Connect with us

NATO

Entitatea sârbă din Bosnia și-a declarat neutralitatea militară, în încercarea de a bloca aderarea la NATO

Published

on

Entitatea sârbă din Bosnia, Republika Srpska, și-a declarat miercuri neutralitatea din punct de vedere militar, fiind, conform președintelui său, primul pas în perspectiva unui referendum asupra aderării la NATO, alianță care se bucură de o popularitate scăzută în rândul sârbilor ca urmare a campaniei de bombardamente din 1995 și 1999 în Bosnia și Kosovo, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Republica sârbă este una dintre cele două regiuni autonome create în Bosnia după războiul din anii 1990 în timpul destrămării fostei Iugoslavii. Ea este legată de Federația bosniaco-croată printr-un guvern central slab, care are în gestiune și problemele militare.

Președinția interetnică a Bosniei, guvernul ei central de la Sarajevo și Federația dominantă de bosniacii musulmani și croați au declarat în trecut că aderarea la NATO și Uniunea Europeană sunt priorități strategice.

În pofida acestui fapt, sâbii bosniaci doresc mai curând legături mai strânse cu Rusia, aliniind politica lor cu cea a Serbiei, aliatul din perioada războiului în urma căruia NATO a devenit impopulară, principalul factor care a contribuit la acest declin fiind bombardamentele din 1999 pentru a scoate forțele sârbe din Kosovo și după loviturile aeriene ale NATO din 1995 împotriva rebelilor sârbi din Bosnia.

Președintele sârb bosniac Milorad Dodik, un naționalist sârb, a afirmat în repetate rânduri că legăturile mai strânse cu NATO trebuie decise prin referendum în Republica Srpska, chiar dacă astfel de decizii pot fi luate doar la nivel de stat în conformitate cu constituția.

“Adunarea Naționala a Republicii Srpska a decis să proclame neutralitatea militară (…) în legătura cu alianțele militare existente până la un posibil referendum pentru a lua o decizie finală cu privire la această chestiune”, se afirmă în rezoluție.

Aceasta a fost adoptată de o majoritate restrânsă la începutul zilei de miercuri după ore de obstrucționări din partea partidelor opoziției sârbe care au adus în discuție aspecte procedurale.

“Această rezoluție nu este obligatorie și reprezintă doar o poziție pe această temă”, a declarat Tanja Topic, analist politic.

“Cred că Republica Srpska nu poate decide în nicio calitate dacă Bosnia se alătură sau nu unei alianțe militare sau asupra oricărui segment de apărare deoarece este o entitate în cadrul statului bosniac, care este autoritatea unică pentru aceste chestiuni”, a adăugat Topic.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

INTERNAȚIONAL

Șeful diplomației SUA va semna la Varșovia un acord privind trimiterea a încă 1.000 de militari americani în Polonia

Published

on

© US State Department/ Flickr

Secretarul de stat american Mike Pompeo urmează să semneze un nou acord privind creşterea cu 1.000 de militari a prezenţei militare a SUA în Polonia. Informația a fost furnizată de Krzysztof Szczerki, şeful de cabinet al preşedintelui Andrej Duda pentru agenţia PAP, informează Radio Europa Liberă.

Șeful diplomației americane este așteptat la Varşovia pe 15 august, ca parte a unui turneu european, unde va participa la comemorarea a 100 de ani de la Bătălia de la Varșovia. 

Șeful de cabinet al președintelui polonez a precizat că acordul este materializarea unei declaraţii semnate anul trecut de cei doi președinți, Donald Trump și Andrej Duda, informează și Agerpres, citând DPA. Declarația respectivă a fost semnată în luna septembrie a anului trecut, la New York.

Documentul prevede transferul în Polonia a unei părţi din efectivele Corpului V al armatei terestre a SUA de la Fort Knox, în Kentucky. Misiunea lor va consta în planificare operaţională, monitorizarea forţelor din Europa şi coordonare cu partenerii europeni din NATO.

