UE și țările sale membre îi convoacă pe ambasadorii ruși, într-o acțiune coordonată de condamnare și respingere a ”anexării ilegale” a patru regiuni ucrainene

MAREA BRITANIE1 hour ago

Marea Britanie va achiziționa două nave specializate în protejarea infrastructurii submarine, după ”daunele misterioase” provocate gazoductelor Nord Stream

NATO2 hours ago

Nicolae Ciucă, despre procedura aderării Ucrainei la NATO: Trebuie făcută în logica în care s-a procedat pentru celelalte state

Daniel Buda3 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE: Programul de încurajare a consumului de fructe, legume și lapte în școli reprezintă o investiție în sănătatea generațiilor viitoare

U.E.4 hours ago

Polonia transmite Germaniei o notă diplomatică pentru negocieri privind reparațiile de război: Varșovia evaluează pagubele la 1.300 de miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Ursula von der Leyen a discutat cu premierul Norvegiei despre ”acțiunile inacceptabile de sabotaj” asupra gazoductelor Nord Stream: Energia la prețuri accesibile reprezintă interesul nostru comun

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Premierul Nobel pentru medicină din acest an a fost câștigat de geneticianul suedez Svante Pääbo pentru ”descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruți și evoluția umană”

ROMÂNIA6 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă: Ne dorim ca universitățile să valorifice oportunitățile generate de noua Strategie europeană pentru universități

RUSIA7 hours ago

Ambasadorul Germaniei la București: Rusia reprezintă tot ceea ce noi, europenii, disprețuim, și anume agresiunea și intimidarea. Suntem uniți, spre disperarea lui Putin

U.E.7 hours ago

Raport al Agenției Internaționale a Energiei: Europa se confruntă cu ”un risc fără precedent” în aprovizionarea cu gaze

INTERVIURI8 hours ago

VIDEO INTERVIU Ambasadorul Germaniei: România se află la “linia de sosire” privind aderarea la Schengen; Lecția care trebuie învățată pe calea cea grea este că nu putem avea încredere în Rusia

NATO3 days ago

Mircea Geoană: Nu avem informaţii care să indice o schimbare a posturii nucleare a Rusiei, dar NATO este angajată deplin în apărarea aliaților, inclusiv a României

INTERNAȚIONAL3 days ago

Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la NATO după ce Putin a proclamat anexarea ilegală de către Rusia a patru regiuni ucrainene

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

R. Moldova contează pe sprijinul UE pentru a accelera ”modernizarea sectorului de securitate și apărare”. Maia Sandu: O urgență, având în vedere creșterea riscurilor în regiune

JUSTIȚIE6 days ago

Klaus Iohannis: DNA, un model la nivel european, a contribuit decisiv ca România să fie un pol de stabilitate și un partener strategic pentru partenerii din NATO și UE

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, din Japonia: Componenta de securitate și apărare, unul din cei patru piloni de cooperare ai viitorului nostru parteneriat, de mare interes pentru ambele părți

NATO1 week ago

Klaus Iohannis, despre amenințarea Rusiei cu un război nuclear: România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu. Românii nu trebuie să intre în panică

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, către antreprenorii români din Silicon Valley: Poate aveți unele lecții care ne-ar folosi în România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă: Salutăm interesul manifestat de Banca Japoneză de Cooperare Internațională pentru susținerea marilor proiecte de infrastructură de transport și de producere a energiei verzi

U.E.1 week ago

Ministrul ungar de externe, singurul din UE care s-a întâlnit cu Lavrov la ONU: Există o singură soluție la inflația de război și la prețurile epuizante ale energiei: pacea. Ungaria vrea pace

Team2Share

Trending