În Polonia sunt staţionaţi în acest moment 4.500 de militari americani.Pentagonul și Ministerul polonez al Apărării au anunțat recent că acest număr va fi suplimentat cu 1.000 de soldați, ajungând la 5.500, în contextul retragerii a 11.900 de militari SUA din Germania. Mai mult, în cursul unei întrevederi pe care a avut-o în luna iunie la Casa Albă cu omologul polonez, Donald Trump a spus că Polonia va plăti pentru a găzdui forțe americane suplimentare.

Mike Pompeo efectuează săptămâna viitoare un turneu diplomatic care va debuta în Cehia și va continua în Slovenia și în Austria. Sâmbăta viitoare, secretarul de stat al SUA va fi la Varșovia unde, printre altele, va participa la aniversarea a 100 de ani de la Bătălia de la Varșovia. Cunoscută sub numele de “Miracolul de la Vistula”, bătălia a fost câștigată de forțele poloneze în fața forțelor Armatei Roșii în timpul războiului dintre Polonia și Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă. Victoria a reprezentat un pas important în menținerea independenței Poloniei și securizarea frontierelor țării până în 1939, când Polonia a fost invadată de Germania nazistă și de Uniunea Sovietică.

Citiți mai multe despre cooperarea strategică americano-poloneză

Continue Reading

NATO

Șeful Statului Major al Apărării: România va fi prima țară de pe flancul estic al NATO care va opera sistemele de rachete Patriot și HIMARS

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Două dintre cele mai moderne sisteme operate de armata americană, Himars şi Patriot, vor intra în dotarea forţelor armate române, în curând, a declarat, vineri, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, după întâlnirea conducerii MApN cu şeful Forţelor Terestre ale SUA.

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit, vineri, la sediul MApN, cu şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, şi şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli.

Pe parcursul convorbirilor oficialii români şi americani au discutat despre parteneriatul strategic dintre țara noastră și SUA în domeniul apărării, despre perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul militar cât și despre reconfigurarea forţelor militare americane din Europa, în sprijinul consolidării posturii de descurajare şi asigurării Aliaţilor de pe Flancul Estic al NATO, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

 

În context, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a amintit că la nivelul SMAp se realizează proiecţii tactice şi strategice pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă şi eficientă, care să permită realizarea unui grad ridicat de interoperabilitate cu aliaţii.

“Suntem încrezători în planurile noastre ambiţioase de modernizare la nivelul tuturor categoriilor de forţe şi în investiţiile viitoare destinate creării unui pachet de forţe sustenabil, capabil să permită desfăşurarea tuturor misiunilor ce ne revin. În perioada imediat următoare, vor intra în dotarea forţelor armate ale României două dintre cele mai moderne sisteme operate și de armata americană –  HIMARS şi PATRIOT, țara noastră fiind primul stat aliat de pe flancul estic care va deține aceste sisteme”, a mai spus generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Citiți și Șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA: Planurile de a disloca mai mulți soldați americani în România și la Marea Neagră, o dovadă a angajamentului pentru o Europă puternică

 

Continue Reading

NATO

Șeful Forțelor Terestre ale Armatei SUA: Planurile de a disloca mai mulți soldați americani în România și la Marea Neagră, o dovadă a angajamentului pentru o Europă puternică

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit, vineri, la sediul MApN, cu şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, şi şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli.

Pe parcursul convorbirilor oficialii români şi americani au discutat despre parteneriatul strategic dintre țara noastră și SUA în domeniul apărării, despre perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul militar cât și despre reconfigurarea forţelor militare americane din Europa, în sprijinul consolidării posturii de descurajare şi asigurării Aliaţilor de pe Flancul Estic al NATO, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

La finalul convorbirilor, şeful Statului Major al Apărării și şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA au susținut declarații de presă în care oficialul militar american a arătat că discuţiile cu oficialii români au vizat numărul de soldaţi americani ce urmează să fie dislocaţi suplimentar în România şi locurile în care aceştia se vor afla. “Aşa cum secretarul Esper a specificat, regiunea Mării Negre este critică pentru securitatea şi apărarea Europei. România este un aliat cheie al Statelor Unite şi NATO. (…) Am discutat foarte detaliat cu partenerii noştri şi urmează să detaliem acest număr şi acele locuri”, a spus generalul McConville.

Citiți și Șeful Forțelor Terestre Americane vine în România după anunțul Pentagonului de relocare parțială a militarilor SUA din Germania în regiunea Mării Negre

Citiți și Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare, fiind un aliat cheie al politicii noastre de apărare

Cei doi oficiali au mai anunţat că anul viitor, printr-un exerciţiu foarte complex, urmează să fie declarată capacitatea operaţională iniţială a Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO.

În cadrul convorbirilor, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a reiterat că România “salută intenţia SUA de a-și suplimenta efortul în sprijinul securităţii la Marea Neagră, printr-o prezenţă rotaţională continuă” și a amintit în acest context că militarii americani sunt oricând bineveniți în țara noastră.

Ministrul apărării naționale a fost de părere că angajamentul SUA în regiune este de o importanţă strategică deosebită şi că reprezintă un factor esenţial în sprijinul susţinerii şi consolidării securităţii pe segmentul sudic al Flancului Estic al NATO.

“Trebuie să continuăm să implementăm în continuare măsuri de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre, similare cu cele din Marea Baltică” – a subliniat ministrul român al apărării.

Referindu-se la parteneriatul strategic România-SUA, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a apreciat că, “dincolo de palierele economice și politice ale parteneriatului ce ne leagă, salut angajamentul continuu și solidar al SUA, printr-o prezență militară robustă în România”.

Un alt subiect important pe agenda discuțiilor a fost procesul de transformare și modernizare a Armatei României, de adaptare la provocările generate de contextul geostrategic din zona țării noastre.

În context, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a amintit că la nivelul SMAp se realizează proiecţii tactice şi strategice pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă şi eficientă, care să permită realizarea unui grad ridicat de interoperabilitate cu aliaţii.

“Suntem încrezători în planurile noastre ambiţioase de modernizare la nivelul tuturor categoriilor de forţe şi în investiţiile viitoare destinate creării unui pachet de forţe sustenabil, capabil să permită desfăşurarea tuturor misiunilor ce ne revin. În perioada imediat următoare, vor intra în dotarea forţelor armate ale României două dintre cele mai moderne sisteme operate și de armata americană –  HIMARS şi PATRIOT, țara noastră fiind primul stat aliat de pe flancul estic care va deține aceste sisteme”, a mai spus generalul-locotenent Daniel Petrescu.

“Cooperarea strânsă cu aliați puternici precum România reprezintă un factor esențial în promovarea intereselor comune de securitate,” a declarat generalul McConville. Șeful Forțelor Terestre SUA a subliniat, pe acest palier, “planurile armatei americane de a disloca, pe bază rotațională, mai multe efective în zona Mării Negre și în special în România ceea ce demonstrează angajamentul continuu al SUA pentru o Europă puternică”. 

Generalul-maior Iulian Berdilă și generalul James C. McConville au avut, la sediul Statului Major al Forțelor Terestre, și discuții aplicate despre exercițiile bilaterale și multinaționale planificate pentru acest an – în condițiile pandemiei de COVID-19 – și pentru 2021, cât și despre dezvoltarea infrastructurii necesare dislocării forţelor aliate şi ale SUA și pregătirii în comun în țara noastră.

Un alt subiect abordat de cei doi oficiali militari a fost misiunea din Afganistan, unde militarii români și americani au misiuni comune și un parteneriat bazat pe solidaritate și profesionalism. “Nivelul de interoperabilitate între aliați este unul peste așteptări, ne instruim împreună și dezvoltăm substanțial oportunitățile din punct de vedere bilateral și aliat”, a apreciat șeful Forțelor Terestre Române.

“Am discutat astăzi despre semnificația relației noastre și importanța creșterii cooperării militare. Forțele Terestre ale României și Statelor Unite au o lungă istorie în soluționarea unora dintre cele mai presante provocări de securitate. Soldații americani se antrenează în mod constant cu aliații români pentru creșterea capacității combative și o fac chiar și acum, în timp ce noi vorbim aici”, a concluzionat generalul american James C. McConville.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending